Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Lumea lui fefe. Enjoy!

Trump - fefe

În dimineața asta, la șapte trecute fix la noi (miezul nopții în DC-ul american), Pământul și-a încheiat prima rotație în jurul noii sale axe Covfefe.

Până acum 24 de ore se știa că engleza n-are cuvinte să se termine cu fefe. Dar, din dormitorul prezidențial dintr-o aripă a unei Case Albă adormite, twitterul prezidențial trezea internauții cu un ucaz lingvistic, care grația tot ce are fefe în coadă. Un mesaj simplu, ca de twitter - „În ciuda presei constant negative, Covfefe”. Semnat adevăratul (real) Donald J. Trump, cel cu adevărat al 45-lea președinte al (poate nu) adevăratei Americi. Apoi omul s-a dus la culcare. Dar când cu gene ostenite da să sufle în smart, se pare că își dă seama de revoluția pe care o declanșează și mai dă un tweet, cel puțin pentru bucuria celor 31 de milioane de urmăritori – „Cine poate să-și dea seama ce înseamnă cu adevărat covfefe? Bucurați-vă (Enjoy)!”.  

Covfefe mai era încă neant pe atunci. Nu avea nici măcar șansa acelui unpresidented (un fel de neprezidențiabil) dintr-un mesaj prezidențial mai vechi, din care înțelegeai, totuși, că prezidentul voia să scrie unprecedent (fără precedent). De data asta, compatrioții care n-aveau somn au găsit deschise dicționarele online, dar, sorry... încercați coffee (cafea), cover (a acoperi), covet (a tânji) etc.

Cuvântul-fantomă a bântuit lumea timp de șase ore, până au șters tweet-ul original. (Probabil că se sesizaseră mai devreme oamenii de serviciu, dar trebuie să ai covfefe să-l trezești pe Potus în crucea nopții să-l întrebi wtf?)

Prea târziu. Satul planetar aflase și înțelesese - covfefe e cel puțin la fel de de real ca autorul său.

Până anul trecut DJT îi mai uimea pe lingviști cu pofta lui de inovare. Acum e rândul restului lumii să se înțelepțească (așa se zice că, de la mirare, ajungi mai înțelept). Iar Trump chiar se gândește să facă lumii un bine: doar adăugând un fefe în coadă, ai și compus o explicație pentru ce ți se întâmplă! Așa cum ieri orice scandal mai acătării purta cu mândrie un gate (de la acel Watergate, care acum 45 de ani era doar un banal complex imobiliar unde se dădea o spargere, scandalul după care un președinte să-și dea demisia), azi orice scandal poate fi evitat doar punându-i fefe.

Alte vremuri. La urma urmei, lumea de azi mimează că vrea să fie great again, dar nu se mai scandalizează așa ușor, ia totul mai la fefe. Spre exemplu, care e scandalul zilei de azi la americani: ginerele prezidențial Jared Kushner, canal de comunicare cu rușii etc. Mofturi. Dai un retweet după Fox&friends și spui „Jared Kushner nu a sugerat canal de comunicare cu rușii în întâlnire, conform surse”. Simplu, fefe.

Într-o altă lume, poate că un simplu tânăr ca Jared, cu tată mare magnat imobiliar și mare donator la universități nu ajungea nici până la a face obiect de discuție. Ar fi rămas un simplu tânăr arătos care, terminând Dreptul, spunea că nu mai vrea să se facă procuror cum îi era visul, văzând ce i-au făcut procurorii tatălui său, arestat pentru fraudă fiscală. Tânărul nostru ar fi rămas în istorie ca simplu magnat imobiliar care, continuând afacerea de familie, decide în 2007, să facă cea mai mare achiziție din istoria Americii pentru un singur bloc ( în mijlocul New York-ului). Imediat vine criza, se prăbușesc prețurile. Ghinionul co-investitorilor, că nu-i citiseră mai înainte cărțile magnatului imobiliar DJ Trump (în care explica cum se fac cazinouri cu bani pe care nu-i mai dai înapoi). Kushner îi citise, ba, mai mult îl luase pe DJ Trump și de socru mare (prin mariajul cu Ivanka Trump). 

Dar în lumea de azi, un Jared Kushner, 36 de ani, lucreză (alături de soția sa) sub aripa socrului prezident, fără remunerație, dar cu însărcinări prezidențiale de tipul „reformarea guvernului, pacificarea Orientului Mijlociu” și alte asemenea chestii. Spre bucuria cititorilor, știrea asta chiar e reală și deschide larg gate-ul (poarta) lumii de mâine, acoperită de zodia fefe.

Pentru că independent de momentul când va (părea că) apune steaua clanului Trump, lumea fefe își va continua noua ei mișcare revoluționară.

PS, pardon FF. „Președintele Trump are o personalitate magnetică și radiază energie pozitivă, contagioasă pentru cei din jur (infectious to those around him)”, cum tocmai zicea Casa Albă, într-un un drept la replică!  Mesajul e cât se poate de real, chiar adevărat după noile standarde.

Celor care încă se miră cum a urcat acest soare pe firmament, încercați în josul coperții best-seller-ului național de acum 30 de ani, „Arta negocierii” de, pe atunci, doar tânărul magnat imobiliar Donald J. Trump.

Trump makes one believe for a moment in the American dream again” – the New York Times, 1987.

Astăzi e prea târziu ca the New York Times să-i numere tweet-urile președintelui Donald J. Trump. For a moment, America chiar a mai crezut că e așa simplu, așa fefe să mai fii great again!

PPS. America ginerelui JK tocmai a aniversat 100 de ani de la nașterea lui JFK, al 35-lea Potus (ăl cu nu te întreba ce poate face țara pentru tine ... dar el, cel puțin, își remunera fratele, care era procuror general). Asta așa, ca fapt divers, pentru cei care, for a moment, se gândesc cum era dacă ... 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • bluenavy check icon
    "Covfefe" nu are nici o legatura cu vreo cafea sau cine stie ce intelesuri criptice, ci inseamna "mi-au luat telefonul mobil din mana in timp ce scriam pe Twitter", tot asa cum rand dupa rand de "aaa" inseamna ca omul a adormit pe tastatura sau "vbhrufus" ca tocmai s-a asezat pisica in fata stapanului, cerand atentie tocmai cand acesta era la laptop. Sunt caractere la intamplare.

    Donald Trump face aceasta "poanta" drept raspuns la postarea unui staffer care spunea ca acesta e atat de dependent de Twitter ca la un moment dat cineva din echipa lui a trebui efectiv sa-i smulga telefonul din mana. Omul isi rade in barba, si incepe o fraza pe care o intrerupe la mijloc cu "covfefe". Si se asteapta sa fie "funny". El se considera "pontos", "magnetic" si "carismatic": ii face avansuri Papei in timpul unei sedinte sobre de fotografii pentru presa, ii plimba bratul Primului Ministru al Japoniei ca Dorel carnatul in momentul strangerii mainilor in semn de colaborare si prietenie, si cate vor mai veni de acum vom vedea. Are pretentia ca - nici mai mult nici mai putin - este un Soare portocaliu care emana o energie pozitiva atat de mare incat ii "infecteaza" pe cei din jurul lui cu voie buna.

    Greseala sa este ca in lumea sa mica nu incape si ceea ce considera publicul despre domnia sa. Si anume ca e senil si mult prea prieten cu Narcis. Cand te astepti de la un om sa fie o rusine nationala, "covfefe" brusc va deveni ceva dubios nascut de o minte care nu functioneaza, si nu o poanta de nivel de liceu. Drept urmare incep review-urile proaste, comentariile ciudate si aluziile la diverse probleme mai mult sau mai putin psihice. Omul, dupa ce s-a tinut cu manutele de burta de ras si s-a felicitat singur - cu energie pozitiva, desigur - pentru inteligenta, descopera ca "maaamaaa... astia e prosti" si mai intreaba o data: "stie careva ce inseamna covfefe"? La care vine un nou val de interpretari neplacute. In final renunta si sterge postarea, vazand ca lumea e prea inculta sa-i inteleaga geniul umoristic.

    Cert e ca Soarele Portocaliu nu realizeaza asteptarile unui intreg popor de la el. Si ca, probabil, va continua sa tin atentia televiziunilor cu diverse solticarii, obisnuit fiind sa se vada mereu pe sticla si sa se vorbeasca despre el in termeni contradictorii.
    • Like 2
  • Asta imi aduce aminte de orele de Limba Romana din liceu, unde dintr-un cuvant trebuia sa faci analiza 3 pagini. Ce a vrut sa spuna autorul prin cuvantul "cartof"? Si te apucai, cartoful reprezinta dragostea ascunsa, reprimata a personajului principal samd.
    • Like 1


Îți recomandăm

Transformare digitală

Digitalizarea în România avansează cu viteze diferite în sectorul public și cel privat. Firmele private în special din industriile bancară, sănătate sau retail au fost forțate de împrejurări concurența acerbă să se transforme digital, dar instituțiile de stat sunt încă prinse în inerția birocrației și lipsa de viziune strategică. În mediul privat, digitalizarea nu mai este un moft, ci o necesitate pentru scalare și eficiență. În sistemul public lipsa bugetelor multianuale și absența ownership-ului fac implementarea proiectelor de IT un proces greoi sau chiar eșuează (foto: Shutterstock).

Citește mai mult

Pălărie de damă

Copiii mamei soacre și-au confruntat notițele abia după înmormântare. Adevărul i-a eliberat, au urât-o pentru câteva ore, dar prevederile testamentare și o ladă de șampanie vintage, scumpă, cumpărată chiar de soacră-mea pentru ocazie, a mai atenuat șocul și a netezit o parte din drumul spre vindecare. (Foto: Profimedia Images)

Citește mai mult

Bosnia Romania

Suntem contrariați de atmosfera din Bosnia, de modul în care a fost primită echipa națională. Lucescu vorbea chiar de condiții de divizia C, evident după ce a criticat arbitrajul, ca în toată cariera lui. Comentatorii sunt siderați de ostilitatea gazdelor, și ne întreabă retoric cu un ton superior dacă ne-am săturat de UE, uitați asta ne așteaptă în afara blocului comunitar. Înseamnă că domnul Lucescu, domnii Grădinescu și Mocanu și tot restul suporterilor care cred că România e altfel, nu știu în ce condiții joacă unii juniori în România. foto Profimedia

Citește mai mult

Nicolae Șerban

E greu să vezi în agricultură mai mult decât vreme, prețuri și noroi. Dar în halele de la Orbeni, printre senzori, tabele și camioane care nu merg niciodată goale, înțelegi că povestea asta e despre altceva: despre disciplină. Despre felul în care cineva a decis că nu „merge și-așa”, că agricultura e știință, nu poezie, și că, atunci când partenerii potriviți se întâlnesc, produsul românesc poate sta pe raft nu doar în iulie, ci și în ianuarie.

Citește mai mult