„De ce acte ai avut nevoie? Cum e acolo? Te-ai adaptat? Cum e cu școala copilului?”
De când am plecat - și încă nu s-a împlinit un an – zeci de prieteni și cunoștințe mi-au scris ca să-mi pună întrebări de genul ăsta. Și nu mă refer la genul de conversație în care oamenilor dragi le pasă de cum o duci în altă parte, nu, din păcate acum mă refer la cei care întreabă pentru că sunt direct interesați de subiect. Oameni care și-ar dori să plece din România. Până acum nici nu știam că sunt atâția în jurul meu. Dar disperarea care i-a cuprins în ultimul an, pentru că asta îmi spun toți, îi apropie din ce în ce mai mult de o astfel de posibilitate.
Conform statisticilor, deja au plecat din România în jur de 4 milioane de oameni. Dacă fiecare dintre aceștia are măcar alți cinci, ca să nu zic zece prieteni, care sunt interesați să facă acest pas și dacă doar unul îl face, cu sau fără familie, calculați voi câți stau pregătiți la linia de plecare. Sau, să presupunem că doar jumătate dintre aceștia se gândesc serios la emigrare și tot sunt cel puțin un milion. Acum. Cum va fi peste încă 3 ani? Cum va fi dacă (ne) vom rata iar „viitorul” la următoarele alegeri?
Și nu e vorba de tineri care își doresc să studieze la universitățile din străinătate, e vorba de oameni trecuți de 35 - 40 de ani, care au familii. Și care au fost aduși în situația de a-și dori să părăsească țara în acel moment al vieții în care cei mai mulți nu se gândesc să o ia de la capăt în altă parte, ci ar vrea să stea liniștiți la ei acasă, să-și crească copiii și să vadă alte țări doar în vacanță...
Nu e ușor să pleci când ai peste 40 de ani. Clar, nu e ca atunci când ai 20. Și, totuși, din ce în ce mai mulți români au ajuns să-și trăiască criza vârstei de mijloc, nu cu gândurile specifice acestei perioade de care facem atâta haz, ci cu gândul de a pleca în altă țară pentru o ultimă șansă la o viață decentă pentru ei și mai ales pentru copiii lor - pentru educația acestora pe alte principii decât acelea date drept exemplu prin comportamentul actualilor guvernanți: nu contează să știi, contează „că poți”; nu contează să vorbești corect, contează „cu cine vorbești”; nu contează dacă furi, ci cât furi...
Acum vreo doi ani ascultam o emisiune la radio, în care Moise Guran spunea că cei care nu au plecat din România până la 40 de ani nu o vor mai face. Că până la vârsta aia și-au asumat țara asta cu tot ce reprezintă ea, și bun și rău. L-am crezut și i-am dat dreptate. Dar, după câteva luni oamenii protestau pe străzi împotriva Ordonanței 13, iar eu aveam peste 40 și am plecat.
Mulți se gândesc acum așa: „Ne-am asumat o grămadă în jumătate din viață, dar mai avem jumătate…, iar copiii noștri au toată viața înainte”. Nu pot să nu mă gândesc când vorbesc despre asta la colegul meu de birou, care și-a depus actele pentru Australia și a plecat cu trei copii și a luat-o de la capăt în celălalt capăt al lumii. Nu i-a fost ușor. Adaptarea e un proces care te provoacă în fiecare zi. Dar nu te mai fură nimeni. Din păcate, o chestie logică ca cea afirmată de Moise Guran în emisiunea de la radio nu se mai aplică astăzi în România. Din păcate, există oameni de peste 40 de ani care pleacă sau se gândesc serios să o facă. Și, tot din păcate, ei nu mai reprezintă excepții.
M-am hotărât să scriu acest text, gândindu-mă la toate acele întrebări pe care le-am primit de când am plecat. Nu am răspunsuri clare. Nu am cum. Nu sunt specialist în emigrare. Și pentru fiecare caz în parte lucrurile stau diferit. Dar pot să spun câteva lucruri în care cred, lucruri pe care i le-aș spune unui prieten bun dacă ar vrea să plece din țară.
Mic ghid de emigrare
- Dacă te gândești să emigrezi într-un loc pe care nu l-ai vizitat, dar despre care ai auzit lucruri care ți s-au părut pe gustul tău, ar fi bine să-ți petreci o vacanță sau două acolo – nu e același lucru să stai într-un loc două săptămâni sau o viață, dar ar fi totuși înțelept să-ți faci o idee.
- Intră pe site-ul pentru imigrare al țării respective și dacă nu ești mulțumit sau lămurit cu informațiile găsite acolo du-te până la ambasadă și cere detalii sau întreabă de unde le-ai putea obține.
- Caută un consultant de emigrare, vezi cât te-ar costa și dacă merită versus timpul pe care l-ai irosi tu cu toată hârțogăria.
- Ține cont de faptul că perioada de așteptare de când depui actele și până îți vine răspunsul este de cel puțin un an.
- Depunerea actelor înseamnă o grămadă de formulare de completat și bani.
- Fă-ți ordine în finanțe și în tot ceea ce privește bunurile pe care le deții.
- Ar fi bine să cunoști pe cineva din zona în care vrei să te muți, eventual cineva pe care te poți baza – ar fi bine, dar nu e obligatoriu.
- Dacă vrei să grăbești procesul sau să fii deja sigur pe un venit atunci când pleci încercă să-ți cauți de lucru din timp pentru că, oricum, acest proces durează – un prim pas ar fi să ai un CV bine pus la punct pe care să-l trimiți firmelor de recrutare din țara/orașul în care vrei să te muți. Dacă îți găsești de lucru va fi mai ușor să știi și unde îți vei căuta locuință.
- Dacă ai copii, interesează-te de școlile din zonă și, în special, de cerințele privind limba și alte testări pe care le va da, dacă e mai mare. În acest fel, va avea timp să se pregătească până plecați.
- Poate că internetul nu e întotdeauna cea mai bună sursă de informare în anumite privințe, dar e bine să te documentezi în legătură cu locul unde vrei să te muți, citind ceea ce au scris alții – uită-te însă după chestiunile practice, și nu te lăsa influențat de cele emoționale – dacă cineva nu s-a adaptat sau s-a confruntat cu anumite probleme nu înseamnă că asta ți se va întâmpla și ție.
- Fă o analiză a costurilor privind traiul acolo ca să știi la ce să te aștepți – chirii, întreținere, mâncare, timp liber…
- Vezi care sunt obiceiurile privind fumatul, în cazul în care ai acest viciu – s-ar putea să fie un factor din cauza căruia nu te-ai putea adapta.
- Decizia finală privind plecarea o vei lua doar după ce primești răspuns pozitiv din partea autorităților din țara unde vrei să emigrezi (deci ai suficient timp la dispoziție să te răzgândești; e bine să privești întregul proces și cheltuielile pe care le implică ca pe orice investiție, existând și riscul să pierzi).
- Dacă ai luat decizia să pleci, încearcă să nu te lași influențat de cei care vor să te deturneze doar pe baza unor povești nefericite pe care le-au auzit despre alții sau pe care le-au trăit chiar ei – tu nu ești ei, iar noi, oamenii, avem tendința să exagerăm și să generalizăm. Nu e bine să rămâi cu regretul a ceva ce ți-ai dorit și nu ai încercat, mai ales dacă te-ai gândit bine și motivele sunt puternice și importante pentru tine și familia ta.
- Înarmează-te cu multă răbdare.
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Un alt sfat - Intereseaza-te de scolile din zona..... LA ce bun, as zice. Aducerea copilului mai intarzie. Vor trece luni de zile in care timp veti avea tot timpul necesar. Dar, de ce va faceti probleme, UK, de exemplu, are un invatament de calibru mondial. N-ati vazut niciodata intr-o scoala la noi, ce veti vedea acolo. Ala da invatamant gratuit. O scoala la care as fi putut sa ma angajez - scoala generala (cls 1-8) avea peste 1000 de elevi si bugetul peste 5 milioane de lire pe an. Pt scoli se investesc milioane foarte usor. Calitatea invatamantului este extraordinara. Nu va luati dupa povesti - cineva care nu se pricepe va va spune: Aah, nu e ca la noi, acolo merg slabut- copilul meu de a 2 a intrat intr-a cincea. O sa auziti multe echivalari de genul acesta. Asta este aparenta cand vii dintr-un sistem medieval, bazat pe memorare prosteasca. Acolo planul de invatamant e cu totul altul. Desfasurarea materiei este cu totul diferita si da senzatia de lentoare. Dar, nu mi se pare ca bagand cu pisalogul in capul copilului pana la 10 ani materie pe care n-o intelege, te face mai breaz. Au baza materiala, au capete.
””Era odată un om însurat,care trăia cu nevasta și cu soacra,care erau amândouă proaste.Într-o zi,pe când acesta nu era acasă nevasta începe și plânge.Disperată,soacra vine să vadă ce s-a întâmplat.Aceasta i-a povestit totul,apoi au început amândouă să plângă,pentru că patul copilului era sub u drob de sare,iar dacă pisica îl va dărâma îi va cădea copilului în cap și acesta va muri.Când s-a întorsc omul acasă iar acestea i-au povestit ce au pățit,acesta s-a luat cuc mâinile de cap și a plecat,spunându-le că dacă va găsi proști mai mari se va întoarce.În drumul lui s-a întâlnit cu un om care încerca să bage soarele în casă cu o găleată,cu unul care își făcuse o căruță în casă și acum voia să dărâme casa pentru că nu mai putea să o scoată.A mai întâlnit unul care voia să arunce nucile în pod cu furca și unul care încerca să urce vaca în pod în loc să îi aducă fânul jos.El i-a îndrumat pe fiecare,apoi s-a întors acasă,fiind sigur că există proști mai mari.””
Cam așa arată viața românilor prefigurând personajul lui Ion Creangă. Copilul, este, sunt, chiar copiii noștri care le stă să le cadă în cap nenorocirile semănate de actuala putoare. În loc ca părinții acestor copii să elimine „drobul„ de prostie și nemernicie ei se gândesc să abandoneze teritoriul țării, lăsându-l pradă la hiene. Da, asta este într-adevăr prostie românească, prostie dusă la extrem văzând că se abandonează țara fără luptă.
Eu am "luptat" pentru familiam mea si am castigat. De pupatorii de moaste nu mi-a mai ramas timp si nici interes.
Toate cele bune si multe victorii în lupte!
Fiindcă după ce noi, cei rămași, vom rezolva toate probleme de care voi fugiți, vă vom primi înapoi cu brațele deschise, fiindcă asta fac frații. Cu puțin noroc poate vă vor aștepta și frații de peste Prut.
Despre mine se va putea spune orice la marginea mormântului meu, dar nu va putea nimeni să spună că nu am fost român. Păstrând proporțiile, prefer să fiu Țuțea decât Cioran.
Am plecat de la o viata decenta: aveam locuinta si vacante si prieteni si gradinita privata ne permiteam sa iesim seara de seara in oras, acum nu imi mai permit niciuna (ok, ipoteca dupa eforturi mari). Dar am castigat ajungand in mediul in care sunt potrivita, unde ecologia nu e motiv de gluma, unde medicina
inseamna nu vanzare farmacie ci sfaturi si preventie fara niciun ban cheltuit (de atunci nu a mai racit nimeni in familie) , unde conceptul de economisit pt pensie e bine cunoscut si incurajat etc.
Imi pare rau ca nu am plecat mai devreme. Imi pare rau ca nu am avut aceste informatii acum 20 de ani. Se poate trai bine si fara multi bani dar cu liniste in suflet - asa ca va recomand: renuntati la cablu.
Nu puteati economici pentru pensie si in Romania? Intreb.
Ce va impiedica sa aveti lniste in suflet aici, in tara?
Apoi pensia privata deductibila in Romania ...vedeti cum e si singura schimbarile de legi si taxarea lor. Am contribuit la pilon 2 si 3 si in Romania dar nu am siguranta ca vor supravietui.
Cat despre linistea in suflet, uite ca mi-ati mai adus aminte de ceva: "ce"-ul romanesc il uitai.
Am început să învăț limba încă din tara iar aici am invatat in continuare. Pentru început am fost nevoit (vreo 3 ani) sa muncesc ca si necalificat deoarece serviciul meu din România nu era compatibil cu cel similar din Germania. Neavând o calificare "convertibila", era logic să muncesc pentru început ca si necalificat . Astăzi, după 3 ani de "greu" si dupa o școală tehnică (tot grea din cauza limbii in care aveam experiență de putini ani) ma simt aici împlinit si acasa.
În concluzie:...in cazul meu, inceputul este greu numai din doua puncte de vedere:
1.bariera limbii
2.inceperea de la zero a unei noi meserii
Desigur cei care vorbesc limba si vin direct pe un post similar cu cel din tară sunt extrem de norocoși.
Indiferent de situatie.. totul este posibil
prin multă voință și perseverență.
Baftă celor hotărâți!