Winston Churchill spunea că nu ar trebui să irosim o criză bună, iar în unele cercuri politice şi economice asta a devenit o regulă de aur pentru cei care doresc să pună pe agenda publică o anumită tematică.
Cazul Bodnariu, umflat mediatic de Antena 3 şi alte canale media care au dorit să călărească valul audienţei facile, va fi uitat mai devreme sau mai tărziu, atunci când monstrul nesătul şi labil al presei de scandal va avea nevoie de alte subiecte ieftine pentru vânzarea reclamei scumpe.
Şi n-ar fi păcat să nu învăţăm nimic din el? Iată câteva obervaţii, pe baza cărora vom trage câteva concluzii şi învăţături.
Observaţii:
1. Circul mediatic din ţara noastră e infect şi infectează. Experţii în asistenţă socială şi protecţia copilului, din România sau Norvegia, nu au fost invitaţi să comenteze pe la variile televiziuni cu audienţă mare. Vocea lor a rămas neauzită sau în cel mai bun caz marginală, în ţara care în ultimul sfert de secol a avut cele mai mari probleme din lume în acest domeniu. Probabil că ar fi spus lucuri de bun simţ, deci care ar fi scăzut considerabil audienţele.
Am avut în 1989 între 100.000 – 200.000 de copii instituţionalizaţi în cele mai oribile condiţii. Despre condiţiile inumane din orfelinatele româneşti s-a vorbit în toată lumea şi din păcate vorbirea continuă pentru că după 25 de ani de la Revoluţie noi încă nu am reuşit să închidem toate acele orfelinate şi să îngrijim decent copiii care rămân fără părinţi. Am implementat totuşi o reformă masivă, care a dus la multe îmbunătăţiri. Reprezentanţi ai ţărilor vecine vin la experţii noştri ca să îi întrebe cum am reuşit să facem aceste progrese (deşi fără îndoială, rămânem în continuare deficitari la multe capitole), suntem invitaţi să acordăm asistenţă altor ţări, însă noi nu îi considerăm demni de a-i invita să ne spună ce cred despre un caz care a generat o adevărată isterie naţională.
La Sinteza Zilei dedicată acestui caz l-am văzut pe maestrul Zamfir declamând inepţii care nu îi fac cinste, pe doamna europarlamentar Weber care nu are nici o competenţă în domeniu şi pe mulţi alţii care erau aduşi în platou pentru a susţine teza deja fabricată.
2. Cultul penticostal şi cel baptist şi-au unit forţele şi au demonstrat o capacitate de mobilizare uimitoare. Au organizat proteste de susţinere a familiei Bodnariu în România, în Statele Unite şi în diferite ţări europene, chiar în lipsa dovezilor clare de persecuţie religioasă. Pentru autorităţile norvegiene suspiciunea de abuz asupra copilului e suficientă pentru a îndepărta copilul din familie şi în mod similar, suspiciunea persecuţiei religioase a fost suficientă pentru inflamarea capilor şi membrilor cultelor baptist şi penticostal, care au creat un discurs public extrem de eficient şi au mobilizat resurse considerabile pentru crearea unei infrastructuri protestatare (ex. pancarte identice cu mesaje identice în toate ţările în care s-au organizat proteste) demne de o cauză mult mai amplă.
Nici BOR nu s-a lăsat mai prejos, declarând că „independent de motivele legale invocate de autorităţi, rolul părinţilor, respectiv al familiei, trebuie să rămână prioritar în creşterea şi educarea copiilor”.
O declaraţie halucinantă şi extrem de riscantă dacă, în cele din urmă, teoria abuzului va fi confirmată. La o citire lucidă, declaraţia BOR ar putea să fie înţeleasă de milioanele de credincioşi români că atâta vreme cât bătaia copiilor are loc într-o familie creştină, BOR nu are o problemă prea mare cu acest lucru. Cazul Bodnariu a fost o ocazie în plus pentru a constata felul în care creşte influenţa fundamentalismului religios în România şi felul în care spaţiul şi discursului public sunt tot mai invadate de către culte tot mai bine organizate. Întrebarea este dacă aceste culte îşi vor folosi influenţa în sens benefic, pentru dezvoltare socială, sau pentru întoarcerea spre credinţe şi comportamente pe care le crezusem depăşite.
3. Dacă nu mă înşel, a fost pentru prima oară când am avut un şir de proteste pentru apărarea drepturilor unor copii. Chiar dacă aceşti copii nu trăiesc în România, au primit doar de foarte curând cetăţenie română şi chiar dacă adevărul este că nu se ştie dacă ei au fost abuzaţi sau nu în familia lor. A fost şi prima dezbatere publică mai serioasă cu privire la rolul bătăii în „educarea” copiilor. A apărut ideea de „pălmuţă” ca eufemism pentru bătăile care nu omoară sau care nu duc copilul la spital şi au apărut cel puţin trei tabere în acest sens: cei care resping vehement idea că „pălmuţa” poate fi inclusă între metodele de educaţie, cei care recunosc, dar se ruşinează pentru uzul „pălmuţei” şi cei care spun că e normal să baţi copiii neascultători. Ba, în cercurile creştine s-a răsfoit Biblia şi s-au extras de acolo perle de „înţelepciune” despre cât de bună e bătaia „ruptă din rai”.
4. Oportunist, parlamentul a cedat în faţa presiunii publice create artificial de mass-media şi s-a grăbit să trimită o delegaţie pentru a cere socoteală unei instituţii străine independente, care funcţionează în baza unor legi la crearea cărora Parlamentul nostru nu a fost vreodată invitat să contribuie.
Concluzii
Câteva concluzii, a căror listă rămâne deschisă, pentru că desigur cazul nu e nici rezolvat şi nici încheiat.
1. În Matei, Capitolul 7, putem citi aceste cuvinte: „De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tăi şi nu te uiţi cu băgare de seamă la bârna din ochiul tău?”. Nu îmi stă în fire să citez din Biblie, însă având în vedere implicarea diferitelor culte creştine în acest caz, îmi vine la îndemână.
În România sistemul de protecţie a copilului rămâne o mare de probleme: minorele sunt traficate pentru prostituţie din centre de plasament şi din sate sărace, Centrul pentru Resurse Juridice arată că peste 5000 de persoane cu dizabilităţi au decedat în condiţii incerte în centrele care ar trebui să le asigure îngrijirea, vedem zilnic copii care cerşesc, care abandonează şcoala şi care sunt exploataţi prin muncă fără ca vreo autoritate să intervină. Asociaţia Adulţilor din Casele de Copii (Federeii) estimează că aproximativ 500.000 de persoane au trecut prin infernul orfelinatelor din România, iar aceste persoane se luptă zilnic cu consecinţele psihologice şi existenţiale ale unei copilării batjocorite pe bani publici. Dacă Parlamentul a găsit de cuviinţă trimiterea unei comisii care să investigheze situaţia din Norvegia, atunci s-ar cuveni să cerem Parlamentului să creeze o comisie specială pentru investigarea abuzurilor din aceste instituţii şi, în cazul în care abuzurile de care vorbesc sute de mii de oameni se vor confirma într-un raport oficial, să solicite preşedintelui ţării să ceară scuze publice pentru suferinţele îndurate de către aceşti oameni. În Norvegia, ţara pe care mergem să o inspectăm, copiii naziştilor deveniţi adulţi au creat o asociaţie similară şi au dat statul în judecată, obţinând nu doar daune morale, ci şi daune materiale, ce puteau merge până la un cuantum de 100.000 de euro/ persoană, în funcţie de gravitatea abuzurilor suferite.
2. Valul de simpatie pentru cauza copiilor abuzaţi ar trebui canalizat pentru o mai bună protecţie a tuturor celor care au nevoie de sprijin, în primul rând cei care trăiesc alături de noi, în această ţară. Cum facem să ajutăm sau să punem mai multă presiune şi pe autorităţile din România pentru a se îngriji mai bine de copiii noştri?
Un asistent social câştigă 800-1000 de RON. Poate organizăm o campanie de strângere de fonduri pentru a crea un fond din care să poata să fie răsplătiţi acei asistenţi sociali care au rezultate remarcabile. Mai mult, poate mergem să facem voluntarit în orfelinate sau în sate sărace unde copiii care au părinţi analfabeţi sau semi-analfabeţi au nevoie de ajutor la teme. Poate donăm bani şi bunuri materiale pentru acele organizaţii non-guvernamentale care se ocupă de aceşti copii şi care dacă ar avea mai multe resurse ar putea să îşi înzecească eforturile pentru ca în ţara noastră să nu mai rămână nici un copil care merge la culcare flămând sau care trebuie să abandoneze şcoala, pentru că trebuie să meargă la muncă.
3. Pe viitor, poate că fondurile norvegiene ar putea să fie orientate pentru a contribui la clarificarea acestei neînţelegeri culturale care s-a creat între ţările noastre. Sunt convinsă că, exceptând canalele media care au urmărit audienţă rapidă, toţi ceilalţi actori au acţionat de bună-credinţă, indiferent pe ce parte a baricadei s-au aflat.
Cu puţin efort şi creativitate, această neînţelegere culturală ar putea să conducă la schimbări pozitive în ambele ţări: poate Norvegia învaţă să fie mai precaută în separarea copiilor de familii, iar noi să învăţăm că educaţie se poate face şi fără „pălmuţe” şi că depinde numai de noi dacă generaţia următoare e mai bună, mai educată şi mai luminată decât a noastră, sau mai îndobitocită, mai proastă şi mai flămândă. Caz în care… cine ne plăteşte nouă pensiile şi de la cine o să aşteptăm un pic de sprijin şi empatie la vârsta senectuţii? Şi cu ce drept?
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Another proof that the WHOLE SYSTEM is wrong, not just "few cases"! http://www.nordlys.no/barnevern/tromso/avdekket-svikt-i-19-av-40-barnevernssaker-dette-er-svart-alvorlig/s/5-34-384362?
http://www.stopbarnevernet.com/ken-joar-olsen-and-his-aria---norway
Toate cele bune!
Câteva detalii pe care le-ati evitat si un sumar cu cifre, ca pana la urma totul se învârte in jurul resurselor si a cifrelor, fie ca vorbim de bani sau despre copii in cazul Norvegiei. Orb, prost sau ipocrit sa fii sa nu îți dai seama... Despre BV, flatulența civilizata din Norvegia si romanii urâți de romani: http://www.ziaristionline.ro/2016/01/12/monstrul-bilderberg-in-spatele-cazului-bodnariu-familia-wallenberg-actionara-la-serviciul-public-de-protectia-copilului-barnevernet/
Pretind prea mult dacă am tupeul sa cer public o reconsiderare a poziției "republicii păcii", vizavi de romani?
Profesoara universitară Marianne Haslev Skånland a făcut o listă cu motivele invocate de cei de la Protecția Copilului din Norvegia (CPS) atunci când au luat copiii de la părinți și i-au plasat în familii surogate sau instituții.
Totodată, ea menționează că unele argumente au fost folosite și în cazurile în care părinții au încercat să își recâștige copiii.
Lista datează încă din 2012, iar între timp au fost actulizată. Marianne Haslev Skånland întreabă dacă ne putem baza pe judecata asistenților sociali, care au dat aceste motive.
Tatăl nu are un loc de muncă, deci nu poate întreține familia.
Tatăl este bolnav, iar mama muncește. Deci familia nu are bani pentru jucării, școală sau activități extra – școlare pentru cei mici.
Hainele curate nu sunt împachetate și așezate cum trebuie în șifonier.
Psihologii au constatat că mama nu face o omletă bună și nu taie pâine în felii suficient de subțiri.
Copilul le zâmbește străinilor pe stradă, iar asta înseamnă că nu este atașat de mamă.
Copilul întoarce fața în mod ciudat atunci când este spălat de tată.
Mama a folosit prea mult săpun.
Tatăl este prea activ, iar mama pasivă.
Tatăl s-a rănit la picior și nu poate urca pe scară, deci nu este capabil să șteargă geamurile.
Casa nu are toaletă în interior, ci doar afară.
Mama s-a înfuriat pentru că pisica a urinat pe parchet.
Copilul a dat dovadă de dezinteres, la grădiniță.
Mama i-a permis bunicii să îi ducă/aducă pe copii la ședintele de psihoterapie sau alte tratamente medicale, de care au nevoie cei mici, iar asta demonstrează că a pus interesele ei mai presus de cele ale copiilor.
Copilul s-a jucat la școală, deci mama este vinovată pentru dezinteresul celui mic.
Părinții le-au solicitat ajutor celor de la CPS pentru că copilul nu se descurca la școală, deci în multe cazuri ei au fost catalogați ca incapabili să aibă grijă de cel mic.
Mama este foarte mică de înălțime, iar când fiica crește nu va putea avea grijă de ea.
Mama are 54 de ani. Este prea bătrână. Sora ei are 28 de ani, deci este prea tânără.
Bunica a vrut să își îmbrățișeze nepoții, iar CPS a condamnat asta pentru că ar fi vorba de un atașament deplasat.
Mama suferă de depresie și de abia poate avea grijă de un singur copil (Avea gemeni, iar cei la CPS l-au luat pe unul dintre ei).
Mama suferă un handicap fizic și nu poate folosi unul dintre picioare, deci nu se poate juca cu copiii, iar iarna nu poate merge cu ei la schi.
Mama a abuzat de medicamente (care aparent erau recomandate de un medic pentru o durere fizică).
Părinții vor să țină copiii, ca să nu ajungă în familii surogat, iar asta arată că nu cooperează cu CPS pentru interesul copilului.
Tatăl a avut o atitudine negativă față de CPS.
Părinții s-au plâns că cel mic este agresat la școală, iar conducerea instituției nu a făcut nimic pentru a împiedica aceste incidente. Din acest punct s-a considerat că părinții nu sunt capabili să coopereze cu conducerea școlii.
Părinții au făcut publică povestea lor, în mass media, în încercarea de a-și recâștiga fetița. CPS a decis că este prea greu pentru cea mică să revină în comunitate, dat fiind faptul că a fost mediatizat cazul ei.
Fiicei nu îi plac chiftelele de pește.
Copilul mănâncă prea repede/sau prea încet.
Acasă se consumă alcool. (Bunicul a consumat o bere în timp ce se uita la meci).
Copilul este selectiv cu cine sau ce se joacă, la grădiniță, iar asta a provocat îngrijorare.
Dezvoltarea lingvistică a celui mic este întârziată, deci nu este suficient stimulat de părinți.
Mama pune propriile interese în defavoarea fiicei – (A ieșit afară să fumeze o țigară, iar fetița a rămas pentru câteva minute singură în casă).
Părinții au cerut ajutor de la politicieni pentru a recupera copilul, deci nu sunt în stare să aibă grijă de el.
A luat pașapoartele copiilor și le-a pus în loc sigur.
Mama nu a fost de acord să îi fie analizată viața privată, deci are ceva de ascuns.
Părinții au refuzat terapia propusă de CPS, deci nu vor binele copilului.
Mama nu reușește să stabilească relații interpersonale.
Mama vrea să stea mai mult în pat dimineața.
Părinții nu au fost capabili să își îndeplinească rolul pentru că l-au anunțat pe copil că urmează să se mute, în scurt timp.
Băiatului îi este sete și bea prea multă apă, deci este vina mamei pentru că acasă promovează obiceiuri alimentare nesănătoase.
Mama a fost în grija CPS.
Când cel mic s-a simțit rău, mama l-a luat în brațe, dar nu l-a alinat și verbal.
Părinții nu au destule relații sociale.
Faptul că mama, de 38 de ani, s-a mutat în casa părinților după ce i-a murit soțul dovedește că nu poate avea grijă de copil.
Copilul nu are suficiente jucării, deși acestea erau ținute de părinți în locuri speciale de depozitare în casă. După care cei de la CPS au spus că mama este prea preocupată de haine și jucării.
Nu putem ști ce fel de viață are copilul cu părinții. (Motiv invocat de CPS după ce o familie a încercat să își recupereze copilul).
Mama nu i-a dat voie fiicei, de 14 ani, să meargă la o petrecere.
Părinții mamei au murit prea devreme.
Mama nu stimulează verbal copiii când e vorba de situații legate de mâncare.
Copilul nu are program fix de masă.
Părinți sunt prea îngrijorați și au devenit prea protectori cu copilul.
Argumentele expuse mai sus au fost folosite în diverse cazuri de cei de la Protecția Copilului din Norvegia. Drept urmare, Marianne Haslev Skånland susține că există o singură concluzie: Copiii sunt luați din sânul familiei pentru motive inacceptabile. Lucrătorii sociali și psihologii se grăbesc să îi despartă pe copii de părinți, deși nu este în interesul lor.
Marianne Haslev Skånland este profesor de lingvistică și a avut poziții critice și în alte cazuri în care Barnevernet a luat copii de la părinții lor.
In plus, dansa a observat foarte bine ca auci este vorba si despre o diferenta culturala. Diferenta dintre o tara care a ajuns atat de "dezvoltata" economic ( lucru care nu poate fi tagaduit de nimeni ) incat statul sau a inceput sa faca experimente pe proprii cetateni. Acesti oameni, majoritatea, traiesc atat de bine incat accepta chiar ca statul sa le ia copiii, in mod organizat, din ce in ce mai multi de la un an la altul. Din punctul meu de vedere discutia legata de Norvegia nu ar trebui sa mai fie despre drama unei familii sau despre educatia cu "palmuta", ci despre daca pragul acesta de dezvoltare umana este dorit de atins sau ne este suficient sa ne apropiem suficient de mult de el incat statul inca sa ne lase sa ne crestem copiii. Evident ca am exagerat, dar si autoarea a spus ca Romania este tara din lume cu cele mai mari probleme la protectia copiiilor. Cred ca supraevaluam totusi barna din ochiul nostru.
1. Circul Mediatic din tara noastra a fost nu doar pro ci si contra. Intotdeauna unde au fost voci pro au fost si contra si nu mi s-a parut a fi cenzurata vre-o emisiune, fiind emisiuni in direct. De unde stim ca parintii au aplicat copiilor cate o palma peste fund, nu din emisiunile Antenei 3 pe care o criticati?
2. Cultultele pe care le citati si nu doar ele ci toate in principiu, nu s-au aliat pentru ca apara o familie oarecare, ci una care in decursul anilor a facut pentru copiii din canalele Bucurestiului ceea ce probabil ati aflat urmarind emisiunile Antenei 3. Nu au fost suficiente marturiile celor scosi din canal care acum au o viata schimbata datorita acestei familii, care tocmai asa s-au cunoscut, slujind celor din canale? Si oare in aceste emisiuni doar de ei sa fi fost vorba sau si de celelale 6 familii cu 17 copii in total, care au aceeasi problema? Este atat de greu sa admitem ca avem aici de-a face cu o problema grava de abuz? Cine a declarat ca protectia copilului din Norvegia are peste 50 000 de cazuri pe an de copii ce au probleme in familii, nu Barnevernetul? Si daca la ei intradevar familia e atat de degradata incat din 50 000 de copii care se nasc anual, un numar la fel de mare au probleme cu protectia copilului, intr-o tara atat de depravata incat statul a fost nevoit sa interzica vanzarea in magazine a bauturilor alcoolice pentru a stopa abuzurile, o tara care apreciaza ca arta o statuie cu o mama calarita de copii fiind cu un calus in gura, statui cu barbati care se calaresc unul pe altul, cu copii aruncati unul peste altul ca o gramada de gunoi, cine nu crede se poate convinge singur cautand pe Google parcul Vigeland din Oslo capitala Norvegiana, si imaginile vor vorbi de la sine despre depravarea in care sa adancit acest popor.
Sigur ca e usor sa acuzam pe oricine care se aliaza cu aceasta familie, nici macar Biserica Ortodoxa nu mai are principii, sau are principii care daca nu sunt ca ale noastre sunt depasite, uitand ca principiile nu le-au inventat preotii ci ei sunt glasul lui Dumnezeu. Poate ca nu sunt toti asa cum trebuie, poate, dar asta nu scuza neascultarea noastra de Dumnezeu.
3. Este posibil sa fie prima data cand aparam drepturlile unor copii, ale unor parinti, de fapt a valorilor familiei, si daca aceasta a inceput cu aceasta familie, cu toate ca ne facem ca nu stim de celelalte 6 familii romane care sunt in aceeasi situatie, e bine ca a inceput, pentru ca daca a pedepsi e rau, asa cum sustineti, pentru ce mai sunt amenzile si penitenciarele, pentru ce mai platim politai si judecatori? De ce doar copiii au voie sa faca tot ce vor si noi astia putin mai mari nu mai avem voie, de parca doar copiii stiu ce e bine si ce e rau, iar noi cei mari nu mai stim! Sigur ca Dumnezeu e privit ca un tiran pentru ca pedepseste pacatul, dar ce vorbesc eu aici, mai exista pacat, mai exista rau? Pentru multi nu mai exista si de aceea se mira de ce unii parinti mai spun copilului ca e rau sa minti, sa furi, sa fumezi, sa faci dragoste cat mai de tanar sau sa te imbeti, astea sunt doar cele mai mari placeri ale vietii, cum sa privezi un copilas de toate aceste placeri? Dragi parinti, atunci cand copii vor fi cei ce va vor abuza, va vor intoarce spatele, vor tipa la voi, ca si cum ei v-ar fi facut, sa nu uitati ca este exact ceea ce le-ati dorit. Criminalul Anders Breivik, norvegianul care a ucis 77 de tineri, a declarat ca a avut tot ce si-a dorit in copilarie si ca regreta un singur lucru, ca a avut prea multa libertate.
4. Numim oportunisti pe singurii care pot face ceva pentru cazul acesta, pentru ca eu personal nu ma pot duce sa ma interesez care este adevarul. Da, atunci cand protectia copilului va arata actele legale care dovedesc abuzul si violentele, asa cum spunea o Domnita intr-un articol, ca arata ca o zebra dupa ce a fost batuta de tatal ei, dupa ce voi auzi pe unul din copii lor planganduse ca au fost maltratati de parintii care pana nu de mult ajutau copiii din canale, da atunci ma voi ridica impotriva acestor parinti, pana atunci, nu am decat sa cred si sa sper ca durerea lor va avea un final cat mai curand cu ajutorul lui Dumnezeu si al nostru al tuturor.
Concluzii 1. Da, nu este rau sa facem si noi o asociatie care sa apere interesul copiilor, dar vedeti Dumneavoastra in cazul lor cu acordul statului s-au facut acele abuzuri pe cand la noi abuzurile s-au facut din lipsa de fonduri si de dragoste si nu la comanda institutiilor statului. De ce credem ca daca statul a facut posibil acel abuz, acum nu e posibil sa-l mai faca? Daca ministerul protectiei copilului declara ca nu au parghiile necesare sa controleze ceea ce face Barnevernetul, de ce ne miram ca se poate ajunge la abuz.
2. Da, este excelent sa facem ceva pentru cei in nevoie, si oameni ca cei din aceasta familie, asa cum ati vazut, tocmai ne-au aratat ca asta era pasiunea vietii lor, asta fiind ceea ce i-a unit. Eu unul am in familie trei din acesti copii, intre care si unul cu dizabilitati pe langa cei 4 nascuti natural, si inca nu consider ca am facut destul, si cred ca ajutandu-i pe acesti oameni aratam ca le multumim ca au facut ceva pentru copiii strazii!
3. Fondurile Norvegiene sunt binevenite atat timp cat nu vin si cu impunerea unor norme de conduita laica, cum ar fi legalizarea sodomiei, care sa pericliteze educatia copilasilor nostrii, pe care ii iubim mai mult decat pe noi insine, si nu vrem sa ajunga depravati si lipsiti de orice respect fata de parinti, de societate si fara nici un Dumnezeu. Asa sa ne ajute Dumnezeu...
"aparam drepturlile unor copii, ale unor parinti, de fapt a valorilor familiei". Aiurea, bataia face parte din valorile familiei pentru tine?
Si mai sunt, dar sunt convins ca ar fi pierdere de vreme din moment ce ai atitea "convingeri" (din pacate le consideri principii) si mult mai putine "dubii".