Foto: Guliver Getty Images
În ultima vreme, cu siguranță și din cauza pasiunii pentru domeniul în care activez - educația - parcă toate drumurile duc spre ea și orice aș face dau de ea.
Așteptând la semafor într-o seară, gândurile îmi zburau în toate părțile când îmi pică ochii pe o doamnă de vârsta a treia căreia îi căzuse ceva pe jos în încercarea de a pune acel lucru în gunoi. Se apleacă foarte natural, ridică ceva-ul, îl pune la coș și pleacă mai departe.
Ce gest mic, dar ce important mi s-a părut! Am putut, într-o secundă, să concluzionez că printre valorile doamnei sunt: responsabilitatea, grija față de mediu, respectul față de munca altora, disponibilitatea de face efort pentru a susține valorile în care credea. Oare aș greși să presupun că aceste valori le propagă în jurul ei și în alte situații? Și oare ce impact au ele asupra altora? asupra mediului? asupra unui copil care o poate observa accidental cum am făcut-o și eu, sau chiar mai mult de atât, asupra unui copil pe care îl poate îngriji și influența?
Altădată, tot la stop, observ o doamnă alături de 2 copii de maximum 5 ani fiecare, care sunase la interfonul unei clădiri și, în timp ce aștepta, țipa la unul dintre copii, pe care îl și zmucea serios ținându-l de mână. Copiii păreau foarte obișnuiți cu comportamentul. Ce putem deduce din acest episod? Ce se întâmpla în interiorul acestei doamne?
Ce îi învăța ea pe ei despre gestionarea emoțiilor, lăsându-se pradă furiei? Ce le transmitea agresându-i verbal și fizic? Că sunt importanți sau nu? Că atunci când ai autoritate asupra cuiva ți-o manifești cu grijă sau brutal?
Pe vremea zăpezilor din ianuarie, prin unele zone erau niște poteci pe care putea trece doar o persoană. De cele mai multe ori, mi s-a întâmplat ca domnii să mă lase să trec eu prima. Uneori, îl mai aveam și pe băiețelul meu în brațe iar o dată chiar m-a întrebat: „de ce te-a lăsat domnul acela să treci tu prima?” Iar răspunsul meu a fost: „pentru că așa fac domnii care respectă femeile!” A urmat o explicație lungă a noțiunii de respect. Prin a aștepta câteva secunde ca să trec eu prima, am primit mesajul „te respect pentru că ești femeie”.
Și pentru că petrec foarte mult timp la volan, un alt exemplu este cel al unei categorii anume de șoferi pe care îi numesc "încuviințații". Aceia care parchează oriunde blocând o poartă de garaj, o trecere de pietoni, o bandă în trafic sau chiar o altă mașină. Aceștia îmi dau mult de furcă zilnic și trebuie să vă spun că am reușit să parchez întotdeauna legal și etic fără să mă coste mai mult de 5 minute de mers pe jos.
Deseori am fost nevoită să parchez la 5 minute distanță de propria-mi poartă care fusese blocată! Da, stiu toate problemele care sunt și ca pieton și ca șofer, dar aleg să nu mă abat de la reguli, de la respect. Nu m-a costat niciodată prea mult și trăiesc cu convingerea că pic cu pic se face mare și îmi doresc cu ardoare să trăiesc ziua când o mașină pe o trecere de pietoni să fie o raritate.
Însă aș vrea să mă aplec asupra mesajelor pe care le transmite o asemenea atitudine din partea „încuviințaților”: „pentru că nu mi se oferă condiții de parcare, voi încălca regulile, fără să mă gândesc la repercusiunile asupra altora”, „nu îmi pasă decât de mine” sau chiar „nu e nimic greșit în ce fac, doar toată lumea face la fel”.
Gesturi mici, priviri, tonul vocii, atingeri, atitudini, emoții, sunt ca niște bule de dialog din revistele de benzi desenate și ele transmit mesaje ca cele enumerate mai sus, despre noi, despre alții, despre lume. Privite de undeva dintr-o perspectivă exterioară aceste bule formează bagajul mental, emoțional și spiritual colectiv al unei societăți
Toate aceste exemple le-am reținut pentru simplitatea lor, pentru banalitatea lor, pentru accesibilitatea lor. Sunt peste tot, le vedem constant și aproape că nu mai ies în evidență.
Pentru mine ies, tocmai din cauza implicației pe care o au în mentalul colectiv, în ceea ce transmitem despre noi prin alegerile si gesturile mici de zi de zi și pentru potențialul modelator pe care îl au asupra altora.
Am această imagine în minte în care gesturi mici, priviri, tonul vocii, atingeri, atitudini, emoții, sunt ca niște bule de dialog din revistele de benzi desenate și ele transmit mesaje ca cele enumerate mai sus, despre noi, despre alții, despre lume. Privite de undeva dintr-o perspectivă exterioară aceste bule formează bagajul mental, emoțional și spiritual colectiv al unei societăți, iar cine vrea să se detașeze pentru a observa asta poate decodifica și primi aceste mesaje.
Sunt mulți factori care se împletesc în formarea personalității oamenilor și a viitorului lor, iar în situațiile prezentate folosesc observarea unui moment ce poate să nu fie reprezentativ, presupuneri, deduceri și nu adevăruri științifice prezentate obiectiv.
Textul meu nu era o reprezentare minuțioasă a realității, cât o invitație la reflecție asupra educației ce se întâmplă zi cu zi sub ochii noștri dincolo de porțile învățământului.
O reclamă veche la o companie de telefonie spunea „totul e comunicare”. Sunt de acord. Dar aș merge și mai departe. „Totul e educație”.
Educația nu se face doar la școală. Învățarea e continuă și se întâmplă peste tot. În orice moment suntem fie elevi fie mentori dar în mod sigur participanți constant la lecție. Iar calitatea ei depinde de noi toți și ne afectează pe noi toți.
P.S.: Explicând manifestațiile pe înțelesul băiețelului meu, ajung inevitabil la hoți și ilegalități iar răspunsul lui vine să-mi aducă un zâmbet: "să chemăm poliția!"
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.