Dragoș Iliescu: „Imaginați-vă că 40%, aproape jumătate, din forța de muncă de mâine nu poate participa la economia țării. Starea acestor copii arată starea națiunii”

Să ai abilități digitale nu înseamnă doar să poți porni o tableta, transmite un email, începe un Zoom și a posta un comentariu pe Facebook. „Ca orice altă categorie de competențe complexe, ele nu vin de la sine, ci trebuie antrenate și cultivate în contexte de învățare, căci conțin un melanj de cunoștințe, deprinderi, atitudini și aptitudini”, spune expertul în testare Dragoș Iliescu, fondatorul platformei educaționale Brio.ro. Școala românească eșuează să le formeze multor copii abilitățile digitale de care au nevoie, așa cum se întâmplă și în cazul altor categorii de competențe. „Acești copii lăsați în urmă constituie problema principală a României, în literația digitală, precum și în literația lingvistică, numerică, științifică, medicală, financiară etc. Și asta arată toate studiile, indiferent de tipul de literație măsurat: cei 40% dintre copiii României care sunt sub nivelul mării trag media în jos. Iar starea lor, care, mă grăbesc să spun, este responsabilitatea noastră, arată starea națiunii și prezice un viitor sumbru pentru noi toți”, explică expertul. Recent, plaforma Brio.ro a lansat o serie de teste, cu ajutorul cărora elevii români își pot evalua gratuit abilitățile digitale. „Sistemul a fost gândit în așa fel încât să poată fi utilizat și ca evaluare punctuală, dar și ca evaluare de progres”, spune el.

Brio.ro și Republica.ro vă invită, în cadrul unui proiect editorial realizat în parteneriat, să citiți o discuție despre importanța importanța abilităților digitale și despre cum pot fi acestea evaluate.

Tinerii români sunt la coada clasamentului european care evaluează abilitățile digitale. Care este cauza și cum ar putea fi remediată această situație?

O să încep răspunsul la această întrebare prin a spune că abilitățile digitale sunt un domeniu rezonabil de complex. Nu sunt ușor de definit, dar există un relativ consens în UE despre ce sunt ele și cum ar trebui privite, care e cuprins într-un document denumit ”The Digital Competence Framework for Citizens”; acesta este cadrul urmat și de noi.

Ei, când ne uităm în acest document aflăm că aceste competențe conțin abilități

• din sfera literației informaționale și de date (de ex., căutarea și filtrarea de date, evaluarea conținutului digital, managementul datelor),
• a comunicării și colaborării digitale (de ex., interacțiunea și colaborarea prin tehnologii digitale, eticheta interacțiunilor de acest tip, managementul identității personale în astfel de interacțiuni),
• a dezvoltării de conținut digital (de ex., programare, cunoștințe legate de copyright al conținutului produs, dezvoltare în alte modalități a conținutului),
• a siguranței digitale (de ex., protejarea aparatelor, datelor, sănătății personale și mediului),
• și a rezolvării de probleme în mediul digital (de ex., rezolvarea problemelor tehnice sau a răspunsurilor tehnologice la aceste probleme).

Îmi dau seama că sună destul de complicat – dar de fapt asta și vreau să transmit: nu e vorba doar despre a porni o tableta, a transmite un email, a porni un Zoom și a posta un comentariu pe Facebook.

Ca orice altă categorie de competențe complexe, ele nu vin de la sine, ci trebuie antrenate și cultivate în contexte de învățare, căci conțin un melanj de cunoștințe, deprinderi, atitudini și aptitudini.

Așadar, întrebarea ar trebui pusă altfel: există vreun astfel de context formal în care elevii din România să dobândească aceste competențe în mod sistematic? Nu! Ca în cazul multor altor categorii de competențe, îi lăsăm în voia sorții și da, unii se descurcă rezonabil de bine și dobândesc dintre ele, alții însă sunt lăsați în urmă.

Acești copii lăsați în urmă constituie problema principală a României, în literația digitală, precum și în literația lingvistică, numerică, științifică, medicală, financiară etc. Și asta arată toate studiile, indiferent de tipul de literație măsurat: cei 40% dintre copiii României care sunt sub nivelul mării trag media în jos. Iar starea lor, care, mă grăbesc să spun, este responsabilitatea noastră, arată starea națiunii și prezic un viitor sumbru pentru noi toți.

„Dacă viața ei ar depinde de aceste deprinderi, ar muri”

Putem vorbi, așadar, despre analfabetism funcțional digital? Care sunt manifestările acestuia?

Avem un volum mare de tot din populația școală care este sub nivelul care să descrie funcționalitatea minimală în mediul online. Cu alte cuvinte, un volum mare (pe care studii diferite îl arată între 25 și 55%, cu o medie în jurul acelui fatidic 40% pe care ni-l indică și PISA sau TIMSS) din populația de vârstă școlară este în această situație. Un astfel de elev nu poate să fie autonom și funcțional (adică să rezolve o sarcină bazală) în fiecare din cele 5 zone descrise mai sus. Analfabetismul digital – sau iliterația digitală – chiar există și are consecințe.

Care sunt consecințele? Păi care sunt consecințele oricărui tip de analfabetism funcțional? Aș da răspunsul explicând care este scopul termenului ”funcțional” în acest context: sugerează faptul că persoana respectivă nu poate funcționa la nivel minimal în acel context – lăsată în voia sorții o să aibă eșec. Dacă viața ei ar depinde de aceste deprinderi, ar muri. Sigur, nu e vorba de așa ceva – dar pentru un individ înseamnă că nu poate participa la societate în contextele respective – în acest caz nu va putea fi un cetățean activ utilizând mijloace digitale. De exemplu nu va putea accesa un website pentru a își depune o declarație, sau pentru a cere un aviz, nu va putea să se înscrie la facultate, nu va putea utiliza sisteme electronice de plată, nu va putea ... ooo, câte și mai câte. Nu va putea lua parte la educația digitală pentru a se dezvolta. Nu va putea realiza sarcini digitale în contextul muncii – și asta în acești ani când nu cred că mai există vreo meserie care să nu aibă și o componentă digitală. Pentru această persoană e o condamnare teribilă la cele mai necalificate ocupații și la incapacitatea de a avea o carieră frumoasă, un venit decent și o viață împlinită în societatea contemporană, atât de digitalizată.

Pentru națiune e mult mai grav aș spune – imaginați-vă 40% (aproape jumătate) din forța de muncă de mâine care nu poate participa la economia țării – o economie pe care ne-o dorim avansată, nu?

Ce abilități digitale ar trebui să aibă un elev de școală gimnazială. Dar unul de liceu?

Abilitățile sunt aceleași, nu e o diferență majoră de abilități între elevi de la nivelul claselor primare, gimnaziale și liceale. Nivelul de dezvoltare pe care îl aștepți de la ei este diferit, e adevărat. Dar abilitățile sunt exact aceleași – și le-am amintit anterior.

Teste gratuite de literație digitală

Cum pot fi măsurate obiectiv abilitățile digitale ale unei persoane?

Există mai multe astfel de modalități, toate au plusuri și minusuri. Cel mai serios mod este și cel mai costisitor și din anumite puncte de vedere limitativ: performanța efectivă, în sarcini reale, de obicei într-un mediu simulat. ECDL face acest lucru, dar este teribil de costisitor de dezvoltat și deci și de aplicat – cred că este imposibil să pui la dispoziție o aplicație gratuită în acest fel.

Noi am îmbinat în evaluarea realizată de noi împreună cu partenerii de la UIPath Foundation si BCR alte 3 abordări: auto-raportarea persoanei testate privind propria capacitate de a face o acțiune foarte clar numită, auto-raportarea persoanei testate privind frecvența cu care realizează anumite comportamente asociate competențelor măsurate și răspunsul dat la întrebări de cunoștințe asociate cu acele competențe.

Cum funcționează testele de literație digitală lansate recent pe Brio.ro?

Nu este nimic teribil de savant - ele sunt gratuite pentru oricine dorește să le folosească. Pot fi utilizate de un elev, de un părinte, sau de un profesor sau chiar școală – tot ce este nevoie pentru accesarea testelor este un cont Brio.ro, care se face pe loc și este gratuit. După care pot fi date oricâte astfel de teste. Și sistemul a fost gândit în așa fel încât să poată fi utilizat și ca evaluare punctuală, dar și ca evaluare de progres: un elev se poate testa și retesta și retesta ... cu o probabilitate minimă de a revedea vreun item.

„Evaluarea nu este niciodată pasul final, nu în educație”

Să spunem că un elev a dat un astfel de test, iar rezultatul nu este unul mulțumitor. Ce ar trebui să urmeze?

Evaluarea nu este niciodată pasul final, nu în educație. Este critică pentru a stabili nivelul, pentru a informa acțiuni viitoare, pentru a monitoriza acțiuni care se implementează, pentru a face evaluarea ulterioară a unor acțiuni ... mulți consideră că evaluarea este o chiar intervenție în sine. Dar niciodată nu se oprește aici. România are nevoie de programe de educație digitală, care să fie implementate în școli, sau să poată fi, în cel mai rău caz, accesibile în domeniul extra-curricular. Există unele inițiative care se concentrează pe componente specifice – de ex. cluburile de programare dezvoltă o parte (dar accentuez, doar o parte!) a acestor componente.

Cine ar trebui să se ocupe de educația digitală a copiilor, în condițiile în care vorbim despre produse și servicii care nici măcar nu existau în urmă cu câțiva ani, iar domeniul se dezvoltă cu repeziciune?

Eu cred că orice competență pe care națiunea o consideră importantă și de care va avea nevoie pe viitor pică în responsabilitatea sistemului educațional. Până la urmă, acesta este scopul sistemului național de educație, să pregătească cetățenii de mâine, în beneficiul lor (pentru a se putea adapta contextului în care cel mai probabil vor trăi), dar și în beneficiul națiunii (pentru a avea rezervorul de competențe și talente necesar pentru dezvoltare). Deci răspunsul e simplu: dincolo de discuția această sau de declarații pompoase, este marcată această nevoie în documente programatice ale MEN sau în politicile sale educaționale? Există acțiuni concrete în acest sens? Și da, trebuie să recunosc că există ceva-ceva în acest sens și că actualul ministru al educației a accentuat această nevoie nu o dată ci deseori în pozițiile sale.

În același timp, spun aici un lucru teribil de nepopular dar care cred că trebuie spus: cum să ai copii cu literație când nu ai părinți cu literație? Întreaga noastră societate este tarată de aceste lipsuri – ne lamentăm cu referire la școală dar avem o imagine la indigo în competențele existente în populația adultă. Să împingem această întreagă responsabilitate pe umerii școlii nu e rezonabil – școala nu poate genera aceste incremente fără sprijinul familiei. Părinții fără literație (digitală în acest sens) și, mai rău, fără interes spre a ajuta dezvoltarea școlară a copilului lor și fără investiție personală de timp vor avea copii fără literație.

Sigur, să nu credeți că încerc să spun ”nu se poate face nimic pentru copiii care provin dintr-o familie cu probleme de literație”. Evident că școala poate compensa într-o oarecare măsură și acesta este unul dintre rolurile sociale critice ale școlii, să genereze egalitate de șansă și să fie un motor pentru mobilitatea socială ascendentă.

Ce vreau însă să accentuez este că educația – în aceste aspecte ca în oricare altele – este o responsabilitate comună școală-familie – niciodată educația în ansamblu, sau dezvoltarea unei competențe de orice tip în rândul elevilor, nu a fost altfel.

Există vreo corelație între gradul de digitalizare al unei națiuni și performanțele sale economice?

Nu am văzut astfel de studii – sau studii care să se uite direct la ce ați întrebat. Există studii care arată că gradul de digitalizare a unei națiuni este relaționat cu capacitatea de a împinge înainte în acea națiune industriile digitale, care sunt o sursă importantă de venit și reputație. Și dezvoltarea în economia unei națiuni a acestor industrii este relaționată cu performanța economică a statului. O economie agrară sau bazată pe exportul de materie primă nu va putea niciodată să fie competiție pentru o economie bazată pe creație digitală.

Acum ... sunt mai multe de spus aici, dar m-aș rezuma la a spune ca industria noastră IT este asemănătoare pe alocuri cu industria textilă a României din primii 10 ani după revoluție – o industrie ”de lohn”. Țin pumnii acelor companii românești care joacă pe piața internațională, asta e adevărata miză pentru a genera creștere. Iar dezvoltarea unor astfel de inițiative competitive internațional ține de un anumit tip de selecție naturală care este, cred eu, dependent de numărul de start-up-uri care apar în domeniu. Care, la rândul său, este dependent de numărul cetățenilor literați digital.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp