Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de trei ani. De astăzi vă invităm să ascultați editorialele audio publicate pe platforma noastră, dar și să testați viitorul tehnologiei, implementăm conversația vocală direct în browser, apăsând pe butonul de microfon poți cere acces. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Dragostea pentru agricultură se învață acasă și la școală. Aici mai avem de lucrat

copii la ferma

(Foto Guliver/Getty Images)

Nu știam mai nimic din toate cele ce urmează când m-am întâlnit cu agricultura, la 30 de ani. A fost o întâmplare: un inginer mecanic în derivă, un salariu bun, firma, deși se ocupa cu semințele, era totuși germană. Așa am intrat eu în lumea fascinantă a geneticii, a castrării porumbului, a firmelor de familie nemțești care cercetează și ameliorează de generații sfecla, sau rapița, sau porumbul. Mai târziu am conceput și condus zeci de proiecte, inclusiv o fermă de vaci, unde în fiecare zi învățam ceva. Și tot aici am înțeles că tehnologia și toată avalanșa de substanțe minune, puse la dispoziția omului de rând cu mare generozitate, fac mai mult rău decât bine în absența unor cunoștințe și a unei morale solide.

A trecut ceva timp și de când Jared Diamond, într-un articol exploziv din 1987, afirma că agricultura a fost cea mai mare gafă săvârșită vreodată de om („The Worst Mistake in the History of the Human Race”). El argumenta că adoptarea agriculturii, se presupune un pas decisiv către o viață mai bună, a fost de fapt o catastrofă care a adus omenirii mâncare de proastă calitate și foamete, boli și epidemii și, cel mai grav, divizare socială, inechitate, exploatare sexuală și socială.

Între timp, subiectul a fost preluat de Yuval Noah Harari, într-o carte celebră care susține că revoluția agricolă a dus la scăderea calității vieții și că, în fond, nu suntem deloc mai fericiți decât strămoșii noștri vânători-culegători („Sapiens: A Brief History of Humankind”, 2014). În plus, am decimat animalele sălbatice ca să le facem loc celor domestice, care nu sunt nici ele mai fericite să ajungă în farfuriile noastre.

Practicile agricole afectează pământul, apa, aerul, biodiversitatea, oamenii, însăși hrana produsă. Schimbările climatice, despăduririle, implicațiile negative ale ingineriei genetice și irigațiilor, poluarea și risipa de resurse sunt de asemenea asociate cu agricultura.

Și oare ce ar fi de făcut? Suntem 7,7 miliarde de oameni pe planetă, prea mulți ca să ne transformăm în vânători-culegători, chiar dacă am vrea. Mai ales că pentru 800 de milioane de copii, femei și bărbați foametea nu este o noțiune abstractă, ci o amenințare zilnică.

Bună sau rea, agricultura ne hrănește. Marea „greșeală” a omenirii este încă singura noastră opțiune.

Pe câmpul de cartofi, la bordul unei mașini de recoltat care seamănă izbitor cu nava Enterprise, Jacob (despre care am citit într-un National Geographic) urmărește două drone, una la nivelul pământului și alta în aer, care îi furnizează toate informațiile despre chimia solului, conținutul de apă, nutrienți și analizează creșterea fiecărei plante, inclusiv a cartofului din pământ. La nivel mondial, producția medie este de 18 tone la hectar. Agricultura de precizie îi aduce lui Jacob mai mult de 40 de tone cartofi la hectar.

„De două ori mai multă mâncare folosind resurse la jumătate” este angajamentul Olandei pentru o agricultură sustenabilă, lansat acum 20 de ani. Față de anul 2000, fermierii olandezi și-au redus consumul de apă din irigații cu 90%, au eliminat aproape complet pesticidele din sere și solarii, iar din 2009 utilizează cu 60% mai puține antibiotice la creșterea animalelor.

„Ambition Bio 2022” este programul francez de reformare a agriculturii, care își propune ca 15% din suprafața agricolă a țării să fie alocată producției ecologice, precum și ca 20% din totalul consumului instituțional de alimente (administrație, școli, spitale, armată, cămine de bătrâni etc.) să fie reprezentat, până în anul 2022, de produse ecologice.

Cercetări și proiecte similare se desfășoară pe toată planeta, din America și Nepal până în Tanzania și Australia. Lumea se schimbă; în secolul XXI nu mai vrem să supunem natura, ci s-o facem să coopereze cu noi.

Sol sărac? Lipsa de nutrienți poate fi compensată prin cultivarea plantelor care prin simbioză cu anumite bacterii își produc propriile îngrășăminte. Sere de legume la Cercul Polar alimentate 100% cu energie verde. Scarabei (o specie de gândaci) care descompun bălegarul și-l transformă în îngrășământ într-un interval de două săptămâni, față de șase luni până la doi ani, cât durează fermentarea naturală. Culturi de roșii de înaltă calitate cultivate pe fibre de bazalt și calcar, cu un consum de apă de patru ori mai mic. Pesticide naturale – larve de insecte și viermi livrate în saci – care se transformă în gardieni ai serelor și solariilor. Agricultura este vârful de lance al noii paradigme, în care tehnologia de vârf, etica și știința configurează viitorul.

Agricultură sustenabilă nu înseamnă plug cu boi, sapă sau peisaje bucolice neatinse de mâna omului, așa cum alimente sănătoase nu înseamnă producții mici, muncă grea și venituri derizorii, ci implică multă, foarte multă cunoaștere. Asta, pentru cine vrea s-o îmbrățișeze…

Din sondajul „Românii și agricultura” realizat de Fundația World Vision în luna martie 2019 aflăm că la noi nu este nevoie de prea multă carte ca să faci agricultură. Cei mai mulți consideră că liceul agricol este suficient (36,81%), dar sunt mulți și cei care cred că 4 clase (11,18%) sau 8 clase (16,99%) ar fi destul. De asemenea, unu din doi români nu și-ar da copilul la un liceu agricol.

Oricum, 7 din 10 români nu iau în considerare posibilitatea de a lucra în agricultură, deși majoritatea (65%) consideră că agricultura este esențială sau foarte importantă pentru țară. Cu alte cuvinte, ne place agricultura, dar s-o facă alții.

Recent au fost făcute înscrierile la cele câteva zeci de licee agricole care au supraviețuit multitudinii de reforme și experimente prin care a trecut învăţământul de specialitate în ultimii 30 de ani. De la 238 de licee agricole în 1997, în 2000 puteam alege între 120 de unităţi şcolare cu profil agricol. În anul 2019, putem vorbi despre un număr de aproximativ 50 de licee tehnologice care au și specializări agricole, în contextul în care 97% din agricultorii din România nu au pregătire în domeniu. 

Mai e ceva de spus?

Da! Că liceul agricol poate fi un loc extraordinar pentru dezvoltarea unui copil. Că poate fi o fereastră către lume și natură, că oferă moduri inedite de stârnire a curiozității și că prin agricultură se livrează de fapt biologie, fizică, economie și chimie, într-o formă digerabilă și plăcută.

Într-o discuție cu elevii unui liceu agricol din Franța, i-am întrebat, știind cât de complicat e la noi să atragi elevi la astfel de licee, ce i-a adus acolo. Aproape două treimi mi-au spus că părinții i-au învățat de mici să iubească agricultura și că vor să devină fermieri. Cei care nu proveneau din părinți fermieri aleseseră liceul agricol pentru că e interesant, pentru că nu stai doar în clasă, ca la un liceu teoretic, ci lucrezi cu animale, manevrezi supertractoare, iar fiecare zi e altfel.

Iată și concluziile discuției din Franța: mulți copii aleg liceul agricol în detrimentul celui teoretic; iar dragostea pentru agricultură se învață acasă și la școală.

Aici mai avem de lucrat.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Mai mult la viteză avem de lucrat.
    Se întâmplă foarte multe din lucrurile pe care le descrieți, dar la nivel de fluxuri globale, deocamdată totul e trecut prin filtrul „unde se găsesc sclavii?”, și ăsta e criteriul fundamental pentru economie.
    Cum altfel ai vedea non stop legume din Turcia, Mexic...Mozambic sau mai știu eu....?
    Se petrec ușor schimbări însă, și asta mai ales acolo unde oamenii se decid prin proprie „morală” să reducă drastic consumul.
    Asta aduce implicit derentabilizarea „liniei de camioane”, la început se schimbă șoferii cu din ce în ce mai iobagi, apoi cade, faliment.
    Din momentul acela începe local cu adevărat.
    Comunitar. Ceea ce oamenii au făcut pentru mii de ani, și au uitat în 50.
    • Like 0
  • Ovidiu check icon
    Interesanta scrierea si adevarata....si in pic trista.
    • Like 1
  • Da, da, da!!
    Excelentă articulare a nevoii de a ne updata, în România, mentalitatea vizavi de ce ar trebui să fie educația profesională, atitudinea față de meserii și în speță cea legată de agricultură. Avem un potențial fizic și uman enorm în rural, care trebuie doar racordat la trendurile globale în domeniu (sustenabilitate, digitalizare, eficiență), pentru a fi fructificat. Și totul începe de la viziune - a părinților și a decidenților, în primul rând, dar și a copiilor pasionați de agricultură, care trebuie să aibă acces la o educație de calitate, într-o primă fază la nivel mediu, de liceu agricol.
    • Like 0


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Chef Alex Dumitru

Bună parte dintre ingredientele proaspete pe care le utilizează în rețetele sale de adevărat făuritor de gust, chef Alex Dumitru le cumpără, de două-trei ori pe săptămână, din Piețele Obor, Domenii și Matache. Merge doar la producători testați, care au întotdeauna grijă să îi ofere materii prime de calitate. Totul trebuie să fie proaspăt, de sezon.

Citește mai mult

Eric Stab, Engie România

De la ultimele etaje ale clădirii în care se află sediul central al Engie România, când privești pe geam, îți poți imagina ușor o mare de panouri puse la muncă să capteze razele soarelui. „La finalul zilei, energia cea mai ieftină este energia pe care nu o consumi ”, spune zâmbind spune Eric Stab.

Citește mai mult
sound-bars icon