Foto Guliver/Getty Images
Din păcate asistăm acum în societate la o dezbatere sterilă despre ce să facem ca societate să ne fie tuturor mai bine. O dezbatere între stânga utopică, ce zice să păstrăm statul cum e el, ba să-i mai dăm și bani în plus, ca să ajute săracii, și dreapta nenuanțată care spune ba p-a mă-tii, vrem stat micuț și în rest anarhie și bocanci în gură.
După părerea mea cred că avem nevoie de următoarele lucruri acum:
1. Să înțelegem ce suntem. Cunoaște-te pe tine însuți. Marea problemă a stângii ăsteia tinere și naive e că împrumută mimetic politici sociale din țări bogate. Dar țările bogate au acele politici pentru că și le permit. Ele au deja un nivel de trai ridicat și o forță redistributivă mare.
Astfel își permit să jongleze cu diverse politici: UK are free NHS, Suedia a trecut de la pensii publice la o parte privată, Olanda are sistem de sănătate privat, Franța își va modifica și ea sistemul de pensii etc. Dar ce au în comun țările astea e că toate sunt bogate. Ce înseamnă că sunt bogate? Înseamnă că au o productivitate absolută mare, adică suma bunurilor și serviciilor produse de țările astea pe cap de locuitor e mare.
Noi nu suntem o țară bogată. Noi avem o productivitate absolută redusă. Nu va lăsați păcăliți de discursul PSD-ist cu creșterea productivității la care suntem campioni. Creșterea e relativă, adică evoluăm de la o productivitate absolută foarte mică, la una mai puțin foarte mică. Dar tot mică. Asta e tragedia noastră în prezent. Evident că nu poți veni să aplici în România politicile sociale redistributive din țările bogate, pentru că noi nu avem ce să redistribuim ca ei.
2. Deci ce facem? Încercăm să creștem pe frontiera productivității. Adică să producem mai multe bunuri și servicii care să fie cerute. Pentru asta avem nevoie să încurajăm sistemul capabil să producă aceste bunuri și servicii, adică cel folosit de țările bogate: sistemul capitalist al pieței libere. Asta merge, fie că ne place sau nu ne place. Or la noi nu prea merge, pentru că e înecat în birocractie, în costuri de tranzacție ridicate, firmele se înființează greu, ideile circulă greu, e nevoie de un munte de hârtii, cadrul fiscal se schimbă anual, contractele nu se respectă în justiție și în consecință creăm greu bunuri și servicii.
Politicile publice trebuie în primul rând să debirocratizeze crearea de firme, să ajute start-up-urile, să pună în contact mediul academic cu mediul privat pentru creșterea frontierei tehnologice și să elimine corupția și incompetența.
Asta nu înseamnă neapărat instituții de stat mai mici sau mai puține, cât mai eficiente.
3. Trebuie să încetăm de asemenea cu retorica idealizării sărăciei. Sărăcia nu este o virtute. Faptul că statul își va mări cheltuielile de asistență socială, va mări pensiile și salariile bugetarilor, în condițiile în care productivitatea rămâne redusă, asta nu va ajuta oamenii săraci. Va muta temporar sărăcia de pe umerii unora și o va extinde pe umerii tuturor, pentru că statul se împrumută pentru a plăti toate aceste cadouri, iar împrumuturile costă, moneda se devalorizează, investitorii fug și în final cu toții vom fi mai săraci.
Trebuie să luptăm în mod real împotriva sărăciei pentru a permite oamenilor să iasă din condiția pauperă și să-și construiască un venit, fără să fie păcăliți de guvernele oportuniste să stea cu mâna întinsă în speranța că va pica ceva dacă vor vota cum trebuie.
4. Resursele de asistentă ale statului trebuie să fie dirijate în locurile unde există în mod real o nevoie de asistență: bătrâni, copii nevoiași, persoane cu dezabilități, persoane victime ale violenței și ale declasării economice. Nu se poate construi o societate în care cei care reușesc uită că trăiesc într-o comunitate și uită că există semeni care au nevoie reală de ajutor. Aici instituțiile statului trebuie să susțină proiecte de integrare socială, să măsoare rezultatele, să se ocupe de educația copiilor fără mijloace, chiar cerând ajutorul altor țări sau permițând mediului privat să se implice.
5. După 30 de ani de furturi generalizate, nu putem spera la miracole. Trebuie să acceptăm că românul mediu nu va avea prea curând nivelul de trai al unui francez sau elvețian, asta e un fapt care nu poate fi ignorat, deși ar merita și el, ca orice ființă umană, să trăiască mai bine. Dar nu așa funcționează lucrurile. Lumea asta se bazează încă pe competiție economică, pe crearea de bogăție și pe productivitate, pentru că asta e natura umană. Dar putem accelera acest demers de ajungere din urmă, putem folosi extraordinara șansă istorică să facem parte din Uniunea Europeană, dar trebuie să facem eforturi cu toții. Pe lângă construirea unui stat mai puțin corupt și mai competent care să ajute românul creativ și cu idei, nu să-i rupă picioarele, trebuie o creștere de conștiință colectivă în jurul unor valori partajate.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Tocmai ce am vazut clasamentul "Global Talent Competitiveness" (aici https://www.insead.edu/sites/default/files/assets/dept/globalindices/docs/GTCI-2019-Report.pdf)
Romania sta prost pentru o tara europeana , oarecum previzibil. Insa clasamentul asta analizeaza mai multi parametri. Romania sta extrem de prost la "atractivitate", asta e parametrul care ne trage in jos cel mai mult. Nu reusim sa atragem nici talente (nici intern nici extern) si nici afaceri si investitii. Iar asta ar putea fi rezolvata de un guvern cu viziune, nu-ar trebui sa fie nevoie de un secol, si nici nu necesita resurse enorme.
Exemplu de politica publica: Anul 2015 TVA-ul la alimente scade la 9%. Magazinele care nu dau bon fiscal se inchid pe loc. Statul incaseaza in plus 2 miliarde euro din TVA.
Anul 2018 marirea salariilor medicilor urmata de... nimic. Un simplu anunt guvernamental ar fi stopat total fenomenul ''plicul cu bani''. Ceva de genul: plicul cu bani=suspendarea licentei de medic pe 5 ani.
Avem nevoie de schimbari concrete, nu generalizari.