Titi Aur și Victor Hănescu fac parte dintr-un proiect special ce oferă idei memorabile de cadouri. Proiectul a fost inițiat de Florin Genet, 38 de ani, absolvent de Drept și de SNSPA. În ultimii 12 ani el a lucrat în multinaţionale unde a observat că, mai nou, tot mai des, sărbătoriții primesc drept cadou de la colegi un ...plic cu bani. De ce în loc de plic, sărbătoritul nu ar putea primi cadou o experiență inedită, despre care să povestească mulți ani?, și-a zis el.
„Înainte, când colectivele în firme erau mai mici și mai unite, cadourile pe care le cumpărau colegii erau destul de personalizate și luau în considerare așteptările si personalitatea sărbătoritului. În ultima vreme am observat cu stupoare și cu regret că se dau cadouri de genul unui plic cu bani. Nu aveau nicio idee ce și-ar dori respectiva persoană. Mă simţeam ca la o nuntă cu dar, când participanţii «cumpără» mâncarea şi distracţia aferente. Atunci m-am gândit că ar fi cazul ca cineva să ofere o alternativă, să dea posibilitatea oferirii unui altfel de cadou – cel de a experimenta lucruri la care nu te gândești de obicei”, spune Florin Genet, fondatorul brandului Experimenteaza.ro.
În mai puțin de un an de la demararea afacerii antreprenorul și-a creat o rețea de aproape 30 de parteneri prin care ajută oamenii să provoace bucurie sinceră celor dragi.
Printre primii parteneri ai brandului Experimenteaza.ro se numără și cele două celebrităţi, Titi Aur, care organizează experienţe de raliu şi pe simulatoare auto şi Victor Hănescu, care este dispus să ia cina cu un împătimit al sportului alb, încasările urmând să fie donate către MagiCamp.
Pentru 150 de lei, pasionații de automobilism pot pilota un Megane GT pe circuit profesionist, în care își vor putea testa limitele în deplină siguranță. Sau pot alege forța brută oferită de un Audi RS4.
Accelerează la 100 km/h în 7 secunde cu mașina de raliu a lui Titi Aur
Cei care au visat dintotdeauna să simtă adrenalina unei curse cu o mașină de raliu au ocazia să fie copilot pe celebra mașină folosită chiar de Titi Aur în raliuri.
„Accelerația amețitoare te va împinge în scaun și vei ajunge la 100 km pe oră în doar șapte secunde. Te simți ca într-un avion de vânătoare, mașina ia curbe de 90 de grade cu o viteză de 100 de km pe oră”, dă asigurări Florin Genet.
Dacă în bolidul lui Titi Aur nu poți fi decât copilot, alte mașini pot fi conduse pe circuit, nu înainte de un training asigurat de piloții de la academia fondată de multiplul campion național de raliuri.
Pilotarea unui MIG în Rusia, scufundări acvatice, zbor cu balonul cu aer cald, realizarea propriului parfum sau a inelului de logodnă
Printre provocările brandului sunt incluse și alte experimente sportive pentru amatori, cum ar fi scufundările acvatice, o plimbare cu balonul la mare altitudine sau cadouri extrem de rare, precum realizarea propriului parfum în Franța, crearea unei cafele unice sau chiar pilotarea unui avion MIG în Rusia.
„O experiență wow este cea care presupune să zbori de undeva de lângă Moscova, ca pilot secundar pe un avion MIG sau Suhoi, ceea ce mi se pare extraordinar. Nici nu îmi închipuiam că se poate așa ceva, eu știam că acele avioane sunt militarizate, că nici măcar nu poți să te apropii, dar să zbori pe ele”, spune Florin Genet.
Experiențe dare - love - relax - improve
Experiențele pe care le oferă antreprenorul sunt grupate în patru mari categorii, în funcție de ocazia de consum: categoria dare (engl. îndrăznește) – cu nivel ridicat de adrenalină, experiențe love – de cuplu, experiențe din zona de spa și masaj și improve – din care oamenii învață ceva inovativ, de exemplu își pot face singuri un parfum, sub îndrumarea unui maestru parfumier, chiar în Franța, sau află cum să opereze mașini de prăjire într-o prăjitorie aferentă unei cafenele.
Consumatorul intră pe site, cumpără experiența pe care și-o dorește sau pe care vrea să o ofere cadou și apoi transmite când ar dori să beneficieze de acea experiență.
„Experiența poate fi segmentată, adică dacă sunt două servicii – zbor cu balonul și apoi masă la restaurant - pot fi împărțite în două zile diferite. Noi facem un serviciu de concierge, astfel încât experiența să fie una reușită și memorabilă”, punctează antreprenorul.
Dacă cineva primește de la colegi un zbor cu balonul, dar are frică de înălțimi, timp de trei luni beneficiarul poate să schimbe cu altă experiență, plătind diferența sau primind credit dacă experienta aleasă e la un preț mai mic.
O idee de petrecere a timpului liber oferită de Experimenteaza.ro constă într-o vizită la un artist local care promovează ceramica de Cucuteni și unde o familie poate încerca tehnica olăritului. În pachet este cuprinsă și o plimbare cu căruța, coacerea de plăcinte tradiționale moldovenești și servirea mesei.
Un artist sculptor îi poate învăța pe temerari primii pași în realizarea unei sculpturi, iar un viitor soț își poate cere iubita de soție dăruindu-i un inel făcut chiar de el în atelierul unui fierar. Experiența vine la pachet cu o noapte sau un weekend într-un castel recondiționat de un alt antreprenor, undeva în Transilvania.
Copiii pot merge la carting la Academia lui Titi Aur, iar cei care aleg zona Sfântu Gheorghe pot învăța să călărească, să tragă cu arcul și să afle elemente folosite în dresajul unui câine.
Cel mai ieftin pachet – 150 de lei – este pilotarea unui Megane GT, iar cea mai scumpă este o experință Ferrari, în Italia, care include o vizita privată la fabrică, o mașină Ferrari la dispoziție trei zile, cu echipaj de suport - care alimentează și urmărește mașina pe parcursul ei - și cazare la hotel de 5 stele. Costul este pe măsură - 50.000 de lei.
„Mulți dintre antreprenorii români sunt delăsători, trebuie să tragi de ei, nu sunt foarte organizați și nu își țin cuvântul dat”
Cea mai mare provocare pentru fondatorul brandului Experimentează.ro ține de tipicul antreprenorului român.
„În corporație lucrurile sunt destul de clare, există reguli, proceduri, odată ce oamenii își asumă niște lucruri te poți baza că acele lucruri se întâmplă, în marea majoritate a cazurilor. Antreprenorii români au alt tipic. Spun asta pentru că am cunoscut și antreprenori străini. Mulți dintre antreprenorii români sunt delăsători, trebuie să te ții mult de ei, nu sunt foarte organizati, își asumă anumite lucruri și apoi nu își țin promisiunea. Trebuie să tragi de ei extrem de mult timp. Asta a fost marea mea dezamăgire și provocare totodată, pentru că a trebuit să îmi aloc mult mai mult timp decât bugetasem ințial pentru a dezvolta rețeaua de parteneri”, spune Florin Genet.
Întreprinzătorul spune că a încercat să aleagă parteneri care manifestă grijă față clienți și care oferă servicii de calitate.
„Făcusem un parteneriat cu o cafenea, iar în momentul în care am avut un client care mi-a achiziționat experiența respectivă am agreat cu patronul cafenelei că se va face experiența la o anumită dată și oră. Am revenit cu o zi înainte, moment în care mi-a comunicat că are altceva planificat, deși făcusem programarea. I-am cerut atunci să găsească o soluție, pentru că experiența respectivă avea o constrângere de zi, era pentru cineva care pleca dintr-o companie, voiau să facă în acea zi. Nu a fost deschis să găsească o altă soluție în aceeași zi, motiv pentru care am renunțat la colaborarea cu acel partener”, povestește Genet.
„Odată ce mi-am pus cuvântul în joc vreau ca experiența respectivă să fie wow până la capăt, chiar dacă nu o efectuez eu direct. Iar clientului de atunci i-am oferit ceva alternativ, cu costuri suplimentare pentru mine, ca el să nu rămână cu un gust amar în urma schimbării”, adaugă fondatorul brandului Experimenteaza.ro.
Românii preferă cadourile materiale. În Marea Britanie piața de profil, evaluată la 8 miliarde de lire
Florin Genet vede un potențial foarte mare pentru tipul său de afacere, dar crede că e nevoie de educarea publicului. În România oamenii au încă tendința de a-și face cadouri materiale, cultura cadourilor experiență nu prea există.
„Am solicitat feedback și am văzut că femeile preferă în continuare nu știu ce genți sau haine, decât să zboare cu balonul. Dar eu tot încerc și am speranțe”, zâmbește el.
În SUA și Europa de Vest piața de profil este foarte mare. Utimele date arată că piața din Marea Britanie e mai mare decât în SUA și ajunge la 8 miliarde de lire pe an.
Ca următor pas în evolutia firmei și-a planificat să intre și pe piața corporate și să organizeze diverse evenimente la care principala atracție să fie oferirea de experiențe memorabile.
În 2018 Genet estimează că business-ul său ar putea atinge o cifră de afaceri de 40.000-50.000 euro.
Articolul face parte din seria Generația B. Generația B este generația românilor care și-au luat destinul în propriile mâini. Ei sunt motorul evoluției, sunt cei care depășesc obstacole și cei care fac lucrurile să se întâmple. Oriunde s-ar afla, în țară sau în afara ei, acești oameni arată imaginea unei Românii care merge înainte.
Îi scoatem în față, le facem portretele, îi prezentăm pentru ca alții să își găsească inspirația în exemplele lor. De la ei vei învăța cum să faci un business, vei vedea ce înseamnă viziune, inovație și dorința de a reuși.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Adica costul unui zbor cu balonul costa 150-200 Euro .Deci trebuie sa iei pachetul acesta cuiva la care ii place sa zboare. Zilele urmtaoare este onomastica unui alt angajat : ii place sa calareasca, sa vada cai. Cat costa, tot 150-200 Euro ? Sa fim seriosi. Se fac diferente intre angajati care nu vor duce la nimic bun. Daca tot ii pui in plic bani lasa-l sa zboare sau sa mearga la o ferma de cai unde vrea el. Poate ca vrea sa plece in Japonia si nimeni nu ii ghiceste preferintele si atunci ce faci ? Lasa omul sa faca ce vrea el cu banii daca nu. nu ii da.
Așa ca las-o jos, că măcăne ...
iar unul de 2.8 benzina, 325 cp scoate 6.0 - 6.3 secunde, înseamnă ca ne iei la mișto.
Nici Opel-ul Zafira benzina, 2.0 - 240 cp nu scoate 7 secunde, ci 7.8, sau Astra H benzina 240 cp și tot ajunge în 6.4 secunde...
Așa că facem măsurătoare oricând.