Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de patru ani. Ascultați editorialele audio publicate pe platforma noastră și testați viitorul tehnologiei. Am implementat conversația vocală direct în browser. Apăsând pe butonul de microfon, puteți cere acces. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

„- Ce disprețuitor a vorbit cu noi! Nu vreau să învăț aici”. De la directoarea îmbrăcată în vuittoane, la proful în pantaloni scurți sau cum mi-am dus fiul de 16 ani la reanimare într-un sistem de învățământ normal

Școala românească (Foto: Octav Ganea)

Foto: Ocatav Ganea/ Inquam Photos

Am plecat din România în urmă cu două luni, la o vârstă la care astfel de schimbări îți înfig un pumn în stomac și mult timp nu te lasă să respiri cum trebuie. Dar acest text nu este despre dorul meu de acasă, ci despre șansa fiului meu de 16 ani într-o altfel de lume. Acesta a fost principalul motiv al plecării, iar subiectul este școala.

De câteva zile, Facebook-ul s-a umplut de fotografiile copiilor care abia intră în clasa I sau ale celor mai mari, care se reîntorc din vacanța de vară. Zâmbesc, par fericiți. Sunt copii. Părinții, prietenii mei, par și ei bine. Dar, în tot acest tablou al normalității, apar articole și interviuri despre dezastrul din învățământul românesc, despre un sistem de educație care, în loc să-i aducă la școală pe acei copii la fel de entuziaști și după o săptămână sau două, nu face altceva decât să-i sufoce, să-i obosească, să le încercăneze ochii, să le distrugă creativitatea și, poate, cel mai grav, să le șteargă zâmbetul de pe fețele lor frumoase.

Nici la gradiniță și nici mai târziu, la școala generală, costurile prohibitive nu mi-au permis să-mi înscriu fiul în sistemul de învățământ particular, cu modele preluate de afară și care mă gândeam că i s-ar potrivi mai bine. La acea vreme, în afara prețurilor ridicate, și locurile erau puține. Iar unde ar fi fost locuri, nici vorbă – un părinte din așa-zisa clasă medie din România, cu un salariu de 1.000 de euro pe lună trebuia să muncească vreo 2 ani ca să acopere costurile unui an școlar, asta fără nicio altă cheltuială. Deci, repet, nici vorbă. Acum, probabil, sunt școli particulare bune, unde poți plăti un an de școală cu un an de muncă sau chiar jumătate de an de muncă, fără a lua în considerare nicio altă cheltuială. Deci greu, foarte greu, iar pentru majoritatea, imposibil. Și știe mai bine fiecare familie, după ce pune pe hârtie, care sunt sacrificiile.

Eu am avut noroc cu mama, care se pensionase. Fusese învățătoare și s-a ocupat de fiul meu, astfel că eu mi-am putut vedea liniștită de muncă. Și, din fericire, în școala generală, mai întâlneai 2-3 dascăli de calitate, care își făceau treaba cu pasiune, așa, ca mama mea, în anii când predase.

Dar programa era o nenorocire (și așa a rămas), astfel încât copilul meu era nevoit să parcurgă materia pe repede-înainte fără să rețină de fapt mai nimic. Părea că e mai bun la română decât la matematică, unde nu descoperea nicio bucurie, dar, până la urmă, prin clasa a VI-a, a VII-a, tot nu putea să-mi răspundă la întrebarea ce materie îl atrage mai mult. Avea note bunicele, dar nu excela la nimic. Singura oră care chiar îi plăcea era sportul, și asta pentru că insistasem să facă baschet și căpătase ceva rezistență.

Ce să spun? Știam că atunci când era mic învățase să citească singur de pe la trei ani, că nu ieșea din casă fără o carte în mână, că la cinci deja răsfoia Jules Verne, că recita o mulțime de poezii, că avea o imaginație bogată în care personaje din povești și filme animate se amestecau în desenele lui sau în jurnalul pe care îl ținea, că înșira cifre și litere pe covor, alcătuind o lume numai de el știută, că făcea glume care mă lăsau cu gura căscată... Unde se risipise toată acea creativitate? În clasa a VIII-a am constat că nu mai putea scrie un text decât în limbajul de lemn al comentariilor de română cerute pentru intrarea la liceu. Eram îngrozită, dar fericită că a luat media 9.03 la evaluarea națională.

„- Doar 9.03? Ah... O să vedem dacă avem locuri. La noi vin doar copii foooarte buni...”, mi-a explicat pe un ton afectat directoarea unui liceu pe care ne-am dus să-l vedem după ce s-au dat rezultatele. Se întâmpla acum doi ani. După acea întrevedere, copilul mi-a spus că nu și-ar dori să meargă la acel liceu:

„- Ai văzut cum a vorbit cu noi? Ce disprețuitor. Nu vreau să învăț aici”.

Și, uite așa, un liceu aflat aproape de casă, dar nicidecum pe lista primelor 20 din capitală, a ajuns în coada preferințelor noastre.

Până la urmă, a intrat la un liceu bun, dar la filologie. În aceste condiții, îngrijorarea mea era că dacă matematica și informatica vor ajunge să fie ca și inexistente, alegerile pentru o viitoare carieră pentru el vor fi mult mai puține. Drept urmare, într-o zi m-am prezentat la secretariatul liceului să încerc să vorbesc cu directoarea. Îmbrăcată în vuittoane, cu o expresie acră, fără a-mi arunca vreo privire, m-a întrebat ce medie a avut copilul la evaluare.

„- Doar 9.03?...”

Continuarea aproape că era inutil să o aud. Măcar dacă ar fi avut 5, lucrurile ar fi fost clare poate și pentru mine (așa cum era pentru toate directoarele) că fiul meu e o loază, care nu e în stare de nimic și nici nu va fi vreodată. Dar pentru mine, totuși, undeva nu se confirma încă un asemenea scenariu... Cu aceeași acreală mi s-a explicat că îi va fi foarte greu, aproape imposibil să acceadă la o clasă de mate-info, doar dacă poate dă nu știu ce testare și doar dacă poate ar lua nu știu ce note, probabil de 11... Și sub toate frazele acelea eu începeam să aud și să calculez oare cât m-ar costa... salariul pe o lună? Pe două?

Am plecat acasă și nu m-am mai gândit la mate-info. Doar am continuat, în nebunia mea, să-mi trimit copilul să facă meditații la matematică, cu gândul că poate într-o zi îi va folosi la ceva. Am mai continuat să-l trimit la baschet, unde avea parte de un antrenor tânăr pe care-l aprecia mult, la engleză – făcea la o școală particulară și era singurul loc unde mergea și învăța de plăcere, și la un curs de actorie pe care și-l alesese singur și care era tot în afara școlii.

Nici în clasa a IX-a și nici în a X-a nu a reușit să-și dea seama ce ar dori să facă în viață și nici ce materie îi place. Îmi spunea doar că se plictisește la majoritatea orelor, că merge la școală pentru că știe că trebuie, că are unii profi de treabă, dar și că sunt alții... 

Pe scurt, ăsta a fost parcursul școlar a lui Andrei până când ni s-a oferit oportunitatea să ne mutăm în Vancouver.

(Nu pot să uit momentul în care m-am dus să-i informez pe cei de la liceu că fiul meu va pleca. Am intrat la secretariat și am întrebat ce formular sau cerere ar trebui să completez, prin care să anunț că îmi mut copilul la o școală din afara țării. Secretara mi-a întins o hârtie, mulțumindu-mi că am venit să anunț, plângându-se, în același timp, că sunt părinți care își retrag copiii fără să le spună și lor că nu vor mai veni sau unde se vor duce:

„- Dispar pur și simplu și noi habar nu avem unde” .

În acest timp, directoarea în vuittoane își făcea de lucru cu niște hârtii. La un moment dat, fără să-mi arunce vreo privire, s-a adresat direct secretarei:

„- Nu cred că putem să-i păstrăm locul. Nu ne permite legislația. Da... sunt sigură că nu ne permite. Dar poți să verifici...”

Eram acolo, nu undeva, departe, și nici măcar nu solicitasem să i se păstreze vreun loc copilului. Ne gândisem bine, și eu, și el, și cântărisem riscurile. Nu venisem să cer nimic. Dar ea continua, fără să mă vadă: „- Atât de mulți se întorc pentru că nu se adaptează. Și apoi ne cer nouă locul înapoi…”

Îmi venea să-i urlu în urechi că nu m-aș întoarce să-i cer ei nici măcar un capăt de ață.)

Și am plecat. Pe 28 august, Andrei a avut evaluare la engleză și la matematică, acestea fiind cele două materii de bază. (A fost momentul în care m-am felicitat că am continuat să-i dau meditații la mate.) Într-o imensă sală de sport, plină cu mese și scaune, cred că erau cel puțin 100 de copii înscriși în International Student Program, care urmau să dea respectiva testare. Și asta doar pentru cinci licee afiliate uneia dintre structurile educaționale din orașul Vancouver, respectiv Vancouver School Board. A doua zi urma o nouă o serie.

Tot în aceea zi, profesorii au mai ținut două ore de „orientare” pentru copii și însoțitorii lor, ca să înțelegem toți cum se vor desfășura lucrurile.

Același lucru s-a întâmplat și două zile mai târziu când toți noii elevi au fost invitați la liceele la care se înscriseseră. Nu ești lăsat să bâjbâi și să te întrebi ce va urma. Ți se răspunde din timp oricărei întrebări, ți se prezintă școală, ți se explică sistemul de notare și cum se desfășoară o zi de școală, ți se explică orarul, unde pot lua copiii masa, la ce cluburi se pot înscrie, ca după aceea să ți se dea și o cărțulie în care ți se explică din nou, în detaliu, toate lucrurile legate de școală, inclusiv zilele libere și vacanțele, care sunt stabilite clar de la începutul anului.

Poate unul dintre cele mai importante lucruri pe care le-am aflat în acele zile a fost că în școală există niște consilieri - advisors – al căror scop este să facă tot ce pot pentru ca să le fie bine copiilor. Altfel spus, dacă un elev are probleme la un curs, sau cu un profesor, sau cu notele, sau cu alți copii, sau trece printr-o perioadă mai grea, sau e trist, sau foarte obosit, sau nu știe ce carieră să aleagă, sau orice vă poate trece prin cap, se poate duce să vorbească cu advisor-ul său și să găsească împreună soluții.

Ni s-a făcut și un tur al liceului de către elevii care se oferiseră voluntari pentru această acțiune: majoritatea sălilor de clasă arată ca niște laboratoare, există o bibliotecă cu sală de lectură, unde copiii pot învăța, citi, printa și scana documente sau pagini din cărți, sală de mese unde își pot încălzi mâncarea și socializa în pauza de prânz, sală de sport pentru diverse jocuri, sală de forță, vestiar cu dușuri, sală de teatru, unde se țin cursurile de actorie, și o bucătărie imensă, unde cine vrea poate participa la lecțiile de cooking. Și nu vorbim aici despre un liceu privat.

Școala a început în 5 septembrie, iar, după prima zi, fiul meu a venit acasă cu fișe de la fiecare profesor, pe care era scris: cu ce se ocupă materia respectivă, ce au ei de făcut ca elevi și de ce rechizite au nevoie. Cursurile încep la ora 8.40 dimineața și se încheie la ora 15.03. Fiecare curs durează o oră și 10 minute, fiind urmat de o pauză de 5 minute, cât să ajungi la următorul curs. Pauza de prânz este de 55 de minute, timp în care elevii se pot duce să mănânce fie acasă, dacă stau în apropierea școlii, fie în vreun loc care servește mâncare gătită, fie rămân la școală, la sala de mese. Este timpul în care au timp să vorbească unii cu alții și să se distreze. După pauza mare urmează alte două cursuri. Elevii nu au o clasă fixă, ci se schimbă în funcție de cursurile pe care le urmează fiecare, cursuri stabilite încă din timpul verii, după preferințe și aptitudini.

În fiecare zi de școală un copil participă la 4 cursuri, numărul maxim în timpul anului fiind de 8. Faceți o comparație cu cele 22 de materii pe care le are un copil la un liceu din România.

Iar cursurile sunt programate alternativ – de exemplu dacă luni ai biologie, teatru, engleză (literatură) și chimie, marți ai engleză (gramatică), mate, studii sociale și planning (planificare). Apoi miercuri ai din nou cursurile de luni, iar joi reiei cursurile de marți și tot așa. În afară de asta, copiii pot participa la o serie de cubluri: cooking, dans, drama, diverse sporturi, desen, fotografie, radio, robotică etc.

Una dintre nelămuririle mele de început a fost ce Dumnezeu e cu acest curs de planning, fără de care un copil nu poate absolvi liceul. Misterul a fost elucidat după ce Andrei a adus acasă fișa aferentă. Fac un foarte scurt rezumat a ceea ce înseamnă respectiva materie: „Elevul va încerca să descopere ce vrea să facă în viață, care îi sunt abilitățile, dorințele, cum trebuie să relaționeze cu cei din jur, va învăța despre ce înseamnă mâncarea sănătoasă, drogurile, alcoolul, va învăța cum să facă un CV și o scrisoare de angajare, va învăța cum să administreze un buget propriu, să-și facă un plan de studii (liceu, colegiu, facultate), să-și facă o planificare astfel încât să obțină notele necesare pentru absolvire etc.”

În primele zile de școală, Andrei numai așa a ținut-o:

„- Să vezi, la biologie ne-a dus în parc și ne-a spus să punem întrebări despre orice ni se pare deosebit! Să vezi, la chimie am făcut experimente… cu substanțe!... Să vezi, la planning am ieșit afară și ne-a pus să ne vizualizăm pe noi, ca persoane, cum suntem și ce vrem să facem în viață!…”

Cel mai tare m-am amuzat când a venit și m-a întrebat: „- Știi care e proful meu preferat?”

„- ?”

„- Ăla de mate! Ne explică atât de bine totul! Și face glume așa de bune! Și vine la școală în pantaloni scurți!” (M-a amuzat pentru că lui Andrei nu i-a plăcut niciodată matematica și mă gândeam cam cum ar fi ca proful ăsta în pantaloni scurți să-l facă pe fiul meu să-i placă o materie care până acum l-am forțat să o înghită de voie, de nevoie)

Primele teme pe care le-a primit? Să povestească despre el – cine este, de unde vine, cum e familia lui, ce îi place să facă și ce ar vrea să facă mai departe, dar a fost întrebat și cum i-ar plăcea să fie un profesor și ce așteptări ar avea de la el. O fi normal?

Cum au mai fost pentru Andrei primele zile la școală? Are el o vorbă: „Super!” Deja din a doua zi avea o nouă „gașcă”. În pauza mare ies împreună la masă, când nimeresc la aceleași cursuri se ajută unii pe alții, după ore mai ies să joace baschet sau să se plimbe.

Chiar dacă e abia la început, l-am rugat pe Andrei să puncteze pe scurt, așa cum vede el lucrurile, diferențele dintre liceul din Vancouver și cel din București. Iată ce mi-a spus:

  • mult lucru practic care mă ajută să înțeleg ce mi se predă vs multă teorie greoaie pe care nu o înțelegeam;
  • se lucrează mult în echipă, ceea ce mă ajută să-mi fac mulți prieteni vs totul e individual, ceea ce conduce la o continuă competiție cu ceilalți copii;
  • toți profii sunt dispuși să te ajute vs nimeni nu are timp să vorbească cu tine;
  • pe profesori îi interesează opinia noastră și o pun în aplicare ca să ne explice cum e bine vs opiniile noastre nu contează ;
  • toti profii sunt glumeți și ne fac să râdem vs mai toată lumea e încruntată mai tot timpul;
  • materii mai puține, utile, legate de ce ne interesează vs materii multe pe care nu avem timp să le înțelegem;
  • după o zi de școală mă simt obosit pentru că am lucrat și am învățat ceva interesant vs mă simțeam obosit după ore întregi de plictiseală.

Au trecut două luni de când am plecat și, deși mi-e dor de acasă, trebuie să mă împac cu lumea asta nouă pentru că fiul meu e la reanimare – o încercare de resuscitare a eu-lui său într-un sistem de învățământ normal. 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Arsene check icon
    Buna seara !

    Fara a intra prea mult in detalii ,dau dreptate celor care critica sistemul (de invatamant) din Romania ,insa cu unele rezerve.
    Chestiunea de baza este de fapt implicarea politica a profesorilor ,a unora ,si subordonarea fortata pe linie (si) profesionala a celorlalti.Aproape sigur libertatea de expresie la noi este inexistenta ,si unde nu exista talent pedagogic la profesor ,nici de aprecierea inclinatiilor profesionale ale elevilor nu poate fi vorba.
    Paradoxal ,multi profesori reali de la noi sunt foarte buni si talentati ,inclusiv cei din mai tanara generatie ,si nu sunt deloc ipocrit cand spun asta ,dar ei sunt pusi in situatia absurda sa predea la clasa cu gura inchisa ,atat profesional cat si extraprofesional ,fapt ,sa recunoastem ,destul de greu de dus la bun sfarsit ,exceptie improbabilul caz in care unii din ei ar avea talente de ventriloc ori telepat.
    Acum ,in legatura cu criticile ,nu are rost nici sa dezvolt ,este plin netul de comentarii pertinente.Nici absolutizarea sistemelor de aiurea nu este corecta ,carti bune de psihologie si corelate ,scrise de straini ,dovedesc in mare ca si alte sisteme au probleme asemanatoare.
    Relativ recent ,la radioul Patriarhiei ,Radio Trinitas ,au fost cateva emisiuni foarte bune ,ma si mir ca au putut fi date ,semn ca ceva ceva tot se incearca sa se modifice.Printre ele si una despre istoria invatamantului de la noi ,cu multe idei interesante ,pe care insa nu le reiau.Pe vremuri emisiunile puteau fi reauzite liber online ,nu stiu daca mai este cazul.
    Voi incerca o sinteza a catorva trasaturi ale invatamantului ,si ale societatii de la noi ,ele fiind de fapt strict inlantuite.Plus unele solutii de principiu.
    1.Sunt bazate pe autoritate ,pe constrangere ,pe psihologia fricii si nicidecum pe formarea de abilitati profesionale.Pe vremuri se incerca ,va amintiti ,depistarea talentelor ,nicidecum formarea lor ,cum ar fi corect sa se puna problema (diferenta e fina dar clara).
    2.Faptul ca mereu ,la orice critica ,fie si pe net ,cineva te contrazice ,eventual violent ,iti baga pumnul in gura ,samd ,fara a sesiza ca fondul problemei este invatamantul si unele solutii de scoatere din criza ,si nu alte chichite ,dovezi ,statistici ,greseli de gramatica din comentariu ,etc ,genereaza clar o singura concluzie ,si anume ca unele persoane pur si simplu se identifica cu sistemul.
    3.Asa cum in crestinism exista ideea ca Dumnezeu nu vrea moartea pacatosului ,ci sa se intoarca si sa fie viu ,asa si cei care incercam cumva sa dam solutii ,nu dorim pedepsirea unor si asa nenorociti ,ci pur si simplu o stratificare normala a societatii pe baza de competenta si chiar talent nativ ,acesta trebuind o data si o data sa fie recunoscut.
    4.In afara de memorie si logica matematica stricta ,alte tipuri de inteligenta aproape nu sunt recunoscute.Se scria in unele carti ca intr-o afacere cinstita ,reusita depinde doar intr-o mica proportie de IQ ,cam 20% ,restul fiind alte tipuri de inteligenta care nici macar nu pot fi identificate.Ce e drept era mentionat si norocul ,caruia insa noi am fi tentati sa-i spunem pronia divina.Inclusiv inteligenta emotionala ,de comunicare ,intervine major ,care la noi este pur si simplu jugulata ,in virtutea principiilor initial amintite.
    5.Se merge doar pe concurenta si pe motivatie extrinseca ,note mari ,premii ,nicidecum pe prietenie ,colaborare in echipa ,comunicare ,etc.Se inoculeaza faptul ca primul papa tot malaiul ,pestele cel mare il inghite pe cel mic ,etc.Or la nivelul unui sistem social analog unui organism uman ,atunci cand tesuturile unui organ prolifereaza in dauna celorlalte ,este vorba evident de un cancer.Deci deja ,inca de la nivelul paradigmei initiale ,se induce o functionare de tip patologic a intregii societati.Nefericitul care indrazneste sa fie primul ,ori are sansa sa fie luat de o firma straina ,unde incepe bine dar poate foarte bine sa ajunga si stafida ,cazuri concrete ,ori este pur si simplu calcat in picioare(te-or infrange nataraii ,chiar de-ai fi cu stea in frunte ,citat aproximativ ,exemplul clar al autorului citatului exact .)
    6.Iisus Hristos si Biserica sunt realitati concrete luate in deradere ,fara nici un studiu serios in acest sens ,fiind privite drept invechite si omitandu-se faptul evident ca pentru o minte buna este necesara in primul rand o viata duhovniceasca de calitate.
    7.Materiile de importanta reala in viata sunt desconsiderate.Da ,evident ,educatia fizica ,materiile creativ artistice ,arta culinara si nutritia ,sunt la ora actuala mult mai importante decat stiintele.Si da ,sanatatea omului ,familia crestina si nu ideea de productivitate ,de sclavie ,trebuie sa primeze intr-un sistem functional ,nepatologic ,atat la noi cat si aiurea.Mentionez ca am fost un fanatic al stiintelor exacte si nu numai ,citesc interdisciplinar in mai multe domenii si am multe carti ,nici nu le mai stiu numarul ,romanesti si straine ,din toate domeniile.Dar m-am lecuit tardiv ,punand accentul acum pe sanatate si dezvoltare personala ,deoarece orice zbatere individuala este inutila.
    8.Deficienta de baza a intregului construct este lipsa iubirii ,a dragostei crestine ,de Dumnezeu si aproapele ,si unde dragoste nu e ,nimic nu e...Plus o finalitate clara a intregii zbateri ,care nici macar nu este definita.Banii ,un post de sefulet acolo ,de unde sa dai ordine ,chiar spaima de a nu muri de foame ,sunt niste finalitati ,sa recunoastem ,nedemne de un om adevarat.
    9.Pedagogia si psihologia pozitive ,la noi si chiar aiurea ,probabil ca raman inca subiectele unor carti de domeniul fantasticului.Cum sa il inveti materie pe cineva care este posibil sa fure locul rezervat unei pile proprii ,ori chiar locul tau personal?Nu este mai bine sa complexezi mereu si sistematic ,sa dai cu ciomagul ,sa retezi aproapele tau dupa dimensiunea unui pat al lui Procust?
    10.Lipsa unor manuale bune ,in limbaj prietenos ,pedagogice ,de pe care sa poti efectiv invata ,fara economie de cuvinte ori explicatii ,bine aranjate in pagina ,este caracteristica atat invatamantului primar ,cat si liceal ,sa nu mai vorbim de facultati.Sunt mult mai bune cartile romanesti vechi ,de prin anii 50 - 65 ,chiar pana prin 85 ,decat cele de acum ,sa nu le comparam cu unele carti straine.

    Ma opresc aici ,cu scuzele de rigoare pentru vorba lunga si criticile adresate.Nimic personal cu nimeni ,va asigur !

    Sper sa mai pot continua...


    Doamne ajuta la toti !


    • Like 0
  • Ovidiu check icon
    Doamna, va doresc success, insa veti vedea ca la absolvire fiul Dumneavoastra va fii cu mult sub nivelul unui elev care a studiat in Romania. Libera alegere nu duce intotdeauna la rezultate multumitoare.
    Traiesc de zece ani in UK, am un copil la o scoala "outstanding" insa sistemul, am descoperit, e dezamagitor.
    Toate bune.
    • Like 2
  • dalex check icon
    Daca poporul a votat un "genunche" la invatamant ce rezultate asteptam ?
    Sa nu uitam de "moarte cultilor" din perioada de "tranzitie".
    Poporul roman este o medie in care o patura subtire care pretuieste cartea este coplesita de o masa de "muncitori"(de fapt proletari) venita din comunism cu o ura viscerala fata de intelectuali. De aici salariile mici si pozitia inferioara in societate a profesorilor.
    • Like 1
  • Felicitari pentru decizia de a pleca in Canada si mult success! Nu vreau sa va scad entuziasmul, dar cred ca sistemul de invatamant din Canada, mai ales cel pre-universitar reprezinta una din nemultumirile mari ale majoritatii comunitatii de romani, cel putin in Toronto si Ontario. Dupa 20+ ani de experienta canadiana, n-am auzit inca parinti romani care sa nu spuna despre copiii lor ca “nu fac absolut nimic la scoala”. Canada are multe lucruri bune, dar invatamantul pre-universitar, cel public, nu vorbim de privat, e mediocru, in cel mai bun caz. Daca doriti pot elabora….
    Mult success!
    • Like 0
  • Dan Dan Dan Dan check icon
    Mi-a placut articolul. De mult timp asteptam momentul in care omul obisnuit devine jurnalist. In acest articol am descoperit sistemul de invatamant canadian imbracat in emotiile simple ale unui parinte care incepe sa creada ca fiul acestuia si-a recapatat sansele de a reusi ceva in viata cu ajutorul educatiei de calitate. Am trait un sentiment asemanator, credinta in sansa mea, la un joc de loto organizat in tarile nordice. Desi aveam 1 sansa la 1 milion sa castig, jucam saptamanal convins fiind ca acea sansa nu mi-o va fura nimeni. In Romania nu joc la loto, convins fiind ca cineva imi va fura acea unica sansa de 1 la 1 milion de a castiga.
    • Like 2
  • Liviu check icon
    Sistemele din afară sunt configurate pe PRACTIC, pe găsirea unui job şi a unui loc în societate. Lucru care nu se întâmplă la noi, unde un tânăr ieşit de pe băncile şcolii habar n-are cu ce se mănâncă un interviu. Şi în sistemele din afară există opţiuni de specializare, însă în esenţă vorbim de un nucleu de bază şi de specializări care se produc opţional. La noi informaţia e mulcă şi aruncată cu furca, cu urmări dezastruoase asupra sănătăţii (explozia de scolioze datorată ghiozdanelor grele, sedentarismul, tasarea coloanei datorită statului la pupitru ore în şir etc.)
    • Like 5
    • @ Liviu
      Anon check icon
      Partea cu interviul cred ca ar cadea mai degraba in sarcina facultatilor decat a invatamantului preuniversitar, dar OK. Ca exista optiuni da, e adevarat, cat sunt de bune... aici am dubii (de preuniversitar vorbesc, facultatile sunt in general ok). Avem niste statistici legate de explozia de scolioza?
      • Like 0
    • @ Anon
      Liviu check icon
      Statistici? În România? Glumiţi! Întrebaţi părinţii, veţi afla multe. Şi despre scolioză, şi despre statul prelungit jos care duce la tasarea coloanei, şi despre sedentarism etc.

      Faptul că sunt bune e irelevant. Contează dacă sunt PRACTICE, dacă servesc cerinţelor de bază: un job, un salariu, o familie. Cine doreşte mai mult poate avea suplimentar.

      Învăţământul românesc e lipsit de spirit practic, haotic, înghesuit şi în multe privinţe are consecinţe nefaste pentru sănătate. Din păcate.
      • Like 4
    • @ Liviu
      Anon check icon
      Daca intreb parinti voi gasi pe unii care se plang si altii care nu se plang. Da, stiu, in Romania statistici, mai ales unele care ar aduce probleme de imagine celor de la putere...mai greu.
      Tocmai, faptul ca nu ofera o pregatire suficienta pentru studiile ulterioare inseamna ca nu sunt suficient de practice.
      • Like 0
    • @ Anon
      Liviu check icon
      Aha, înţeleg. Asta ar explica avalanşa de elevi canadieni care se înghesuie să studieze în România, în sistemul prăfuit şi indigest autohton. Scuzaţi-mă că vă spun, dar aveţi mult haz. În Canada există canadieni care devin ingineri, profesori de matematică, sociologi, avocaţi, economişti. Aşa, cu sistemul ăla imperfect de care vorbiţi dvs - eu îl numesc PRACTIC - oamenii aceia trăiesc infinit mai bine ca noi. Au un job, au o familie, iar la ei un bilet de avion e echivalentul unuia de tren sau de autobuz. Aveţi impresia că românii plecaţi în afară vor reveni în România pentru studiile copiilor? Ha! N-au nevoie. Pentru ce le oferă Canada e foarte ok. Odată ce au plecat acolo rămân, pentru că scopul final - jobul, familia - e tot acolo. Şcoala e un INSTRUMENT, nu un scop în sine. Nu înveţi de dragul de a învăţa, înveţi ca să ai un job şi să-ţi întemeiezi o familie.
      • Like 2
    • @ Liviu
      Anon check icon
      Explica faptul ca studentii veniti din Romania se descurca mai usor si au un start in cariera mai bun. Da, si dintre ai lor ajung ingineri, profesori de mate etc., dar mai greu, mai ales la inceput pentru ca in liceu n-au facut mare lucru si se vede. Cunosc romani care s-au intors ca sa-si dea copiii la scoala in Romania. S-au intors din State, nu din Canada, e adevarat. Inveti si ca sa-ti formezi o cultura.
      • Like 2
    • @ Anon
      Liviu check icon
      Nu, se descurcă mult mai greu, şi o spun în cunoştinţă de cauză. Am prieteni în cel în câteva ţări europene (Belgia, Franţa, Olanda şi Canada), pe care îi cunosc pe peste 6 ani. E vorba de oameni născuţi acolo, cu care m-am împrietenit de-alungul timpului, nu de persoane care au emigrat. Au copii, ştiu cum învaţă şi ce învaţă şi vă garantez că se descurcă mai mult bine ca noi. Explicaţia e simplă: un job presupune nu doar cunoştinţe, ci şi abilităţi sociale care nouă ne lipsesc şi pe care le învăţăm îngrozitor de greu. Nu ştiu şi nici nu mă interesează dacă ştiu mai mult sau mai puţin ca noi, ştiu doar că se integrează perfect (normal, deoarece sunt născuţi acolo), că au un salariu bun şi îşi pot întemeia o familie. Practic nu ştiu tot, dar ştiu atât cât le cere jobul. Prin contrast noi suntem crispaţi, lipsiţi de abilităţi sociale, având în mod clar probleme cu limba etc. În plus nu avem prospeţime şi ducem cu noi povara unui sistem de învăţământ greoi şi prăfuit. Mă mir să aud că există cazuri de persoane care mai folosesc şcolile româneşti (deşi îmi rezerv dreptul să nu vă cred), dar din prietenii care mi-au plecat peste hotare niciunul nu vrea să se mai întoarcă şi nici să mai audă de sistemul de învăţământ românesc.
      • Like 2
    • @ Liviu
      Anon check icon
      Si eu tot in cunostinta de cauza vorbesc. Am vazut studenti in Germania (de nationalitate germana dar si americani, de exemplu) care doreau sa faca programare, inginerie, fizica etc. si care s-au adaptat foarte greu sau chiar au renuntat pentru ca saltul de dificultate era mare pentru ei. Prin contrast studentii romani se descurcau usor, erau mai relaxati, uneori chiar sareau peste cursuri si se apucau mai din vreme de cercetare si internship-uri. Si nu, nu aveau probleme cu limba si nici cu interactiunea sociala. Toti veniti din sistemul romanesc de stat. Asa ca da, fie ca ma credeti sau nu, unii s-au intors sa-si dea copiii la scoala in Romania, pentru ca din punct de vedere al performantei e inca un sistem bun, mai ales cand e vorba de liceele de top.
      • Like 0
    • @ Anon
      Liviu check icon
      Şi eu cunosc, chiar o fată care s-a adaptat atât de bine încât a ajuns să dea lecţii colegilor ei străini, dar asta nu validează sistemul de învăţământ românesc, care e în continuare falimentar.

      Fata de care vă vorbesc, deşi are uşurinţă în matematică şi programare, a rămas traumatizată de tonele de maculatură pe care a fost nevoită să le îngurgiteze OBLIGATORIU la restul materiilor. O spune cu subiect şi predicat.

      Nu spun că sistemul ar trebui să-şi piardă specializarea, ci doar că această specializare să nu fie OBLIGATORIE, ci OPŢIONALĂ. Dacă respectiva domnişoară ar fi învăţat strict ce o pasionează atunci lucrurile ar fi fost ok. Dar nu a fost aşa, şi păstrează o amintire chinuitoare acestui sistem de învăţământ pe care îl compară cu o închisoare.

      Nu, efortul n-a meritat. Ar fi preferat să-şi trăiască copilăria şi să dea de greu doar pe o anumită porţiune de drum, aşa cum se întâmplă cu colegii ei. Şi nu, cunoştinţele nu-i garantează şi un job bine plătit. Pare ciudat, dar asta e realitatea. Puţini reuşesc.
      • Like 1
    • @ Liviu
      Anon check icon
      Concluzia e ca nu exista dovezi suficiente pentru modificarea programei. Cum dvs. cunoasteti acel caz si eu cunosc destule de studenti care nu au avut nici o problema, nici o trauma in sistemul romanesc. Efortul nu a meritat pentru ea, dar a meritat pentru altii. Fara date statistice venim fiecare cu niste cazuri particulare care nu spun pana la urma nimic despre sistem in intregimea lui.
      Specilizarea, dupa cum am mai spus este optionala. Optiunea se face odata cu alegerea profilului liceului.
      • Like 2
    • @ Liviu
      Tu vorbesti despre categoria de elevi care fac o meserie. Pt cei de top , de performanta ,functioneaza si la ei ca si la noi. Doar ca eu recunosc ca cei mai multi sunt mediocri si trebuie pregatiti pt un job practic.
      • Like 1
    • @ Liviu
      Prafuit , prafuit dar ne vaneaza elevii sute de universităti.
      • Like 1
    • @ Anon
      Liviu check icon
      Nu e nevoie de o statistică pentru a arăta o nemulţumire socială. E nevoie doar ca nemulţumiţii să facă parte din categoria care trebuie: cea a părinţilor. Mai mult, o simplă proporţie a comentariilor pe teme de învăţământ de pe Republica ne dă o idee despre întinderea fenomenlui. Deocamdată am senzaţia că dvs. sunteţi singurul care apăraţi acest sistem falimentar. Mie asta îmi spune că românii vor schimbare. Această schimbare vine din contactul pe care cât mai mulţi îl au cu sistemele din afară, despre care află că efortul supraomenesc din sistemul autohton nu este necesar pentru a-şi găsi un job într-o ţară europeană. Repet: scopul nu e învăţătura în sine, ci jobul şi traiul liniştit.
      • Like 1
    • @ Liviu
      Anon check icon
      Normal ca e nevoie de o statistica, altfel nu avem de unde sti cine reprezinta majoritatea. Sistemul nu e falimentar din cauza programei, ci din cauza ca nu se investeste suficient din PIB. Si nu doar in invatamant ci si in infrastructura. In plus de asta nu, nu sunt singurul, au postat si altii aici si cum am mai spus sunt destui care nu posteaza pentru ca nu au de ce. Si eu am avut contact cu sistemele din afara. Efortul nu e supraomenesc, e doar sustinut. Unii pot face acel efort, altii mai putin, asta nu inseamna ca trebuie scazute standardele.
      • Like 0
    • @ Anon
      Liviu check icon
      Nu, nu este nevoie, după cum nu este nevoie de o statistică pentru a ne arăta că nici sistemul de sănătate nu este agreat de o imensă parte a populaţiei. Poate că şi acela este un sistem perfect în viziunea dvs., iar multele comentarii cu această temă sunt doar cazuri izolate.

      Da, este nevoie de alocarea din PIB pentru logistică, dar sistemul trebuie restructurat din temelii pentru a se alinia celor din afară. Şi acest lucru se întâmplă, încet şi sigur, datorită unei presiuni sociale pe care dvs. nu o vedeţi pentru că... lipseşte o statistică!!!

      Eu nu am spus că trebuiesc scăzute standardele. Am spus doar că trebuiesc mutate în funcţie de LIBERUL ARBITRU. Adică un nucleu al matematicii, al ştiinţelor, iar cine vrea mai mult are posibilitatea de a urma un pachet educaţional separat.

      Asta am spus. Am spus doar că fiecare elev ar trebui să fie lăsat să-şi aleagă sau să fie canalizat de specialişti - cum se întâmplă şi în afară - către anumite pachete educaţionale cu standarde ridicate - evident - dar separate.

      E vorba de libera alegere aici. Ce avem în prezent e un sistem îmbâcsit, prăfuit şi generator de stres. Nici vorbă de cultură GENERALĂ. Cultura generală e educaţia interdisciplinară, sunt conexiunile care se fac între materii. Studiezi mai puţin la o materie, dar faci mai multe conexiuni pe arie mai largă. Cam asta era ideea. Sistemul nostru n-are nicio legătură cu cultura generală. Absolut niciuna.
      • Like 0
    • @ Liviu
      Anon check icon
      Nu am spus despre nici unul din sisteme ca ar fi perfect. Daca vorbim de cat de agreat este un sistem atunci corect este sa ne folosim de date statistice. Cand e vorba de finantare, acolo situatia e mai bine descrisa si putem identifica problemele in mod corect.

      Nu vad presiunea sociala de care vorbiti din alt motiv: nu se vad efectele, pur si simplu.

      Din moment ce spuneti ca trebuie sa ne aliniem la sistemele din afara asta presupune automat scaderea standardelor, pentru ca sistemele din afara (sau cel putin cel canadian, despre care era vorba aici) functioneaza la standarde mai joase. Elevii in sistemul romanesc sunt canalizati de specialisti. Profesorii ii indruma, iar ei isi pot alege tipul de liceu (si mai tarziu de facultate daca e cazul) care li se potriveste cel mai bine.
      Cultura generala, interdisciplinaritate si libera alegere avem si noi. Nu e nevoie sa scadem standardele pentru a obtine lucrurile astea, le avem deja.
      • Like 0
    • @ Anon
      Liviu check icon
      Sistemele din afară nu au scăzut deloc standardele, ci doar le-au lăsat la libera alegere. O liberă alegere pe care noi nu o avem. Noi nu avem un nucleu interdisciplinar bazat pe experienţă şi colaborare. La noi sistemul e segmentat, competiţional şi teoria e dusă până în pânzele albe.
      Faptul că unii aleg să meargă mai lejer la o anumită materie nu înseamnă că materia respectivă e aerată. Înseamnă că riscă o notă slabă doar pentru că sunt pasionaţi de matematică sau de altă materie, şi atunci mai trag chiulul la interminabilele comentarii literare. E o situaţie care nu se întâlneşte în sistemele sănătoase de învăţământ. În cele din urmă, pentru a avea acces la un liceu bun, elevii sunt nevoiţi să tragă din greu la materii care n-au nicio legătură cu cariera spre care se îndreaptă.
      În sistemele normale de învăţământ există o materie la care se excelează. Restul sunt mai multe experienţe didactice care consolidează cultura generală şi dezvoltă aptitudinile sociale. Lucru care nu se întâmplă la noi, unde elevl preacă acasă cu sacul de teme şi tone de teorie de memorat.
      • Like 0
    • @ Liviu
      Anon check icon
      Nu stiu daca le-au scazut sau daca au fost totdeauna mai joase ca ale noastre, dar rezultatul final asta e: standardele lor sunt mai scazute ca ale noastre, v-am demonstrat aratandu-va programele. Libera alegere avem si noi, elevul isi alege profilul liceului pe care doreste sa il urmeze. E o alegere. Libera.

      Faptul ca sistemul nostru cuprinde si competitie nu e un dezavantaj, ci un atu. Competitia se intalneste peste tot in viata, e util sa fii pregatit pentru asa ceva. Teoria nu trebuie memorata, ci inteleasa, de asta sunt necesare temele.
      • Like 0
    • @ Liviu
      dalex check icon
      Nu poti fi roman din obligatie.
      Prietenii dvs. nu sunt romani din moment ce au plecat si nu doresc sa revina.
      Din acest motiv nu au dreptul sa critice o tara ca Romania de care sunt legati doar formal si pe care nu o iubesc.
      Mahatma Gandhi a studiat in Anglia dar nu a criticat India, a facut ceva pentru tara lui asa saraca si plina de saraci analfabeti. Unii romani isi mai aduc aminte ca sunt romani doar pentru "dreptul" de a scuipa unde au mancat.
      • Like 1
    • @ Liviu
      dalex check icon
      De acord cu faptul ca sunt multe materii. Oboseala elevului este cauzata de numarul mic de profesori care stiu sa predea atractiv aceste multe materii.
      Mult laudatul sistem occidental se orienteaza spre specializarea ce scoate angajati eficienti dar oameni cu orizont limitat. Sustin sistemul romanesc dar cu profesori adevarati ca in perioada interbelica. Nu poti reforma un sistem cu profesori care nu au fost triati de o societate a meritocratiei ci de o societate a lui "merge si asa".
      • Like 1
    • @ Liviu
      aham
      afara construiesc robotei pe banda
      ai nostri sunt fortati sa isi puna intrebari
      nasol, nu?
      • Like 0
  • Așa se întâmplă într-un sistem de învățământ sănătos. Așa este si in Anglia , unde am venit acum 2 ani ( după 13 de stat in Portugalia) si nu regret nicio clipă. Când ne-am dus la interviu cu directoarea școlii si a întrebat-o ce hobby-uri , gândul meu a fost " care-i interesul ei pentru hobby-urile fetei ? " . După ce a spus ca-i place sa deseneze , că-i plac limbile străine, sa călătorească, etc. m-am lămurit. Astea erau materiile pe care urma sa le facă : artă, spaniolă, franceză , plus engleză, matematică si științe, care erau obligatorii. Mirarea noastră a continuat când întrebând ce trebuie sa cumpărăm pentru școală ni s-a spus ca doar uniformă si ghiozdan/geantă , restul primește tot de la școală. Apoi am făcut turul școlii si la fel ca in Canada , fiecare materie are sala ei , dotată cu tot ce este necesar cursului respectiv , au piscină, bibliotecă mare , săli de sport , terenuri de sport ( fotbal , baschet , tenis, ping pong , nici nu mai știu... )Ni s-a mai spus ca va avea o profesoară care timp de 2 săptămâni va sta mereu cu ea si asa a fost , a dus-o la sălile unde avea ore , la baie , la cantină, a stat cu ea in bancă si i-a explicat în detaliu ce preda profesoara si anumite cuvinte pe care ea nu le știa. Sunt multe de povestit , dar in mare cred ca v-ați dat seama ce înseamnă un sistem de învățământ bine pus la punct. Când o văd pe fata mea ce fericită e si cu ce drag merge la școală, in afară de sănătatea mamei , nu-mi mai doresc nimic !
    • Like 3
    • @ Mihaela Pasca
      Liviu check icon
      Foarte potrivită sintagma: învăţământ sănătos. Bănuiesc că nu mai sunt nevoiţi să care tone de manuale ori să stea pe scaun ore întregi rezolvând tone de exerciţii până li se tasează coloana.
      • Like 0
  • Mda. Asa e. E un sistem de rahat care streseaza copii cu cunostinte inutile, cu memorare ca baza de invatare si cu programe supraincarcate. Dar stiti care e culmea. Toti cei care isi dau cu parerea in mod inteligent, cult si elocvent, sunt rezultatul sistemului asta. Si a aluia comunist care ii sta la baza, si care nu pare de loc ca i-a nenorocit. Cumva, nu numai ca au "supravietuit", dar au o calitate destul de buna a educatiei. Si atunci ?
    • Like 2
    • @ Arpad Baricz
      nobody check icon
      Şi totuşi, ştii de ce trăim în ţara lui "merge şi aşa", în care totul se face după ureche? Pentru că nu avem o educaţie formală de calitate, tot ce ştim am învăţat pe cont propriu, suntem o naţie de autodidacţi, de la programatori la instalatori şi mecanici auto.

      Dacă stau bine şi mă gândesc, în viaţa de zi cu zi nu-mi foloseşte absolut nimic din ce-am învăţat la şcoală. Poate doar tabla înmulţirii, dar sunt destul de sigur că aia aş fi descoperit-o şi singur la un moment dat.
      • Like 4
    • @ Arpad Baricz
      Da,"destul de buna". Oare nu vrem sa evoluam? Am putea ajunge departe cu inteligenta nativa a poporului roman. In lumea lui "merge si asa"nu vom reusi.Sistemul a fost bun pentru noi cei care am facut scoala in vremea comunistilor,dar acum trebuie aduse schimbari majore. Nu credeti?
      • Like 0
    • @ Arpad Baricz
      Liviu check icon
      Şi dacă ar fi numai atât! Vorbim de ghiozdane monstruos de grele, de ore întregi de exercţii care duc la tasarea coloanei, de stres, de bulimie de stres, de mâncat în grabă, după care din nou rezolvat exerciţii cu stomacul plin etc. La asta nu se gândeşte nimeni? Nu sunt roboţi, nu sunt nici măcar adulţi. Sunt copii, sunt în formare.
      • Like 1
    • @ Roman Maria Magdalena
      Liviu check icon
      Nu e vorba doar de noi, dar lucrurile s-au schimbat în toată lumea, iar învăţământul anilor 70 s-a reformat complet.
      • Like 1
    • @ Liviu
      Anon check icon
      Si cat de raspandite sunt toate problemele astea, mai exact? Am cunostinte de diferite varste care nu au avut si nu au astfel de probleme, nici cu coloana, nici cu stresul. De fapt nu am auzit pe nimeni sa se confrunte cu asa ceva in timpul scolii sau liceului, sau dupa. Nu sunt roboti, dar nici de portelan nu sunt.
      • Like 0
    • @ Anon
      Liviu check icon
      Foarte răspândite. Şi eu am cunoştinţe care spun exact contrariul a ceea ce spuneţi dvs. Mi-e greu să certific - nu le pot obliga să comenteze - după cum şi dvs. vă este greu să le obligaţi să comenteze. Dar putem face altceva, chiar pe Republica: să vedem cam în ce proporţii se află cometariile pro şi contra. Am senzaţia că dvs. sunteţi cam singurul care susţine acest sistem falimentar. În plus dacă e să dăm o raită pe reţelele de socializare sau pe postările diverselor bloguri şi siteuri aş spune că balanţa înclină spre ghiozdane grele care produc scolioză, spre lecţii interminabile care produc stres, spre materie multă şi prăfuită. Şi mai uitaţi ceva: pe vremea noastră ne descurcam cu un 5 la materiile care nu ne interesau. Acum media ocupă 25% din valoarea examenului.
      • Like 0
    • @ Liviu
      Anon check icon
      Nici Republica, nici blogurile nu sunt tocmai obiective. Dupa cum spunea cineva mai jos, cei care nu au motive sa se planga de obicei nu vor posta. Solutia corecta ar fi sa avem niste date statistice. Si astazi se poate lua 5 fara probleme, atata doar ca asta reduce sansele inscrierii la un liceu bun. Cum am mai spus, noi doi nu cred ca am invatat in aceeasi perioada. Nu sustin sistemul in intregimea lui, doar programa, pentru ca s-a dovedit utila.
      • Like 0
    • @ Anon
      Liviu check icon
      Înţeleg. Deci dacă mie mi-e foame în acest moment nu e sigur că de fapt mi-e foame. Am nevoie de nişte date, eventual nişte analize ca să-mi dau seama că trebuie să mă hrănesc înainte de a leşina. Îmi pare rău că vă spun (din nou) dar povestea asta cu statisticile mi se pare hilară. Sunt lucruri care se văd clar.

      Eu nu mă refer la bloguri, ci la proporţia comentariilor, care e cam zdrobitoare pentru tabăra contra. Chiar foarte zdrobitoare, şi multe vin din rândul părinţilor, căci sistemul se va schimba în cele din urmă pentru ei şi cu ajutorul lor.

      5 se poate lua uşor, dar 5 e o catastrofă în sistemul actual. Poate că nu ştiaţi, dar media generală CONTEAZĂ (nu cunosc proporţia, parcă 15% sau chiar 25%). Nu, azi nu-ţi mai permiţi luxul de a lua 5 la materiile care nu te interesează.
      • Like 0
    • @ Liviu
      Anon check icon
      Se pare ca nu intelegeti. Daca dvs. va e foame, nu inseamna ca tuturor le e foame. Daca 1000 de oameni spun ca sunt infometati, asta nu spune mare lucru despre totalul de cateva milioane.
      Mai e un aspect: daca dvs. va place sau va convine ceva, scrieti o postare pe un blog despre asta? Sau pe social media? Din punct de vedere al postarilor/comentariilor, care sunt sansele mai mari: ca cineva sa se planga daca nu-i convine ceva, sau sa laude daca ii convine ceva? Proportia comentariilor e asa cum spuneti, numarul total al comentariilor insa e destul de mic, de asta nu vad sa fie reprezentativ pentru toata populatia.

      Nu, 5 nu e o catastrofa, asa cum a nu ajunge la un liceu de top nu e o catastrofa.
      • Like 0
    • @ Anon
      Liviu check icon
      Nu, am spus că în general nu ai nevoie de o statistică pentru a percepe o realitate. Mă tem că numărul celor care blamează acest sistem falimentar este imens, şi asta se vede din proporţia comentariilor - se pare că dvs. sunteţi singurul "pro" de pe Republica - şi a articolelor care împânzesc onlineul. Asta spune mult. Dar desigur, dvs. puteţi spune în continuare că lucrurile sunt ok şi că sunt puţini, însă tocmai dedicaţia dvs. de a apăra acest sistem este un bun indicativ că sistemul se clatină sub o presiune socială imensă. Cred că dvs. ştiţi foarte bine acest lucru. Nu, nu sunt cazuri izolate, e deja un curent care va reuşi în cele din urmă să alinieze acest sistem la restul sistemelor din alte ţări. Din păcate vorbim de o generaţie care nu va mai apuca acest lucru. De aici şi tendinţa multor părinţi de a emigra, pentru ca cei mici să beneficieze de sisteme sănătoase de învăţământ.
      • Like 0
    • @ Liviu
      Anon check icon
      Daca vorbim de un fenomen la nivel de societate atunci e nevoie de date statistice. Cum am mai explicat, ce apare postat pe Republica nu e neaparat reprezentativ la nivel de intreg. Am motive sa cred ca cei care se plang sunt in minoritate, am explicat deja de ce, dar s-ar putea sa nu fie asa. Fara date nu putem sti. Nu am spus ca lucrurile sunt OK la modul general, ci doar ca nu sunt argumente suficient de bune pentru a schimba programa. Cred ca am mai purtat aceeasi discutie si acum cat sa fi fost...un an sau doi, tot cu aceleasi promisiuni de mari schimbari. Daca presiunea sociala e atat de mare, unde sunt marile schimbari? Programa e probabil lucrul cel mai usor de schimbat, mai ales daca e vorba de simplificari majore.
      Emigrarea nu stiu cat se face din cauza sistemului de invatamant si cat din cauza coruptiei, problemelor din sistemul de sanatate, infrastructurii, conditiilor de munca etc.
      • Like 0
    • @ Anon
      Liviu check icon
      Poate că şi cei care se plâng de sistemul de sănătate sunt tot în minoritate. Poate că de fapt sistemul e bun şi are doar nevoie de nişte procente din PIB. În rest e ok cap-coadă.
      Şi poate că cei care se plâng sunt doar minoritari pentru că - nu-i aşa? - n-avem o statistică clară.

      Nu, se pleacă din ţară ŞI datorită sistemului falimentar de învăţământ.
      • Like 0
    • @ Liviu
      Anon check icon
      Din nou, nu am spus despre nici unul din sisteme ca ar fi OK cap-coada.
      Cu o statistica clara ar fi mai usor sa generam schimbare, pentru ca am inceta sa vorbim din impresii si am avea dovezi clare. In parte avem deja dovezi clare pentru anumite aspecte: partea financiara de care am vorbit mai inainte, de exemplu.
      Un alt aspect: nu tot ce exista in sistemul medical trebuie schimbat. Sunt, ca si in sistemul de invatamant probleme punctuale care trebuie rezolvate. De ce sa cheltuim resurse aiurea schimband si ce merge, in loc sa ne concentram pe ce nu merge? De asemenea, de ce nu am avea o ordine a prioritatilor? Nu toate problemele sunt la fel de grave.
      • Like 0
    • @ Anon
      Liviu check icon
      Cred că părinţii vă pot spune foarte bine ce nu merge, şi astăzi am asistat involuntar la o discuţie care avea ca subiect materia încărcată şi ghiozdanele grele. Întâmplător domnul care conducea discuţia era fizioterapeut şi insista asupra efectului pe care ghiozdanele grele şi statul prelungit la pupitru îl au asupra coloanei.

      Dar, desigur, nu e cazul să ne îngrijorăm. Ori domnul în cauză delira, ori sunt nişte cazuri izolate, deşi dânsul insista că numărul copiilor cu probleme de coloană care îi calcă pragul a crescut alarmant în ultimii cinci ani. Cauza e aceeaşi: orele prelungite de stat la pupitru sau birou şi ghiozdanele care depăşesc greutatea admisă de 2 kilograme.

      Mă tem că problema e mult mai răspândită şi mai gravă decât credeţi.
      • Like 0
    • @ Liviu
      Anon check icon
      Noi duceam si cate 12 kile cateodata, eu si fosti colegi de-ai mei. Nici unul din noi nu stiu sa aiba probleme cu coloana.
      Aratati-mi un studiu care sa confirme cresterea numarului acestui tip de probleme si corelatia cu cerintele scolii si voi fi de acord cu dvs.
      • Like 0
    • @ Arpad Baricz
      dalex check icon
      Este vorba de dorinta de a prezenta modele bune pentru a ridica nivelul invatamantului romanesc ? Daca DA atunci felicitari comentatorilor.
      Sau este vorba de persoane care au decis sa PLECE definitiv cu familia acolo unde le este mai bine si ARUNCA in spate un articol pentru FRAIERII din Romania.
      Daca este asa avem doar un gest narcisist la modul "ia vedeti mai fraierilor ce bine m-am aranjat eu" pe care il gasim ( la alt nivel intelectual desigur ) si la "baiatul de baiat" ce isi exiba "4x4" pe litoralul romanesc umpland de nisip "fraierii" fara "4x4".
      • Like 0
  • Felicitari Ada Bucur !
    Acum 5 ani am luat aceeasi decizie...pe care n o regret deloc.
    Pacat de anii pe care ni i am irosit in Romania legati de speranta ca se va schimba ceva in bine.
    Mult succes in continuare !
    • Like 2
  • Pe bune citea la 3 ani, la 5 ani termina jules verne si l-a nenorocit sistemul dupa aia. Daca il mai tineai acasa vreo 2 ani facea si integrale.
    Cat despre învățământul din Canada întradevăr foarte bun ca dupa 12 clase sa te angajezi vânzător la market, ca mai mult oricum nu te va duce capul. 8 materii care de fapt sunt 6 (daca excludem planificarea si sportul). Normal ca copilului ii place, marea majoritate a materiei predate a parcurs-o deja in Romania.
    • Like 2
    • @ Radu Armasu
      Liviu check icon
      A lucra în comerţ nu e o ruşine, după cum nu e o ruşine nicio meserie. Nu toţi trebuie să bubuim de carte. Totuşi Canada are şi ingineri, avocaţi, arhitecţi, sociologi, asistenţi sociali, economişti etc. E absurd să susţinem că nu există avocaţi canadieni, arhitecţi sau sociologi pentru că sistemul de învăţământ canadian nu poate pruduce aşa ceva. Ba poate.
      • Like 0
    • @ Radu Armasu
      dalex check icon
      Cunosc o familie de romani stabilita in Canada. Au un copil, de fapt o adolescenta, ce stie sa gandeasca si sa aprecieze singura lumea in care traieste.
      Pe peretele clasei era un afis ( o lozinca ce amintea de comunismul din Romania ) pe care scria " sunt nascut sa devin instalator ( I am born ....) ". Fata a intrebat "de ce nu suntem nascuti sa fim avocati, medici, ... ? Nu a primit inca raspuns. Mai mult de atat, profesoara care raspundea de clasa o oprea mereu pe coridor sa afle daca si-a indeplinit "obligatia" de a face munca fizica ( eventual la spalat vase sau servit intr-un restaurant ). Istetimea nativa a ajutat-o pe adolescenta noastra sa-i inchida gura profei insistente - " stiti, religia mea nu-mi permite sa muncesc inainte de majorat". Evident ca profa setata pe "political coretness" a inghitit raspunsul si n-a mai oprit-o pe coridoarele scolii.
      Scoala canadiana a ramas repetenta la intrebarea de ce "nascuti sa fim instalatori" ?
      • Like 0


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Simona Halep - Foto: Andrew Schwartz / SplashNews.com / Splash / Profimedia)

„Am crescut cu o mentalitate că eram mică, că nu o să ajung să fiu tenismenă, nu o să ajung să fiu sus în clasament, nu o să ajung să câștig turnee mari. Cum până nu demult, în 2017, mi se spunea « nu ai mental de campion de Grand Slam».” (Foto; Andrew Schwartz / SplashNews.com / Splash / Profimedia)

Citește mai mult

Oradea centru

„Trebuie să existe o abordare integrată pentru că altfel, cu sisteme, cu programe diferite, cu lucruri făcute nișat, nu ai cum să faci o integrare la nivel național. Toate sistemele folosite de autoritățile din România trebuie să fie compatibile, pentru că altfel nu poți să faci mai mult decât s-a făcut până acum”, crede Ilie Bolojan. (Foto: Silviu Filip/ Inquam Photos)

Citește mai mult