Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

„- Ce disprețuitor a vorbit cu noi! Nu vreau să învăț aici”. De la directoarea îmbrăcată în vuittoane, la proful în pantaloni scurți sau cum mi-am dus fiul de 16 ani la reanimare într-un sistem de învățământ normal

Școala românească (Foto: Octav Ganea)

Foto: Ocatav Ganea/ Inquam Photos

Am plecat din România în urmă cu două luni, la o vârstă la care astfel de schimbări îți înfig un pumn în stomac și mult timp nu te lasă să respiri cum trebuie. Dar acest text nu este despre dorul meu de acasă, ci despre șansa fiului meu de 16 ani într-o altfel de lume. Acesta a fost principalul motiv al plecării, iar subiectul este școala.

De câteva zile, Facebook-ul s-a umplut de fotografiile copiilor care abia intră în clasa I sau ale celor mai mari, care se reîntorc din vacanța de vară. Zâmbesc, par fericiți. Sunt copii. Părinții, prietenii mei, par și ei bine. Dar, în tot acest tablou al normalității, apar articole și interviuri despre dezastrul din învățământul românesc, despre un sistem de educație care, în loc să-i aducă la școală pe acei copii la fel de entuziaști și după o săptămână sau două, nu face altceva decât să-i sufoce, să-i obosească, să le încercăneze ochii, să le distrugă creativitatea și, poate, cel mai grav, să le șteargă zâmbetul de pe fețele lor frumoase.

Nici la gradiniță și nici mai târziu, la școala generală, costurile prohibitive nu mi-au permis să-mi înscriu fiul în sistemul de învățământ particular, cu modele preluate de afară și care mă gândeam că i s-ar potrivi mai bine. La acea vreme, în afara prețurilor ridicate, și locurile erau puține. Iar unde ar fi fost locuri, nici vorbă – un părinte din așa-zisa clasă medie din România, cu un salariu de 1.000 de euro pe lună trebuia să muncească vreo 2 ani ca să acopere costurile unui an școlar, asta fără nicio altă cheltuială. Deci, repet, nici vorbă. Acum, probabil, sunt școli particulare bune, unde poți plăti un an de școală cu un an de muncă sau chiar jumătate de an de muncă, fără a lua în considerare nicio altă cheltuială. Deci greu, foarte greu, iar pentru majoritatea, imposibil. Și știe mai bine fiecare familie, după ce pune pe hârtie, care sunt sacrificiile.

Eu am avut noroc cu mama, care se pensionase. Fusese învățătoare și s-a ocupat de fiul meu, astfel că eu mi-am putut vedea liniștită de muncă. Și, din fericire, în școala generală, mai întâlneai 2-3 dascăli de calitate, care își făceau treaba cu pasiune, așa, ca mama mea, în anii când predase.

Dar programa era o nenorocire (și așa a rămas), astfel încât copilul meu era nevoit să parcurgă materia pe repede-înainte fără să rețină de fapt mai nimic. Părea că e mai bun la română decât la matematică, unde nu descoperea nicio bucurie, dar, până la urmă, prin clasa a VI-a, a VII-a, tot nu putea să-mi răspundă la întrebarea ce materie îl atrage mai mult. Avea note bunicele, dar nu excela la nimic. Singura oră care chiar îi plăcea era sportul, și asta pentru că insistasem să facă baschet și căpătase ceva rezistență.

Ce să spun? Știam că atunci când era mic învățase să citească singur de pe la trei ani, că nu ieșea din casă fără o carte în mână, că la cinci deja răsfoia Jules Verne, că recita o mulțime de poezii, că avea o imaginație bogată în care personaje din povești și filme animate se amestecau în desenele lui sau în jurnalul pe care îl ținea, că înșira cifre și litere pe covor, alcătuind o lume numai de el știută, că făcea glume care mă lăsau cu gura căscată... Unde se risipise toată acea creativitate? În clasa a VIII-a am constat că nu mai putea scrie un text decât în limbajul de lemn al comentariilor de română cerute pentru intrarea la liceu. Eram îngrozită, dar fericită că a luat media 9.03 la evaluarea națională.

„- Doar 9.03? Ah... O să vedem dacă avem locuri. La noi vin doar copii foooarte buni...”, mi-a explicat pe un ton afectat directoarea unui liceu pe care ne-am dus să-l vedem după ce s-au dat rezultatele. Se întâmpla acum doi ani. După acea întrevedere, copilul mi-a spus că nu și-ar dori să meargă la acel liceu:

„- Ai văzut cum a vorbit cu noi? Ce disprețuitor. Nu vreau să învăț aici”.

Și, uite așa, un liceu aflat aproape de casă, dar nicidecum pe lista primelor 20 din capitală, a ajuns în coada preferințelor noastre.

Până la urmă, a intrat la un liceu bun, dar la filologie. În aceste condiții, îngrijorarea mea era că dacă matematica și informatica vor ajunge să fie ca și inexistente, alegerile pentru o viitoare carieră pentru el vor fi mult mai puține. Drept urmare, într-o zi m-am prezentat la secretariatul liceului să încerc să vorbesc cu directoarea. Îmbrăcată în vuittoane, cu o expresie acră, fără a-mi arunca vreo privire, m-a întrebat ce medie a avut copilul la evaluare.

„- Doar 9.03?...”

Continuarea aproape că era inutil să o aud. Măcar dacă ar fi avut 5, lucrurile ar fi fost clare poate și pentru mine (așa cum era pentru toate directoarele) că fiul meu e o loază, care nu e în stare de nimic și nici nu va fi vreodată. Dar pentru mine, totuși, undeva nu se confirma încă un asemenea scenariu... Cu aceeași acreală mi s-a explicat că îi va fi foarte greu, aproape imposibil să acceadă la o clasă de mate-info, doar dacă poate dă nu știu ce testare și doar dacă poate ar lua nu știu ce note, probabil de 11... Și sub toate frazele acelea eu începeam să aud și să calculez oare cât m-ar costa... salariul pe o lună? Pe două?

Am plecat acasă și nu m-am mai gândit la mate-info. Doar am continuat, în nebunia mea, să-mi trimit copilul să facă meditații la matematică, cu gândul că poate într-o zi îi va folosi la ceva. Am mai continuat să-l trimit la baschet, unde avea parte de un antrenor tânăr pe care-l aprecia mult, la engleză – făcea la o școală particulară și era singurul loc unde mergea și învăța de plăcere, și la un curs de actorie pe care și-l alesese singur și care era tot în afara școlii.

Nici în clasa a IX-a și nici în a X-a nu a reușit să-și dea seama ce ar dori să facă în viață și nici ce materie îi place. Îmi spunea doar că se plictisește la majoritatea orelor, că merge la școală pentru că știe că trebuie, că are unii profi de treabă, dar și că sunt alții... 

Pe scurt, ăsta a fost parcursul școlar a lui Andrei până când ni s-a oferit oportunitatea să ne mutăm în Vancouver.

(Nu pot să uit momentul în care m-am dus să-i informez pe cei de la liceu că fiul meu va pleca. Am intrat la secretariat și am întrebat ce formular sau cerere ar trebui să completez, prin care să anunț că îmi mut copilul la o școală din afara țării. Secretara mi-a întins o hârtie, mulțumindu-mi că am venit să anunț, plângându-se, în același timp, că sunt părinți care își retrag copiii fără să le spună și lor că nu vor mai veni sau unde se vor duce:

„- Dispar pur și simplu și noi habar nu avem unde” .

În acest timp, directoarea în vuittoane își făcea de lucru cu niște hârtii. La un moment dat, fără să-mi arunce vreo privire, s-a adresat direct secretarei:

„- Nu cred că putem să-i păstrăm locul. Nu ne permite legislația. Da... sunt sigură că nu ne permite. Dar poți să verifici...”

Eram acolo, nu undeva, departe, și nici măcar nu solicitasem să i se păstreze vreun loc copilului. Ne gândisem bine, și eu, și el, și cântărisem riscurile. Nu venisem să cer nimic. Dar ea continua, fără să mă vadă: „- Atât de mulți se întorc pentru că nu se adaptează. Și apoi ne cer nouă locul înapoi…”

Îmi venea să-i urlu în urechi că nu m-aș întoarce să-i cer ei nici măcar un capăt de ață.)

Și am plecat. Pe 28 august, Andrei a avut evaluare la engleză și la matematică, acestea fiind cele două materii de bază. (A fost momentul în care m-am felicitat că am continuat să-i dau meditații la mate.) Într-o imensă sală de sport, plină cu mese și scaune, cred că erau cel puțin 100 de copii înscriși în International Student Program, care urmau să dea respectiva testare. Și asta doar pentru cinci licee afiliate uneia dintre structurile educaționale din orașul Vancouver, respectiv Vancouver School Board. A doua zi urma o nouă o serie.

Tot în aceea zi, profesorii au mai ținut două ore de „orientare” pentru copii și însoțitorii lor, ca să înțelegem toți cum se vor desfășura lucrurile.

Același lucru s-a întâmplat și două zile mai târziu când toți noii elevi au fost invitați la liceele la care se înscriseseră. Nu ești lăsat să bâjbâi și să te întrebi ce va urma. Ți se răspunde din timp oricărei întrebări, ți se prezintă școală, ți se explică sistemul de notare și cum se desfășoară o zi de școală, ți se explică orarul, unde pot lua copiii masa, la ce cluburi se pot înscrie, ca după aceea să ți se dea și o cărțulie în care ți se explică din nou, în detaliu, toate lucrurile legate de școală, inclusiv zilele libere și vacanțele, care sunt stabilite clar de la începutul anului.

Poate unul dintre cele mai importante lucruri pe care le-am aflat în acele zile a fost că în școală există niște consilieri - advisors – al căror scop este să facă tot ce pot pentru ca să le fie bine copiilor. Altfel spus, dacă un elev are probleme la un curs, sau cu un profesor, sau cu notele, sau cu alți copii, sau trece printr-o perioadă mai grea, sau e trist, sau foarte obosit, sau nu știe ce carieră să aleagă, sau orice vă poate trece prin cap, se poate duce să vorbească cu advisor-ul său și să găsească împreună soluții.

Ni s-a făcut și un tur al liceului de către elevii care se oferiseră voluntari pentru această acțiune: majoritatea sălilor de clasă arată ca niște laboratoare, există o bibliotecă cu sală de lectură, unde copiii pot învăța, citi, printa și scana documente sau pagini din cărți, sală de mese unde își pot încălzi mâncarea și socializa în pauza de prânz, sală de sport pentru diverse jocuri, sală de forță, vestiar cu dușuri, sală de teatru, unde se țin cursurile de actorie, și o bucătărie imensă, unde cine vrea poate participa la lecțiile de cooking. Și nu vorbim aici despre un liceu privat.

Școala a început în 5 septembrie, iar, după prima zi, fiul meu a venit acasă cu fișe de la fiecare profesor, pe care era scris: cu ce se ocupă materia respectivă, ce au ei de făcut ca elevi și de ce rechizite au nevoie. Cursurile încep la ora 8.40 dimineața și se încheie la ora 15.03. Fiecare curs durează o oră și 10 minute, fiind urmat de o pauză de 5 minute, cât să ajungi la următorul curs. Pauza de prânz este de 55 de minute, timp în care elevii se pot duce să mănânce fie acasă, dacă stau în apropierea școlii, fie în vreun loc care servește mâncare gătită, fie rămân la școală, la sala de mese. Este timpul în care au timp să vorbească unii cu alții și să se distreze. După pauza mare urmează alte două cursuri. Elevii nu au o clasă fixă, ci se schimbă în funcție de cursurile pe care le urmează fiecare, cursuri stabilite încă din timpul verii, după preferințe și aptitudini.

În fiecare zi de școală un copil participă la 4 cursuri, numărul maxim în timpul anului fiind de 8. Faceți o comparație cu cele 22 de materii pe care le are un copil la un liceu din România.

Iar cursurile sunt programate alternativ – de exemplu dacă luni ai biologie, teatru, engleză (literatură) și chimie, marți ai engleză (gramatică), mate, studii sociale și planning (planificare). Apoi miercuri ai din nou cursurile de luni, iar joi reiei cursurile de marți și tot așa. În afară de asta, copiii pot participa la o serie de cubluri: cooking, dans, drama, diverse sporturi, desen, fotografie, radio, robotică etc.

Una dintre nelămuririle mele de început a fost ce Dumnezeu e cu acest curs de planning, fără de care un copil nu poate absolvi liceul. Misterul a fost elucidat după ce Andrei a adus acasă fișa aferentă. Fac un foarte scurt rezumat a ceea ce înseamnă respectiva materie: „Elevul va încerca să descopere ce vrea să facă în viață, care îi sunt abilitățile, dorințele, cum trebuie să relaționeze cu cei din jur, va învăța despre ce înseamnă mâncarea sănătoasă, drogurile, alcoolul, va învăța cum să facă un CV și o scrisoare de angajare, va învăța cum să administreze un buget propriu, să-și facă un plan de studii (liceu, colegiu, facultate), să-și facă o planificare astfel încât să obțină notele necesare pentru absolvire etc.”

În primele zile de școală, Andrei numai așa a ținut-o:

„- Să vezi, la biologie ne-a dus în parc și ne-a spus să punem întrebări despre orice ni se pare deosebit! Să vezi, la chimie am făcut experimente… cu substanțe!... Să vezi, la planning am ieșit afară și ne-a pus să ne vizualizăm pe noi, ca persoane, cum suntem și ce vrem să facem în viață!…”

Cel mai tare m-am amuzat când a venit și m-a întrebat: „- Știi care e proful meu preferat?”

„- ?”

„- Ăla de mate! Ne explică atât de bine totul! Și face glume așa de bune! Și vine la școală în pantaloni scurți!” (M-a amuzat pentru că lui Andrei nu i-a plăcut niciodată matematica și mă gândeam cam cum ar fi ca proful ăsta în pantaloni scurți să-l facă pe fiul meu să-i placă o materie care până acum l-am forțat să o înghită de voie, de nevoie)

Primele teme pe care le-a primit? Să povestească despre el – cine este, de unde vine, cum e familia lui, ce îi place să facă și ce ar vrea să facă mai departe, dar a fost întrebat și cum i-ar plăcea să fie un profesor și ce așteptări ar avea de la el. O fi normal?

Cum au mai fost pentru Andrei primele zile la școală? Are el o vorbă: „Super!” Deja din a doua zi avea o nouă „gașcă”. În pauza mare ies împreună la masă, când nimeresc la aceleași cursuri se ajută unii pe alții, după ore mai ies să joace baschet sau să se plimbe.

Chiar dacă e abia la început, l-am rugat pe Andrei să puncteze pe scurt, așa cum vede el lucrurile, diferențele dintre liceul din Vancouver și cel din București. Iată ce mi-a spus:

  • mult lucru practic care mă ajută să înțeleg ce mi se predă vs multă teorie greoaie pe care nu o înțelegeam;
  • se lucrează mult în echipă, ceea ce mă ajută să-mi fac mulți prieteni vs totul e individual, ceea ce conduce la o continuă competiție cu ceilalți copii;
  • toți profii sunt dispuși să te ajute vs nimeni nu are timp să vorbească cu tine;
  • pe profesori îi interesează opinia noastră și o pun în aplicare ca să ne explice cum e bine vs opiniile noastre nu contează ;
  • toti profii sunt glumeți și ne fac să râdem vs mai toată lumea e încruntată mai tot timpul;
  • materii mai puține, utile, legate de ce ne interesează vs materii multe pe care nu avem timp să le înțelegem;
  • după o zi de școală mă simt obosit pentru că am lucrat și am învățat ceva interesant vs mă simțeam obosit după ore întregi de plictiseală.

Au trecut două luni de când am plecat și, deși mi-e dor de acasă, trebuie să mă împac cu lumea asta nouă pentru că fiul meu e la reanimare – o încercare de resuscitare a eu-lui său într-un sistem de învățământ normal. 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • dalex check icon
    Daca poporul a votat un "genunche" la invatamant ce rezultate asteptam ?
    Sa nu uitam de "moarte cultilor" din perioada de "tranzitie".
    Poporul roman este o medie in care o patura subtire care pretuieste cartea este coplesita de o masa de "muncitori"(de fapt proletari) venita din comunism cu o ura viscerala fata de intelectuali. De aici salariile mici si pozitia inferioara in societate a profesorilor.
    • Like 0
  • Felicitari pentru decizia de a pleca in Canada si mult success! Nu vreau sa va scad entuziasmul, dar cred ca sistemul de invatamant din Canada, mai ales cel pre-universitar reprezinta una din nemultumirile mari ale majoritatii comunitatii de romani, cel putin in Toronto si Ontario. Dupa 20+ ani de experienta canadiana, n-am auzit inca parinti romani care sa nu spuna despre copiii lor ca “nu fac absolut nimic la scoala”. Canada are multe lucruri bune, dar invatamantul pre-universitar, cel public, nu vorbim de privat, e mediocru, in cel mai bun caz. Daca doriti pot elabora….
    Mult success!
    • Like 0
  • Dan Dan Dan Dan check icon
    Mi-a placut articolul. De mult timp asteptam momentul in care omul obisnuit devine jurnalist. In acest articol am descoperit sistemul de invatamant canadian imbracat in emotiile simple ale unui parinte care incepe sa creada ca fiul acestuia si-a recapatat sansele de a reusi ceva in viata cu ajutorul educatiei de calitate. Am trait un sentiment asemanator, credinta in sansa mea, la un joc de loto organizat in tarile nordice. Desi aveam 1 sansa la 1 milion sa castig, jucam saptamanal convins fiind ca acea sansa nu mi-o va fura nimeni. In Romania nu joc la loto, convins fiind ca cineva imi va fura acea unica sansa de 1 la 1 milion de a castiga.
    • Like 0
  • Liviu check icon
    Sistemele din afară sunt configurate pe PRACTIC, pe găsirea unui job şi a unui loc în societate. Lucru care nu se întâmplă la noi, unde un tânăr ieşit de pe băncile şcolii habar n-are cu ce se mănâncă un interviu. Şi în sistemele din afară există opţiuni de specializare, însă în esenţă vorbim de un nucleu de bază şi de specializări care se produc opţional. La noi informaţia e mulcă şi aruncată cu furca, cu urmări dezastruoase asupra sănătăţii (explozia de scolioze datorată ghiozdanelor grele, sedentarismul, tasarea coloanei datorită statului la pupitru ore în şir etc.)
    • Like 3
    • @ Liviu
      Anon check icon
      Partea cu interviul cred ca ar cadea mai degraba in sarcina facultatilor decat a invatamantului preuniversitar, dar OK. Ca exista optiuni da, e adevarat, cat sunt de bune... aici am dubii (de preuniversitar vorbesc, facultatile sunt in general ok). Avem niste statistici legate de explozia de scolioza?
      • Like 0
    • @ Anon
      Liviu check icon
      Statistici? În România? Glumiţi! Întrebaţi părinţii, veţi afla multe. Şi despre scolioză, şi despre statul prelungit jos care duce la tasarea coloanei, şi despre sedentarism etc.

      Faptul că sunt bune e irelevant. Contează dacă sunt PRACTICE, dacă servesc cerinţelor de bază: un job, un salariu, o familie. Cine doreşte mai mult poate avea suplimentar.

      Învăţământul românesc e lipsit de spirit practic, haotic, înghesuit şi în multe privinţe are consecinţe nefaste pentru sănătate. Din păcate.
      • Like 2
    • @ Liviu
      Anon check icon
      Daca intreb parinti voi gasi pe unii care se plang si altii care nu se plang. Da, stiu, in Romania statistici, mai ales unele care ar aduce probleme de imagine celor de la putere...mai greu.
      Tocmai, faptul ca nu ofera o pregatire suficienta pentru studiile ulterioare inseamna ca nu sunt suficient de practice.
      • Like 0
    • @ Anon
      Liviu check icon
      Aha, înţeleg. Asta ar explica avalanşa de elevi canadieni care se înghesuie să studieze în România, în sistemul prăfuit şi indigest autohton. Scuzaţi-mă că vă spun, dar aveţi mult haz. În Canada există canadieni care devin ingineri, profesori de matematică, sociologi, avocaţi, economişti. Aşa, cu sistemul ăla imperfect de care vorbiţi dvs - eu îl numesc PRACTIC - oamenii aceia trăiesc infinit mai bine ca noi. Au un job, au o familie, iar la ei un bilet de avion e echivalentul unuia de tren sau de autobuz. Aveţi impresia că românii plecaţi în afară vor reveni în România pentru studiile copiilor? Ha! N-au nevoie. Pentru ce le oferă Canada e foarte ok. Odată ce au plecat acolo rămân, pentru că scopul final - jobul, familia - e tot acolo. Şcoala e un INSTRUMENT, nu un scop în sine. Nu înveţi de dragul de a învăţa, înveţi ca să ai un job şi să-ţi întemeiezi o familie.
      • Like 1
    • @ Liviu
      Anon check icon
      Explica faptul ca studentii veniti din Romania se descurca mai usor si au un start in cariera mai bun. Da, si dintre ai lor ajung ingineri, profesori de mate etc., dar mai greu, mai ales la inceput pentru ca in liceu n-au facut mare lucru si se vede. Cunosc romani care s-au intors ca sa-si dea copiii la scoala in Romania. S-au intors din State, nu din Canada, e adevarat. Inveti si ca sa-ti formezi o cultura.
      • Like 2
    • @ Anon
      Liviu check icon
      Nu, se descurcă mult mai greu, şi o spun în cunoştinţă de cauză. Am prieteni în cel în câteva ţări europene (Belgia, Franţa, Olanda şi Canada), pe care îi cunosc pe peste 6 ani. E vorba de oameni născuţi acolo, cu care m-am împrietenit de-alungul timpului, nu de persoane care au emigrat. Au copii, ştiu cum învaţă şi ce învaţă şi vă garantez că se descurcă mai mult bine ca noi. Explicaţia e simplă: un job presupune nu doar cunoştinţe, ci şi abilităţi sociale care nouă ne lipsesc şi pe care le învăţăm îngrozitor de greu. Nu ştiu şi nici nu mă interesează dacă ştiu mai mult sau mai puţin ca noi, ştiu doar că se integrează perfect (normal, deoarece sunt născuţi acolo), că au un salariu bun şi îşi pot întemeia o familie. Practic nu ştiu tot, dar ştiu atât cât le cere jobul. Prin contrast noi suntem crispaţi, lipsiţi de abilităţi sociale, având în mod clar probleme cu limba etc. În plus nu avem prospeţime şi ducem cu noi povara unui sistem de învăţământ greoi şi prăfuit. Mă mir să aud că există cazuri de persoane care mai folosesc şcolile româneşti (deşi îmi rezerv dreptul să nu vă cred), dar din prietenii care mi-au plecat peste hotare niciunul nu vrea să se mai întoarcă şi nici să mai audă de sistemul de învăţământ românesc.
      • Like 0
    • @ Liviu
      Anon check icon
      Si eu tot in cunostinta de cauza vorbesc. Am vazut studenti in Germania (de nationalitate germana dar si americani, de exemplu) care doreau sa faca programare, inginerie, fizica etc. si care s-au adaptat foarte greu sau chiar au renuntat pentru ca saltul de dificultate era mare pentru ei. Prin contrast studentii romani se descurcau usor, erau mai relaxati, uneori chiar sareau peste cursuri si se apucau mai din vreme de cercetare si internship-uri. Si nu, nu aveau probleme cu limba si nici cu interactiunea sociala. Toti veniti din sistemul romanesc de stat. Asa ca da, fie ca ma credeti sau nu, unii s-au intors sa-si dea copiii la scoala in Romania, pentru ca din punct de vedere al performantei e inca un sistem bun, mai ales cand e vorba de liceele de top.
      • Like 0
    • @ Anon
      Liviu check icon
      Şi eu cunosc, chiar o fată care s-a adaptat atât de bine încât a ajuns să dea lecţii colegilor ei străini, dar asta nu validează sistemul de învăţământ românesc, care e în continuare falimentar.

      Fata de care vă vorbesc, deşi are uşurinţă în matematică şi programare, a rămas traumatizată de tonele de maculatură pe care a fost nevoită să le îngurgiteze OBLIGATORIU la restul materiilor. O spune cu subiect şi predicat.

      Nu spun că sistemul ar trebui să-şi piardă specializarea, ci doar că această specializare să nu fie OBLIGATORIE, ci OPŢIONALĂ. Dacă respectiva domnişoară ar fi învăţat strict ce o pasionează atunci lucrurile ar fi fost ok. Dar nu a fost aşa, şi păstrează o amintire chinuitoare acestui sistem de învăţământ pe care îl compară cu o închisoare.

      Nu, efortul n-a meritat. Ar fi preferat să-şi trăiască copilăria şi să dea de greu doar pe o anumită porţiune de drum, aşa cum se întâmplă cu colegii ei. Şi nu, cunoştinţele nu-i garantează şi un job bine plătit. Pare ciudat, dar asta e realitatea. Puţini reuşesc.
      • Like 1
    • @ Liviu
      Anon check icon
      Concluzia e ca nu exista dovezi suficiente pentru modificarea programei. Cum dvs. cunoasteti acel caz si eu cunosc destule de studenti care nu au avut nici o problema, nici o trauma in sistemul romanesc. Efortul nu a meritat pentru ea, dar a meritat pentru altii. Fara date statistice venim fiecare cu niste cazuri particulare care nu spun pana la urma nimic despre sistem in intregimea lui.
      Specilizarea, dupa cum am mai spus este optionala. Optiunea se face odata cu alegerea profilului liceului.
      • Like 2
    • @ Liviu
      Tu vorbesti despre categoria de elevi care fac o meserie. Pt cei de top , de performanta ,functioneaza si la ei ca si la noi. Doar ca eu recunosc ca cei mai multi sunt mediocri si trebuie pregatiti pt un job practic.
      • Like 1
    • @ Liviu
      Prafuit , prafuit dar ne vaneaza elevii sute de universităti.
      • Like 1
    • @ Anon
      Liviu check icon
      Nu e nevoie de o statistică pentru a arăta o nemulţumire socială. E nevoie doar ca nemulţumiţii să facă parte din categoria care trebuie: cea a părinţilor. Mai mult, o simplă proporţie a comentariilor pe teme de învăţământ de pe Republica ne dă o idee despre întinderea fenomenlui. Deocamdată am senzaţia că dvs. sunteţi singurul care apăraţi acest sistem falimentar. Mie asta îmi spune că românii vor schimbare. Această schimbare vine din contactul pe care cât mai mulţi îl au cu sistemele din afară, despre care află că efortul supraomenesc din sistemul autohton nu este necesar pentru a-şi găsi un job într-o ţară europeană. Repet: scopul nu e învăţătura în sine, ci jobul şi traiul liniştit.
      • Like 0
    • @ Liviu
      Anon check icon
      Normal ca e nevoie de o statistica, altfel nu avem de unde sti cine reprezinta majoritatea. Sistemul nu e falimentar din cauza programei, ci din cauza ca nu se investeste suficient din PIB. Si nu doar in invatamant ci si in infrastructura. In plus de asta nu, nu sunt singurul, au postat si altii aici si cum am mai spus sunt destui care nu posteaza pentru ca nu au de ce. Si eu am avut contact cu sistemele din afara. Efortul nu e supraomenesc, e doar sustinut. Unii pot face acel efort, altii mai putin, asta nu inseamna ca trebuie scazute standardele.
      • Like 0
    • @ Anon
      Liviu check icon
      Nu, nu este nevoie, după cum nu este nevoie de o statistică pentru a ne arăta că nici sistemul de sănătate nu este agreat de o imensă parte a populaţiei. Poate că şi acela este un sistem perfect în viziunea dvs., iar multele comentarii cu această temă sunt doar cazuri izolate.

      Da, este nevoie de alocarea din PIB pentru logistică, dar sistemul trebuie restructurat din temelii pentru a se alinia celor din afară. Şi acest lucru se întâmplă, încet şi sigur, datorită unei presiuni sociale pe care dvs. nu o vedeţi pentru că... lipseşte o statistică!!!

      Eu nu am spus că trebuiesc scăzute standardele. Am spus doar că trebuiesc mutate în funcţie de LIBERUL ARBITRU. Adică un nucleu al matematicii, al ştiinţelor, iar cine vrea mai mult are posibilitatea de a urma un pachet educaţional separat.

      Asta am spus. Am spus doar că fiecare elev ar trebui să fie lăsat să-şi aleagă sau să fie canalizat de specialişti - cum se întâmplă şi în afară - către anumite pachete educaţionale cu standarde ridicate - evident - dar separate.

      E vorba de libera alegere aici. Ce avem în prezent e un sistem îmbâcsit, prăfuit şi generator de stres. Nici vorbă de cultură GENERALĂ. Cultura generală e educaţia interdisciplinară, sunt conexiunile care se fac între materii. Studiezi mai puţin la o materie, dar faci mai multe conexiuni pe arie mai largă. Cam asta era ideea. Sistemul nostru n-are nicio legătură cu cultura generală. Absolut niciuna.
      • Like 0
    • @ Liviu
      Anon check icon
      Nu am spus despre nici unul din sisteme ca ar fi perfect. Daca vorbim de cat de agreat este un sistem atunci corect este sa ne folosim de date statistice. Cand e vorba de finantare, acolo situatia e mai bine descrisa si putem identifica problemele in mod corect.

      Nu vad presiunea sociala de care vorbiti din alt motiv: nu se vad efectele, pur si simplu.

      Din moment ce spuneti ca trebuie sa ne aliniem la sistemele din afara asta presupune automat scaderea standardelor, pentru ca sistemele din afara (sau cel putin cel canadian, despre care era vorba aici) functioneaza la standarde mai joase. Elevii in sistemul romanesc sunt canalizati de specialisti. Profesorii ii indruma, iar ei isi pot alege tipul de liceu (si mai tarziu de facultate daca e cazul) care li se potriveste cel mai bine.
      Cultura generala, interdisciplinaritate si libera alegere avem si noi. Nu e nevoie sa scadem standardele pentru a obtine lucrurile astea, le avem deja.
      • Like 0
    • @ Anon
      Liviu check icon
      Sistemele din afară nu au scăzut deloc standardele, ci doar le-au lăsat la libera alegere. O liberă alegere pe care noi nu o avem. Noi nu avem un nucleu interdisciplinar bazat pe experienţă şi colaborare. La noi sistemul e segmentat, competiţional şi teoria e dusă până în pânzele albe.
      Faptul că unii aleg să meargă mai lejer la o anumită materie nu înseamnă că materia respectivă e aerată. Înseamnă că riscă o notă slabă doar pentru că sunt pasionaţi de matematică sau de altă materie, şi atunci mai trag chiulul la interminabilele comentarii literare. E o situaţie care nu se întâlneşte în sistemele sănătoase de învăţământ. În cele din urmă, pentru a avea acces la un liceu bun, elevii sunt nevoiţi să tragă din greu la materii care n-au nicio legătură cu cariera spre care se îndreaptă.
      În sistemele normale de învăţământ există o materie la care se excelează. Restul sunt mai multe experienţe didactice care consolidează cultura generală şi dezvoltă aptitudinile sociale. Lucru care nu se întâmplă la noi, unde elevl preacă acasă cu sacul de teme şi tone de teorie de memorat.
      • Like 0
    • @ Liviu
      Anon check icon
      Nu stiu daca le-au scazut sau daca au fost totdeauna mai joase ca ale noastre, dar rezultatul final asta e: standardele lor sunt mai scazute ca ale noastre, v-am demonstrat aratandu-va programele. Libera alegere avem si noi, elevul isi alege profilul liceului pe care doreste sa il urmeze. E o alegere. Libera.

      Faptul ca sistemul nostru cuprinde si competitie nu e un dezavantaj, ci un atu. Competitia se intalneste peste tot in viata, e util sa fii pregatit pentru asa ceva. Teoria nu trebuie memorata, ci inteleasa, de asta sunt necesare temele.
      • Like 0
    • @ Liviu
      dalex check icon
      Nu poti fi roman din obligatie.
      Prietenii dvs. nu sunt romani din moment ce au plecat si nu doresc sa revina.
      Din acest motiv nu au dreptul sa critice o tara ca Romania de care sunt legati doar formal si pe care nu o iubesc.
      Mahatma Gandhi a studiat in Anglia dar nu a criticat India, a facut ceva pentru tara lui asa saraca si plina de saraci analfabeti. Unii romani isi mai aduc aminte ca sunt romani doar pentru "dreptul" de a scuipa unde au mancat.
      • Like 0
    • @ Liviu
      dalex check icon
      De acord cu faptul ca sunt multe materii. Oboseala elevului este cauzata de numarul mic de profesori care stiu sa predea atractiv aceste multe materii.
      Mult laudatul sistem occidental se orienteaza spre specializarea ce scoate angajati eficienti dar oameni cu orizont limitat. Sustin sistemul romanesc dar cu profesori adevarati ca in perioada interbelica. Nu poti reforma un sistem cu profesori care nu au fost triati de o societate a meritocratiei ci de o societate a lui "merge si asa".
      • Like 1
  • Așa se întâmplă într-un sistem de învățământ sănătos. Așa este si in Anglia , unde am venit acum 2 ani ( după 13 de stat in Portugalia) si nu regret nicio clipă. Când ne-am dus la interviu cu directoarea școlii si a întrebat-o ce hobby-uri , gândul meu a fost " care-i interesul ei pentru hobby-urile fetei ? " . După ce a spus ca-i place sa deseneze , că-i plac limbile străine, sa călătorească, etc. m-am lămurit. Astea erau materiile pe care urma sa le facă : artă, spaniolă, franceză , plus engleză, matematică si științe, care erau obligatorii. Mirarea noastră a continuat când întrebând ce trebuie sa cumpărăm pentru școală ni s-a spus ca doar uniformă si ghiozdan/geantă , restul primește tot de la școală. Apoi am făcut turul școlii si la fel ca in Canada , fiecare materie are sala ei , dotată cu tot ce este necesar cursului respectiv , au piscină, bibliotecă mare , săli de sport , terenuri de sport ( fotbal , baschet , tenis, ping pong , nici nu mai știu... )Ni s-a mai spus ca va avea o profesoară care timp de 2 săptămâni va sta mereu cu ea si asa a fost , a dus-o la sălile unde avea ore , la baie , la cantină, a stat cu ea in bancă si i-a explicat în detaliu ce preda profesoara si anumite cuvinte pe care ea nu le știa. Sunt multe de povestit , dar in mare cred ca v-ați dat seama ce înseamnă un sistem de învățământ bine pus la punct. Când o văd pe fata mea ce fericită e si cu ce drag merge la școală, in afară de sănătatea mamei , nu-mi mai doresc nimic !
    • Like 3
    • @ Mihaela Pasca
      Liviu check icon
      Foarte potrivită sintagma: învăţământ sănătos. Bănuiesc că nu mai sunt nevoiţi să care tone de manuale ori să stea pe scaun ore întregi rezolvând tone de exerciţii până li se tasează coloana.
      • Like 0
  • Mda. Asa e. E un sistem de rahat care streseaza copii cu cunostinte inutile, cu memorare ca baza de invatare si cu programe supraincarcate. Dar stiti care e culmea. Toti cei care isi dau cu parerea in mod inteligent, cult si elocvent, sunt rezultatul sistemului asta. Si a aluia comunist care ii sta la baza, si care nu pare de loc ca i-a nenorocit. Cumva, nu numai ca au "supravietuit", dar au o calitate destul de buna a educatiei. Si atunci ?
    • Like 2
    • @ Arpad Baricz
      nobody check icon
      Şi totuşi, ştii de ce trăim în ţara lui "merge şi aşa", în care totul se face după ureche? Pentru că nu avem o educaţie formală de calitate, tot ce ştim am învăţat pe cont propriu, suntem o naţie de autodidacţi, de la programatori la instalatori şi mecanici auto.

      Dacă stau bine şi mă gândesc, în viaţa de zi cu zi nu-mi foloseşte absolut nimic din ce-am învăţat la şcoală. Poate doar tabla înmulţirii, dar sunt destul de sigur că aia aş fi descoperit-o şi singur la un moment dat.
      • Like 4
    • @ Arpad Baricz
      Da,"destul de buna". Oare nu vrem sa evoluam? Am putea ajunge departe cu inteligenta nativa a poporului roman. In lumea lui "merge si asa"nu vom reusi.Sistemul a fost bun pentru noi cei care am facut scoala in vremea comunistilor,dar acum trebuie aduse schimbari majore. Nu credeti?
      • Like 0
    • @ Arpad Baricz
      Liviu check icon
      Şi dacă ar fi numai atât! Vorbim de ghiozdane monstruos de grele, de ore întregi de exercţii care duc la tasarea coloanei, de stres, de bulimie de stres, de mâncat în grabă, după care din nou rezolvat exerciţii cu stomacul plin etc. La asta nu se gândeşte nimeni? Nu sunt roboţi, nu sunt nici măcar adulţi. Sunt copii, sunt în formare.
      • Like 1
    • @ Roman Maria Magdalena
      Liviu check icon
      Nu e vorba doar de noi, dar lucrurile s-au schimbat în toată lumea, iar învăţământul anilor 70 s-a reformat complet.
      • Like 1
    • @ Liviu
      Anon check icon
      Si cat de raspandite sunt toate problemele astea, mai exact? Am cunostinte de diferite varste care nu au avut si nu au astfel de probleme, nici cu coloana, nici cu stresul. De fapt nu am auzit pe nimeni sa se confrunte cu asa ceva in timpul scolii sau liceului, sau dupa. Nu sunt roboti, dar nici de portelan nu sunt.
      • Like 0
    • @ Anon
      Liviu check icon
      Foarte răspândite. Şi eu am cunoştinţe care spun exact contrariul a ceea ce spuneţi dvs. Mi-e greu să certific - nu le pot obliga să comenteze - după cum şi dvs. vă este greu să le obligaţi să comenteze. Dar putem face altceva, chiar pe Republica: să vedem cam în ce proporţii se află cometariile pro şi contra. Am senzaţia că dvs. sunteţi cam singurul care susţine acest sistem falimentar. În plus dacă e să dăm o raită pe reţelele de socializare sau pe postările diverselor bloguri şi siteuri aş spune că balanţa înclină spre ghiozdane grele care produc scolioză, spre lecţii interminabile care produc stres, spre materie multă şi prăfuită. Şi mai uitaţi ceva: pe vremea noastră ne descurcam cu un 5 la materiile care nu ne interesau. Acum media ocupă 25% din valoarea examenului.
      • Like 0
    • @ Liviu
      Anon check icon
      Nici Republica, nici blogurile nu sunt tocmai obiective. Dupa cum spunea cineva mai jos, cei care nu au motive sa se planga de obicei nu vor posta. Solutia corecta ar fi sa avem niste date statistice. Si astazi se poate lua 5 fara probleme, atata doar ca asta reduce sansele inscrierii la un liceu bun. Cum am mai spus, noi doi nu cred ca am invatat in aceeasi perioada. Nu sustin sistemul in intregimea lui, doar programa, pentru ca s-a dovedit utila.
      • Like 0
    • @ Anon
      Liviu check icon
      Înţeleg. Deci dacă mie mi-e foame în acest moment nu e sigur că de fapt mi-e foame. Am nevoie de nişte date, eventual nişte analize ca să-mi dau seama că trebuie să mă hrănesc înainte de a leşina. Îmi pare rău că vă spun (din nou) dar povestea asta cu statisticile mi se pare hilară. Sunt lucruri care se văd clar.

      Eu nu mă refer la bloguri, ci la proporţia comentariilor, care e cam zdrobitoare pentru tabăra contra. Chiar foarte zdrobitoare, şi multe vin din rândul părinţilor, căci sistemul se va schimba în cele din urmă pentru ei şi cu ajutorul lor.

      5 se poate lua uşor, dar 5 e o catastrofă în sistemul actual. Poate că nu ştiaţi, dar media generală CONTEAZĂ (nu cunosc proporţia, parcă 15% sau chiar 25%). Nu, azi nu-ţi mai permiţi luxul de a lua 5 la materiile care nu te interesează.
      • Like 0
    • @ Liviu
      Anon check icon
      Se pare ca nu intelegeti. Daca dvs. va e foame, nu inseamna ca tuturor le e foame. Daca 1000 de oameni spun ca sunt infometati, asta nu spune mare lucru despre totalul de cateva milioane.
      Mai e un aspect: daca dvs. va place sau va convine ceva, scrieti o postare pe un blog despre asta? Sau pe social media? Din punct de vedere al postarilor/comentariilor, care sunt sansele mai mari: ca cineva sa se planga daca nu-i convine ceva, sau sa laude daca ii convine ceva? Proportia comentariilor e asa cum spuneti, numarul total al comentariilor insa e destul de mic, de asta nu vad sa fie reprezentativ pentru toata populatia.

      Nu, 5 nu e o catastrofa, asa cum a nu ajunge la un liceu de top nu e o catastrofa.
      • Like 0
    • @ Anon
      Liviu check icon
      Nu, am spus că în general nu ai nevoie de o statistică pentru a percepe o realitate. Mă tem că numărul celor care blamează acest sistem falimentar este imens, şi asta se vede din proporţia comentariilor - se pare că dvs. sunteţi singurul "pro" de pe Republica - şi a articolelor care împânzesc onlineul. Asta spune mult. Dar desigur, dvs. puteţi spune în continuare că lucrurile sunt ok şi că sunt puţini, însă tocmai dedicaţia dvs. de a apăra acest sistem este un bun indicativ că sistemul se clatină sub o presiune socială imensă. Cred că dvs. ştiţi foarte bine acest lucru. Nu, nu sunt cazuri izolate, e deja un curent care va reuşi în cele din urmă să alinieze acest sistem la restul sistemelor din alte ţări. Din păcate vorbim de o generaţie care nu va mai apuca acest lucru. De aici şi tendinţa multor părinţi de a emigra, pentru ca cei mici să beneficieze de sisteme sănătoase de învăţământ.
      • Like 0
    • @ Liviu
      Anon check icon
      Daca vorbim de un fenomen la nivel de societate atunci e nevoie de date statistice. Cum am mai explicat, ce apare postat pe Republica nu e neaparat reprezentativ la nivel de intreg. Am motive sa cred ca cei care se plang sunt in minoritate, am explicat deja de ce, dar s-ar putea sa nu fie asa. Fara date nu putem sti. Nu am spus ca lucrurile sunt OK la modul general, ci doar ca nu sunt argumente suficient de bune pentru a schimba programa. Cred ca am mai purtat aceeasi discutie si acum cat sa fi fost...un an sau doi, tot cu aceleasi promisiuni de mari schimbari. Daca presiunea sociala e atat de mare, unde sunt marile schimbari? Programa e probabil lucrul cel mai usor de schimbat, mai ales daca e vorba de simplificari majore.
      Emigrarea nu stiu cat se face din cauza sistemului de invatamant si cat din cauza coruptiei, problemelor din sistemul de sanatate, infrastructurii, conditiilor de munca etc.
      • Like 0
    • @ Anon
      Liviu check icon
      Poate că şi cei care se plâng de sistemul de sănătate sunt tot în minoritate. Poate că de fapt sistemul e bun şi are doar nevoie de nişte procente din PIB. În rest e ok cap-coadă.
      Şi poate că cei care se plâng sunt doar minoritari pentru că - nu-i aşa? - n-avem o statistică clară.

      Nu, se pleacă din ţară ŞI datorită sistemului falimentar de învăţământ.
      • Like 0
    • @ Liviu
      Anon check icon
      Din nou, nu am spus despre nici unul din sisteme ca ar fi OK cap-coada.
      Cu o statistica clara ar fi mai usor sa generam schimbare, pentru ca am inceta sa vorbim din impresii si am avea dovezi clare. In parte avem deja dovezi clare pentru anumite aspecte: partea financiara de care am vorbit mai inainte, de exemplu.
      Un alt aspect: nu tot ce exista in sistemul medical trebuie schimbat. Sunt, ca si in sistemul de invatamant probleme punctuale care trebuie rezolvate. De ce sa cheltuim resurse aiurea schimband si ce merge, in loc sa ne concentram pe ce nu merge? De asemenea, de ce nu am avea o ordine a prioritatilor? Nu toate problemele sunt la fel de grave.
      • Like 0
    • @ Anon
      Liviu check icon
      Cred că părinţii vă pot spune foarte bine ce nu merge, şi astăzi am asistat involuntar la o discuţie care avea ca subiect materia încărcată şi ghiozdanele grele. Întâmplător domnul care conducea discuţia era fizioterapeut şi insista asupra efectului pe care ghiozdanele grele şi statul prelungit la pupitru îl au asupra coloanei.

      Dar, desigur, nu e cazul să ne îngrijorăm. Ori domnul în cauză delira, ori sunt nişte cazuri izolate, deşi dânsul insista că numărul copiilor cu probleme de coloană care îi calcă pragul a crescut alarmant în ultimii cinci ani. Cauza e aceeaşi: orele prelungite de stat la pupitru sau birou şi ghiozdanele care depăşesc greutatea admisă de 2 kilograme.

      Mă tem că problema e mult mai răspândită şi mai gravă decât credeţi.
      • Like 0
    • @ Liviu
      Anon check icon
      Noi duceam si cate 12 kile cateodata, eu si fosti colegi de-ai mei. Nici unul din noi nu stiu sa aiba probleme cu coloana.
      Aratati-mi un studiu care sa confirme cresterea numarului acestui tip de probleme si corelatia cu cerintele scolii si voi fi de acord cu dvs.
      • Like 0
    • @ Arpad Baricz
      dalex check icon
      Este vorba de dorinta de a prezenta modele bune pentru a ridica nivelul invatamantului romanesc ? Daca DA atunci felicitari comentatorilor.
      Sau este vorba de persoane care au decis sa PLECE definitiv cu familia acolo unde le este mai bine si ARUNCA in spate un articol pentru FRAIERII din Romania.
      Daca este asa avem doar un gest narcisist la modul "ia vedeti mai fraierilor ce bine m-am aranjat eu" pe care il gasim ( la alt nivel intelectual desigur ) si la "baiatul de baiat" ce isi exiba "4x4" pe litoralul romanesc umpland de nisip "fraierii" fara "4x4".
      • Like 0
  • Felicitari Ada Bucur !
    Acum 5 ani am luat aceeasi decizie...pe care n o regret deloc.
    Pacat de anii pe care ni i am irosit in Romania legati de speranta ca se va schimba ceva in bine.
    Mult succes in continuare !
    • Like 2
  • Pe bune citea la 3 ani, la 5 ani termina jules verne si l-a nenorocit sistemul dupa aia. Daca il mai tineai acasa vreo 2 ani facea si integrale.
    Cat despre învățământul din Canada întradevăr foarte bun ca dupa 12 clase sa te angajezi vânzător la market, ca mai mult oricum nu te va duce capul. 8 materii care de fapt sunt 6 (daca excludem planificarea si sportul). Normal ca copilului ii place, marea majoritate a materiei predate a parcurs-o deja in Romania.
    • Like 2
    • @ Radu Armasu
      Liviu check icon
      A lucra în comerţ nu e o ruşine, după cum nu e o ruşine nicio meserie. Nu toţi trebuie să bubuim de carte. Totuşi Canada are şi ingineri, avocaţi, arhitecţi, sociologi, asistenţi sociali, economişti etc. E absurd să susţinem că nu există avocaţi canadieni, arhitecţi sau sociologi pentru că sistemul de învăţământ canadian nu poate pruduce aşa ceva. Ba poate.
      • Like 0
    • @ Radu Armasu
      dalex check icon
      Cunosc o familie de romani stabilita in Canada. Au un copil, de fapt o adolescenta, ce stie sa gandeasca si sa aprecieze singura lumea in care traieste.
      Pe peretele clasei era un afis ( o lozinca ce amintea de comunismul din Romania ) pe care scria " sunt nascut sa devin instalator ( I am born ....) ". Fata a intrebat "de ce nu suntem nascuti sa fim avocati, medici, ... ? Nu a primit inca raspuns. Mai mult de atat, profesoara care raspundea de clasa o oprea mereu pe coridor sa afle daca si-a indeplinit "obligatia" de a face munca fizica ( eventual la spalat vase sau servit intr-un restaurant ). Istetimea nativa a ajutat-o pe adolescenta noastra sa-i inchida gura profei insistente - " stiti, religia mea nu-mi permite sa muncesc inainte de majorat". Evident ca profa setata pe "political coretness" a inghitit raspunsul si n-a mai oprit-o pe coridoarele scolii.
      Scoala canadiana a ramas repetenta la intrebarea de ce "nascuti sa fim instalatori" ?
      • Like 0
  • Toata tineretea am urit sistemul romanesc de invatamint. Pentru ca trebuia sa tii minte lucruri fara rost. La romana trebuia sa memorezi citate din opera respectiva si critici lierari. La matematica rezolvai sute de exercitii, aproape mecanic, fara sa vezi frumusetea adevarata a acestei materii. Singura parte buna a fost gramatica din scoala generala care ne-a invatat sa scriem si sa vorbim corect. Si acolo insa s-a intrecut masura prin nivelulul prea ridicat. Nu mi-a folosit niciodata sa fac diferenta intre un atribut substantival si unul adjectival. La facultate am dat examen la una dintre cele mai bune din Institutul Politehnic. Incepind cu ultimii ani din scoala generala imi dorisem sa dau la Arhitectura. Nu am dat pentru ca se introdusese un examen dupa primii trei ani de studiu si auzisem ca concurenta dintre colegi depasea limitele normale. Speram ca dupa '89 invatamintul romanesc sa renasca. Nu a fost asa. Dimpotriva. Ce e de facut? Raspunsul cel mai concis l-a dat domnul profesor Neagu Djuvara care a spus: " Trebuie sa-ti faci mai intii un cap bun si abia pe urma unul plin ! "
    • Like 5
    • @ Dan Alexe
      Anon check icon
      Eu nu inteleg niste lucruri: cine va obliga sa invatati pe dinafara citate, pentru examen mai ales? Eu n-am invatat citate pe dinafara, nici maica-mea (care a facut scoala, liceu si facultate inainte de '89) nu a invatat asa. La fel la matematica: cine va obliga sa lucrati doar problemele care se rezolvau mecanic? Sunt...nici nu stiu cate culegeri si chiar manuale cu probleme frumoase. S-ar fi suparat oare proful/profa de mate daca ii cereati niste probleme mai frumoase? Mira-m-as.
      • Like 1
    • @ Anon
      Gogu check icon
      Cel putin la partea de literatura si experienta mea e 100% identica cu cea a lui Dan, din pacate. Voiai note de trecere, trebuia sa reproduci cliseele din comentariile literare care ti se dictau in clasa. Aveai alta parere, 0 puncte. Nu exista dezbatere, nu existau opinii minoritare, nu trebuia nici macar sa citesti cartea ci doar comentariile. Daca in teza nu scriai ca "eminescu este kant in versuri" puteai sa-ti iei adio de la o nota buna. Si era absolut irelevant ca nu ai citi nici pe Eminescu si nici pe Kant.
      Era reteta perfecta ca sa descurajezi un tanar sa puna vreodata mana pe o carte din proprie initiativa.
      La matematica si stiinte (fizica, biologie) am avut alte experiente, poate probabil pentru ca am avut noroc de profesori ok.
      • Like 2
    • @ Gogu
      Anon check icon
      Numitorul comun pare sa fie reprezentat de profesori care nu isi fac treaba cum trebuie, nu materia in sine.
      • Like 1
    • @ Anon
      Gogu check icon
      E undeva intre, si baremurile pentru examen erau pe acelasi calapod. Mie mi-a picat la admitere la liceu ceva Ion Creanga. Teoria o stiam cat de cat, ne invatase ce-i aia o metafora, o alegorie etc. Insa "la pièce de résistance" era... drama/mitul ruperii de familie si de satul natal. De unde pana mea putea sa intelega asta un copil de 13 ani, dintr-o generatie care sta cu parintii pana la 35? Nu vedeai drama, pierdeai 2 puncte din start. Si iti garantez ca niciun copil obisnuit de varsta aia n-o vede spontan, trebuie sa toceasca comentariile. Ar fi fost poate capabila s-o vada poate o fata din aia care la 10 ani se marita si pleaca de la ma-sa de acasa, insa cazurile in care fetele astea dau admitere la liceu sunt rarissime....
      Prin clasa a 9-a am avut un profesor destept care pricepea ca multe chestii nu avem cum sa le intelegem. De exemplu pe alea legate de ...erotism. www. inca nu exista, iar echivalentul pornhub era sectia de lenjerie de la cataloagele nekermann aduse din Jermania. In clasa a 9-a inca eram virgini majoritatea iar fetele (imbracate) prezentau un interes destul de limitat. Ce putea face profu' ala? Sa treaca pe langa obsesia poetului, sau sa ne explice cum sta treaba cu erotismele cosmice fata de alea pamantene si sa riste sa vina stramosii CpF si sa-l reclame?
      • Like 1
    • @ Anon
      Sunt de vina programele prea incarcate de cerinte nefolositoare. Nu se tine seama de particularitatile de varsta ale copiilor si de aceea se plictisesc. Desigur,un profesor talentat ( dar cine evalueaza talentul la intrarea in facultate?),va reusi sa faca orele interesante pe orice continut,nu?
      • Like 1
    • @ Gogu
      Anon check icon
      Asta cu drama ruperii de sat/familie nu cred ca e atat de greu de inteles, cel putin pana la un anumit nivel. Sigur elevii nu vor sti din proprie experienta cum e sa treci prin asa ceva, dar sa intelegi ca e dureros si infricosator sa pleci de langa parinti si din mediul cu care erai obisnuit nu mi se pare foarte greu. Erotism la clasa a 9-a e nepotrivit, asa e. Sincer si Ion mi s-a parut prea mult. Ca e necesar sa cunoastem clasicii cat de cat inteleg, dar probabil unele opere din programa ar trebui schimbate. Pe de alta parte si erotismul si aspectele negative ale naturii umane sunt cat se poate de reale, poate ar trebui tratate macar sumar, dar spre sfarsitul liceului, nu stiu.
      • Like 1
    • @ Roman Maria Magdalena
      Anon check icon
      Nu cred ca programele sunt prea incarcate, cred mai degraba ca tine de talentul profesorului sa le arate ce este interesant si de ce. De fapt nici nu stiu daca tine de talent neaparat sau pur si simplu de pregatire si dedicare. Evaluarea ar trebui sa se faca pe parcursul si spre sfarsitul facultatii si nu ar trebui sa fie trecuti cei care nu se ridica la standarde.
      • Like 1
    • @ Anon
      Gogu check icon
      Nu, e usor de inteles, insa nu o descoperi spontan ci trebuie s-o inveti ca papagalul din comentariu.
      Ion si mie mi s-a parut greu. Insa gandeste-te cat de interesant ar fi fost pentru niste elevi de liceu sa organizeze.... sa zicem un proces a lui Ion. Cu avocati, procurori, judecatorii, etc. Cu argumente, cu dezbatere despre motivatie, despre moravurile vremii, morala, lege, cu argumente bazate pe citate din carte. Cumva asta ne-ar fi impins sa intelegem personajele si contexul mult mai mult decat a facut-o un comentariu steril pe care azi l-am tocit si maine (daca ai noroc) l-ai uitat.
      • Like 0
    • @ Gogu
      Anon check icon
      Interesanta ideea cu procesul. Noi in gimnaziu faceam ceva de genul asta la fiecare ora de literatura. Nu un proces propriu-zis, dar profa preda discutand cu noi. La o caracterizare de personaj de exemplu, fiecare venea cu cate o idee si un argument, profa explica de ce era de acord sau nu si pe tabla ajungeau trasaturile si argumentele, de obicei mici citate din text sau o explicatie (citatele oricum nu trebuia sa le invatam pe de rost). Asa cred ca ar trebui predata literatura, si se poate.
      • Like 0
    • @ Anon
      Credeti-ma ca stiu ce spun( dupa 37 ani in invatamant). Ca sa va dau doar un exemplu: ultima descongestionare promisa la matematica de liceu clasa a XII a,a adaugat ecuatiile diferentiale facute de mine doar in facultate. Aplicatii practice la ele.ioc! Se preda prea mult fara sa existe suficiente exemple de aplicare in practica( uneori fara nici una). In felul asta elevul nu intelege ce invata si atunci memorteaza,lucru care face sa uite repede ce a invatat. Eu as merge pe mai multa legatura cu viata in gimnaziu si apoi la liceu,in functie de interesele elevului sa mergi si spre partea teoretica a disciplinei.Nu mai vorbesc despre fizica si chimie unde in absenta laboratoarelor se merge tot pe memorare de legi si reguli care se amesteca in mintea elevului. Am aflat citind ceva,ca in orarul copiilor nu trebuie sa fie alaturi discipline care ar putea fi confundate( matematica langa fizica sau chimie). Asta,spusa de un psiholog. Foarte interesant. Ar fi multe,multe de spus.Iar chestia cu DEDICAREA profesorului,da,asa este.Un profesor dedicat poate avea rezultate mult mai bune.
      • Like 2
    • @ Roman Maria Magdalena
      Anon check icon
      Aplicatii pentru ecuatii diferentiale se fac la fizica, probabil ar fi suficient sa li se spuna elevilor ca ce au facut la mecanica si electrodinamica sunt exemple bune de ecuatii diferentiale, desi ideala ar fi o discutie ceva mai aprofundata, e adevarat. Oricum destul de ciudat, s-a si scos ceva din programa, sau doar s-au adaugat ecuatiile diferentiale?

      Asta cu matematica langa fizica sau chimie nu o inteleg, nu e bine ca elevul sa aiba o ora de fizica dupa una de mate? Daca asa e, atunci de ce e asa? Interesant intr-adevar.

      De acord in privinta laboratorelor. Stiu ca unele scoli si licee au laboratoare de fizica si chimie si se si folosesc dar asta nu se aplica peste tot. Ar fi normal ca fiecare scoala sa aiba acces la laboratoare, 100% de acord. Nu stiu insa daca lipsa laboratoarelor duce inevitabil la memorare. E pana la urma si datoria elevului sa se asigure ca a inteles, nu? Sa puna intrebari, sa lucreze probleme etc.
      • Like 1
    • @ Anon
      Liviu check icon
      Dar ce te faci dacă nu-ţi place matematica şi vrei doar un nucleu de bază? Ce te faci dacă nu vezi frumuseţea matematicii - nu toţi iubesc matematica, e nevoie şi de un anumit talent aici - şi alegi filologia sau orice altceva? Sunt oameni cărora nu le place matematica. Şi mulţi, foarte mulţi, după cum sunt oameni cărora nu le place filologia.
      • Like 1
    • @ Anon
      E adevarat,discutia e lunga si poate nu este locul. In legatura cu alaturarea disciplinelor asemanatoare,ideea este aceea ca elevii (mai mici) nu prea inteleg diferenta dintre ele si pot face confuzii. Muti elevi nu inteleg ( chiar daca le explici) ce este algebra si ce este geometria( repet: este vorba de elevi de gimnaziu cu un intelect undeva la limita si sunt multi astfel de elevi in unele medii).
      • Like 0
    • @ Anon
      Aveti dreptate. Si nu e vorba doar ca-i place sau nu. Este vorba de capacitatea de a intelege. Am avut ocazia sa stiu ce se face la un liceu particular si mi s-a parut interesant. La liceu,clasele a IX a si a Xa sunt ca un fel de trunchi comun( pe filologie si mate),iar in clasele mari,se studiaza doar 6 discipline in functie de aptitudinile si interesele elevului. Vor da apoi bac( cine vrea,international care cuprinde obligatoriu matematica indiferent de profilul absolvit). Desigur,elevii vor invata cu placere si vor iesi pregatiti mai bine pentru ceea ce vor sa faca mai departe. Pare sa fie interesul elevului in centrul procesului de invatare.
      • Like 0
    • @ Liviu
      Anon check icon
      De la matematica a pornit discutia pentru ca despre matematica se vorbeste in articol. In sistemul romanesc daca nu iti place matematica poti sa te duci la un liceu de profil uman unde se face putina matematica si de unde nu va trebui sa dai bac la mate.
      • Like 1
    • @ Roman Maria Magdalena
      Anon check icon
      OK, am inteles acum. Solutia atunci ar fi sa alterneze orele de mate cu, sa zicem, romana sau engleza? Real cu uman? Suna bine, cred ca se poate face.
      • Like 0
    • @ Anon
      Liviu check icon
      Nu, soluţia ar fi ca matematica să fie redusă la un nucleu uzual, cum se face şi în afară, iar cine vrea să se pregătească pentru un liceu sau o facultate de profil să urmeze cursurile opţionale pe care i le pune la dispoziţie şcoala. Un fel de matematică începători şi avansaţi. În plus şcolile din afară dispun de persoane specializate care orientează copilul spre un palier sau altul. Acolo nu există înfundatul învăţăturii cu pompa "că doar i-o trebui la ceva". Românilor le-au trebuit vreo 20 de ani să realizeze cât de nocivă şi inutilă e o asemenea concepţie şi acum se chinuie să rezovle problema. Pe care o rezolvă în cele mai multe cazuri plecând.
      • Like 1
    • @ Anon
      Da,cu conditia ca cel care face orarul sa stie asta si sa poata sa-l respecte( la sistemul nostru cu multe discipline e foarte greu).Si poate fi romana,limba straina,istorie,geografie...etcIncercati sa numarati in catalog nr disciplinelor si veti vedea cat de multe sunt. Pentru copil e greu. si pentru profesorul care se intalneste cu elevul de....sa zicem 14 ori intr-un semestru.Ne-am abatut de la subiectul articolului dar pe mine ma incita discutiile despre invatamant. O zi buna tuturor.
      • Like 0
    • @ Roman Maria Magdalena
      Liviu check icon
      Rolul şcolii este de a-l pregăti pe viitorul adult pentru piaţa joburilor. Învăţământul, aşa cum îl ştiam între anii 60-70, s-a schimbat total pentru că s-a schimbat total piaţa joburilor. Sunt lucruri anunţate, dacă îmi amintesc bine, printr-o carte care mai răsună şi astăzi în memoria multora (Alvin Toffler - Şocul viitorului, 1970) Omul de astăzi este segmentat, specializat, şi de multe ori rolul său este de a apăsa pe nişte butoane pentru a controla o armată de roboţi industriali (chiar ştiu pe cineva care are un job de acest gen pentru o companie străină). Noi am rămas însă undeva la nivelul anilor 70 cu un învăţământ necompetitiv şi încărcat. În mod normal ar trebui să existe un nucleu uzual, simplu, şi o serie de pachete educaţionale pe care elevul să le aleagă de regulă orientat de personal specializat (psihologi şcolari). Cam aşa se face în afară. Unuia care lucrează pe un post de copywriter la o agenţie de publicitate nu-i folosesc exerciţiile cu matrice sau cine ştie ce ecuaţii complexe. Întreg sistemul ar trebui scuturat din rădăcini şi pus pe nişte baze practice, pragmatice, bazate pe LIBERUL ARBITRU şi pe structura fiecăruia. A chinui pe cineva cu informaţie pe care nu o va folosi niciodată e păgubos.
      • Like 1
    • @ Roman Maria Magdalena
      Anon check icon
      Le stiu ca si eu am trecut prin ele. Va inteleg, si pe mine ma intereseaza discutiile legate de invatamant. Si da, destul de des discutiile comentatorilor se indeparteaza de subiectul articolului, nu-i bai. O zi buna!
      • Like 0
    • @ Liviu
      Anon check icon
      Da, lucrurile s-au schimbat si invatamantul nostru s-a adaptat si el, se pune mai mult accent pe informatica de exemplu, lucru foarte bun. Asta nu inseamna ca trebuie eliminat elementul de cultura generala. A spune ca invatamantul romanesc nu e competitiv este eronat. V-o spune unul care a vazut diferentele de performanta dintre sisteme, dintre studenti romani si studenti din alte tari. Nu tot ce se face in afara este automat si bun de copiat.
      Cine nu are nevoie de multa matematica nu e obligat sa o faca. Sunt licee de diverse profiluri unde nu se face prea multa mate.
      • Like 0
    • @ Anon
      Liviu check icon
      Nu, nu s-a adaptat, s-a îngreunat. Lucrurile noi nu le-au înlocuit pe cele vechi, ci doar S-AU ADĂUGAT, îngreunând şi mai mult un sistem falimentar. De exemplu nu există o materie comună pentru ştiinţe, aşa cum se face într-un sistem sănătos, pentru a se crea legături, acel ÎNVĂŢĂMÂNT INTERDISICIPLINAR.

      Învăţământul nostru n-are nicio legătură cu ceea ce numim cultură GENERALĂ, adică o viziune generală asupra fenomenului şi conexiuni între materii. Cultura generală înseamnă să înveţi puţin despre un domeniu anume şi să lărgeşti cât mai mult aria cunoştinţelor. În afară nu se face atâta fizică sau biologie cât se face la noi (cine vrea mai mult urmeză cursuri opţionale), dar se fac conexiuni între fizică şi astronomie, între chimie şi biologie etc.

      Da, elevii se pot şi specializa dacă vor pe o anumită materie, dar numai dacă vor.

      La noi te loveşte cu fizica în moalele capului, cu matematica la fel şi rezultatul e un fel de spanac indigest care n-are nicio legătura cu fenomenul culturii generale.

      Cultura generală înseamnă să cunoşti puţin din multe, nu mult din puţine. În afară se face şi fizică dar şi astronomie, şi istorie dar şi ştiinţe politice. Puţin din fiecare, nu cu basculanta ca la noi.
      • Like 1
    • @ Liviu
      Anon check icon
      Si la noi exista materia Stiinte, atat cat e nevoie. Si la noi exista legaturi intre materii: ce inveti la mate se aplica la fizica, o parte din ce inveti la fizica apare si la chimie etc. Si la noi se face putin din fiecare si cine vrea mai mult se duce la un liceu de profil si incepe incet-incet specializarea acolo.
      • Like 0
    • @ Anon
      Liviu check icon
      Nu, la noi fizica e fizică, chimia e chimie, biologia biologie. Cu teme şi teze. Cine e norocos să se prindă că fizica are şi cu astronomia atunci pur şi simplu are noroc. Cine nu... nu.
      În sistemele sănătoase de învăţământ există ŞTIINŢE, o materie unitară unde se face câtă puţină fizică, chimie şi biologie cu accent pe legăturile dintre acesta.
      Categoric că un elev de acolo va cunoaşte mai puţină fizică decât unul de la noi - iar dacă este pasionat de fizică poate urma un curs suplimentar - dar va vedea clar (pentru că i se dau) legăturile dintre aceste discipline. E vorba de învăţământ INTERDISCIPLINAR, nu pe ghicitelea că părţi din fizică apar şi în chimie.
      Nu, la noi nu se face puţin din fiecare, ci MULT din fiecare.
      Ei au o singură materie: ŞTIINŢE. Nu fizică, nu chimie, nu biologie, ci ştiinţe. A, dacă cineva se îndrăgosteşte de fizică în particular atunci urmează un OPŢIONAL DE FIZICĂ.
      • Like 0
    • @ Liviu
      Anon check icon
      Nu e vorba de ghiceala, lucrurile sunt clare, vezi la biologie partea de chimie organica, vezi la fizica si la chimie rolul numerelor quantice si al termodinamicii, legaturile sunt acolo. Dvs. ziceti ca la noi se face mult din fiecare, eu zic ca in alte parti se face prea putin din fiecare, e o chestie relativa. Eu am vazut consecintele unui invatamant prea lejer si falsa senzatie de siguranta generata de un astfel de sistem. Eu vad asta ca un contraexemplu in fata ideii ca sistemele din alte tari sunt automat foarte bune si ca ar trebui sa ne aliniem la ele.
      In alta ordine idei, nu, nu au o singura materie numita Stiinte, e un program mai larg numit Science, din care fac parte materii SEPARATE (uitati-va pe programele lor :http://www.edu.gov.on.ca/eng/curriculum/secondary/science910_2008.pdf si http://www.edu.gov.on.ca/eng/curriculum/secondary/2009science11_12.pdf). Observati ca de fiecare data cand e vorba de Science sunt mai multe cursuri separate, delimitate cu litere mari de tipar. Fiecare tema, ca e vorba de fizica, chimie, chestii medicale este tratata separat. Nu e vorba de o singura materie-amalgam. Si ei fac pana la urma ca si noi, doar la un nivel de dificultate mai scazut.
      Ce spuneam si ramane, observ, valabil este ca optionalele lor nu ofera suficient.
      • Like 0
    • @ Anon
      Liviu check icon
      Învăţământul din afară oferă mai puţină teorie pentru că timpul de bază este dedicat EXPERIMENTULUI. În locul temelor interminabile şi al teoriilor complexe elevii sunt uniţi pe echipe care conduc împreună un anumit experiment. Această metodă îi conduce la o înţelegere practică a fenomenelor, mult mai durabilă decât mestecarea teoretică a unei materii înghesuite cu furca.
      Învăţământul din afară este bazat pe colaborare şi nu pe competiţie. Aria de SCIENCE de care vorbiţi are părţi separate, dar citind cu atenţie materialul veţi vedea accentul pus pe interdisciplinaritate: "learning in science cannot be viewed as merely the learning of facts. Rather, it involves students’ making connections and acquiring, in age-appropriate ways, the knowledge and skills that will help them to understand and consider critically the role of science in their daily lives."

      Motivul pentru care teoria este mai puţină se datorează întâietăţii date experimentului şi învăţării practice. Formula daily lives arată tocmai rolul social al învăţământului şi nu doar învăţatul de dragul învăţăturii, cum avem în învăţământul autohton.

      În timp ce elevul român rămâne cu un bâzât supărător din fizică şi chimie elevul din afară rămâne cu memoria experimentelor şi proiectelor făcute împreună cu colegii. Memoria bazată pe experiment e întotdeauna mai puternică decât cea bazată pe teorie.
      • Like 2
    • @ Liviu
      Anon check icon
      Citatul respectiv se refera la faptul ca nu e bine sa inveti pe dinafara. Ceea ce OK, nici la noi nu se sugereaza ca e bine sa lucrezi asa. De acord ca ar fi utile niste experimente. Asta insa e problema de finantare, nu de programa.
      Aspecte de interdisciplinaritate oricum sunt prezente in ambele cazuri.

      Se poate face o combinatie frumoasa de teorie si experiment, nu e nevoie sa scadem standardele.

      "elevul roman" - vorbiti acum in numele elevilor. De unde stiti cu ce raman, in ce proportie etc.?

      "Memoria bazată pe experiment e întotdeauna mai puternică decât cea bazată pe teorie. " - asta rezulta de unde? Nu cumva depinde de personalitate?
      • Like 0
    • @ Gogu
      dalex check icon
      Daca citeai integral "Amintiri din copilarie" gaseai si "Caprele Irinucai" si intelegeai la ce se refera intrebarea. Nu trebuie sa trecem printr-o experiente similara ca sa comentam opera literara - trebuie doar sa o citim integral.
      • Like 0
    • @ Liviu
      dalex check icon
      Sunt foarte multi oameni carora nu le place cartea.
      • Like 0
  • Noi am plecat din Romania in 2010. Suntem o familie cu 3 copii care au experimentat scoala in Romania, Portugalia si Peru. De mai mult de un an am decis sa facem homeschooling si a fost cea mai buna decizie pe care am luat-o cu privire la educatia copiilor nostri! De ceva vreme, calatorim cu ei in America de Sud, intr-un Combi si documentam experienta pe blogul nostru www.iamfamily.eu! Recunosc, nu i-am vazut nicicand atat de liberi si fericiti!
    • Like 3


Îți recomandăm

copii la gradinița

„Un raport al Academiei Americane de Pediatrie recomandă pediatrilor să propună timp, cât mai mult timp, pentru joc liber. Raportul menționează numeroase cercetări care demonstrează că jocul dezvoltă abilitățile de comunicare, negociere, capacitatea de a construi soluții pentru rezolvarea probleme lor ignorând chiar, factorii perturbatori. Chiar și la Forumul Economic Mondial de la Davos s-a discutat despre importanța jocului în dezvoltarea competențelor pentru secolul 21”, spune psihologul Carmen Lica, director executiv al Asociației Centrul Step by Step pentru Educație și Dezvoltare Profesională.

Citește mai mult

Ușă de clasă

Fereastra este căpcăunul suprem. Ora în care nu predai, dar care te ține la școală pentru că ai alta după. Mai grav este că pot fi și două, trei ferestre la rând. Și tu predai undeva în provincie, unde nu poți să te duci să-ți rezolvi treburile personale sau să mănânci o ciorbă acasă. Așa că profesorii responsabili cu ticluirea orarelor capătă puteri nebănuite. (Foto: Cristi Vescan/Inquam Photos)

Citește mai mult