Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

Educația și consumatorul. Chiar dacă etatistul se chinuie să ne convingă că suntem niște lemingi și avem nevoie de el ca să ne protejaze de „ticăloșii” de producători, realitatea e cu totul alta

oameni pe strada 2021 - Inquam Photos / Alex Nicodim

Foto: Inquam Photos / Alex Nicodim 

Una dintre temele predilecte ale etatistului este legată de neputința sau nepriceperea celor pe care acesta pretinde că îi păstorește. Etatistul, în mimarea grijii sale pentru semenii care îi susțin prin taxare existența, se consideră mereu deținătorul adevărului absolut și mereu știe el ce este mai bine pentru noi. Are impresia că transferarea acestui lucru în mâinile sale este o soluție mult mai bună decât asumarea individuală a consecințelor unor posibile greșeli. Destinul nostru se împlinește mult mai bine dacă e în mâna statului. Alegerile noastre sunt mult mai bune dacă le filtrează o instituție dedicată acestui lucru. Pentru care lucrează niște birocrați zeloși. Care impun standarde, avize, autorizații și alte cele.

Omul acționează mereu în viitor și adesea după principiul ”încercând și greșind”. Învață apoi din greșelile sale și ține minte acolo unde a dat greș, pentru a nu mai repeta, pe cât posibil, aceste greșeli în viitor. Evident că, uneori, e mai simplu să afli de la alții, care au încercat deja ceea ce vrei tu să încerci, posibilele erori. Că e bine să mergi pe cărări bătătorite. Dar, de cele mai multe ori, experimentarea pe propria piele este element de bază în acțiunea umană, la care renunțăm foarte greu. Asta, în primul rând, pentru că educația este ceva personal, intim. Ține de noi, nu de alții. În plus, caracterul unic al situațiilor cu care ne confruntăm în deciziile pe care le luăm (mai ales cele legate de consum sau de producție) face ca eroarea sau greșeala să fie adesea prezentă, chiar dacă am aflat de la alții sau din experiențele anterioare cum ar trebui să acționăm.

Un corolar al acestei griji pe care o mimează etatistul pentru cei pe care îi păstorește este cel legat de educația consumatorului. Când consumi trebuie să ai informația completă și perfectă cu privire la alternativele de consum disponibile. În plus, trebuie să ai educația necesară să interpretezi corect și în timp util (ai timp limitat mereu de luare a deciziilor) această informație. O problemă scoasă din pălărie și pusă, mai tot timpul, în cârca producătorului de bunuri sau servicii. Unul din argumentele pentru care statul trebuie să existe în viața noastră.

Informația completă și perfectă nu există însă. În plus, disponibilitatea informației presupune și un cost: cu cât informațiile se doresc a fi mai complete, cu atât apare și un cost mai mare ce trebuie plătit. De câtă informație avem nevoie ca să decidem corect în privința unui bun sau serviciu din piață? Până unde putem merge cu costurile obținerii acestei informații? Cine să și le asume, mai ales atunci când ele devin foarte mari? În privința informației lucrurile sunt însă cât de cât clare. Ține de producător, în bună măsură, să își informeze corect și cât mai complet consumatorii, dacă vrea să își vândă produsele. O cantitate rezonabilă de informații trebuie să fie puse în mod natural de producător la dispoziția consumatorului, alternativa fiind lipsa sau scăderea vânzărilor. Ține de vânzare și de relația ta cu consumatorul. Dacă consumatorul are nevoie de informații suplimentare le poate cere. Cu siguranță, refuzul producătorului de a oferi aceste informații va duce la blocarea tranzacției. Va genera suspiciuni și va îndepărta consumatorul de acel produs. În plus, concurenții abia așteaptă să ofere mai multe informații pentru produsele lor. E o cale foarte ieftină și rapidă de a fura clienți de la concurență. S-a dezvoltat chiar o latură a științei economice pe această direcție – marketing-ul cu foarte multe instrumente astăzi. Relația cu clienții, mai ales pentru produsele complexe (autoturisme de exemplu) nu se oprește doar la etapa de vânzare. Se prelungește mult după această etapă. Cu alte cuvinte, producătorul oferă astăzi exact atâta informație de câtă este nevoie pentru ca cel care este interesat să cumpere să poată să ia decizia repede și cu cât mai puține erori. Având în vedere că producătorul supraviețuiește doar dacă atrage un număr suficient de cumpărători, nu putem afirma că există o problemă reală în acest sens. Lipsa de informare înseamnă faliment în piața privată.

Nu același lucru însă se întâmplă pe parte de educație. Educarea consumatorului este un proces mult mai complex și de durată decât informarea consumatorului. Are un cost mult mai mare. Desigur, ne dorim cu toții consumatori cât mai educați în piață. Care să știe diferența dintre tehnologia bazată pe led-uri și tehnologia bazată pe plasmă, atunci când se uită la un televizor. Care să știe diferența dintre un credit rambursabil în anuități constante și unul rambursabil în serii de principal egale. Educarea consumatorilor este însă ceva imposibil de pus în cârca producătorilor. Care generează costuri enorme și rezultatele pot fi extrem de discutabile. A invoca lipsa de educație, consumator fiind, atunci când ai cumpărat un televizor sau ai luat un credit este ceva complet neserios. A pune la îndoială o tranzacție pe acest motiv este și mai neserios. A invoca nevoia de protecție a consumatorului și a obliga producătorul să educe consumatorii este la fel de problematic. Educația cuiva nu se limitează la a prezenta niște aspecte mai mult sau mai puțin tehnice pe înțelesul celor pe care îi dorești drept clienți. Trebuie să ai certitudinea că ai și rezultate palpabile din așa ceva. Se testează, se verifică nivelul de educație atins prin programele de pregătire. Educația nu trebuie confundată cu informarea. În plus, nu trebuie uitat că educația ține de fiecare individ în parte. Nu este ceva care se toarnă cu pâlnia prin ureche în creier de către un terț. Este ceva foarte costisitor. Obligând producătorul de televizoare sau de credite la un astfel de efort, crești enorm costurile produselor sau serviciilor vândute pe piață. În loc de televizor vândut pe piață, producătorii de televizoare sunt obligați de etatistul preocupat de protecția consumatorului să vândă televizor cu educație electronică înglobată la pachet. Sau pe bancheri să vândă credite cu educație financiară la pachet. Asta scumpește produsele și serviciile. Ajungem, în final, să nu ne mai permitem astfel de produse sau servicii. Prin grija etatistului, ajungem să cumpărăm bunuri sau servicii care sunt departe de ceea ce ne dorim în realitate. Educație financiară mai mult și nu credite. Educație electronică mai mult și nu televizoare.

Un ultim aspect care merită și el discutat este această grijă permanentă doar pentru educația și informarea consumatorului. Oare producătorul de ce nu are și el nevoie de exact aceleași lucruri atunci când intră în relație cu consumatorii săi? De ce nu este îngrijorat și de acest lucru etatistul? De ce nu există și o protecție a producătorilor pe acest subiect? Las deoparte faptul că, în piață, mereu avem dublă calitate: de producători și de consumatori. Întâi producători și apoi consumatori. Și că protecția consumatorilor de producătorii care nu informează sau nu educă cât trebuie se întoarce mereu împotriva ambilor în final.

Concluzia este cât se poate de clară. Chiar dacă etatistul se chinuie să ne convingă de faptul că suntem niște lemingi și avem nevoie imperioasă de el pentru a ne proteja de ”ticăloșii” de producători, realitatea este cu totul alta. Consumatorul este mereu cât trebuie de informat de către producător. Iar de educația lui nu trebuie niciodată să se ocupe producătorul. Nu este și nu trebuie să fie niciodată responsabilitatea lui. El nu produce educație. El produce bunuri și servicii. Educația e un serviciu separat, produs și livrat în piață de alți producători.

Articol preluat de pe blogul autorului

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Mihai check icon
    Că a venit vorba de credite în articol, a fost sau nu o greșeală că o grămadă de consumatori au fost păcăliți de creditele în franci elvețieni? Nu trebuia oare cineva să intervină? Statul, BNR? Poate că produsul nu trebuie să vină cu educația financiară la pachet dar aceasta trebuie să existe și statul ar trebui să se îngrijească de asta. În schimb la școală se învață matematică și fizică în prostie, analiză, logaritmi, fizică cuantică. Câți vor avea nevoie de asta? Câți vor lua un credit sau vor avea de a face cu legile? Nimeni nu se gândește la asta. Se fac ore de istorie, de geografie, lucruri care se găsesc pe internet destul de ușor dacă cineva e interesat dar lucruri elementare, de care se lovesc oamenii zi de zi nu. Unii nici măcar să treacă strada nu știu dar li se bagă in cap tot felul de noțiuni inutile pentru cei mai mulți. Așa că în primă instanță trebuie să fim educați în lucrurile practice care contează. Apoi statul trebuie să își facă treaba și să aibă un rol preventiv în anumite situații unde pot apărea înșelăciuni. Lucrurile astea merg mână în mână și e nevoie de ambele dar din păcate în momentul de față picăm testul la ambele.
    • Like 2
  • Atunci cand consumatorul principal (care genereaza profit) e chiar statul, indiferent din start in privinta calitatii, se creeaza un dezechilibru.
    As putea da ca exemplu service-urile auto abilitate de catre producator si autorizate de catre RAR - nimeni nu stie care este calitatea serviciilor si a produselor utilizate la reviziile anuale. Producatorul sau reprezentatul aceluia au doar "francize" si putin le pasa de calitate.
    Cetatenii de rand nu au cui sa ceara calitatea doar li se spuna de catre organele abilitate ca pot ... sa mearga mai departe....
    • Like 1
  • Multumesc autorului si redactiei pentru recunoasterea si abordarea temei necesitatii educatiei consumatorilor in Romania.... Argumente in acest sens sunt numeroase, unele fiind mentionate si in articol.... De aproape 30 de ani eu ma lupt pentru a introduce in agenda publica tema necesarei educatii a consumatorilor din Romania, fiind blocat insa mereu de ignoranta si suficienta decidentilor din numeroasele noastre executive si legislative!.... In 1991 am prezentat juristilor guvernului Stolojan proiectul istoric al primei legi romanesti privind protectia consumatorilor - un domeniu imposibil de abordat in conditiile economiei planificate centralizat si care a fost introdus in Romania la initiativa mea.... Am scris si rescris atunci, dupa multa documentare si numeroase dezbateri, de cel putin 10 ori textul primului proiect de lege privind protectia consumatorilor pe care l-am prezentat apoi intr-o sedinta de Guvern din noiembrie 1991... In august 1992 a aparut OG 21/1992 privind protectia consumatorilor, mentinand in mare structura si continutuk proiectului meu dar avand unele modificari majore fata de textul realizat si prezentat de mine... Capete si maini necunoscute eliminasera toate prevederile mele privind EDUCATIA CONSUMATORILOR, TESTELE COMPARATIVE, OMBUDSMANUL (AVOCATUL POPORULUI) CONSUMATORILOR, etc. desi toate acestea existau de decenii in statele membre ale UE/CE!....Ulterior OG 21/1992 a fost modificata de multe ori, mai ales inainte de aderarea Romaniei la UE in 2007, pentru conformarea cu Acquis-ul comunitar dar cele 3 mari omisiuni nu au fost avute in vedere! Mai mult, au fost introduse noi reglementari in domeniu - necesare si potential utile, dar superficiale, incomplete, ineficiente si/ sau chiar inaplicabile la noi, datorita necorelarii cu alte reglementari (Codul consumului, practicile abuzive, publicitatea mincinoasa/ inselatoare, etc.)... O noua versiune a OG 21/1992, valabila si azi, a inclus un capitol 4 privind Informarea si educarea consumatorilor care - din neatentia legislatorilor!! - NU INCLUDE VREO PRVEDERE PRIVIND EDUCAREA CONSUMATORILOR, considerandu-se probabil ca informarea si educarea ar fi sinonime!... Degeaba am solicitat tuturor prim-ministrilor Romaniei intre anii 1992-2010 sa aiba in vedere introducerea celor 3 prevederi esentiale, dar eliminate in 1992... Consecintele se vad pana astazi intrucat protectia consumatorilor - sub egida ANPC-OPC si cu zeci de asociatii prea putin active in domeniu - a devenit tot mai putin eficienta si credibila!!!! Ministerul Educatiei este permanent solicitat sa introduca/ accepte educarea elevilor in diferite domenii noi, dar NU si in domeniul PROTECTIEI CONSUMATORILOR, din motive lesne de imaginat.... De educarea consumatorilor adulti nu se ocupa nimeni la noi , astfel incat marea majoritate a consumatorilor nostri isi selectioneaza produsul / serviciul de achizitionat doar in functie de pretul/ tariful sau MINIM, nu si in functie de CALITATEA sa maxima (asa cum procedeaza un consuamtor bine informat si educat din UE) ..... Conform principiilor fondatorilor Drepturilor consumatorilor,, un consumator (persoana fizica) este intotdeauna VULNERABIL fata de un operator economic (persoana juridica - interesata doar de maximizarea profitului sau) iar publicitatea comerciala platita de operatorii economici este MULT MAI PUTIN CREDIBILA, chiar nociva uneori, fata de cea platita de organisme neutre specailizate.... In consecinta ,nu exista si PROTECTIA PRODUCATORILOR atat de dorita de autor si altii la noi .... Cu cat trece timpul cu atat problemele protectiei consumatorilor in Romania se inmultesc si se agraveaza astfel incat probabil nu vor mai putea fi solutionate.... Si totusi ceva trebuie facut, dar nu de catre politicieni incompetenti!!!.. Avem numerosi experti in domeniu care ar putea contribui la un efort colectiv si un reviriment in domeniu daca macar s-ar constientiza problemele existente si ar exista un CONSENS privind CEEA CE si CUM ar trebui facut!!!!...
    • Like 1
    • @ Dragulanescu Nicolae
      pai, PROTECTIEI CONSUMATORILOR e in subordinea Guvernului si in coordonarea domnului Nasui Claudiu, care fiind tanar ar putea sa-si aloce timp pentru asta mai ales ca si-a delegat mai toate sarcinile
      • Like 0


Îți recomandăm

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult

Testat e Hot

Vreau să vă arăt azi un program inedit de educație la firul ierbii: el începe chiar pe pajiștea a două festivaluri care atrag în fiecare an zeci de mii de tineri și își propune să fie un fel de curs introductiv într-o materie pe care școala românească se jenează să o predea.

Citește mai mult

BT Go

Într-o eră în care tehnologia avansează rapid, IMM-urile sunt nevoite să adopte rapid inovații digitale pentru a rămâne competitive și a profita de oportunitățile de pe piață. Serviciile care simplifică birocrația permit antreprenorilor să se concentreze pe inovație și dezvoltarea afacerilor lor.

Citește mai mult