Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Ei sunt Pătru și Maria, printre ultimii păstrători ai unei lumi care dispare: cea a ciobanilor care pleacă în transhumanță

Pătru și Maria

Ei sunt Pătru și Maria, din satul Loman, județul Alba.

Pătru este baci, Maria e băciță.

Ei sunt printre ultimii păstrători ai unei lumi care dispare, cea a ciobanilor care pleacă în transhumanță. 7 luni pe an, Pătru și Petrică, băiatul lui cel mare, pleacă cu turmele prin țară, de la șes la munte și înapoi, așa cum au făcut-o moșii și strămoșii lor de mii de ani.

Pătru și Maria au 7 copii și 13 nepoți. 

Cumva, au reușit să-i țină pe toți în țară, cu excepția unei fete despre care Maria mi-a spus că a plecat la muncă în Germania. Dar zice că se va întoarce. Oricum, lumea se schimbă cu repeziciune și nimeni nu mai are tragere să facă munca grea a oieritului. Cel mai mic copil al bacilor este... IT-ist, ce-o mai fi și aia, dar a rămas în sat și lucrează... „remote”. Îl vedeți în imagini: este copilul din biserică, azi un tânăr de 20 de ani, mereu cu zâmbetul pe buze.

I-am cunoscut pe toți la Sibiu, la Astra Film Festival, cu ocazia proiecției-eveniment a filmului documentar „Calea laptelui”. Timp de 13 ani, regizorul Dumitru Budrala a urmărit cu multă delicatețe viața acestei familii de păstori. I-a ieșit un film minunat și răscolitor.

Pe mine m-a proiectat direct în copilăria mea de vis, unde uriașii acelor timpuri - bunicii mei - țineau întreaga lume pe umeri. Același reflex biografic l-a făcut pe Budrala să facă această bijuterie de film. Imaginile din copilăria lui, cu larma oamenilor și animalelor pe uliță, l-au urmărit toată viața. Bunicii lui, oieri din Jina, sunt generația aia de țărani plecați la 1900 „la America”, ca să facă bani pentru a-și lua oi și pământuri acasă.

Pătru și Maria au muncit din greu și au o viață frumoasă. N-au timp să se plângă de nimic, pentru că e mult de lucru. La proiecția filmului a venit multă lume, inclusiv mulți vecini din sat. Pătru și Maria s-au arătat un pic mirați de atenția bruscă pe care le-o acordă atâția oameni de la oraș. Printre camere de filmat și fotografi, Pătru mi-a mărturisit că de-abia așteaptă să se întoarcă acasă, ca să plece din nou cu oile.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Soc / sursa foto: Profimedia

Într-o după-amiază, cu oile pe-o tăietură mai veche, mă lăsasem către pădure. Nicu stătea pe areapa de diladeal. Am dat acolo de un brad bătrân, doborât de vânturi, suspendat pe-un gruneț. M-am cocoțat pe el și-am mers până spre vârf; am șezut între cepi, urmărind oile împrăștiate prin zmeurari, de la înălțime. Vremea era plăcută, oile cuminți așa că am început să mă plictisesc. Cum am rămas copil cu mintea, nu cu răutatea, de câte ori mă plictisesc încep și eu să fac ce fac copiii: tot felul de crâmpote.

Citește mai mult

Epstein files / sursa foto: Profimedia

A fost o săptămână de groază. Am încercat să înțeleg ce se întâmplă la vârful politic din Statele Unite, dar e prea mult. Nu fac față. Nu reușesc să leg toate firele. Rămân doar cu o senzație apăsătoare: groaza față de ce au putut face Epstein și oamenii din jurul lui. Agravat de sentimentul că ceea ce s-a întâmplat acolo este doar ce a venit acum la suprafață, asemenea lucruri se întâmplă peste tot. Citesc cu interes articolul domnului Bănescu. Mă regăsesc, desigur, în condamnarea fermă a faptelor perverse și sunt de acord cu aluzia la Epstein ca „iluzionistul perfect”, aproape o întrupare a diavolului. Dar, din păcate, aș muta acest „iluzionist perfect” dintr-o singură persoană în fiecare dintre noi.

Citește mai mult