Eu vă dau, voi tăceți! Imaginea simbol a României în epoca baronului de județ ajuns stăpân la București

Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Circula pe Facebook următoarea comparaţie: 

2011: aproximativ 13.000 de oameni în stradă – Guvernul Boc demisionează. 

2015: aproximativ 30.000 de oameni în stradă – Guvernul Ponta demisionează. 

2017: 600.000 de oameni în stradă – Dragnea şi Tăriceanu sunt preocupaţi de cum şi-a obţinut Iohannis casele şi dacă şi-a plătit impozite pentru meditaţii. 

După o creştere susţinută în ultimii 27 de ani, favorizată de integrarea europeană și de consolidarea societăţii civile, sensibilitatea puterii faţă de vocea din stradă a cetăţenilor a revenit în jurul valorii zero, cam acolo unde era în perioada Pieţei Universităţii. Mulţi vor da vina pe PSD. Dar PSD nu este la primul abuz împotriva justiţiei şi nici la prima revoltă publică. Şi totuşi, atitudinea lor este fundamental diferită.

Fie că vrem sau nu, PSD este instituţia care a influenţat decisiv istoria democratică a României în ultimii 27 de ani. Mai mult de jumătate din această perioadă s-a aflat de jure la guvernare. Politica de cadre a PSD-ului a intrat în ultimii ani într-o nouă eră, iar Liviu Dragnea este primul său exemplar. Toţi predecesorii săi, de la Ion Iliescu, trecând pe la Adrian Năstase şi Mircea Geoană şi până la Victor Ponta, au fost figuri ale căror ambiţii politice treceau dincolo planul intern. Tipologia foştilor lideri PSD a avut mereu câteva constante: intelectuali (un diplomat şi un profesor univesitar), lideri cu o imagine cultivată, atât intern, cât şi extern. Deşi înconjuraţi de baroni locali şi infractori condamnaţi, aceştia păstrau aparenţa unor lideri politici frecventabili, cu discurs elaborat, croiţi să dea bine „la extern”.

Liviu Dragnea nu are nimic din toate acestea. De aici şi stângăcia sa evidentă din timpul întâlnirii cu Trump sau scăparea din interviul acordat presei străine când a declarat că lupta împotriva corupţiei e „bullshit”. Este un politician provincial prin definiţie. Şi aici nu mă refer la originile sale binecunocute (localitate Gratia, pentru cine nu ştie – ce ironie a sorţii!), ci la prestaţia sa politică. După ani în şir în care a fost omul din spate, responsabil de treburile murdare, fostul şef al baronilor PSD a ajuns şeful PSD. Puteau fi la fel de bine Marian Oprişan sau Radu Mazăre. PSD nu ar fi arătat altfel acum. Doar că cele peste 300 de milioane de lei acordate Teleormanului pentru construcţia de drumuri s-ar fi dus în Vrancea sau, respectiv, la Constanţa.

Prin Liviu Dragnea, PSD s-a întors în timp. Partidul suferă o involuţie fără precedent în ceea ce priveşte dialogul cu cetăţenii românii. Fostul şef de baroni şi „căpitan de judeţ” conduce în manieră proprie PSD şi Guvernul României prin câteva marionete: Sorin, Călin, Florin şi Codrin, cum se spune în alt videoclip viral în mediul online. Fără dialog, fără transparenţă, fără argumente. Tacticile sale sunt învechite şi au încetat să mai fie convingătoare, politicienii din ultimele două decenii abuzând din plin de ele. 

Liviu Dragnea a pariat în mod greşit pe o neutralizare a reacţiei faţă de graţiere şi modificarea Codului Penal prin măriri de pensii şi salarii. Un alt calcul greşit a fost disocierea de ordonanţa graţierii, despre care susţine că nu a ştiut nimic, fiind plecat din ţară, urmând ca apoi să fie nevoie să o promoveze public. Astfel se explică şi stupoarea sa cauzată de proteste – este un exerciţiu democratic cu care nu s-a confruntat în trecutul său de baron local. Nu în ultimul rând, Liviu Dragnea a transformat PSD într-o armată, disciplinată ce-i drept, de executanţi. Speriat de posibili rivali în PSD, acesta a anihilat toate vocile articulate din partid. Merită remarcat doar că preşedintele executiv al PSD, primul om după Liviu Dragnea, este Nicolae Bădălău. Baron local implicat într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de peste 50 de milioane de euro şi cercetat pentru spălare de bani şi fals în declaraţii, acesta a fost condamnat, în 1988, la un an de închisoare pentru că a furat patru saci de grâu. Ulterior, el a fost graţiat de Nicolae Ceauşescu, în urma unei amnistii de care au beneficiat toţi infractorii care au primit o condamnare mai mică de zece ani. Cu astfel de oameni la conducere nu este de mirare de unde vine preocuparea intensă a actualei conduceri a PSD pentru graţieri şi amnistii!

Un alt exemplu relevant pentru încremenirea în timp a PSD-ului este reacţia lui Codrin Ştefănescu la protestele din ţară, care a declarat că faxul PSD-ului s-a stricat de câte mesaje de susţinere primește. În 2017, cel mai mare partid din România foloseşte... faxul.  

Spuneam că, în era Dragnea, partidul suferă o involuţie fără precedent în ceea ce priveşte dialogul cu cetăţenii români. Pe termen lung, este cu siguranţă un pariu pierzător pentru Dragnea şi ai lui. Lărgirea bazei electorale trebuie să reprezinte un deziderat pentru orice partid, mai ales atunci când, potrivit cercetărilor sociologice, o bună parte dintre alegătorii săi o reprezintă populaţia de vârsta a treia. Dar nu soarta PSD este acum principalul motiv de îngrijorare, ci modul în care se raportează la cetăţenii săi, ca principal partid de guvernare. Dacă preşedintele Iohannis a devenit ţinta televiziunilor prietene din cauza exprimării „sute de mii dintre românii mei”, interpretată drept „dezbinatoare”, PSD a demonstrat deja că este un partid care refuză aproape explicit dialogul cu toţi cei care îl contestă. Este un partid care propune o complicitate între el şi alegători săi, pe de-o parte şi radicalizarea celorlalţi, pe de altă parte. „Cine nu e cu mine e împotriva mea” pare deviza actualilor lideri din Kiseleff.

Există într-adevăr o dezbinare în societatea românească, dar de ea nu sunt responsabili nici preşedintele Iohannis, nici sutele de mii de români din stradă. Responsabil este partidul care, în urma celor mai ample manifestaţii de stradă din ultimii 27 de ani, se comportă de parcă acestea nu ar exista: nicio reacţie, nicio asumare politică, nicio explicaţie. Acelaşi partid părăseşte sala în timpul discursului preşedintelui care îi recunoaşte dreptul legitim de a guverna şi respinge ipoteza organizării de alegeri anticipate. Partidul al cărui reprezentant declară: „Suntem aleși de poporul nostru, nu de poporul lui. Iohannis să stea cu cei 6 milioane care l-au ales”. 

În fine, ultimul exemplu este faimoasa poză publicată de câţiva lideri PSD, în frunte cu Gabriela Firea, prin care scriau procentele partidelor deasupra tricolorului uman format de protestatari duminică în Piaţa Victoriei. Este expresia pură a obtuzităţii actualei conduceri care „a reuşit” să batjocorească un simbol naţional şi totodată să sugereze că cei mai mulţi protestatari ar fi de fapt votanţii PSD, o catastrofă din punct de vedere comunicaţional. Dincolo de asta, gestul trădează obsesia dezbinatoare a PSD-ului care a transformat superbul gest civic de solidaritate şi patriotism al unor oameni uniţi de principii într-o banală discuţie politică despre „cine a avut procentul mai mare” . Nu pot să nu mă-ntreb ce fel de om politic eşti atunci când te uiţi la tricolor şi în loc să vezi România, vezi PSD, PNL şi USR? Este o divizare simbolică pentru modul în care PSD priveşte România azi. Da, România e formată din votanţi PSD, PNL, USR, precum şi din cei care nu merg la vot. Pentru mulţi dintre noi cei care am protestat, Piaţa Victoriei a fost un moment în care ne-am regăsit unii pe alţii şi am arătat mai presus de toate că ne pasă de ţara noastră. Din păcate, PSD a demonstrat că pentru el contează doar roşul de pe tricolor.

Mai mult decât refuzul dialogului, PSD a demonstrat că are de gând să guverneze doar pentru o parte a cetăţenilor, manifestând o atitudine vindicativă şi dispreţuitoare faţă de cetăţenii care au sancţionat în trecut abuzurile sale. Un exemplu în acest sens este numirea domnului Marius Dunca în funcţia de ministru al Tineretului şi Sportului, adică tocmai cel care a fost primul demis chiar de către Guvernul PSD condus de Victor Ponta de altfel, după dezastrul de la Colectiv. Acesta era şeful ANPC, instituţie care făcuse verificări cu o zi înaintea incendiului în clubul din Bucureşti. Un alt exemplu este numirea domnului Teodor Meleşcanu ca şef al diplomaţiei române, adică tocmai cel care şi-a asumat prin demisia de onoare ruşinea cozilor la secţiile de votare din 2014.

România este acum spaţiul de manevră al primului baron local al ţării. El o va conduce aşa cum ştie. În ultima lună, ne-a demonstrat că limitele până la care este dispus să meargă pentru salvarea sa şi a celor din jurul său ating noi praguri. Pentru el, aparenţele nu mai contează, imaginea este ceva relativ, iar legile se pot modifica oricând. El conduce după o regulă simplă: noi vă dăm, iar voi tăceţi. Altfel spus, avem un regim care se bazează pe instituţionalizarea principiului mafiot de cumpărare a tăcerii. Îndrăzneşte să crezi ce-ţi spunem noi. Îndrăzneşte să crezi în Liviu Dragnea. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp