Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Evaluare Națională: Stimați părinți, presiunea pe ultima sută de metri pentru un copil de clasa a II-a, pe care vi-l doriți la NASA, se va deconta în comportamentul său

Fetiță la teme

Foto: Guliver Getty Images

Sunt profesor pentru învățământul primar la o școală de stat din București și este a doua oară când particip alături de elevii mei la EN. Pentru ca probele s-au terminat, aș avea o intrebare. Cui i-e frică de... Evaluarea Națională? Aparent, națiunea așteaptă acest eveniment cu sufletul la gură, ca pe Revelion. De ce? Păi, pentru că generează emoții constructive, din zona de stimulare pozitivă a indivizilor, adică suntem toți posedați de dorința de a arăta bine, de a purta ceva roșu, de a fi odihniți pentru a trece în Anul Nou cu dreptul, sentimente care ne înnobilează, fără doar și poate, dar ne și fac să alergăm pentru a trăi un moment la o intensitate care nu este justificată. 

Îmi spunea bunica mea, cândva, că unii oameni îngrașă porcul în Ajunul Crăciunului. Bunica voia să mă facă să înțeleg, cu alte cuvinte, că toată graba aceasta determină o creștere fals pozitivă, de scurtă durată, pentru un moment anume care se duce la fel repede precum a venit, apoi se revine la situația inițială. Pe de altă parte, același impuls dă naștere unor emoții negative, emoții care ne fac să reacționăm din spațiul de frică, de paralizie, de incertitudine și de nesiguranță. Aceste ultime simțiri au un efect devastator asupra psihicului copilului. El simte și vede cum persoanele din imediata lui apropiere, persoanele considerate suport, esențiale în viață, se înverșunează, se schimonosesc și se transforma în... ceva ce nu mai recunosc.

Înainte de a intra pe poarta școlii merg în fiecare dimineața la magazinul din colțul străzii. Zilnic mă întâlnesc cu părinți și elevi și aud povești. În dimineața cu pricina, un copil era amenințat cu nepromovarea anului școlar, cu ratarea pe viață, altul cu pedepse inimaginabile, altul cu retragerea afecțiunii, în caz că nu „livrează” calificativul de foarte bine cu artificii, conform așteptărilor...

Stimați părinți, presiunea pe ultima sută de metri pentru un copil de clasa a II-a, pe care vi-l doriți la NASA, se va deconta, mai devreme sau mai târziu, în comportamentul său. Știu că sunt opinii diferite pe această temă, freamătă toată țara pe motivul întemeiat sau nu, însă real, al acestei evaluări, i se dă o conotație întortocheată, grea, apăsătoare. Suntem responsabili și putem construi o lume mai bună pentru copiii României și vom reuși doar dacă ne propunem să ne fie bine, nouă, tuturor și să fim echilibrați în tot și în toate.

Există studii care demonstrează că transferul de emoții între persoane se realizează chiar dacă ne dorim sau nu. Acești copii vibrează lângă un mentor, dascălul este depășit, noul hibrid care îi poate determina sa invețe este acel profesor reflexiv care este o apariție energetică, produce emulație în claă și este o persoană completă. Desigur, acest profesor este și foarte bine pregătit, cu viziune pentru care garantează și de la care nu se abate, este dispus să o urmărească și să o producă.

Studiile confirmă că bombardarea pe ultima sută de metri nu constituie o dezvoltare cognitivă organică, susținută și de lungă durată. Aici literatura de specialitate ne prezintă o pleiadă de metode și tehnici pentru progresul cu pași mici, dar siguri, cu posibilitatea de a coborî sau urcă o treaptă în funcție de nevoie. Sunt metodele pedagogiei tradiționale care ne vin în ajutor și sunt noile metode moderne care vin sa ne aducă mai aproape de nativii digitali. Iar acești nativi digitali au nevoie de părinți care înțeleg, de exemplu, că evaluarea, oricare ar fi ea, nu înseamnă punctul culminant și nici o linie de demarcație fermă în viața copilului precum „Era dinainte și după Evaluarea Națională”. Nici profesorul și nici părintele nu vor îngrășa porcul în Ajun deoarece natura își revendică întotdeauna propriul ritm.

Toți își doresc locul întâi pentru copilul lor, dar să nu uităm că, în cele mai multe cazuri, în viață este un singur loc unu. O presiune prea mare, amenințările de tot felul nu motivează copilul să învețe mai mult și mai bine sau să își dorească să fie mai bun. Mai mult, sentimentul de a nu se ridica la înălțimea așteptărilor poate duce la un nivel de stres exagerat, la depresie și la o dependență excesivă de cei din jur. Capacitatea de a atinge succesul este strâns legată de dorința de a cunoaște, de curiozitate, de încurajările primite.

Ca să rezonăm în acel ritm ar trebui să înțelegem ca această testare prietenoasă, pe care cei care ne conduc au conceput-o pe gustul nostru sau nu, are o însemnătate corectă, are la baza principiile incluziunii și egalității de șanse și setează numeroase beneficii pe termen scurt sau lung precum: 

  • alinierea la standarde naționale - pornind de la exemplul propriu, am mare nevoie să știu ce ar trebui să înțeleagă copiii pe care îi educ și chiar să aflu cu această o ocazie dacă mi-am făcut bine treaba;
  • antrenarea conștiinței de sine și a gestionării sinelui - elevul stă cu el însuși și află ce poate să facă și ce nu poate, însă este posibil sa imbunătățească, are timp destul pentru asta;
  • hrănirea spiritului competitiv într-o manieră sănătoasă - toată lumea știe despre această evaluare și toți ne-am pregătit îndelung pentru acest moment;
  • plan remedial sau de performanța după caz, bazat pe standarde trasate deja;
  • discuție one to one cu părinții pentru a le face cunoscute posibilele soluții și nivelul la care este copilul;
  • moment de reflecție pentru mine, recalibrarea și reorganizarea viziunii educaționale.

Desigur, sunt și aspecte negative, dar care sunt absolut necesare, aspecte care țin de birocrație. Ca profesionist aleg sa trec peste aspectele negative și îmi propun sa privesc aceasta situație pentru a obține un beneficiu pentru elevii mei și nu un prilej de a pune presiune sau de a supraestima un moment important dar nu definitoriu.

Sunt Claudia Chiru și sunt o piesă mică într-un sistem mare, zilnic mă lovesc de aceleași probleme de care se lovesc toate colegele mele din țară, însă aleg să văd partea plină a paharului și să dau tot ce am mai bun, aleg să mă simt bine la serviciu, vă invit să faceți la fel în calitate de părinți. 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Valentin check icon
    Eu am făcut şcoală înainte de 89. Nu spun că era raiul pe pământ, dar măcar nu trăiai in stres continuu. În primul rând, nu conta media generală. Dacă voiai, luai liniştit un 5 şi îţi vedeai de materiile care te interesau. Liceul era cu admitere, nu cu evaluare şi listă, ca acum. Puteai să intri la cel mai bun liceu cu media generală 5, că era după nota de admitere, nu după o aiureală de listă.
    La română învăţai pe de rost comentarii - întotdeauna s-a procedat aşa - dar măcar aveai o listă clară. Acum îţi pică la examen Magda Isanos (?) sau mai ştiu eu ce năzbâtie, de n-ai cum să te fereşti. Nu era mai bine cu listă? X, Y, Z şi îţi vedeai de treabă. Acum stres cât cuprinde. O aiureală totală, stupidă!
    • Like 0
    • @ Valentin
      De unde rezulta ca regula generala era sa se invete comentarii pe dinafara?
      Si astazi se poate lua 5 la fel de bine.
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Rezultă din piaţa de comentarii care circula pe vremea aceea, după cum circulă şi acum.

      N-aţi înţeles cum e cu media. Dacă un elev voia să intre la un liceu bun, atunci dădea EXAMEN DE ADMITERE şi intra, indiferent de media generală. De aici şi bătălia pentru medii. Cazul religiei, la care elevii se înscriu... pentru medie.

      Nu e normal ce se face acum. E o porcărie! Media gerneală n-are ce căuta la admiterea la liceu. Liceul ar trebui să dea ADMITERE, cu era pe vremuri. Şi era bine. Erau multe bube şi atunci, dar erau şi lucruri bune, cum ar fi examenul de admitere (şi nu evaluarea).
      • Like 0
    • @ Valentin
      Exista si carti cu probleme rezolvate de matematica, inseamna ca si acolo se invata pe dinafara? Nu e un argument, doar pentru ca exista carti de comentarii nu inseamna ca se si invata pe dinafara, ca regula generala.
      Indiferent ca se da admitere sau evaluare, 5 se poate lua in continuare, sau 7 sau oricare alta nota. Scad sansele de a ajunge la un liceu bun, e adevarat, dar pana la urma la liceele bune standardele sunt inalte la toate materiile.
      • Like 0
  • Mie mi se pare o presiune enorma pe acesti copii. In clasa a doua nu este cazul sa se dea evaluari nationale si alte prostii, elevii astia mai au nevoie sa se dezvolte emotional ca sa poata face fata.

    Ca exemplu meu - am dat in clasa a IV-a evaluarea, ca asa era pe vremea mea, si tin minte ca nu puteam sa dorm noptile, ca toata familia ma impingea sa iau calificativul ala cel mai mare, ca asta imi va dicta tot viitorul. Ca sa nu ami zic ca intr-a VIII-a am avut manifestari fizice ale stresului - iritatii ale pielii care mi-au lasat cicatrici.
    • Like 1
  • Copiii nu sunt stresați la vârsta asta cu examenele, și nici părinții, deci, logic, eventualul stres are o singură proveniență: cadrul didactic. În consecință, cel mai bine este ca acesta să-și țină stresul (dacă-l are) exclusiv pentru el, copiii și părinții să nici nu fie anunțați că urmează o testare.
    În clasa copilului meu, anul trecut, „telefonul fără fir” a produs următoarea năzbâtie, cu care a venit acasă copilul: că cine nu trece testarea, nu trece în clasa a 3-a... În cazul nostru, am mințit copilul la modul productiv: i-am explicat că prin testarea asta o poate ajuta pe doamna: cu cât este mai atent și face mai bine la test, cu atât doamna va fi mai lăudată, și invers. Ei fiind la vârsta asta foarte atașați de doamna și dornici s-o ajute, trucul a funcționat perfect... :)
    • Like 1


Îți recomandăm

iancu guda - andreearosca.ro

Iancu trăiește printre cifre. Biroul lui e mic și „decorat” cu o grămadă de lucruri care reflectă și preocupările, și pasiunile, și munca lui: pe un perete e un tricou semnat al echipei Viitorul Constanța și alte memorabilia legate de clubul creat de Gheorghe Hagi. Fotbalul e una dintre pasiunile lui Iancu, alături de înot.

Citește mai mult

Tinu Boșinceanu

„Plecarea în străinătate nu trebuie să fie un angajament pe viață, ca o căsătorie - eu sunt român în România sau eu am plecat și nu mă mai întorc înapoi. Societatea a devenit oricum mult mai fluidă și trebuie să privești obiectiv. Mi se pare că asta ar ajuta la întoarcerea mai multor oameni, care or să facă lucrurile mai bune. Și poveștile lor or să inspire”, crede Tinu Bosînceanu.

Citește mai mult