Aberațiile din Codul fiscal nu încetează să ne fascineze prin absurdul lor sau prin caracterul lor profund injust. Și aceasta cel puțin din următoarele motive: a). Noul Cod fiscal a avut în centrul său o reducere normală de taxe (TVA mai ales) care trebuia, chipurile, compensată din altă parte.
Această prevedere aberantă prin care dacă reduci o taxă trebuie să găsești sursa care o compensează nu lasă loc de prea multe reduceri de taxe în România și, de cele mai multe ori, atunci când taxele se reduc ele de fapt sunt mutate în alte taxe (introducerea de taxe noi cum a fost cazul „taxei pe stâlp” sau a supra-accizei la carburant sau mărirea unor taxe existente cum este cazul acum a taxelor pe proprietăți).
În consecință, cel care a propus reducerea de TVA trebuia neapărat să mute birurile în altă parte.
La fel și în cazul reducerii impozitului pe dividend care a introdus contribuție la sănătate pe dividend (o taxă fiind transformată de fapt în altă taxă);
b) Noul Cod fiscal nu a beneficiat de o discuție autentică ce trebuia purtată nu cu specialiștii în fiscalitate sau pe la colțuri cu pseudo-reprezentați ai societății civile, ci cu contribuabilul direct (antreprenori, persoane fizice autorizate etc.) Lipsa unei discuții și a unei transparențe a lăsat loc de foarte multe aberații și erori care fac din acest cod fiscal o bilă neagră pentru guvernarea anterioară;
c) Noul Cod fiscal, ca orice politică publică importantă, nu are în spatele său nici un fundament științific. Nu există studii de impact, nu există analize pertinente, nu există nici măcar o analiză logică cu privire la haosul fiscal pe care l-ar putea produce anumite măsuri pe care le conține.
Una dintre prevederile cu cântec ale momentului este cea a impozitării „fantomelor” sau a impozitării celor care nu au nici un venit declarat în România, dar trăiesc și supraviețuiesc în fel și chip și, din când în când, mai beneficiază de câte un bun public (merg pe drumuri publice, merg la un spital public etc.).
În principiu, cel care a reglementat această situație are într-un fel dreptate: serviciile publice (medicale de exemplu) nu sunt niciodată gratuite; costul acestora provine din taxele pe care le plătesc contribuabilii. Dacă sunt mulți beneficiari ai acestor servicii și puțini contribuabili pentru ele, calitatea serviciilor scade semnificativ, singura cale de a le ține în viață fiind creșterea impozitării pentru cei care încă mai plătesc sau lărgirea bazei de impozitare. Numai un socialist candid ar crede că, dacă în trecut a cotizat la sistem și nu a beneficiat de el, acum când nu mai are venituri, statul este obligat să îl ajute necondiționat. Același socialist naiv crede că atunci când el cotizează la sistemul public (pensii, educație, sănătate) o face pentru el (într-un cont individualizat special) și că astfel are drepturi rezultate din obligația sa de cotizație. Nimic mai fals.
Sistemul public are costuri ca orice alt bun livrat în condiții de piață de o entitate privată. Chiar costuri mult mai mari pentru că statul acționează cu o mare doză de hazard moral derivată din faptul că niciodată nu poate da faliment (cel puțin teoretic). Și atunci aceste costuri trebuie plătite cumva și de către cineva. Un sistem în care 1/3 cotizează și 2/3 beneficiază de serviciile sale fie este falimentar, fie nu poate oferi prea mult. Într-un astfel de context a apărut această idee năstrușnică. Fiecare să plătească o sumă de bani minimă la sistemul public de sănătate, are sau nu are venituri. Măsura este cu atât mai justificată, cu cât la polul opus contribuția la sănătate se plătește pentru absolut orice venit: dividende, chirii, drepturi de autor etc. Sunt foarte mulți dintre noi care, încasând pe lângă salariu și aceste venituri, plătim câteva contribuții la sănătate cumulate. Și atunci o astfel de măsură pare a fi foarte justificată prin prisma unor astfel de contribuabili care plătesc de câteva ori serviciile publice și, în cel mai bun caz, beneficiază de ele la fel ca ceilalți (nu stai într-un salon de spital singur, deși teoretic ai plătit pentru toate paturile). Las la o parte lipsa de libertate de a alege sistemul de sănătate pe care ți-l dorești: public sau privat (întâi plătești la sistemul public, chiar de câteva ori, și apoi dacă îți mai dă mâna poți opta și pentru o asigurare medicală privată).
Un sistem în care 1/3 cotizează și 2/3 beneficiază de serviciile sale fie este falimentar, fie nu poate oferi prea mult. Într-un astfel de context a apărut această idee năstrușnică. Fiecare să plătească o sumă de bani minimă la sistemul public de sănătate, are sau nu are venituri. Măsura este cu atât mai justificată cu cât la polul opus contribuție la sănătate se plătește pentru absolut orice venit: dividende, chirii, drepturi de autor etc.
Cei de stânga din România au și început să vocifereze când și-au dat seama de problemă, culmea propusă și votată tot de-ai lor. Imediat au apărut corifeii statului social să strige pe toate vocile că nu e drept ca un sărman fără venit să fie obligat să dea circa 50 lei pe lună pentru a beneficia de servicii medicale. Dacă nu are venit de unde să dea? Și aici adevărul este doar parțial.
Tehnic vorbind, o bună parte dintre ei se află în întreținerea cuiva care are venit (prieteni, familie). Ar trebui ca cel care îl are în întreținere să poată să plătească pentru persoana fără venit și să îi fie dedus cumva acest efort fiscal. Alții lucrează la negru, într-o țară în care politicienii sunt preocupați să ridice cât mai sus din pix salariul minim pe economie. Am scris și am afirmat de nenumărate ori că această măsură cu salariul minim împinge spre muncă la negru pe cei marginali într-o afacere (dacă până acum foloseam o persoană pentru curățenia în birourile firmei impresionat de situația sa materială precară, creșterea salariului minim mă obligă să renunț la această persoană – la 1000 lei net se plătesc circa 860 lei impozite sau să îi propun să muncească la negru, cu costurile de rigoare pentru ambele părți).
Mulți din România (o țară foarte săracă) care acum muncesc la negru sunt consecința directă a acestor aberații „generoase” cu care politicienii ne gratulează pe bandă rulantă. Pot fi și alte persoane (numai eu cunosc 2 în anturajul meu) care trăiesc efectiv din veniturile transferate de familie din străinătate (deși sunt majori și pot munci fără probleme). Sunt și alte persoane care trăiesc exclusiv din ceea ce produc în gospodăria lor la țară și nu au alte venituri (servicii de tip telefon sau cablu TV fiind suportate de familie). Acești oameni nu au de unde să plătească într-adevăr. Dar nici nu au dreptul sistematic să apeleze la servicii publice pentru care nu cotizează. Mai sunt și alte persoane care intenționat nu înregistrează nici un venit în România și niciunde.
Prin diferite forme și strategii supraviețuiesc plasând costurile existenței lor curente pe spinarea unor fundații, ONG-uri sau chiar SRL-uri create în acest scop. Și care, în caz de urgență, nu se sfiesc să meargă și să ceară cu tupeu să fie tratați ca oricare alt cetățean în sistemul medical public din România. Că, deh, toți trebuie să avem acces și drept egal la sănătate, educație, muncă etc.
Lupta cu „evazioniștii” trebuie pornită doar atunci când statul s-a reformat complet și când suntem siguri că resursele pe care le colectăm nu sunt risipite sau nu sunt dijmuite usturător de politicieni rapace puși pe căpătuială cu orice preț.
Cedând acestei prevederi problematice există riscul ca anumiți cetățeni să își continue călătoria în regim de „pasager clandestin” și să transfere costuri importante în buzunarul celorlalți. Cred că principiul din spatele măsurii este sănătos dar cred că mai trebuie lucrat puțin la definirea „fantomelor”.
Legea trebuie să fie foarte clară cu categoriile de persoane fără venituri și să limiteze cât mai mult hazardul moral și arbitrarul din spatele aplicării sale. Nu suntem o țară de contribuabili fantomă, dar nici nu trebuie pornit un război fiscal cu toată lumea din dorința de a acoperi cât mai bine găurile negre generate de un stat eșuat.
Lupta cu „evazioniștii” trebuie pornită doar atunci când statul s-a reformat complet și când suntem siguri că resursele pe care le colectăm nu sunt risipite sau nu sunt dijmuite usturător de politicieni rapace puși pe căpătuială cu orice preț.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Aici ma voi opri cu aprecierile. Masura asta nu va ajuta la acest deziderat in nici un fel. Pe cei care evazioneaza statul in mod real nu ii va afecta pentru ca, fie suma va fi prea mica pentru a-i obliga sa intre in legalitate, fie avand bani cash suficient de multi nu vor plati pur si simplu, iar statul va fi nevoit sa incerce sa le ia "boii de la bicicleta". Principiul este si el incorect si cred ca prea multa lume a explicat cat de aberant este ca statul sa ii considee automat hoti pe un numar insemnat din cetatenii sai, in timp ce el ca stat nu isi face datoria fata de acestia printr-o gestionare corecta a banilor publici, prin asigurarea unui cadru legal coerent, a unui sistem de taxe si impozite care sa nu puna piedici dezvoltarii exonomice si multe altele.
Socialistul candid din mine crede ca daca pentru o perioada lunga de timp am cotizat cu niste sume uriase aproape la sistemul public de sanatate, sume pe care statul le-a folosit ( a se citi irosit ) dupa bunul sau plac, in foarte mica masura directionandu-le catre sistemul de sanatate, atunci cred ca statul imi este dator ca daca la un moment dat eu nu voi mai avea venit sa imi acorde ingrijire medicala, la nevoie, in sistemul public. Ce mi se pare mie ciudat este ca noii capitalisti folosesc un principiu aproape comunist: tu ca cetatean trebuie sa cotizezi, iar daca te astepti ca statul sa iti dea ceva in schimb, atunci te inseli. Costurile serviciilor oferite de stat nu se stabilesc in mod liber pe piata, ci in marea lor parte prin lege: salarizari, alocari bugetare, subventii. Capitalistul din mine spune ca statul ar trebui sa iti ofere posibilitatea de a opta intre a plati CASS la el sau a plati o asigurare privata cu capitalizare ( eventual ), dar nu o face pentru ca probabil nici un angajat nu ar mai alege CASS.
Si partea cea mai rea este ca nu poti controla nimic din felul in care sunt cheltuiti acesti bani.
Pana acum era ok, neasiguratii nu beneficiau decat de serviciul de urgente gratuit, daca aveau probleme, puteau plati cass in urma pe 6 luni. Poftim, ca masura punitiva, drastica, i-as fi pus sa plateasca si mai mult, 9 sau 12 luni. Sau fir-ar sa fie, 36 luni!!!! Sa le iasa pe ochi faptul ca nu au asigurare, sa-i fac sa si-o doreasca, sa nu mai doarma noaptea ca n-o au! Ar fi fost o masura mult, infinit mai corecta decat a cere bani cuiva care nu are.
Si pe mine ma doare retina si mana cand trebuie sa semnez declaratiile fiscale sau fisa de cec plati de cu taxe si impozite, dar mai mult ma doare cand nu stiu ce se face cu banii aceia. Afli doar ca s-au cheltuit nejustificat 27 de milioane, ca s-au pierdut alte cateva, ca o investitie nu trebuia sa aiba loc, etc, etc.
Oricat de multi bani am colecta se pare ca statul va reusi sa-i arunce pe geam cu o pofta demna de o femeie uitat intr-un mall cu cardul tau...
1. daca reduc o taxa sa o compensez cu alta taxa. Mai sanatos e daca reduc o taxa sa reduc o cheltuiala (de genul numarul angajatilor sri, nr parlamentarilor, soferilor, numarul deputatilor, europarlamentarilor etc).
2. un sistem in care 1/3 cotizeaza si 2/3 beneficiaza poate fi falimentar. Fals: daca cei ce beneficiaza au beneficii mici si conditionate, atunci sistemul functioneaza. Adica taiat la jumatate salariul parlamentarilor si ministerelor (am si eu o idee fixa), conditionat ajutor financiar la familiile cu venit pt copii + persoane in varsta in intretinere (adica ajutorul sa fie deducere fiscala din impozitul platit pe venit : firma/pfa/angajat/pensie, si doar daca e copilul inscris in unitate de invatamant)
3. Lupta cu „evazioniștii” trebuie pornită doar atunci când statul s-a reformat complet. Ba nu: evazionismul trebuie combatut constant, de sus in jos! un hot mare prins va aduce de mii de ori incasari mai multe decat un hot marunt.
4. Tehnic vorbind, o bună parte dintre ei (cei fara venit) se află în întreținerea cuiva care are venit (prieteni, familie). Gresit: cei mai multi fara venit care ii cunosc (de 30-60 ani) muncesc cu ziua pe mancare+ un minim de bani, muncesc in sistem claca (o zi la unu, o zi la altul), au rezerve financiare (da, multi romani au educatie financiara si fond de rezerva pe care il intind pe 1-2 ani). Tot aici sunt unii care au plecat 3-6 luni de lucru in afara, banii economisiti le permit la intoarce sa isi ia 3ha de pamant. Au mai aparut comunitati (cateva sate cu sute de familii) de oameni care sunt independenti financiar si auto-sustenabili: energie solara, troc, apa la put, nu folosesc bani - iar astia sunt sanatosi si nu trec pe la medic decat sa constate moartea si primarie sa isi inregistreze terenul (adica pt procese de birocratie).
4. Se neglijeaza faptul ca sunt multi tigani pe care ii doare fix undeva de regulile noastre. Plus sunt milioane de romani plecati in afara si cu cetatenie dubla, imobile/domicilii in Romania. Acestia pusi in situatia de a veni la stat sa semneze contracte/plateasca vor renunta la cetatenie, ba mai mult isi vor lua si unele rude cu ei. In conditiile astea o sa apara o reevaluare a populatiei, deci o reevaluare a nr de parlamentari, numarul de angajati in armata/politie/securitate, numarul de oameni din ministere, numarul de europarlamentari, dar si bugetului de fonduri europene catre Romania.
In rest, o remarca personala de o ce imi coordonez bugetul familiei. Cand ceva nu merge prima solutie nu e sa adaug o noua regula ci sa scot si sa simplific.
În schimb, se vorbește de aproape 3 milioane de „fantome”. Pare dură replica domnului Biriș, însă, vorbind serios, nu ai cum să trăiești ani de zile fără venit, mai ales la oraș (la țară e altă situație). E clar că se face evaziune, păcat că nu s-a găsit o soluție prin care sa nu fie afectați cei care chiar nu au venituri.
Cred că un pas important a fost făcut prin limitarea plăților cash la 5000 lei. Eu aș fi mers mai departe, limitând chiar la 1000 lei. Poate chiar și o reducere a TVA pentru plăți cu cardul / prin bancă. Dacă se elimină cadrul favorabil evaziunii, se elimină și evaziunea.
Despre cei care traiesc fara venit, toti pe care ii cunosc sunt la tara. Daca te uiti la cifre, in ultimii 10 ani un nr mare de romani s-au mutat de la oras la tara, unii ziaristi folosesc termenul de exod (mi se pare exagerat, dar cifrele arata de pana la 40 mii de oameni in unii ani, si asta e o tendinta de pe la criza din 1997!) . Nu e vizibil in Bucuresti dar si de aici si-au inchiriat imobilele, dar in orasele din provincie mai mici de 100 mii locuitori, serile poate 10-20% din luminile din apartamente sunt aprinse.
Cat despre sugestiile tale despre reducerea evaziunii: sunt complet de acord - ar incuraja dinamica banilor - doar ca e greu de fortat bancile sa scoate taxele la transferuri/plati, ca in alte tari. Eu as incuraja si eliminarea unor taxe catre stat, taxe mici dar care sunt o piedica pt micii intreprinzatori dar care sunt si motiv de tinut zeci de angajati si surse mici de spaga.
(enterul nu merge, dar logo-ul meu de ceva ani e: simpler is better)
Nu poți să îi iei unei persoane casa/castelul/mașina fiindcă acum nu are venit, dar poți crea un cadru în care viitoarele tranzacții de bani să fie mai ușor detectabile și sa acționezi atunci.