Femeile nu sunt all inclusive

Foto: Profimedia Images

Am citit un articol care m-a făcut să mă gândesc la statutul femeii în România. Și cred sincer că realitatea bate filmul și la acest capitol și că statisticile nu acoperă toate spețele.

Ca să citez din articolul menționat: „Barometrul de Gen din 2018 a arătat că, în România, munca domestică e, de cele mai multe ori, apanajul femeilor. Nu înseamnă că nu sunt și bărbați care fac asta. Înseamnă doar că sunt mult mai puțini. 82% dintre femei au spus că se ocupă de călcatul rufelor, față de doar 24% dintre bărbați; 80% dintre femei au spus că spală haine, față de doar 26% dintre bărbați; 77% dintre femei au spus că pregătesc mâncarea, față de doar 25% dintre bărbați; 73% dintre femei au spus că spală vase, față de doar 26% dintre bărbați; 71% dintre femei au spus că fac curat în casă, față de doar 26% dintre bărbați.”

Joburile de menajeră/ femeie de serviciu și baby sitter au ajuns să fie din ce în ce mai dese, dar din ce în ce mai greu de acoperit, pentru că pretențiile financiare au crescut exponențial, iar oameni care să presteze aceste activități sunt foarte puțini, iar dintre ei și mai puțini cu adevărat implicați și serioși.

Am povestit puțin despre mesajul transmis de articol cu Alexandra Badea și Alina Bota Tăbușca, femei implicate în educație și în a sprijini alte femei.

• Alexandra Badea este fondator She is Mom, platformă și comunitate care susține dezvoltarea femeilor în România, dar și la nivel internațional. Iată ce ne spune despre acest articol:

„Să fii femeie este minunat, să fii mamă este divin. Cum au ajuns femeile din România să sufere atât?

Egalitatea de gen în România suferă un decalaj foarte mare din cauza unor factori multipli:

1. Mentalitatea învechită conform căreia femeia este cea care trebuie să aibă grijă de casă, copii și să aibă și job.

2. Educarea diferită a fetelor și a băieților. Cred că noua normalitate cere să nu-i mai menajăm pe băieți în activitățile casnice încă de la vârste mici. Fetele să nu mai crească cu tipare de genul „fata trebuie să se mărite, să aibă copii și să aibă grijă de casă."

Ce putem face? Concret, să investim în educație.

Platforma She is Mom a fost creată special pentru această misiune, să ne ajute să ne găsim echilibrul, să avem un loc de muncă bun, care ne aduce satisfacții, să avem o relație sănătoasă cu noi, în primul rând, și pe urmă cu partenerul de viață, cu familia, cu prietenii. 

• Alina Bota Tăbușca este consultant și coach cu o experiență de peste 10 ani în marketing, pe care îi place să o descrie ca fiind „colorată". În 2019, Alina a fondat Coach4Marketing, companie care propune antreprenorilor o abordare asupra domeniului care pornește din interior, din resursele, credințele și aptitudinile fiecăruia. Ea își ghidează activitatea după principiul „dacă nu e distractiv, nu merită", cu mențiunea că distractiv nu înseamnă ușor ci cu însemnătate, substanță și impact.

„Ne alinăm cu faptul că trăim în secolul XXI, că avem procente din ce în ce mai mari de femei manager sau CEO, că un număr din ce în ce mai mare de meserii sunt accesibile acum femeilor. Ne alinăm și ne spunem în sinea noastră că noi, femeile, suntem pe drumul cel bun. Doar avem acces la atât de multe lucruri noi.

Și din dorința de a profita de toate aceste oportunități, din dorința de a ocupa cât mai mult din spațiul pe care societatea pare că l-a pregătit pentru noi pierdem din vedere un lucru: pentru a prelua noi și noi responsabilități avem nevoie si de resurse interne, care sunt finite.

Moștenirea capcană

Am învățat de mult să mergem înainte. Poate și de asta e atât de greu să privim înapoi și să vedem la ce din definiția moștenită a genului feminin ar trebui să renunțăm pentru a deveni femeile fericite, împlinite și lipsite de limite pe care acest secol le promite.

Putem face tot ce ne propunem, însă unele din resursele noastre sunt finite. Și atunci, în ce e cel mai important pentru noi să le investim? În ce măsură suntem noi cele care alegem sau cutuma „gospodăriei românești”, în care femeia are ca activități dătătoare de sens curățenia, gătitul și îngrijirea copiilor? Si vreau să accentuez alegerea. E ok să gătești, să iubești să ai grijă de casă, să alegi să fii casnică, să alegi orice ocupație atâta timp cât e alegerea ta.

Altfel spus, atunci când spui că mediul ți-a răpit libertatea de alegere, ești sigură că nu s-a instalat sindromul Stockholm? Că nu te-ai atașat de acest răpitor până în punctul în care îi aperi comportamentul și îți protejezi sursa suferinței?

Femeia… cu de toate

Așa cum spune și titlul, femeile nu sunt all inclusive. Nu suntem stațiuni turcești care își câștigă stelele oferind casă, masă, curățenie, distracție, relaxare, activități pentru copii și un aspect cât mai luxuriant. Nu suntem roboți full option, care spală, calcă, aspiră, gătesc, fac cumpărături, arată bine și, cumva, găsesc timp să aibă și o carieră. Nu suntem aspiratoare emoționale cu saci nesfârșiți de asteptări, judecăți, nevoi, limite impuse.

Nu suntem și nici nu ar trebui să fim

Pentru că accesul la aceste noi joburi, aceste roluri și drepturi estompează distanța dintre genuri și ușor, ușor adaugă apă în călimara credințelor de secol apus.

Suntem mai mult decât capabili să îngrijim împreună casă, masă și copii. Avem cariere și asemănătoare, care merită respect similar. Putem genera venituri apropiate ca valoare sau putem avea impact economic, politic, social la fel ca oricare dintre genurile care ne înconjoară.

Și atunci ce suntem?

E adevărat, pentru multe dintre femeile care trăiesc în familii tradiționaliste, preponderent în mediul rural, această întrebare nu există. Viața lor aparține comunității, iar gura lumii este o formă de inchiziție tacit agreată, care s-a instalat ca o a patra putere in stat. De fapt, în micro-statul pe care îl constituie comunitatea locală, e probabil prima putere. Mai bine iei amendă, decât să te râdă lumea.

Asta face cu atât mai important ca noi celelalte, care avem libertatea de a ne adresa această întrebare, să construim un răspuns. Spun construim pentru că individual fiecare are propria sa cale, ritmul său de dezvoltare, o doză mai mică sau mai mare de curaj ori de sprijin. Însă împreună, e clar că încă învățăm să căutăm în noi și să scoatem la lumină visuri, talente, puteri, voci acoperite de reguli și limite. De altfel, cred că încă învățăm și să fim împreună: cu noi înșine, cu partenerii noștri ale căror roluri se schimbă în paralel, cu femeile din jurul nostru care și-au găsit drumul și cu cele care încă îl caută.

Capcana comparației

Cea mai mare provocare în acest împreună este să fim alături de oameni, nu mai sus și mai jos pe o scară a „evoluției” sociale sau emoționale. Să nu (ne) judecăm privind în jur, ci să dăruim resursele pe care ne-ar plăcea să le primim.

Mereu s-ar putea să fie cineva mai sus sau mai jos decât noi. Așa cum și noi s-ar putea în timp, pe propria traiectorie, să fim mai sus sau mai jos. Comparația ne instalează gândul că ar trebui să fim ca alții. Mai exact, ca alte femei care: sunt mai slabe, mai încrezătoare, mai bune mame, mai eficiente la job etc.

E minunat să recunoaștem modele, să învățăm din tot ce e valoros în jurul nostru și să vedem ce din ce fac aceste femei ne poate aduce valoare. Dar, așa cum nu cred în femeia all inclusive, nu cred nici în a ne biciui cu modelul femeii aparent perfecte, sub al cărei folii de indigo am vrea să stăm.

Voi face un pas în afara acestui noi, pentru a vorbi cu tine, cea care citești acum pentru că am un ultim gând care se poate cultiva doar la singular:

În timp ce te străduiești să replici oricare dintre aceste femei, nimeni altcineva nu poate fi TU.

Iar TU ești începutul unui drum mai lin, mai frumos și plin de oportunități pentru tine, pentru fiica ta, nepoata ta, prietenele tale, comunitatea ta, pentru femei pe care poate nici nu le cunoști, dar pe care le poți sprijini preluând puterea propriilor alegeri și construind zi de zi răspunsul la întrebarea „Cine sunt eu, ca femeie?” conchide Alina.

Zilnic femei de pretutindeni ne arată că putem fi excepționale, indiferent de rolul sau rolurile pe care ni le asumăm, fără însă a ne dori să devenim varianta noastră masculină sau fără a ne dori egalitate între bărbați și femei, pentru că e puțin probabil să fim vreodată egali, deoarece suntem extrem de diferiți. Dar tocmai de aceea ar fi extraordinar să putem să găsim echilibrul și să construim pe ceea ce ne unește, nu pe ceea ce ne deosebește sau ne poate despărți. Cred că de la un timp încoace am ajuns să renunțăm prea ușor – la relații, la carieră, la a ne dezvolta potențialul, la a ne bucura de momentele mărunte de bucurie, la a ne satisface mici plăceri, la a sta singuri, noi cu noi, pentru a ne redescoperi și a vedea cu adevărat de ce anume suntem capabili. Și mai cred că doar atunci când ne vom fi descoperit sensul vom ști cu adevărat că avem toți loc sub soare și că doar de noi depinde ca locul acesta să înflorească. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp