Constantin Aur, cunoscut sub numele de Titi Aur, de opt ori campion național la raliuri, recunoscut pentru performanțele în automobilism, fondator al Academiei Titi Aur și expert în conducerea defensivă, transformă conceptele de matematică și fizică în instrumente practice, pentru a-i ajuta pe elevii săi să înțeleagă dinamica mașinii și să conducă inteligent.
Pentru el, condusul defensiv nu ține doar de reflexe rapide sau experiență acumulată, ci mai ales de înțelegerea unor principii care pot salva vieți. Le vorbește cu pasiune cursanților săi despre inerție, aderență sau despre cum să controleze viteza în funcție de timp și spațiu. „Totul e matematică și fizică”, spune cu convingere. „Dacă înțelegi mașina, știi să conduci în siguranță, să economisești combustibil și să te bucuri de drum”.
Într-un interviu pentru Republica.ro, Titi Aur a povestit cu emoție despre anii săi de școală, despre profesorii care l-au învățat să înțeleagă ideile din spatele formulelor, nu doar să le memoreze mecanic. Și-a dorit, după liceu, să devină profesor de matematică. Azi predă, dar altfel – învățând oamenii să fie șoferi mai buni, mai responsabili. Abordarea practică, în care cifrele și ecuațiile prind viață pe asfalt, i-a marcat viața și cariera, iar astăzi le oferă și altora șansa de a vedea lucrurile la fel.
Câteva idei din interviu, pe scurt:
Relația cu matematica: La liceu, Titi Aur a fost unul dintre elevii cărora le plăcea să învețe. „Eram elevul din clasă lângă care voiau să stea ceilalți colegi, ca să aibă de unde copia”. A fost atras de partea practică a matematicii, în special geometria și aritmetica.
Modul de lucru organizat, învățat de la un profesor din gimnaziu: Titi Aur a preluat o metodă eficientă de rezolvare a problemelor, bazată pe organizarea informațiilor în trei coloane: datele problemei, formulele disponibile și cerințele. Această abordare l-a ajutat nu doar în școală, ci și în viața de zi cu zi. „Pot să spun în continuare că matematica a contat foarte mult în tot ce am făcut”.
Legătura dintre matematică, fizică și pilotaj: Fostul pilot a explicat modul în care a integrat noțiuni din matematică și fizică în cursurile sale de pilotaj și conducere defensivă. „Într-adevăr, eu sunt cel care am adus foarte multe formule în cursul meu de conducere defensivă sau în cursul de pilotaj”.
Asociația pentru Valori în Educație (AVE) și BRIO, cu sprijinul Apa Nova București, au lansat Testul Național de Alfabetizare Matematică (TNAM). Această inițiativă are ca scop evaluarea capacităților elevilor din clasele I-XII de a raționa matematic și de a rezolva probleme din viața reală, folosind numerația. Rezultatele colectate vor fi utilizate la realizarea primului raport național privind nivelul de alfabetizare matematică în rândul elevilor din România.
Ne propunem să arătăm că, da, matematica te ajută. Vom aduce în atenție, într-o serie de articole realizate cu sprijinul AVE și BRIO, experiența unor oameni- de la muzicieni celebri, până la arhitecți, designeri, persoane implicate în cauze sociale marcante- care au văzut cât de importantă este matematica în parcursul lor profesional, în domeniilor lor de activitate, în viață.
Cum a fost relația dumneavoastră cu matematica la școală? Era o materie care vă plăcea sau una care vi se părea mai dificilă?
Complicat de spus. Am dat la Facultatea de Matematică și am vrut să devin profesor de matematică. Din păcate n-am reușit, așa s-a întâmplat, și am luat la Construcții, dar am avut o relație foarte bună cu matematica, în sensul că mi-a plăcut, am știut și eram elevul din clasă lângă care voiau să stea ceilalți colegi, ca să aibă de unde copia.
Matematica mi-a plăcut, am înțeles-o, am iubit-o, mai ales partea practică, tot ce înseamnă aritmetica și geometria. Când trecem în zona de integrale și derivate, am știut, dar nu la nivelul în care să și iau la facultate. Deja v-am spus că n-am reușit la admitere.
Vă mai amintiți un moment din copilărie sau din adolescență în care matematica v-a ajutat să înțelegeți mai bine ceva din lumea reală? Poate legat de mașini sau mecanică?
Nu neapărat de mașini, dar pot să spun că multe alte lucruri, pentru că am avut șansa să am în clasele V-VIII un profesor de matematică extraordinar de bun, care ne-a învățat foarte multe lucruri. În primul rând, cum să rezolvăm o problemă, iar modul acela de lucru l-am preluat, să zic, toată viața. Adică, îți faci trei coloane și pui așa - toate informațiile pe care ți le dă problema, pe urmă toate formulele pe care le știi și care s-ar putea lega și pe urmă ce îți cere problema, hai să vedem ce legătură facem între cele trei. Deci un mod organizat, prin care am înțeles cum să rezolv probleme și de algebră, dar și de geometrie și de geometrie în spațiu, cu construcții ajutătoare.
Și atunci am înțeles foarte bine, iar acest mod de lucru ordonat m-a ajutat din acest punct de vedere să rezolv sau să văd foarte multe lucruri în viață, chiar foarte multe. Atunci când am o problemă, exact așa fac, ca în clasele V-VIII. Povestea continuă, pentru că în toți cei patru ani de liceu am avut unul dintre cei mai duri, dar și cei mai buni profesori din Bârlad - acolo am făcut și școala generală și liceul - profesorul Tăbușcă. În clasa a noua, a lăsat repetenți pe jumătate din toți cei care erau în cele nu știu câte clase din liceu. Adică mergea cu elevii buni în continuare și ne-a învățat foarte multe. Și pot să spun în continuare că matematica a contat foarte mult în tot ce am făcut.
Când ați început să pilotați, ați simțit că matematica joacă un rol important? V-a fost utilă să înțelegeți mai ușor noțiuni precum viteza, accelerația, distanța?
Sunt unul dintre piloții din România care am devenit și trainer în primul rând pentru cursurile de pilotaj. Toți cei care mă cunosc recunosc faptul că eu știu să despic firul în patru, legat de pilotaj. Și când vorbesc de pilotaj nu vorbesc de „bagă piciorul maxim în accelerație și vezi tu ce se întâmplă”. Nu. Exact opusul. Adică haideți să vedem ce-i cu centrul de masă, ce-i cu inerția, cu forțele, cu aderența. Foarte mult din fizică și foarte multă fizică aplicată. Aceste lucruri le-am dus foarte clar și în cursul meu de conducere defensivă. Și eu îi lămuresc pe elevii noștri, pe cursanții noștri, vorbind foarte mult de aderență, de coeficient de frecare, de inerție, foarte multe lucruri din fizică care înseamnă niște formule și care se leagă și cu matematica, pentru că matematica și fizica merg împreună. Trebuie să înțelegi lucruri despre mașină, ca să poți să conduci mașina cum vrei să o conduci - în siguranță, tare, eficient. Într-adevăr, eu sunt cel care am adus foarte multe formule în cursul meu de conducere defensivă sau în cursul de pilotaj.
Cum le explicați celor care vin la Academia Titi Aur că noțiuni de bază din matematică – precum fracțiile, procentajele – îi pot ajuta să fie șoferi mai buni și să conducă mai în siguranță?
Plecând de la un lucru simplu - atunci când ne deplasăm, ne dorim să ajungem în siguranță și avem un element fix, distanța pe care vrem să o parcurgem și două elemente cu care putem să „ne jucăm”, timpul și viteza. Vreau să ajung mai repede, îmi trebuie viteză mai mare. Îmi propun să fac într-un timp mai scurt, trebuie să merg cu viteză mai mare. Mergând cu viteză mai mare, înseamnă că încep să-mi asum lucruri: să am inerție mai mare, să opresc mai greu, să virez mai greu, să consum mai mult. Și atunci, de fiecare dată le explic că spațiul este fix, este cel pe care trebuie să-l parcurg - să plec la lucru, să plec la soacră, să plec la mare, să plec în Italia, unde am de plecat. Celelalte două elemente sunt la mine în mână, adică timpul și viteza. În funcție de timpul pe care mi-l programez, pot să jonglez cu viteza. Jonglând cu viteza, pot să fiu în siguranță, pot să conduc economic. În cazul în care nu-mi calculez bine timpul și sunt în întârziere și vreau să recuperez, încep să-mi asum riscuri - riscul cu viteza duce la restul elementelor din fizică, cu aderență, cu inerție, cu capacitatea mașinii de a frâna, de a vira și așa mai departe, ducând până la consumuri, ecologie și tot așa. Deci totul pleacă până la urmă, de la niște formule matematice sau fizice, cel mai mult din fizică, dar se leagă și cu matematica. Și explic de fiecare dată, de exemplu, de ce este periculos când te oprești brusc. Și atunci vin cu elemente din matematică și din fizică și încerc să-i lămuresc pe cursanți să înțeleagă dinamica mașinii, să facă într-un anumit fel. Sau dacă fac altfel, uite ce spune formula matematică sau formula fizică, că riscul e mai mare, că aderența e mai mică, le spun despre capacitatea de a frâna, capacitatea de a vira.
Vin cu foarte multe elemente din fizică și din matematică și am ajuns, să zic, la anumite discuții speciale. Și vă dau un exemplu, doar atât. La un moment dat, unul dintre cursanți mi-a spus: domnule, nu e în regulă ce spuneți, eu sunt profesor de fizică și ce spuneți dumneavoastră nu este adevărat. Perfect, ia spuneți-mi, ce am greșit? Și era vorba despre suprafața de contact a anvelopei cu solul. Cu cât ai suprafață mai mare de contact, cu atât ai aderență mai bună. Și profesorul de fizică, neținând cont de un anumit lucru, mi-a spus: Nu e adevărat. Pentru că forța de frecare este egală cu μ, adică coeficientul de frecare, înmulțit cu N, adică cu forța de apăsare. Atât. Nu depinde de suprafața de contact. Și atunci eu i-am spus: Dle profesor, în primul rând ar trebui să vorbim despre ce fel de frecare este atunci când anvelopa merge pe șosea. Pentru că ce spuneți dumneavoastră este formula pentru frecarea ideală, când se freacă două corpuri unul de altul, fără să rămână material de pe unul pe altul. Anvelopa are aderență, roata are aderență, în cea mai mare parte, conform acestei reguli, adică a forței de frecare, care este miu înmulțit cu forța de apăsare. Dar rămâne anvelopă pe asfalt. Că de asta se înnegrește asfaltul și de asta se uzează cauciucul. Deci nu este vorba de o frecare ideală. Nefiind vorba de o frecare ideală, doar parțial este formula. Și atunci l-am lămurit și a spus: da, nu m-am gândit la asta. Ce vreau să vă spun este că a contat foarte mult ce am învățat în anii de școală la matematică și la fizică, ca să pot în primul rând să înțeleg eu, iar pe urmă să transmit mai departe ce se întâmplă cu dinamica mașinii, în funcție de cum îți dorești să conduci. Pentru că atunci când mergi cu mașina, poți să-ți dorești să mergi doar relaxat, poți să-ți dorești să mergi mai repede, dar în siguranță, poți să-ți dorești să faci performanță, sau poți să-ți dorești să exploatezi mașina la maximum, să testezi anumite capacități, să vezi cum frânează, să vezi ce înseamnă teste făcute de piloți de teste. Adică hai să vedem cât rezistă sau cât de bine frânează. Și atunci, în funcție de ce îți dorești, este obligatoriu să înțelegi elemente din fizică și din matematică. Totul e matematică și fizică. Dacă înțelegi mașina, știi să conduci în siguranță, să economisești combustibil și să te bucuri de drum.
Dacă v-ați întoarce în timp și l-ați putea învăța pe Titi Aur elevul un lucru despre matematică și șofat, care ar fi acel lucru?
Ce aș face? Aș face în așa fel încât să îl pun pe Titi Aur la clasa de engleză și nu la clasa de rusă. Pentru că asta a fost un mare handicap al meu, nefăcând de engleză la școală, am învățat-o așa, ca de baltă. Franceza am stăpânit-o mult mai bine, că am făcut la școală, dar cu engleza m-am chinuit toată viața. Asta așa, ca o glumă.
Ce pot să spun sigur este că tot ce am învățat de la profesorii mei - profesorul Ichim, profesorul de matematică din școala generală, profesorul Tăbușcă de la liceu, profesorul Avram de fizică, în tot liceul, și v-am spus și numele profesorilor - mi-a rămas bine în minte. Ei îmi rămân foarte dragi, pentru că ne-au învățat lucruri extraordinare, și au avut acea capacitate de a ne învăța principiul și nu de a ne obliga să învățăm niște formule.
Pentru că în mintea mea cel puțin, sunt două categorii de profesori. Unii care te obligau, pe timpul ăla cel puțin, să tocești și să înveți niște formule și îți puneau notă bună fiindcă știai formula, și pe de altă parte, profesorii care nu țineau neapărat să ții tu minte pe de rost formula, ci să te învețe principiul. Și cred că asta e mult, mult mai important.
Nu știu ce aș avea în plus de învățat acum, pentru că eu cred că am înțeles bine matematica și fizica. Dar vă spun o întâmplare cu unul dintre colegii mei, mecanic, care la un moment dat nu înțelegea ceva, și eu i-am spus și l-am certat: cum, măi, Radu, n-ai învățat în clasa a șasea la fizică asta? Și el a răspuns că nu. Și atunci i-am spus, cum să nu, că nu se poate. M-am și enervat (zâmbește – n.n.). Și Radu zice: or fi învățat colegii mei, dar eu nu mă prea duceam la școală. Nu învățase. Eu n-am trecut prin asta. Colegii mei nu știu dacă au învățat sau nu, dar sigur eu în școală am învățat cel puțin ce mi-a fost necesar din matematica și fizică în viața de zi cu zi. Nu am un răspuns cu ceva ce-aș fi vrut să știu acum în plus. Pot să spun că nu am stăpânit foarte bine partea de matematici superioare și tot ce înseamnă integrale și derivate. Le știu, dar nu atât încât să jonglez cu ele foarte ușor. Dar toată partea de matematică primară, algebră și geometrie, geometrie în spațiu și fizică le-am știut și le știu.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
De asta, mai mult conduc eu.