Am găsit acum câteva zile uitat prin sertar articolul de mai jos scris acum 3-4 ani în era pre-pandemică. Ca o paranteză, 2020 probabil va deveni un reper, pre și post pandemie și nu va rămâne în mentalul colectiv doar ca nefericitul „20-20” anunțat de o mare femeie de stat anul trecut . Cum ne aflăm acum într-un „nou normal” și cum digitalizarea, inclusiv în instituțiile statului, nu mai este o opțiune ci o necesitate, sunt absolut convinsă că acum lucrurile s-au schimbat și afișul cu „cererile online se depun la etajul 2” nu mai este de actualitate. Așa e? Ce părere aveți?
Cred că orice om din ţara asta, cât ar fi de naiv, ştie că 99% din veniturile obţinute din chirii nu sunt fiscalizate. Şi eu ştiu, şi îmi place să cred că nu sunt naiv.
Am o garsonieră pe care am închiriat-o şi cum de mai multe ori mi-am spus: „Nu face cum face popa, ci cum zice popa” şi cum îmi tot repet că sunt un om cu principii care susţine că dacă vrea să schimbe o societate trebuie ca mai întâi el să se schimbe am zis, după ce mi-am găsit un chiriaş, să fiscalizez afacerea şi să înregistrez venitul la ANAF. Credeţi că este un lucru uşor? Ei bine, nu.
N-am mai avut de-a face cu autorităţile cam de mult, aşa că mi-am zis că în pauza de masă aş putea rezolva treaba. Zis şi făcut, la ora 12 fix mă prezint la ghişeul de la ANAF, sector 6, Bucureşti – acolo unde se află bunul.
- Bună ziua, am închiriat o garsonieră şi vreau să declar veniturile.
- Unde aveţi domiciliul?
- În Ilfov, însă bunul e în sector 6, strada x.
- Nu se poate.
- De ce nu se poate?
- Pentru că aveţi domiciliul în altă parte.
- Şi unde trebuie să mă duc?
- La Ilfov!
- Şi unde e ANAF Ilfov?
- Nu ştiu.
- Cum nu ştiţi???
- Uitaţi-va pe internet!
- Va mulţumesc foarte mult pentru amabilitatea arătată! Mai tare: Ştie cineva din acest birou unde se află ANAF Ilfov?
Un bărbat îmi răspunde în sictir
– În Lucreţiu Pătrăşcanu.
Am ieşit plin de nervi mulţumind cu sarcasm şi mă întorc la birou. Adio masa mea de prânz iar schimbul de amabilităţi cu doamnele de la ANAF mi-au stricat tot zenul pe toată ziua!
Dar nu-i nimic, voi rezolvă mâine!
A două zi de dimineaţă mă înarmez cu curaj şi parcurg cei 30 de km de la mine din comună până la ANAF Ilfov aflat în direcţia opusă a Bucureştiului. Ajung acolo pe la 9 dimineaţa.
- Bună dimineaţă, vreau să înregistrez un contract de închiriere.
- Unde aveţi domiciliul?
- În comuna X .
- Aaa... nu se poate, nu aparţineţi de noi, trebuie să va duceţi la ANAF Buftea!
Ies din nou plin draci şi mă duc la serviciu. Şi zenul din ziua 2 s-a dus pe apa sâmbetei, dar măcar nu am mai rămas cu burta goală.
Ziua 3. Mă duc dimineaţă la prima oră şi împreună cu cei 2 copii din dotare (mi-am zis că după ce rezolv îi las în drum la grădiniţă) la ANAF Buftea. Plouă mărunt şi bine şi nu găsesc loc de parcare chiar lângă, aşa că împreună cu copiii ajung murat în sediul nou şi somptuos.
- Bună ziua, vreau să înregistrez un contract de închiriere!
- Aşteptaţi, nu am început programul!
- Când începeţi?
- La 8:30.
Nu-i nimic, mai stau şi casc gura vreun sfert de oră pe hol. Copiii se plictisesc şi încep să se joace cu umbrelele celor de la coadă. Tot mă întreabă când intrăm. Imediat, copii.
Într-un final pătrund în fortăreaţa funcţionarilor şi repet povestea.
- Unde aveţi domiciliul?
- În comuna X.
- Cum va cheamă
- M...
- Aaaa ... păi domnul care se ocupă cu litera M este în concediu!
În momentul ăla îmi vine să explodez. Probabil că faţa mea este ca o carte deschisă pentru funcţionării de la ANAF şi probabil că li s-a făcut milă de cei doi copii muraţi până la piele că se duce în biroul de alături să întrebe dacă se poate ocupa colega cu litera A şi de cei de la M.
După o scurtă ceartă care se aude prin uşă colega cu A mă primeşte. Se uită cu o mutră acră pe acte şi îmi spune că îmi mai trebuie nişte copii Xerox după vreo 3 acte. Ok, şi unde le fac întreb? Pot să le fac la dumneavoastră, contracost bineînţeles? Nu, exclus!
Aşa că iar am ieşit prin ploaie cu copiii după mine să caut un Xerox. N-a fost foarte complicat pentru că, sunt convis că știți, în jurul oricărei instituții există vreo 2-3 afaceri anexe unde amărâții printează, scanează, se fotografiază, contracost bineînțeles. Mă întreb ale cui sunt aceste chioșculețe?
Am mai stat ceva la coadă când m-am întors însă într-un final am rezovat! Sunt fericitul posesor al unui impozit de X lei pe an! Şi da, în septembrie trebuie să vin iarăşi la ANAF să plătesc prima tranşă!
Evrika!
P.S. Când pleacă chiriaşul asta, să mor eu dacă mai înregistrez contractul la ANAF! Să mă facă evazionist, nu mă interesează!
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
1. La primul search pe google gasesti ca impozitul se datoreaza acolo unde ai domiciliul.
2. Tot la primul search pe google despre "ANAF Ilfov arondare" vezi unde e arondata localitatea din Ilfov de care apartii, cu program si numar de telefon.
Din punctul meu de vedere nu e vina ANAF ca doamna a preferat sa faca un drum pana la ANAF Sector 6 si apoi sa asculte de persoana sictirita care a strigat "la Lucretiu Patrascanu" in loc sa caute pe google ANAF...Corbeanca (sa zicem) si sa ii spuna google ca apartine de Buftea si sa sune acolo sa se asigure ca nu vine degeaba. Iarasi nu e vina ANAF ca ploua afara, ca dansa era cu 2 copii dupa ea si nici ca a ajuns inainte sa inceapa programul. Toate aceste drumuri si vremea de afara sunt probabil foarte frustrante, dar trebuie sa ne directionam corect frustrarile, catre cei care chiar sunt vinovati (cu toate ca uneori vinovatii suntem chiar noi). De asemenea, plata impozitului se poate face online, in contul de trezorerie si nu trebuie "sa mai vina o data in septembrie". Mai mult, chiar inregistrarea contractului nu mai este obligatorie, iar de 3 ani cei care insista sa inregistreze (caci unii chiar au nevoie), o pot face printr-un formular online. Iar venitul se declara o data pe an, prin declaratia unica, care tot online se depune din 2018. Pentru asta iti trebuie un user si parola de acces, care intr-adevar doar de anul asta se pot obtine online. Pana acum trebuia sa te duci la ghiseu sa le obtii. Dar asta faceai o singura data. Un drum, luai user si parola si apoi faceai totul online.
In concluzie, ANAF are foarte multe hibe reale de birocratie, lipsa digitalizatii, personal prost pregatit, relatie cu contribuabilii jalnica, dar niciuna din acestea nu a fost prezentata aici. Daca eliminam din articol argumentele care nu au fost din vina ANAF (ca nu stia doamna unde sa mearga, dar nici nu a cautat inainte, ca a plouat afara, ca ajuns inainte de deschidere, etc.) si ne imaginam ca autoarea s-ar fi dus la 8.30 direct la Buftea (ca a cautat inainte), tot ce ramane din poveste este ca inspectorul de la litera M era in concediu, dar cu reticenta cel de la litera A a primit-o si a trebuit sa faca copii dupa 3 acte, dar a gasit un Xerox in apropiere. Si deci, daca rezumam povestea la asta, ignorand incercarile esuate datorate lipsei de informare pare ca totul a mers ok pana la urma. Nu perfect, dar decent. Daca mai punem ca totul putea sa se rezolve online, deja ajungem la concluzia ca autoarea este chiar mai inapoiata tehnologic decat ANAF si ca desi avea posibilitatea sa caute pe internet informatii, sau sa faca cont online la ANAF, a preferat de fiecare data varianta "old school" de a merge in persoana si a plati cash si a reveni "in septembrie" pentru alte plati. Toate astea cand ANAF (culmea), oferea toate informatiile online. Cine e cel "nedigitalizat" in povestea asta?
i-o realitate, n-o voi numi-o tristă;
e una, există!
Rău,
Purice T N.
(arcis-Teofil, o fi prin vreo arhivă).
Eu unde declar chiria? :D
Nu o sa faca nimic PNL sau USR,si ei ca si PSD se gandesc la ai lor. Nu vor scoate pensiile speciale,vor accepta ca politistii ,militarii,cei din servicii sa se pensioneze la 45 de ani,dupa care se vor angaja tot la stat .
USR-ul il are pe senatorul Nicu falcoi,pensionat la 42 de ani din cadrul armatei,verificati declaratia de avere cei care s-au gandit sa voteze cu USR si va convingeti ca ne prostesc ca vor anularea pensilor speciale,etc.
--Marea Confiscare a averilor , valorilor imense si dovedite in instante ca fiind furate de catre majoritatea domni poiticieni ,, videanu , udrea , dragnea, etc si nu se face nimic in acest sens etc.Apoi despre Marea Evaziune din Pietele Agro-Alimentare ,unde comerciantii tuciurii detin Mafia pietelor ,vand produse din import, (banane , rosii din Turcia mere dinn Polonia etc, fara nici un fel de bon fiscal , desi au casa de marcat pe masa ,asa de forma sa se vada ca este, Iar ,Cainii latra Ursul merge mai departe , spune o vorba roameasca .