Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

„- Bună ziua, căutăm un sclav...” Am fost la un interviu de job, iar doamna de la HR mi-a făcut o ofertă „de nerefuzat”

Companie

Foto: Guliver Getty Images

Zilele trecute m-am dus la un interviu. După mult timp, am acceptat sa mă prezint la ora si în locul stabilit, gândindu-mă că poate lucrurile s-au mai schimbat din 2010, anul crizei economice din sistemul privat și nu numai, când unii dintre noi am fost concediaţi si ulterior reangajaţi pe o leafă diminuată consistent, dar cu o fişă a postului burduşită cu responsabilităţi vechi si noi.

Aşadar, la ora si în locul stabilit, am fost întâmpinată de o doamnă drăguţă şi zâmbitoare, aşa ca mai toate prezenţele feminine din departamentul HR plus întrebarea „un ceai sau poate o cafea?”. Evident, am început discuţia în acelaşi stil clasic, cu aceleaşi întrebări gen de ce doriţi să plecaţi, ce v-ar motiva la noul loc de muncă si inevitabil ce proiecte de viitor aveţi. După care, a urmat partea cea mai interesantă a discuţiei despre ce aveţi de făcut - multe responsabilităţi frumos ambalate într-o fişa de post, și programul de lucru.

Să ne înţelegem. Nu are importanţă postul pentru care concuram însă, trebuie să ne punem de acord că avem şi viaţa personală, indiferent dacă suntem studenţi, absolvenţi, în floarea vârstei sau în prag de pensie. 

Dacă tu, cel ce citești acum, te știi workaholic şi nu îţi doreşti seara, când ajungi acasă, să te aştepte iubitul sau iubita cu o porţie de carbonara cu multă gorgonzola şi un pahar de vin roşu de Toscana, atunci nu are rost să mai citeşti. Îţi spun doar atât: există viaţă şi după orele petrecute la birou. Dacă nu eşti curios(ă) să o experimentezi, spor la treabă!

 Aşadar, doamna din faţa mea, rimelată si cu zâmbetul pe buze, îmi spunea senină ca un cer de vară că timpul de lucru este de 8 ore de luni până vineri, plus sâmbăta de la 8 la 19, plus duminica de la 9 la 17. Şi, cireaşa de pe tort, după ce m-a întrebat dacă am copii, mi-a răspuns fericită că, neavând cine să mă plângă acasă, nu crede că ar mai fi vreo problemă din partea mea să accept.

Pe scurt, cu toate taxele plătite, se căuta un sclav. Sclavia în lumea modernă devine funcţie, musai cu o denumire alambicată, ca să ne simţim importanţi, identitatea devine id tipărit pe o cartelă de acces iar deadline-urile pentru proiecte, cafea, masă de prânz etc. devin chestii normale.

Nu am acceptat propunerea pentru că mie îmi place să mă aştepte seara acasă iubitul cu acea portie de carbonara. Nu am acceptat pentru că îmi place să-mi petrec zilele de sâmbătă sau duminică cu prietenii, să jucăm Monopoly sau să mă duc la un curs de desen sau de gătit, de ce nu? Eu am ales să trăiesc. Dar să şi muncesc în condiţii normale, nu de sclavie în care să sper că într-o buna zi stăpânul o să mă trimită în arenă ca un gladiator!

Trist este faptul că se acceptă aceste condiţii pentru o remuneraţie de maximum 2000 lei pe lună şi cu probabilitatea unor bonusuri dacă, evident, atingi nişte obiective trasate cu grijă de un superior cu multă „viziune” şi gândite astfel încât să nu le îndeplineşti. Şi, da, am observat că în jurul cubului de sticlă, locul în care se desfăşura interviul, roiau angajaţii cu id pe cartela de acces în loc de nume și cu posibilitatea de a-și comanda pentru prânz o porţie de carbonara la o firmă de catering. 

Da, sclavia modernă te face să accepţi condiţiile impuse pentru că eşti student şi vrei să faci carieră. Aşa ţi-ai propus, nu? Pentru că o carte de vizită cu o funcţie împopoţonată, lăsată unei tipe cunoscută la o seară cu băieţii intr-un pub, te face să te simţi important.

 Da, toate acestea se întâmplă pentru că, în spatele unor denumiri  exotice care abia încap pe o carte de vizită, acceptăm să fim exploataţi şi indirect să participăm la satisfacerea dorinţelor extravagante ale celor ce sunt în funcţii cheie. Şi da, am spus sclavi cu acte în regulă, pentru că acum se plăteşte zâmbetul cu care s-a semnat un contract  de credit pentru 30 de ani, la un curs euro de 4,5 lei pe euro acum, față de 3,5 atunci, pentru doar 2 camere supraevaluate de o piaţă imobiliară din care au câștigat doar cei deştepţi.

Te-ai gândit vreodată dacă nu cumva eşti un exemplu prost pentru copiii tăi şi dacă nu îi pregăteşti să devină sclavii lumii moderne de mâine, ca şi tine? Sau poate zicala românească potrivită generaţiei părinţilor noştri „capul plecat, sabia nu-l taie” îndeamnă tocmai la supunere totală şi doar atât?

Unde se sfârşeşte normalul şi începe anormalul?

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • M-a atras titlul, dar nu agreez articolul.
    Desigur, sunt conditii grele de munca. Poate nu ar trebui acceptate. Si poate sindicatele (dar nu alea cu sefi patroni, imbogatiti etc.) ar putea lua atitudine.
    Dar hiperbola dvs. nu este potrivita. Sclavul nu numai ca nu are timp pentru viata personala, dar nu are nici libertate, drept de decizie etc. Ba poate fi chiar omorat de stapin, daca vrea. Sa nu mai vorbim de alte fantezii ...
    Situatia pe care o relatati, seamana cu situatia muncitorilor din Evul Mediu. Sau sec. XVIII-XIX. Cu mentiunea ca, totusi, pe atunci, primea liber de sarbatorile religioase. Destul de numeroase...
    Nu va mai jucati cu cuvintele!
    • Like 0
  • Eu aleg sa muncesc în weekend.
    Conform regulamentul intern și al contractului de munca, nu sunt obligata.
    Ma obliga, însă, faptul ca am un fiu în clasa a opta, ca am un credit (pe 29 de ani) și ca trebuie sa bag mana în buzunar de fiecare data când ies din casa
    Sclav sau nu....nu muncești, nu ai!
    Poți avea viata privata, dacă știi sa îți organizezi puținul timp liber rămas.

    • Like 0
  • Comparatia asta cu sclavia mi se pare scarboasa, fara suparare. Privarea de libertate sau viata personala a corporatistilor e o iluzie in care se complac de unii singuri din lipsa unei initiative de a pune problema sau a lua decizii ce ii scot din zona de confort.

    Cat despre articol: e o parere generala scrisa pe baza unui exemplu specific. Cu totii am dat de angajatori de genul si i-am refuzat sau nu, politicos sau nu.
    • Like 0
  • Mama da' cati sclavi mai are societatea asta... Va grabiti sa aruncati cu noroi in autoare.

    Mai puneti mana de citi cate ceva despre istoria omenirii, ca viata n-a fost totdeauna ca azi. Exporati trecutul pana dincolo de acum 12,000 de ani, ca sa puteti face o comparatie referitor la ceea ce este important in viata.

    Majoritatea traiti pentru a va hrani cu fictiuni ( sa va integrati intr-o organizatie [ordine fictiva], sa obtineti un rol [rang/functie] intr-o poveste [fisa postului/responsabilitati], etc.)...

    "Successuri"!
    • Like 1
  • Nu ești obligat să accepți condițiile de muncă la fel cum nu ești obligat să trăiești în România, nu e niciun secret pe probleme de genul au plecat milioane de oameni în Italia și Spania care poate unii dintre ei au realizat mai mult decât puteau realiza vreodată aici, asta e situația aici în România așa funcționează trebuile, salarii minime și c-am asta e povestea, nu va fii altfel prea curând....
    • Like 1
  • Mesaj anticapitalism care nu vine cu vreo solutie, doar vorbeste sa se afle in treaba. Zici ca e romanul de la sat care prefera sa stea la birt si sa incaseze ajutor social in loc sa munceasca pe orice salariu. Cam ciudat Republica
    • Like 0
  • ''Nici munca fara paine nici paine fara munca''
    Familia trebuie hranita si spiritual dar si fizic...ce te faci cand nu ai de o paine? Accepti jobul(postul) sau sclavia sau mai astepti vreo zece ani ca societatea sa se schimbe? Vai de cel ce nu are de ales!
    • Like 0
  • Leo check icon
    Foarte bine ca ai refuzat oferta daca ai realizat ca job-ul nu ti se potriveste. Nu te obliga nimeni sa o accepti, asa-i? Atunci care e problema ta?
    • Like 2
  • Vasile check icon
    Mentalitate proastă și păguboasă. Mai știu pe unii care au zis că ”de ce să lucrez pentru ăla, să-i bag bani în buzunar?” Nici un angajat nu este sclav, poate pleca oriunde, oricând, cu sau fără preaviz. Sunt companii (call center de ex.) unde se lucrează 1 sau 2 weekenduri pe lună, dar au liber luni și marți. Și ești plătit cu ceva spor la orele lucrate. Și codul muncii permite acest program. Iar în ziua de azi, doar cine nu vrea nu muncește, e o cerere mare de locuri de muncă. Sigur , nu în Teleorman, acolo e nevoie de sclavi.
    • Like 5
  • Nu stiu ce firme sunt astea, eu lucrez la privat de la 17 ani si acum am 36, iar pana in ziua de azi nu mi-a spus nimeni sa vin in weekend sau sa se comentez vreun sef ca nu ajung la 9 fix la birou. Ajung mereu la 9:30-10 si plec inainte de 6 ca sa nu prind haosul din trafic. Dar proiectele sunt mereu gata la timp. Din fericire, am lucrat doar la companii cu management strain, daca sefii sunt romani, nu conteaza multinationala, tot sclavi pe plantatie vor.
    • Like 4


Îți recomandăm

Alphahead

Vishal Narender și Georgeta Brehoi, soția sa, au venit în România în urmă cu 4 ani, după ce au lucrat în mai multe multinaționale din India, Franța și Irlanda, și au decis să-și investească toate economiile pentru a produce echipamente moto.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Ștefan Briceag

De la externarea din spital, Ștefan Dănuț Briceag a făcut totul ca să poată relua controlul asupra propriei vieți. În februarie 2018, la 6 luni după accident, s-a mutat împreună cu prietena sa, Iulia, care care i-a fost și îi este alături. „Nu știam că există acest gen de femeie. Iar când cunoști o fată ca ea, te întrebi: Chiar există? După un astfel de accident, când te aștepți ca și mama să plece de lângă tine, ea mi-a zis: Plec când vreau eu, nu când vrei tu.” (Foto: Alexandra Pandrea)

Citește mai mult

Am mulţi cunoscuţi, prieteni si multe rude care au emigrat şi au demonstrat că pot fi cei mai buni evoluând în deplasare. Au demonstrat-o prin muncă asiduă, seriozitate şi perseverenţă. (Foto: Ionel Pop Doncilă)

Maradona din Bacău
Citește mai mult
sound-bars icon