Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

„- Bună ziua, căutăm un sclav...” Am fost la un interviu de job, iar doamna de la HR mi-a făcut o ofertă „de nerefuzat”

Companie

Foto: Guliver Getty Images

Zilele trecute m-am dus la un interviu. După mult timp, am acceptat sa mă prezint la ora si în locul stabilit, gândindu-mă că poate lucrurile s-au mai schimbat din 2010, anul crizei economice din sistemul privat și nu numai, când unii dintre noi am fost concediaţi si ulterior reangajaţi pe o leafă diminuată consistent, dar cu o fişă a postului burduşită cu responsabilităţi vechi si noi.

Aşadar, la ora si în locul stabilit, am fost întâmpinată de o doamnă drăguţă şi zâmbitoare, aşa ca mai toate prezenţele feminine din departamentul HR plus întrebarea „un ceai sau poate o cafea?”. Evident, am început discuţia în acelaşi stil clasic, cu aceleaşi întrebări gen de ce doriţi să plecaţi, ce v-ar motiva la noul loc de muncă si inevitabil ce proiecte de viitor aveţi. După care, a urmat partea cea mai interesantă a discuţiei despre ce aveţi de făcut - multe responsabilităţi frumos ambalate într-o fişa de post, și programul de lucru.

Să ne înţelegem. Nu are importanţă postul pentru care concuram însă, trebuie să ne punem de acord că avem şi viaţa personală, indiferent dacă suntem studenţi, absolvenţi, în floarea vârstei sau în prag de pensie. 

Dacă tu, cel ce citești acum, te știi workaholic şi nu îţi doreşti seara, când ajungi acasă, să te aştepte iubitul sau iubita cu o porţie de carbonara cu multă gorgonzola şi un pahar de vin roşu de Toscana, atunci nu are rost să mai citeşti. Îţi spun doar atât: există viaţă şi după orele petrecute la birou. Dacă nu eşti curios(ă) să o experimentezi, spor la treabă!

 Aşadar, doamna din faţa mea, rimelată si cu zâmbetul pe buze, îmi spunea senină ca un cer de vară că timpul de lucru este de 8 ore de luni până vineri, plus sâmbăta de la 8 la 19, plus duminica de la 9 la 17. Şi, cireaşa de pe tort, după ce m-a întrebat dacă am copii, mi-a răspuns fericită că, neavând cine să mă plângă acasă, nu crede că ar mai fi vreo problemă din partea mea să accept.

Pe scurt, cu toate taxele plătite, se căuta un sclav. Sclavia în lumea modernă devine funcţie, musai cu o denumire alambicată, ca să ne simţim importanţi, identitatea devine id tipărit pe o cartelă de acces iar deadline-urile pentru proiecte, cafea, masă de prânz etc. devin chestii normale.

Nu am acceptat propunerea pentru că mie îmi place să mă aştepte seara acasă iubitul cu acea portie de carbonara. Nu am acceptat pentru că îmi place să-mi petrec zilele de sâmbătă sau duminică cu prietenii, să jucăm Monopoly sau să mă duc la un curs de desen sau de gătit, de ce nu? Eu am ales să trăiesc. Dar să şi muncesc în condiţii normale, nu de sclavie în care să sper că într-o buna zi stăpânul o să mă trimită în arenă ca un gladiator!

Trist este faptul că se acceptă aceste condiţii pentru o remuneraţie de maximum 2000 lei pe lună şi cu probabilitatea unor bonusuri dacă, evident, atingi nişte obiective trasate cu grijă de un superior cu multă „viziune” şi gândite astfel încât să nu le îndeplineşti. Şi, da, am observat că în jurul cubului de sticlă, locul în care se desfăşura interviul, roiau angajaţii cu id pe cartela de acces în loc de nume și cu posibilitatea de a-și comanda pentru prânz o porţie de carbonara la o firmă de catering. 

Da, sclavia modernă te face să accepţi condiţiile impuse pentru că eşti student şi vrei să faci carieră. Aşa ţi-ai propus, nu? Pentru că o carte de vizită cu o funcţie împopoţonată, lăsată unei tipe cunoscută la o seară cu băieţii intr-un pub, te face să te simţi important.

 Da, toate acestea se întâmplă pentru că, în spatele unor denumiri  exotice care abia încap pe o carte de vizită, acceptăm să fim exploataţi şi indirect să participăm la satisfacerea dorinţelor extravagante ale celor ce sunt în funcţii cheie. Şi da, am spus sclavi cu acte în regulă, pentru că acum se plăteşte zâmbetul cu care s-a semnat un contract  de credit pentru 30 de ani, la un curs euro de 4,5 lei pe euro acum, față de 3,5 atunci, pentru doar 2 camere supraevaluate de o piaţă imobiliară din care au câștigat doar cei deştepţi.

Te-ai gândit vreodată dacă nu cumva eşti un exemplu prost pentru copiii tăi şi dacă nu îi pregăteşti să devină sclavii lumii moderne de mâine, ca şi tine? Sau poate zicala românească potrivită generaţiei părinţilor noştri „capul plecat, sabia nu-l taie” îndeamnă tocmai la supunere totală şi doar atât?

Unde se sfârşeşte normalul şi începe anormalul?

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Nu înțeleg un lucru: De ce să te aștepte iubitul cu masa de seară?
    • Like 0
  • Persoana care a scris articolul își dorește să lucreze în privat dar cu program de bugetară. Sigur, ar mai fi o întrebare, oare ce fac bugetarii de la Ministerul muncii, în special cei de la Inspecția Muncii, verifică ei programul de lucru al angajaților, cum respectă legislația muncii angajatorii? Bugetarii cu responsabilității în respectarea legislației muncii, au un program de 8 ore/zi, cel mult 5 zile/săptămînă, că mai sunt și sfinți, zile ale trîntorilor de la stat... Cu vreo 2 ani în urmă am fost angajat ca taximetrist, cum m-a plătit angajatorul, TAXI Cobălcescu, am predat încasări pentru 3 săptămîni și am fost plătit pentru 2 săptămîni, lucrasem 2 săptămîni, mers la Inspecția Muncii, și am fost sfătuit să mă adresez justiției, să meargă ,,inspectorul" să facă o verificare, poate se confirma, sau poate că eu, angajatul, e un nemernic, e un mincinos,etc. Cît costa mersul la tribunal, minim 3 citări, valoarea abuzului...150-200 lei, cam 25% din salariul/lună oferit de angajator...
    Abuzurile în relația angajator-angajat nu ar fi atît de multe dacă feluriți bugetari ar lucra și nu ar trîndăvi pe bani mulți, și scriu despre salarii nu despre șpăgi.
    • Like 0
  • Hai sa fim seriosi... E ilegal ce vi s-a propus...

    Codul Muncii:
    Art. 112. [durata normală a timpului de muncă]
    (1) Pentru salariaţii angajaţi cu normă întreagă durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi şi de 40 de ore pe săptămână.

    Art. 113. [repartizarea timpului de muncă în timpul săptămânii]
    (1) Repartizarea timpului de muncă în cadrul săptămânii este, de regulă, uniformă, de 8 ore pe zi timp de 5 zile, cu două zile de repaus.
    (2) În funcţie de specificul unităţii sau al muncii prestate, se poate opta şi pentru o repartizare inegală a timpului de muncă, cu respectarea duratei normale a timpului de muncă de 40 de ore pe săptămână.

    Art. 114. [durata maxima a timpului de munca]
    (1) Durata maxima legala a timpului de munca nu poate depasi 48 de ore pe saptamana, inclusiv orele suplimentare.
    • Like 1
  • M0sh0o check icon
    Welcome to capitalism...Sunt unii pe aici care chiar cred că iegzistă ceva patroni, care-și fac eventual și-o firmă, având ca unic scop în viață fix și-anume doar îmbogățirea angajaților...Cu ăștia nu vreau să vorbesc, nu ne-nțelegem, neuroni incompatibili, asta e...Patronul real nu vrea să-și mărească parcul auto la fiecare două zile, nu vrea să-și mai facă câte-o vilă la munte săptămânal, trimestrul viitor mai ies câteva insule de vânzare-n Caraibe, cine știe, poate merge??? Vorbim de capitalism sau ce?
    • Like 0
  • Am dubii foarte serioase, legate de acest articol. Mi-e greu sa cred ca vi s-a spus ca trebuie sa lucrați 7 zile pe saptamana, pe 2000 de lei.
    • Like 2
    • @ Andrei Haibach
      Încercați în taximetria din București, chiar și la colaboratorii UBER, printre altele trebuie să aveți în buzunare bani pentru carburantul cu care veți mișca mașina după clienți.
      • Like 0
    • @ Andrei Haibach
      Da, cred ca a exagerat! Un 1600 lei este mai credibil!
      • Like 0
  • Când aud zicala cu "capul aplecat", eu mă gândesc la Brâncoveanu.
    • Like 1
  • Andras Kovacsi, fara suparare, nu prea ai inteles mare lucru din acest articol! Mai citeste-l odata.
    • Like 1
  • As avea prea multe de scris si din Italia apropo de agentie de job. Dar ma rezum la un singur aspect despre care am publicat argumentul pe LinkedIn. Ma refer la discriminare profesionala de care desi cetatean italian societatea nu te accepta. Cum asa! Explic. In Italia nu vezi des ingineri platiti egal cu italieni. Sau tehnici. Nu gasesti cu usurinza ingineri femei sau extrem de rar. Nu am fost angajata PE timp indeterminat decit odata numai pentru ca eram platita cu salariu si calificare echivalenta a unui muncitor. Daca un inginer sau proiectant are un salariu de 1.800€ citeodata cu benefit cel de muncitor in nord este de 1200 baza. In Italia nu vezi un român angajat la primarii, in agentii de job, banci, sau multe alte locuri de munca mai "speciale" ori daca te.au acceptat este doar ca vor experienta ta la un salariu de incepator. Tot sclavie se numeste.
    • Like 0
  • carbonara nu se face cu gorgonzola :)
    • Like 1
    • @ Iulia Roman
      Mancarea se face cu ce vrei sa o faci. Si o numesti cum vrei sa o numesti. "Pastele din dulap, cu branza din frigider si ce am mai gasit pe acolo" - de exemplu.
      • Like 3
  • Subevaluarea muncii arata ca patronatul e orientat spre rezultate si mai putin pe starea organizatiei ceea ce reprezinta o greseala uneori fatala.
    • Like 1
    • @ Adi Toader
      Nici măcar pe rezultate nu e orientat. Pentru că rezultatele bune și pe termen îndelungat sunt strîns legate de starea organizației, adică de satisfacția personalului și de respectul arătat în mod reciproc. E genul de patron fără nici o viziune care caută sclavi să-i exploateze cîtă vreme ține vrăjeala.
      • Like 0


Îți recomandăm

Jamal Khashoggi

Uciderea lui Jamal Khashoggi, cel puţin modul ȋn care aceasta a fost relatată de mass-media turce, înfierbântată ṣi de declaraţiile preşedintelui Erdogan pe aceasta temă, a stȃrnit nemulţumirea cancelariilor occidentale, dar şi interesul internauţilor, şocaţi de aspectele macabre ale relatărilor venite dinspre Ankara.

Citește mai mult

Irina și Tudor Panait

„Câmpul deschis miroase a lavandă permanent atunci când adie vântul. Îmi amintesc mai ales senzația din primii ani: mergeam pe tractor, eram cu câinele și copiii și mai lucram puțin la teren. Era foarte relaxant”, spune Tudor Panait.

Citește mai mult

Oameni in biserica

De ce toți oamenii religioși pe care i-am întâlnit sunt răi? Atenție, am adăugat „întâlnit” pentru că sunt convinsă că există și oameni care merg la biserică de bună credință. Doar că nu i-am văzut eu încă. ( Foto: Inquam Photos / Virgil Simonescu)

Citește mai mult