Sari la continut

La 9 ani de Republica, întrebăm: ChatGPT la urne – Ce ar vota inteligența artificială? Dar tu?

De 9 ani, Republica construiește o comunitate în care ideile prind glas și dezbaterile autentice fac diferența. Anul acesta, facem un experiment: l-am întrebat pe ChatGPT cum ar vota la alegerile din România. Însă întrebarea cea mai importantă rămâne pentru tine: cum alegi tu viitorul? Scrie, alătură-te conversației și hai să schimbăm România împreună!

Game și set la Washington. Concluziile unei vizite istorice

Vizita Președintelui Klaus Iohannis la Washington are toate atributele unui moment istoric pentru România, pentru parteneriatul strategic cu Statele Unite și, probabil, pentru întreaga axă transatlantică. Președintele României, susținut de echipe remarcabile la nivelul Președinției și al Ambasadei României la Washington, a jucat perfect mingea pe care istoria ne-a trimis-o peste fileu. Nu împotriva cuiva, ci pentru România și interesele noastre strategice. Vizita a depășit prin amploare și execuția fără greșeală de partea românească așteptările optimiste pe care le exprimam în ultimul nostru articol. Suntem în fața unui game changer în politica externă, iar România poate să-și asume un rol pe care l-a mai jucat în istorie, într-un alt registru: pod între două mari puteri – de data aceasta, SUA și UE. 

Pe fond, România a bifat la Washington mai multe teme strategice. Cea mai importantă dimensiune a parteneriatului strategic, cea militară, a fost întărită fără echivoc printr-o declarație cu multiple consecințe globale. La întrebarea inspirată a Ramonei Avramescu (ulterior, s-a consemnat că întrebările au fost agreate de întreg corpul de presă român aflat la Washington), Președintele Trump a afirmat fără echivoc angajamentul SUA pentru articolul 5 al Tratatului Nord Atlantic: „Părțile convin că un atac armat împotriva uneia sau mai multora dintre ele, în Europa sau în America de Nord, va fi considerat un atac împotriva tuturor.” Acest articol vital este și piatra de temelie a parteneriatului strategic România-SUA, iar declarația președintelui american ar trebui să calmeze spiritele după reuniunea NATO de la Bruxelles de săptămâna trecută, când discursul lui a fost evaziv în această privință.

În al doilea rând, vizita Președintelui Iohannis la Washington a fost prilejul reafirmării sprijinului SUA pentru statul de drept și lupta anticorupție din România. Și în acest caz, declarațiile Președintelui Trump (și a altor înalți oficiali americani) sunt extrem de clare: „Susținem puternic România și așadar susținem și lupta împotriva corupției. Întotdeauna o vom susține și îl vom susține pe președintele vostru. 

(Foto Facebook/Klaus Iohannis)

A făcut o treabă minunată, e foarte popular, lucrează din greu. Știm tot ce se întâmplă în România. El va câștiga această luptă, are sprijinul nostru.” Oare cum s-au simțit artizanii ordonanței 13 la auzul acestor cuvinte din gura Președintelui Trump? Au venit tot la ceas de noapte, în România, prilej pentru hoți să audă cu urechile lor că faptele lor au consecințe, iar SUA rămâne cu ochii pe tot ceea ce se întâmplă la București. De urmărit reacțiile „liderilor” actualei coaliții de guvernare: vor coborî privirea, vor evita subiectul, sau se vor transforma în purtătorii steagului anti-american în România?

Conform așteptărilor, Donald Trump a legat lupta anticorupție mai puțin de nevoia consolidării democrației românești și mai mult de nevoia unui mediu privat competitiv pentru investitorii străini. Ne amintim că în discursul de la inaugurare, Președintele Trump a pus America pe primul loc și a afirmat clar că nu se va implica în treburile interne ale altor state. Dar, în plan economic, un businessman știe că investitorii americani care vin în număr tot mai mare spre România au nevoie un de ecosistem liber, curat și predictibil. Tocmai din această cauză ne așteptăm ca lupta anticorupție să rămână un subiect vital pe agenda bilaterală România-SUA. 

De urmărit și evoluția discuțiilor din jurul programului visa waiver. Presa americană a speculat evidenta divergență de opinii între președinții SUA și România: Donald Trump a spus că nu au discutat acest aspect, Klaus Iohannis a spus că l-a menționat. Totuși, nu e nimic surprinzător aici. Donald Trump, care s-a poziționat ferm în chestiunea imigrației, nu poate vira brusc la 180 de grade pentru România. De partea cealaltă, Klaus Iohannis nu se ferește să abordeze subiectul de interes maxim pentru comunitatea românească din SUA și pentru românii din țară. Procedurile legate de eliminarea vizelor sunt extrem de clare, iar România trebuie să le îndeplinească. Aici nu se pune problema de „merge și-așa”. Premisele rămân pozitive, iar Ambasada României la Washington va continua să apese pedala de accelerație în direcția dorită, pe un fond și mai favorabil după această vizită.

În al treilea rând, este de remarcat jocul abil de politică externă al Președintelui Iohannis. A accentuat puternic importanța parteneriatului cu SUA și nevoia de a pune umărul la efortul NATO, lăudând apelul Președintelui Trump către aliații europeni de a atinge ținta asumată privind alocarea celor 2% pentru apărare. Rămâne un subiect important pentru președintele SUA, enunțat încă din campanie, iar răspunsul României nu poate decât să îl bucure – nu ca o reacție de supunere, ci ca o acțiune în interes național, în acord cu promisiunea făcută cu prilejul aderării la NATO. Totodată, președintele României a afirmat răspicat că interesul Americii este o Europă unită și puternică. A fost o declarație demnă de un veritabil lider al UE, declarație care poziționează România ca vector important al relațiilor transatlantice și respinge orice încercare de divizare a blocului european (de ex., pe linia New vs. Old Europe).

Totodată, Președintele Iohannis a avut o abordare sinceră, fără ocolișuri, privind amenințarea Rusiei în regiune: „Toată lumea este preocupată. Preocuparea trebuie să ducă la pregătire. (...) Avem nevoie de dialog cu Rusia. Dar avem nevoie și de ceea ce am decis cu toții în cadrul NATO, de acțiuni puternice de descurajare (deterrence – n.a.).” Răspuns precis, fără ocolișuri, cu implicații clare pentru măsurile care trebuie urmate.

În fine, o notă legată de stil. Președintele Iohannis ne-a reprezentat cu demnitate la Washington, ridicându-se la înălțimea momentului, unic în istoria recentă. A fost calm, coerent, ferm și precis. A jucat fără greșeală și nu s-a temut să abordeze subiectele grele. Ba chiar a adăugat o notă de umor bine dozat prin observația legată de vremea excelentă de la Washington, parcă în oglindă cu remarca Președintelui Bush privind celebrul curcubeu de la București. Stilul Președintelui Iohannis, direct și sincer, îl face remarcat nu doar în comparație cu politicienii români, ci și în plan extern.

(Foto Facebook/Klaus Iohannis)

Ce urmează după acest set câștigat de România? Oportunitatea de a câștiga meciul cu inamicii noștri binecunoscuți de toată lumea: corupția, sărăcia, marginalizarea în plan extern. Vizita Președintelui Iohannis este o certă victorie a diplomației românești de la Washington și București, rezultatul unui efort îndelung și complicat. Președintele Iohannis poate construi în continuare pe această bază solidă, iar vestea îmbucurătoare este că exact asta face: urmează într-un timp foarte scurt (19-20 iunie și respectiv 22-23 iunie) întâlniri bilaterale cu Angela Merkel, cancelarul german, și cu Emanuel Macron, noul președinte al Franței. Categoric unul dintre subiectele abordate va fi relația cu SUA.  

România își ia în serios și joacă bine rolul de liant pe dimensiunea transatlantică, fiind și o voce regională puternică în ceea ce privește pericolul Rusiei lui Vladimir Putin. Trebuie să continuăm cu dezvoltarea trilateralei strategice România-Turcia-Polonia și, bineînțeles, cu aprofundarea parteneriatului strategic cu SUA pentru a pune în valoare nu doar dimensiunea de securitate, ci și cea economică și de cercetare-inovare-educație (am explicat mai pe larg aici cum și de ce). Toate acestea au un potențial enorm. Dacă vom continua să jucăm fără greșeală, viitorul este după cum a spus în stilul caracteristic Președintele Trump la conferința de presă de ieri: „foarte, foarte, foarte strălucitor”. Deocamdată am câștigat un set. Lupta pentru câștigarea meciului continuă și nu este deloc ușoară. 

A contribuit Alin Iliescu

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • John check icon
    O parere : Am o mare lehamite de toate observatiile astea defetiste care desconsidera orice face politica externa românească. Dacă privim lucrurile în context – adică rezultatele absolut îndoielnice care au urmat după întîlnirile lui Trump cu liderii de facto a Uniunii, Germaniei și Franței – rezultatele obținute de președintele Iohannis sunt pozitive și de bun augur. Obiectivele strategice ale politicii externe trebuie să aibă caracter nepartinic, ele trebuie să urmărească interese naționale. Mă îndoiesc că este cineva cu mintea sănătoasă care crede că pendularea către o politică de parteneriat cu țările care îmbrățișează și exercită o politică de demontare sistematică a statului de drept și construiesc un nou sistem totalitar ar fi o cale mai degrabă de urmat, decât a fi parte activă într-o Uniune care se află la răscruce. Ca atare un rol de punte se iveste intr-adevăr.
    • Like 0
    • @ John
      Dee Dee check icon
      De construirea sistemului totalitar se ocupă favoriții tăi care n-au vrut altceva decât să înlocuiască instituțiile democratice cu CSAT-ul.
      • Like 0
    • @ Dee Dee
      John check icon
      Eu am crezut că vorbim de politică externă română și de Trump. Văd că am fost adresat de cineva asemănător lui Bulă care vede aeeași imagine picantă chiar dacă îi fluturi în față un autobus.
      • Like 0
    • @ John
      Dee Dee check icon
      Era o simplă replică la perorațiile tale despre demontarea statului de drept și construirea sistemului totalitar, după ce un băiat cu ochii distruși de băutură, care a jucat rolul de președinte al României, vorbește acum despre un stat mafiot.

      Tu ai crezut că vorbești despre politică externă, dar de fapt făceai propagandă securistă.
      • Like 0
  • Paul check icon
    Este de salutat insistenta SUA ca fiecare sa se apere după posibilități singur și (in consecință?) poziționarea clară cis a vis de lupta anti-corupție care - dacă o câștigam - ne va permite sa construim o economie care sa ne permită sa ne apărăm atât cât putem singuri. Deci, pe termen mediu și lung toți aliații noștri (SUA și UE) trag de noi sa întărim statul și sa scăpăm de corupție, ca sa lăsam economia sa producă bunăstarea caracteristica spațiului cultural și geo-politic căruia totuși ii aparținem.
    • Like 0
  • Ce am castigat din acest set? Pai in primul rand am inrosit harta cu tinte a terorismului si a lui Putin. Sper ca "al doilea cel mai mare furnizor de informatii in NATO" sa fie la inaltime si sa neutralizeze din fasa actiuni teroriste pe teritoriul tarii noastre sau cu tinte romani, iar scutul de la Deveselu sa ne apere de loviturile lui Putin. In ceea ce priveste <<Trebuie să continuăm cu dezvoltarea trilateralei strategice România-Turcia-Polonia>> nu stiu cum am putea face asta. Tocmai 'defectarea' Turciei a produs modificarea de urgenta a agendei internationale a lui Trump ( invitarea Romaniei la W-DC si vizita imediata a lui Trump la Varsovia ). In ceea ce priveste 'lupta anticoruptie' nu inteleg de ce ne trebuie binecuvantarea lui Trump sau a oricaruia altuia pentru rezolvarea treburilor noastre interne. Si am mai 'castigat' ceva: locul in care sa mearga o parte importanta din cei 2% alocati pentru aparare: conturile producatorilor americani de armament .
    • Like 0
  • Dee Dee check icon
    Trump a răspuns la întrebările lui Pantazi că susține lupta împotriva corupției.
    Eu mă așteptam să spună nu susține lupta împotriva corupției. :)
    • Like 1
  • Propun 10 zile de Sarbatoare Nationala ! (la misto) Sunteti pregatiti sa transformati micul romanesc in hot dog americanesc ? Bai fratilor, va bucurati ca niste copii prosti cand vad "jucaria" cea mai stralucitoare ! Diferenta dintre Trump si Obama spre exemplu, este ca Trump se identifica cu Trump iar Obama cu Obama la nivel intelectual, adica mai pe romaneste si pe silabe, Trump zice azi ceva iar maine uita cand de exemplu are de gestionat o criza de demitere dar nu-i tarziu mai putem spera la "mic" ala preparat de Dragnea si savurat de marea majoritate a romanilor cei drept un mic americanizat dar PSD-ist ! Ce sa facem domn`le cand avem in gena "ciorditul" (mioriticul) indiferent de aplicabiliatea spuselor gigantului Trump in realitate. (Iohannis va pierde tot cand va pune piciorul in Miorita Romaneasca i se va fura asa mot a mot) Misto nu...si apropo, sunt APOLITIC si insimnifiant !
    • Like 1
  • Lupta împotriva corupţiei este foarte importantă, dar trebuie dusă corect, adică împotriva corupţilor, nu doar a inamicilor politici, aşa cum s-a dus din 2004 până astăzi.
    Asta ca să clarificăm poziţionarea mea faţă de lupta împotriva corupţiei.

    Cu privire la zicerile lui Trump, ce să spun, autorii de pe republica.ro sunt ... fantastici, ca să fiu elegant...
    N-am văzut toţi aceeaşi conferinţă de presă? Trump a vorbit despre terorism, NATO, contribuţii financiare, Qatar...despre orice, mai puţin despre corupţie, din România sau de oriunde. N-a pronunţat cuvântul. Dacă nu l-a pronunţat, nu l-a pronunţat... Nu ştia Trump despre faptul că pentru România lupta împotriva corupţiei a devenit brand de ţară? Nu-l informase Ambasada SUA de la Bucureşti cu toate preocupările domnului Iohannis din ţară? Eu sunt sigur că da. Şi, cu toate astea, Trump nu a pronunţat cuvântul corupţie. Qatar, terorism, NATO etc. Nu a spus nimic despre corupţie.
    La etapa de întrebări, un ziarist din România, ales pe sprinceană de domnul Iohannis, l-a întrebat pe Trump ce părere are despre lupta împotriva corupţiei din România. Ce putea să spună Trump? Că nu o susţine? Cum să spună aşa ceva?

    Dar, foarte important din punctul meu de vedere, Trump, deşi ştia că aceasta este o temă importantă cu care domnul Iohannis se cam laudă... n-a pronunţat cuvântul în timpul în care a transmis mesajul său. A răspuns la o întrebare, atât. Dacă ar fi fost întrebat despre soarta broaştelor din ... Valea Jiului, probabil că s-ar fi arătat îngrijorat şi susţinător al unui mediu curat, deşi poate că îl doare-n cot.
    Se face din ţânţar armăsar.

    Eu nu înţeleg de ce nu vă miră faptul că Trump, deşi ştia că lupta anticorupţie este o temă cu care domnul Preşedinte se laudă, a evitat să spună ceva despre acest subiect. Qatar, terorism, NATO, contribuţii, Afganistan, armata română, parteneri... fără corupţie. A uitat? A AVUT MESAJUL SCRIS! Deci, uitarea nu este de luat în calcul. Şi atunci care este misterul? Nu a vrut să spună nimic despre subiect. Dar dacă a fost întrebat...
    • Like 0
    • @ Constantin
      Gravity check icon
      Fie esti cel mai mare sofist in viata, ori, te plateste Daddy la cuvant (postat)... si ti-a iesit un mare sofism.
      • Like 3
    • @ Gravity
      Stimabile, nu sunt plătit, nu sunt menbru PSD, nu o să fiu niciodată membru de partid, dar am votat cu PSD-ul în decembrie 2016 (pentru prima dată). Încep să mă dezamăgească, dar asta este altă problemă.
      Adevărul este că mă folosesc de sofisme în viaţa de zi cu zi, deformaţie profesională. Dar postarea mea de mai sus nu este un sofism (raţionament corect din punct de vedere formal, dar greşit din punct de vedere al conţinutului). Explică-mi tu de ce este un sofism postarea mea? A pronunţat Trump cuvântul corupţie în timpul mesajului său? Nu ştia că pentru Iohannis este o temă importantă? ŞTIM TOT CEEA CE SE ÎNTÂMPLĂ ACOLO, a spus domnia sa... Deci, ştia TOT... Şi arunci de ce nu a amintit despre subiect? De ce l-a ignorat? Mesajul fiind scris, uitarea nu o luăm în calcul. Şi dacă eliminăm uitarea, atunci rămâne intenţia...
      • Like 0
    • @ Gravity
      check icon
      Dacă cineva are o părere contrară convingerilor dv. nu înseamnă că ar fi plătit sau idiot sau cum doriți să numiți asta. Încercați să aduceți argumente. Parțial, constantin are dreptate. De altfel, mie mi se pare deja ciudată repetarea obositoare a sintagmei «lupta împotriva corupției», mai ales în contextul în care Trump însuși este acuzat de corupție și la ce nivel!
      • Like 0
    • @ Constantin
      Doar pentru ca ai votat cu PSD, ar trebui sa iti faci un control, putem lasa sofismele pentru mai tarziu. Daca aveai cumva un rationament bazat pe logica si ceva cunostinte elementare despre economie, era clar ca "indrazneste sa crezi" era un bullsh*&* bazat pe fantasmagoriile lui Dragnea si-atat, drept dovada ca dupa 6 luni de la alegeri are toti bugetarii in cap.
      • Like 1
    • @ Constantin
      John check icon
      ”Trump a vorbit despre terorism, NATO, contribuţii financiare, Qatar...despre orice, mai puţin despre corupţie, din România sau de oriunde. N-a pronunţat cuvântul.”

      Este total fals. Uitati-va . Minutul 2 !
      http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/donald-trump-l-a-laudat-pe-klaus-iohannis-pentru-lupta-anticoruptie-dle-presedinte-aveti-asa-ceva-in-romania.html

      • Like 0
  • HMG check icon
    Excelent articol, felicitari!
    • Like 1


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult