Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

Generația noastră este deja trecută. Este timpul să facem ceva pentru copiii noștri

Fete la școală

Foto: Guliver Getty Images

Noi, cei care lucrăm în zona non-profit, ne-am obișnuit să imaginăm proiecte pe termen scurt. Poate de frica schimbărilor politice de care depindem atât de mult, poate de frica schimbărilor fiscale care ne dau planurile peste cap, cel puțin la nivel de concepție. Nu știm de ce dar parte din îndatoririle noastre principale sunt activismul pentru o societate modernă, lupta în tranșee pentru drepturile fundamentale ale omului, o îndârjire pe care o alimentăm între noi împotriva celor care ar trebui să ducă țara asta către lumină, către un viitor la care noi, scăpați de grijile imediate ale zilei de mâine, ne permitem să visăm. Și uite așa, cădem din când în când pe panta depresiei, văzând cum munca ultimilor ani e uneori fără rost, văzând că în lipsa unor oameni de calitate care să administreze mai departe proiectele duse de noi la bun sfârșit, totul rămâne încet în urmă.  

Aplauze, felicitări, premii la galele sociale, like-uri pe rețelele sociale, asta este ceea ce culegem și ce aparent, ne face să mergem mai departe. Este însă un secret care se ascunde tainic printre toate cele de mai sus și care nu este revelat cititorilor. Ne prefacem că nu există, pentru că cei care îl emană din sufletele lor preferă să îl țină ascuns. Este vorba de toată energia care se strânge la un loc din partea celor care realizează de fapt toate proiectele noastre. Cei mulți, neștiuți, care contribuie mult sau puțin dar contribuie decisiv la proiectele pe care împreună le transformăm în realitate. Acesta este efectul ascuns al eforturilor celor ca noi. Nu rezultatul în sine, ci felul în care reușim fără voia noastră să agregăm eforturile unei comunități, gata să contribuie la schimbare. Felul în care ajungem să strângem în jurul nostru sinteza unei societăți pe care o credeam încremenită în propriile griji. Este ca o magie.

Dacă facem lucrurile bine, conform unei logici a bunului simț, ajunge să întindem bagheta către un spital de stat, către un eveniment dedicat copiilor sau către orice cauză umanitară aleasă cu grijă, și mii de oameni se transformă într-unul.

Vă puteți imagina ce înseamnă asta pentru sufletele și pentru motivația noastră? Vă puteți imagina felul în care zi de zi suntem trași afară dintr-o posibilă depresie și aruncați din nou în luptă?

Ei bine, după ce m-am implicat opt ani în proiecte din domeniul sănătății, acesta este motivul pentru care am ales educația copiilor ca teren de luptă pentru următorii 10-15 ani. 

Dacă privești peste timp, nimic nu mai contează: nici guvernanții, nici parlamentul, nici președintele. Nimic din așa zisele noastre îndatoriri civice nu mai este o prioritate. Nimic nu ne mai poate opri, atunci când vine vorba de speranțele copiilor noștri. Putem spera fără opreliști la ceea ce se va întâmplă într-un deceniu, două. Avem nevoie doar de puterea de a spera și de a face în așa fel încât lucrurile să se întâmple. Se spune că dacă faci și astăzi ceea ce ai făcut și ieri, vei avea și mâine ceea ce ai și azi. Ei bine, noi am hotărât să facem altceva. Într-un noian de probleme în care educația românească este afundată, într-o mare de concepții împământenite în inimile împietrite de obișnuință ale profesorilor noștri, încercăm să trecem de la educația bazată pe cunoștințe la una bazată pe abilități, pe deprinderi, pe sentimente.

Ceea ce facem astăzi este ca o picătură de apa în deșert, însă cineva trebuie să picure această apă vie. O picătură de la noi, una de la alți „prozeliți”, încă una de la noi și una de la ei: uite așa sperăm să ne transformăm în izvor, apoi în pârâu... Educația stă la bază sănătății, dacă luăm lucrurile foarte pragmatic. Stă la baza societății, dacă e să îi extindem beneficiile. Un copil empatic, un copil cu sufletul plin de compasiune pentru cei mai puțin norocoși, plin de grijă pentru ce se întâmplă în jurul lui, va fi o binecuvântare pentru comunitatea în care se va dezvoltă.

Am început cu o cărticică distribuită în 7000 de exemplare în școlile și grădinițele constănțene. Se numește „Povestea lui Eu Pot” și cu ajutorul profesorilor și al părinților își va atinge scopul în foarte multe suflete de copii.


Lucrăm mai departe împreună cu oameni inimoși de la Inspectoratul Școlar și din școlile implicate, la un program în care să îmbinăm explicațiile practice cu studii de caz asemănătoare cărții deja distribuite, pentru a închega împreună un program pe care copiii din ciclul primar să îl parcurgă lunar cu bucurie și implicare în măsura posibilităților fiecăruia. După proiectul pilot din Constanța vom continua cu Bucureștiul și apoi... să ne țină Dumnezeu sănătoși. Este felul în care ne-am hotărât să mergem mai departe. Este râul care curge fără oprire în sufletele noastre și pe care nici un baraj nu îl poate stăvili. Este datoria noastră către miile de oameni care așteaptă ca cineva să inițieze lucruri bune pentru ca și ei să participe neîntârziat. Și nu în ultimul rând este nevoia noastră de a spera pe termen lung. De a crede într-un proiect mai mult decât în celelalte. Generația noastră este deja trecută. Este timpul să facem ceva pentru copiii noștri. Pentru că ei sunt cei care vor hotărî cum va arăta România. Și Europa.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Valentin check icon
    Este o viziune foarte apropiată de cea finlandeză. Finlandezii au o implicare socială sporită, de fapt întregul sistem merge pe armonizarea socială. Pare interesant, dar greu de implementat într-o societate închistată ca a noastră.
    • Like 1


Îți recomandăm

iancu guda - andreearosca.ro

Iancu trăiește printre cifre. Biroul lui e mic și „decorat” cu o grămadă de lucruri care reflectă și preocupările, și pasiunile, și munca lui: pe un perete e un tricou semnat al echipei Viitorul Constanța și alte memorabilia legate de clubul creat de Gheorghe Hagi. Fotbalul e una dintre pasiunile lui Iancu, alături de înot.

Citește mai mult

Tinu Boșinceanu

„Plecarea în străinătate nu trebuie să fie un angajament pe viață, ca o căsătorie - eu sunt român în România sau eu am plecat și nu mă mai întorc înapoi. Societatea a devenit oricum mult mai fluidă și trebuie să privești obiectiv. Mi se pare că asta ar ajuta la întoarcerea mai multor oameni, care or să facă lucrurile mai bune. Și poveștile lor or să inspire”, crede Tinu Bosînceanu.

Citește mai mult