Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De doi ani, peste 300 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu! La doi ani de Republica, îți mulțumim că ne ești alături!

Generația „work hard” versus generația „party hard”

„În viață trebuie să mai faci și ce nu-ți place”

Am auzit asta de mii de ori, copil fiind, de la părinți și profesori. Acum o aud des de la părinții copiilor care cresc sub ochii mei, în școală.

E un fel de axiomă, de propoziție neinterogată, pe care toți o luăm ca atare. Le-o turnăm copiilor pe gât de câte ori comentează că au teme multe, că n-au chef să-și facă ordine în cameră sau să ducă la bun sfârșit vreo sarcină administrativă.

Și eu am crescut cu sentimentul ăsta – că există, în timpul nostru, o mulțime de lucruri neplăcute care trebuie îndeplinite dincolo de cine suntem sau ce vrem la un moment dat.

Cred că le-am spus-o – și regret enorm – și elevilor mei, de câte ori dădeau ochii peste cap la conținuturi aride sau prea analitice. Mă gândeam – sub automatismul propriilor mele condiționări – că așa mai împingi puțin omul de la spate: învățându-l să accepte, pur și simplu, că viața are și laturile ei acre care trebuie înghițite ca atare, dacă vrei să obții, la capătul drumului, un beneficiu pe termen mai lung.

Până să îți dai seama bine, aproape tot traseul școlar ajunge să fie așa – un lanț de înghițituri grele, de experiențe nedigerate și emoții reprimate, în virtutea promisiunii de la capătul tunelului.

Dacă nu chiar viața în sine nu ajunge să se deruleze până la capăt, cu același reflex de compromis automat.

Cu toate acestea, în mod paradoxal, avem lângă noi o generație de tineri care pare să caute numai plăcerea. Ni se par de neîngăduit lejeritatea lor, amânările lor, starea lor de „cool”, „chill” sau nevoia de „distracție la maxim”.

Odată cu noi, cu o generație de părinți care am crescut în convingerea că viața merge înainte numai dacă știi să accepți și neplăcutul, cresc copii care și-au făcut aproape o religie din a se simți bine, a se relaxa, a nu face nimic. ”Party hard” e deja un țel pentru unii. Nevoia de a pierde controlul, de a se simți liber în propria piele și în oprobiul celorlalți e aproape o palmă peste obrazul atâtor generații anterioare care au asudat să își croiască un drum în viață, reprimând nevoi și pofte inoportune de libertate.

Generații întregi de părinți au crezut că își pot face copiii să treacă peste ele înghițindu-le, aruncându-le, punându-le de-o parte, ca nefiind acceptabile. Generații întregi de copii au fost făcute să creadă că ce simți la un moment dat trebuie validat sau nu de celălalt: „Nu plânge, de ce plângi!? Copiii puternici nu plâng!/De ce te temi? Nu există monștri sub pat! Sunt doar în imaginația ta! Nu fi fricos!/ E greu? Nu-ți place? Ei, află că așa e viața: trebuie să faci și ce nu-ți place!” Au învățat astfel, să își suprime pornirile autentice, să nu își comunice gândurile și emoțiile, de teamă că ceea ce simt îi micșorează ca oameni.

Oana Moraru

Trebuie să fie aici mai mult decât o luare pe calea greșită – nici nu există așa ceva, dacă accepți că viața este un continuum, o creștere organică, un flux în care lucrurile se întâmplă cu un motiv anume, de neocolit.

Căutările declarate ale copiilor noștri, de plăcere și timp pentru stat degeaba trebuie să vină ca o contra-reacție la un neadevăr pe care l-am servit noi, probabil. O polaritate pe care am creat-o noi – aceea că viața e grea, o luptă, un șir de acceptări în afara plăcerilor noastre – a condus, la rândul ei, la o altă polaritate: o generație care e gata să petreacă ”la greu”, să uite de sine, să se abandoneze instinctului, independent de ochii dezaprobatori din jur.

Multe lucruri trebuie să fi pornit greșit de la abuzul afirmației în care am crezut cu toții, de generații întregi: aceea că nu trebuie să fim angajați mereu cu sufletul în tot ceea ce facem.

Căci despre asta este vorba când fluturi propoziții-ciocan pe deasupra capetelor copiilor noștri: „În viață trebuie să faci și ce nu îți place” – e un bumerang cu efecte devastatoare în formarea personalității lor.

Transmiți, odată cu ele, că viața este despre cum să te scindezi: cum să lași o parte din tine ruptă de cealaltă care face, dictat, lucruri împotriva voinței proprii.

Există, la un moment dat, în devenirea copilului – momente naturale care stârnesc tensiuni, frică, oboseală, neputință. Adică emoții care se înalță ca un baraj în fața pasului următor.

Generații întregi de părinți au crezut că își pot face copiii să treacă peste ele înghițindu-le, aruncându-le, punându-le de-o parte, ca nefiind acceptabile. Generații întregi de copii au fost făcute să creadă că ce simți la un moment dat trebuie validat sau nu de celălalt: „Nu plânge, de ce plângi!? Copiii puternici nu plâng!/De ce te temi? Nu există monștri sub pat! Sunt doar în imaginația ta! Nu fi fricos!/ E greu? Nu-ți place? Ei, află că așa e viața: trebuie să faci și ce nu-ți place!” Au învățat astfel, să își suprime pornirile autentice, să nu își comunice gândurile și emoțiile, de teamă că ceea ce simt îi micșorează ca oameni.

În fiecare moment în care îți ajustezi forțat ceea ce vine autentic din interior numai ca să placi celuilalt – părinte, profesor, partener, prieten – se întâmplă un fel de abdicare de la drumul în construcție care duce spre tine. În fiecare moment în care am fost învățați să acceptăm să facem ceva anume înainte de a ni-l asuma prin decizie proprie și cu inima deschisă, doar de dragul mulțumirii părinților noștri sau de frica lor, mai cade o piatră de la temelia puterii noastre interioare.

Pe termen scurt, o amenințare, un hei-rup de genul „taci și înghite, că așa e viața” – pare să dea rezultate: copilul se supune, își modelează trăirile ca să te mulțumească sau să te evite pe tine. De curând, un tată mi-a povestit că fiica lui ”funcționează” împinsă de la spate: puțin ridicat de glas, un pic de încruntătură, doze de dezamăgire declarată administrate temeinic după eșec; ca să știe binele de rău, aparent. Mi-a spus că nu face nimic de la sine, că școala nu e încă o plăcere și – de teamă să nu piardă calea – mai bine o ține din scurt și o împunge de pe margine, ca să meargă drept, potrivit și repede.

Pentru toți părinții care își condiționează copiii cu tot felul de trucuri ca să reușească, mai puțin cu încrederea și dragostea pentru cine sunt ei dincolo de succese și reușită: N-O SĂ VĂ MEARGĂ NICIODATĂ! Tot ce e forțat și reprimat în noi – toate lucrurile pe care le-am făcut de silă, de frică sau de rușine în copilărie – se întoarce mai târziu împotriva noastră sub formă de boli, de nervi, de tristețe, de instabilitate, oboseală și nesiguranță. Cât de greu ne este să acceptăm că viața este despre plăcere, despre libertate și satisfacție interioară? Câți dintre noi ”am ajuns oameni” la exterior cu prețul surpării de sine, în interior?

Oana Moraru

În spatele declarațiilor lui sunt, desigur, și iubire, și bune intenții. Ce nu știe el însă – alături de milioane de alți părinți, poate – este cum să perceapă lumea din interior către exterior. În afară, e posibil ca fiica lui să facă lucrurile mai bine de a doua zi: să citească mai mult, să ridice mâna mai des, să își dorească să fie prima. Înăuntru – acolo unde dezastrul nu se vede decât la vârsta maturității – lucrurile se surpă rând pe rând, discret, și fără ca fetița să o știe. Pentru că este prea ocupată să accepte că în viață se fac și lucruri care nu plac. Prea ocupată să primească aprobarea tatălui și să își alunge senzațiile adevărate care o fac să ezite, să nu fie suficient de atentă sau să își ascută suficient de bine memoria care îi slujește la învățarea contra-timp a tablei înmulțirii.

Nu e de mirare că mulți dintre copiii de astăzi depun armele pe drum. Noi nu aveam curajul s-o facem – lupta pentru supraviețuire a părinților noștri ne înfricoșa suficient să strângem buza de jos în încleștare și să luăm de bună afirmația că viața este și despre abuz acceptat.

Generația actuală de copii nu mai crește cu frica zilei de mâine. Crește cu frica părinților de a nu avea copii suficient de buni și competitivi, care să le umple ego-urile lor rănite. Numai că această lipsă a fricii – tradusă adesea cu lipsă de respect – îi împinge pe ei la extrema cealaltă: „nu mai vreau să fac nimic, vreau să mă simt bine pur și simplu”. De aici, tot mai mulți tineri care părăsesc școala înainte de vreme, tot mai mulți tineri care, aparent, nu știu ce vor face în viitor.

Nu e nici indolență, nici obrăznicie în afirmația lor, cred. Este o migrație naturală a spiritului uman către adevăratul sens al vieții: nu poți să fii într-un loc și să nu fii acolo în același timp. Nu poți face o treabă doar pentru că trebuie, fără să ți-o asumi din toată inima, chiar și așa cum este ea, mai puțin plăcută. Ea devine plăcută prin prezența mea, prin alegerea mea, nu prin reacția mea suprimată de om împins de la spate.

Pentru toți părinții care își condiționează copiii cu tot felul de trucuri ca să reușească, mai puțin cu încrederea și dragostea pentru cine sunt ei dincolo de succese și reușită: N-O SĂ VĂ MEARGĂ NICIODATĂ! Tot ce e forțat și reprimat în noi – toate lucrurile pe care le-am făcut de silă, de frică sau de rușine în copilărie – se întoarce mai târziu împotriva noastră sub formă de boli, de nervi, de tristețe, de instabilitate, oboseală și nesiguranță. 

Cât de greu ne este să acceptăm că viața este despre plăcere, despre libertate și satisfacție interioară? Câți dintre noi ”am ajuns oameni” la exterior cu prețul surpării de sine, în interior?

A trecut vremea aceea. Omenirea se îndreaptă cu pași rapizi către un alt nivel de conștiință: unul mai asumat, în care fiecare pui de om trebuie deja să învețe cum să își dezvolte un sistem de ghidaj interior, cum să aibă încredere în instinctele și emoțiile proprii.

Or, lucrul acesta se face numai în energia unor adulți care cresc și ei, odată cu copiii lor, întru noul adevăr: că viața nu este despre lucrurile neplăcute pe care le faci îndurând, ci despre cum te ridici deasupra lor, aliniat întâi la cine ești pe dinăuntru.

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Dan Dan Dan Dan check icon
    Ati inceput in ultima vreme sa scrieti articole pe care nu am rabdare sa le citesc.
    Cam asa era si cu scoala. Daca in 25 de minute nu ma prindea, nu imi mai bateam capul...De Ce atatea povesti ?
    • Like 0
  • "Căutările declarate ale copiilor noștri, de plăcere și timp pentru stat degeaba trebuie să vină ca o contra-reacție la un neadevăr pe care l-am servit noi, probabil."

    Joaca e principala activitate a puilor la multe specii. Contra-reactie? Cam greu de crezut!
    • Like 0
  • Oana,

    Cât e iarna de lungă, ma trezesc în fiecare dimineață să car lemne , să le arunc pe foc, să-i fie bine și cald familiei mele. Crezi ca o fac din plăcere? Oare nu mi-ar place și mie să lenevesc în fața televizorului în timp ce beau o cafea fierbinte? Nevastă-mea gătește cu stoicism ori de câte ori frigiderul stă să se golească. Crezi că plăcerea nespusă ce o regăsește în fața cratiței o motivează ? S-avem pardon!

    Pe bune, în viata nu faci întotdeauna ce-ți place!

    Și dacă 18 ani cât te țin acasă mama și tata n-ai făcut decât ce ți-a plăcut, educat în spiritul de a nu-ți reprima nici o dorință, n-ai aproape nici o șansă ca în anii ce vei fi pe cont propriu să construiești ceva. Și în nici un caz propria-ți fericire. Da , oamenii sunt construiți sa fie fericiți, să aleagă cea mai ușoara cale. Sunt însă momente cheie în viață când trebuie să pui umărul . Și încă din greu, fie că-ți place, fie că nu. Dacă ai un minim de exercițiu încă de mic în sensul ăsta, ai șanse să izbândești. Dacă nu... cam greu.
    Rolul nostru de părinti este ca folosindu-ne de experiența personală , să reușim să ii încurajăm pe copii noștri să scoată la iveală ceea ce au ei mai bun dar și să sesizăm din timp eventualele derapaje și să le gestionăm cu înțelepciune. Să-i susținem , să-i lăudăm, să-i felicităm când au chiar și cea mai mică realizare, să le dam aripi. Dar și să le deschidem încet-încet ochii : odată cu drepturile , apar și obligațiile.
    Reușim să le insuflăm copiilor noștri ideea că aceste obligații fac parte din cotidianul existenței noastre? Este rău să fixăm standarde înalte? Cât de înalte? Cât este aportul nostru și până unde lăsăm liberă exprimarea personalității copiilor noștri? Aici intervine finețea, pentru noi părinții. Cheia succesului este până la urmă echilibrul în toate.
    ȘTIU, NU E DELOC UȘOR DACĂ IȚI PASĂ....
    • Like 5
  • Anon check icon
    Si madam Moraru revine la vechile ei idei.

    „În viață trebuie să mai faci și ce nu-ți place” - complet adevarat. Cunoasteti pe cineva care face doar ce-i place? Dvs. sunteti un exemplu in acest sens, cumva? Cui ii place sa stea la vreo coada? Cui ii plac porcariile birocratice? Lista cu lucruri neplacute care trebuie facute macar din cand in cand se poate duce la nesfarsit. Ce e rau in a-i cultiva elevului o rezistenta la lucrurile neplacute, o capacitate de a trece peste ele in sensul de a-si rezolva problemele?
    "E un fel de axiomă, de propoziție neinterogată, pe care toți o luăm ca atare." - da, pentru ca e evidenta, dovezile sunt la tot pasul.

    "Până să îți dai seama bine, aproape tot traseul școlar ajunge să fie așa – un lanț de înghițituri grele, de experiențe nedigerate și emoții reprimate, în virtutea promisiunii de la capătul tunelului." - pe asta de unde ati scos-o? Eu o vad ca pe o exagerare si nimic mai mult.

    "O polaritate pe care am creat-o noi – aceea că viața e grea, o luptă, un șir de acceptări în afara plăcerilor noastre – a condus, la rândul ei, la o altă polaritate: o generație care e gata să petreacă ”la greu”, să uite de sine, să se abandoneze instinctului, independent de ochii dezaprobatori din jur." - OK, sa le luam pe rand. 1) Care era fraza initiala? „În viață trebuie să mai faci și ce nu-ți place” - nu spune nimeni sa faci DOAR ce nu iti place, ci doar sa nu clachezi cand dai de greu si sa fugi spre "party hard". 2) Credeti sincer ca cei care petrec la greu in loc sa depuna efort pentru invatare/munca o fac pentru ca le-au zis parintii ca in viata mai faci si ce nu iti place? Sau poate pentru ca vad atatea exemple de oameni "smecheri" care o duc bine din combinatii, pile si manarii si nu pentru ca ar fi muncit cinstit si investit timp si efort in educatia proprie?

    "„În viață trebuie să faci și ce nu îți place” – e un bumerang cu efecte devastatoare în formarea personalității lor." - vai cata emotie, ce tragedie. Apropo, de unde reies mai exact efectele devastatoare ale acestei fraze-bomba? S-a facut vreun studiu cumva?

    "Generații întregi de copii au fost făcute să creadă că ce simți la un moment dat trebuie validat sau nu de celălalt: „Nu plânge, de ce plângi!? Copiii puternici nu plâng!/De ce te temi? Nu există monștri sub pat! Sunt doar în imaginația ta! Nu fi fricos!/ E greu? Nu-ți place? Ei, află că așa e viața: trebuie să faci și ce nu-ți place!” Au învățat astfel, să își suprime pornirile autentice, să nu își comunice gândurile și emoțiile, de teamă că ceea ce simt îi micșorează ca oameni." - generatii intregi! Serios? De unde stiti? Sau cumva astea sunt probleme cu care va confruntati dvs. personal si atunci trebuie musai sa fie ale intregii generatii? Poate ca dvs. va aflati intr-o minoritate, aceea a celor care nu se pot ridica la nivelul unor standarde (ale lor, ale parintilor etc.) si se simt frustrati din cauza asta. Ati luat in considerare posibilitatea asta?

    "Este o migrație naturală a spiritului uman către adevăratul sens al vieții: nu poți să fii într-un loc și să nu fii acolo în același timp. Nu poți face o treabă doar pentru că trebuie, fără să ți-o asumi din toată inima, chiar și așa cum este ea, mai puțin plăcută. Ea devine plăcută prin prezența mea, prin alegerea mea, nu prin reacția mea suprimată de om împins de la spate." - asta e un deliciu! Da, doamna Moraru, stiti, cand ma apuc de curatenie, ma cuprinde asa o...bucurie, un fel de exaltare, cam ca o transa asa, pentru ca eu ma aflu in propria-mi prezenta! Si in faptul ca dau cu aspiratorul incep sa vad tainele universului si sensul vietii! Da, sensul vietii e negarea unei contradictii... oarecare. Genial, sublim, 10/10! Nu stiu ce ati fumat, dar vreau si eu.

    "Generația actuală de copii nu mai crește cu frica zilei de mâine. Crește cu frica părinților de a nu avea copii suficient de buni și competitivi, care să le umple ego-urile lor rănite." - si, desigur, ideea devenita deja laitmotiv in articolele dvs., si anume "competitia e naspa". De curiozitate, dvs. cum v-ati descurcat la concursuri de-a lungul timpului? Strugurii au fost dulci sau cam acri? Stati bine cu ego-ul?

    "Pentru toți părinții care își condiționează copiii cu tot felul de trucuri ca să reușească, mai puțin cu încrederea și dragostea pentru cine sunt ei dincolo de succese și reușită: N-O SĂ VĂ MEARGĂ NICIODATĂ!" - aoleu! Vai, doamna Moraru, nu mai tipati asa, ca va speriati cititorii! Pe noi, astia mai simtitori, cel putin. Era sa fac atac de panica, parol! Pai nu l-ati criticat pe domnul care mai ridica putin din glas? Pai e frumos? Pai nu e. Apropo, daca parintii folosesc si trucuri si dragoste si incredere cum e?

    "Câți dintre noi ”am ajuns oameni” la exterior cu prețul surpării de sine, în interior?" - imi place ca ati folosit cuvantul "noi", spune multe. Va dau un raspuns nu foarte exact dar corect la intrebarea dvs.: nu toti.

    "Or, lucrul acesta se face numai în energia unor adulți care cresc și ei, odată cu copiii lor, întru noul adevăr: că viața nu este despre lucrurile neplăcute pe care le faci îndurând, ci despre cum te ridici deasupra lor, aliniat întâi la cine ești pe dinăuntru." - daca tot ati folosit "intru noul adevar", puteati sa puneti si un "amin" la sfarsit. Ce va califica pe dvs. sa ne spuneti noua sau oricui altcuiva care este scopul vietii?
    • Like 2
  • eu (noi, de fapt) platim - renuntand la un posibil plus de bunastare - gradinita, scoala facultatea unor tineri (cei despre care vine vorba in textul de deasupra) si am vrea ca acveasta plata sa fie doar un imprumut;
    repectiv, ca de la un moment dat sa inceapa sa se intoarca ratele. binefacerile investitiei;
    ca la orice imprumut, exista masuri asiguratorii care sa conduca (stiu ca nu e mereu asa, ca o mai iei in barba) la o returnare sigura;
    se pare ca aceste masuri sunt desconsiderate (repetat) de doamna autoare;
    si, vedem ca imprumutul nu se termina : urmeaza ajutoare de somaj - consecinta a unor cariere prost sau prea entuziast alese, ba mai apar costuri suplimentare de la niste rataciti care au ignorat - ca, deh, e voie- averismentul sa nu o ia pe acolo (la propriu dar si la figurat)
    sigur ca un caz "Colectiv" presupune solidaritate sociala, dar si prudenta poate fi o componenta
    raman la parerea ca viata e grea si e usoara doar daca o traiesti pe banii altora fie ei parinti, fie ei contribuabili stupizi!!
    • Like 2
  • "Or, lucrul acesta se face numai în energia unor adulți care cresc și ei, odată cu copiii lor, întru noul adevăr: că viața nu este despre lucrurile neplăcute pe care le faci îndurând, ci despre cum te ridici deasupra lor, aliniat întâi la cine ești pe dinăuntru."
    Minunat articolul si foarte bine subliniat pentru cei care stiu sa invete sa fie parinti,pas cu pas ,in mod natural
    • Like 0
  • Mr.Oh check icon
    Oana se exprima feminin. Asa ca gaseste analogii diferite de cele folosite de barbati. Insa cu siguranta nu se gandeste ca "play hard" inseamna sa lenevesti. Vrea sa spuna "invata jucandu-te". Invata in mod natural, fara stres. Adapteaza-te calm, cu zambetul pe buze. Ai o singura viata. Bucura-te de ea. Si nu trai crispat si speriat de ziua de maine.
    Noroc cu barbatii razaboinici care ii baga in cap copilului cum sta treaba pe lumea asta.
    In toate e nevoie de echilibru. O sa vedem ce aduce viitorul.
    • Like 0
  • check icon
    Mie articolul asta mi se pare un mare bullshit. Am cunoscut atatia "analisti", "coach"-i si alti "cunoaste-te pe tine" incat nu mai mira-inca unul (una) in plus.
    Draga Oana, tin sa-ti comunic ca daca nu muncesti, iti poate fi bine o vreme (atata timp cat gasesti vreun fraier care sa-ti cumpere talentul pentru a-ti da de mancare). Dupa un timp nu se va mai gasi nimeni dispus asa ca ori te apuci de "work hard" ori ai pus-o de un "party finale".
    Din pacate tre'be sa te informez ca maimutele antropoide s-ar fi distrat si ele, cat e ziua de lunga, dar au descoperit ca nu le culegea nimeni fructele pentru masa. Asa au descoperit ca - daca culeg- traiesc.
    Ce poate fi mai simplu?
    Povestile cu "lasa ca isi da seama la tarziu ce vor sa faca" o traiesc americanii- si e o drama in toata puterea cuvantului. Semi-imbecili care ar munci-dar nu stiu cum si ce. Carora li se par grele cele mai simple joburi. Care obisnuieac sa traiasca pe wellfare pentru ca e ajuns pentru ce au ei nevoie si-atunci cand nu le ajunge si petru crack -te ataca pe tine pe strada sa le dai cei 2-3 -10 dolari plus ceasul.
    Cam asta-i crudul adevar: nu inveti/muncesti: nu ai.
    Si inchei cu o zicala neo-santiereasca:
    "Cine a amestecat bere si whiskey in liceu amestecă mortar cu nisip si ciment dupa"
    • Like 4
  • Lumea asta a generatiei play hard si a ridicarii nivelului de constiinta si indreptarea spre esenta vietii, acea de enjoy life, este minunata. La fel si parintii care isi indeamna copilul sa faca cea ce simte el ca ii place, ca il defineste. Dar aceasi lume e inca sustinuta material si fizic de generatiile de work hard si "trebuie". Cand va fi pe barba ei, planeta asta care functioneaza ca acum, fiindca, se sap santuri, se desfunda canale, se sacrifica animale in abator, se sudeaza se varuieste, se betoneaza, se trag cabluri si as putea enumera la nesfarsit meseriile obligatorii si deloc cool, deci lumea asta va face implozie. Si sa vedem unde duce play hard si spiritualitate si exprimare artistica, in materialitate de ev mediu.
    • Like 7
    • @ Arpad Baricz
      check icon
      Subscriu!
      • Like 0
  • Superb articolul!!! Greu de aplicat pentru noi parintii care invatam odata cu copii nostri inteligenta emotionala, emotii, empatie....dar rezultatul "efortului" ca si parinte este de nemasurat!!! Felicitari pentru articol si analiza inca odata!!!
    • Like 0


Îți recomandăm

Diabet

În România, 1.785.300 de persoane milioane de adulți cu vârste între 20 și 79 de ani au diabet, în fiecare an 19.000 de oameni sunt uciși de această afecțiune. Sunt cifrele seci din spatele unui suferințe care afectează viețile a 1 din 10 adulți români și, totodată, viețile familiilor acestora, în contextul în care la nivel mondial 1 din 11 oameni suferă de diabet. (Foto: Guliver Getty Images)

Citește mai mult

Om de afaceri

Să începi și să crești o afacere în România este astăzi un act de curaj sau, poate, de nebunie. Ar fi mult mai simplu să stai, sau să te angajezi la stat, sau să fugi mâncând pământul, îngroșând rândurile celor patru milioane de refugiați economici din România.

Citește mai mult

Copil cu steag

Marea majoritate a celor care au fost complici sau au participat la represiunea participanților la Revoluția din 1989 au ocupat imediat după '90 funcții importante în servicii și structuri ale statului, astfel încât interesul lor ca aceste detalii să nu fie descoperite a fost absolut vital, susține istoricul Mădălin Hodor, cercetător CNSAS, într-un interviu acordat Republica.ro. (Foto Guliver/Getty Images)

Citește mai mult

formulare

În forma publicată în Monitorul Oficial, persoanele fizice ce obțin venituri din activități independente, profesii liberale, PFA, drepturi de proprietate intelectuală nu mai sunt scutite de plata contribuțiilor la CAS și CASS dacă au și venituri din salarii, deși în Nota de fundamentare a ordonanței de urgență erau scutite. (Foto: Guliver/Getty Images)

Citește mai mult