Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

Într-o zi, o româncă i-a scris un e-mail consilierului prezidențial pe educație din Finlanda. Ce a urmat este o lecție despre viață și școală

În 2010, Alexandra Anton, fondatoarea unui mic centru de limbi străine, participa la București la un forum dedicat educației. Acolo l-a auzit pentru prima dată vorbind pe Jukka Kangaslahti, consilier prezidențial pe probleme de educație în Finlanda, vorbind despre un sistem de învățământ care părea prea bun să fie adevărat. 

La finalul forumului, i-a scris acestuia un email în care curiozitatea se amesteca cu neîncrederea absolventului de școală românească. 

„Mi-a răspuns și mi-a scris că, dacă chiar îmi doresc acest lucru, va vorbi cu soția sa să mă găzduiască în casa lor timp de o săptămână, timp în care să vizitez școlile finlandeze”, povestește Alexandra Anton, care avea la acea vreme 25 de ani.

A aterizat în Finlanda, iar la aeroport o aștepta chiar consilierul prezidențial. „În acea vreme, politicianul român cel mai vizibil din Parlamentul European era Gigi Becali, care avea palat în centrul Bucureștiului și statui aurite”, își amintește tânăra. Când a ajuns la reședința înconjurată de pădure din orașul finlandez Turku, cea care i-a deschis ușa a fost doamna Kangaslahti. „M-am uitat în jur. Menajeră, ioc. Statui de aur, ioc. Erau doar ei doi. Jukka m-a întrebat dacă îmi este foame. I-am spus că nu, că voi mânca atunci când mănâncă și familia. Mi-a zis. Sigur îți este foame. O să mă duc în grădină să culeg niște sfeclă. Și s-a dus în grădină și a cules sfeclă”, spune Alexandra Anton (foto). Aveau cei doi un standard ridicat de viață? Cu siguranță. Însă în Finlanda însemnele bunăstării sunt altele: Să fii sănătos. Să trăiești până la adânci bătrâneți. Să ai grijă de familia ta și să faci tot ceea ce îți stă în puteri să faci.

Îți amintește de o vizită făcută atunci la o școală. „Părea o școală pentru bogați și am întrebat-o pe profesoară dacă este o școală pentru bogați. Mi-a spus că nu, deși părinții unor dintre elevi aveau bani. Mi l-a arătat pe un băiețel a cărei familie avea afaceri în domeniul mobilei, erau milionari. Și mi l-a arătat pe un altul: familia lui trăia din ajutorul social”. În 2011, Alexandra Anton s-a înscris la Universitatea din Turku, la un master dedicat învățării, mediilor de învățare și sistemelor educaționale, pe care l-a absolvit în 2014. Reîntoarsă în țară, și-a deschis la Ploiești un centru de educație de inspirație finlandeză, în care aplică principiile învățate la Turku.

Într-un interviu pentru Republica.ro, Alexandra Anton vorbește despre educația din Finlanda și despre valorile care ar putea fi însușite în România, în ciuda inerției uriașe a sistemului.

Dacă ar fi să rezumați sistemul finlandez de educație la un singur principiu care ar fi acela?

E destul de greu să aleg un singur principiu, căci doar un cumul de factori face ca acest sistem de educație să se remarce ca fiind atât de revoluționar. Dar dacă ar fi să aleg trei cele mai importante principii aș alege centrarea pe copil, echitatea și calitatea.

Sistemul educațional finlandez are în centrul său copilul. Orice decizie s-ar lua, la orice nivel, finlandezii au realizat după decenii de reformă că totul se va răsfrânge asupra copilului, elevului, studentului. Când un profesor finlandez are de completat un document, se întreabă automat: „Mă face această hârtie un profesor mai bun?” Dacă răspunsul este „da”, atunci o va completa, altfel nu. Pentru orice decizie luată în minister se analizează impactul ei asupra copilului. Puţine ţări ale lumii se pot mândri cu faptul că ţin cont de copii, deşi ei stau la baza oricărui sistem educaţional.

Echitatea înseamnă şanse egale pentru toţi de a reuşi din punct de vedere academic, indiferent de categoria socială din care provin. În toate şcolile din Finlanda poţi găsi copii de milionari şi copii din familii defavorizate învăţând cot la cot. Nu există „şcoli sau clase de elite”, nu există „clase de excelenţă” fiindcă toţi copiii sunt consideraţi a avea abilităţi înalte şi un potenţial ce rămâne de descoperit, acesta fiind rolul principal al şcolii.

Calitatea se referă la tot ceea ce primeşte copilul în şcoală, de la condiţiile de învăţare (lumină naturală, clase curate, materiale didactice), până la actul educaţional (curriculum, predare, învăţare, evaluare). Nimic nu este neglijat, nimic nu se face la întâmplare şi îmbunătăţirea acestui sistem educaţional este vizibilă de la un an la altul. În Finlanda educaţia chiar este prioritate naţională.

Care sunt cele mai importante valori pe care le învață copiii în acest sistem?

Micul finlandez îşi învaţă devreme drepturile, iar asta presupune să ştie şi care sunt drepturile altora şi limitările lui. Sistemul educaţional este primul context, unul social, în care copilul învaţă cum să relaţioneze, cu respect şi încredere în ceilalţi. Profesorii stabilesc regulile împreună cu elevii şi le respectă deopotrivă, ţinându-se cont de nevoile tuturor, nu doar de ale copilului, părintelui sau profesorului. Toţi aceştia sunt importanţi pentru ca lucrurile să funcţioneze!

Cum sunt structurate lecțiile? Cum sunt predate materiile?

Au existat zvonuri conform cărora finlandezii renunţă la materii. Nici gând, vor continua să predea materiile luate separat şi în plus, aici apare elementul de noutate, vor învăţa şi teme mai ample de interes. Când tratezi o temă precum încălzirea globală, este necesară o abordare transdisciplinară, care se referă la aspecte economice, geografice, ştiinţifice, altfel perspectiva este una limitativă.

Lecţiile în Finlanda au o puternică amprentă practică. Primul lucru pe care îl observi în clasele finlandeze este cât de puţin este folosită tabla. Nu se scrie după dictare (spre deosebire de stilul nostru, chiar şi cel universitar de predare), nu se scot copiii la tablă pentru a fi ascultaţi şi nu se dau aceleaşi teme tuturor copiilor dintr-o clasă. Lecţiile sunt prilej de învăţare profundă, căci după ore copiii nu petrec timp studiind, ci mergând la cluburi de după-amiază unde fac sport, învaţă să cânte la un instrument sau fac teatru. În timpul orelor, profesorul îi ghidează şi îi ajută individual să înveţe, petrecând puţin timp în faţa clasei şi aflându-se mai mult printre copii, încurajându-i să colaboreze. O clasă finlandeză e ca un roi de albine, unde fiecare ştie ce are de făcut, dar toţi au un scop comun.

Cum poți să îi faci pe copii să învețe cu plăcere?

Sunt convinsă că fiecare profesor care face asta are metodele lui. Când copilul se simte apreciat şi ascultat, când ştie că şi părerea lui contează şi că orice nelămurire ar avea se poate baza pe profesori şi pe părinţi, mediul lui este unul sigur şi învăţarea devine o plăcere. Desigur, progresul implică de efort, însă dacă efortul este apreciat, încurajat şi înţeles de către profesor, atunci copilul va vedea greşeala ca pe un prilej de învăţare, nu ca pe destinaţia finală.

Sistemul finlandez se axează pe lecții transdisciplinare, în care copiii își însușesc cunoștințe din mai multe domenii făcând o activitate practică în echipă. Ne puteți da un exemplu în acest sens?

Încep cu o activitate pe care am văzut-o în Finlanda: la clasa a VI-a (ultimul an de şcoală primară) copiii învăţau la geometrie despre perimetre şi volume. O problemă din manual le solicita să calculeze de cât lemn au nevoie pentru a construi casa unei păsări dintr-o anumită specie. Desigur, asta implica să aibă cunoştinţe legate de dimensiunea unei asemenea păsări, câte ouă depune, etc. În atelierul şcolii, copiii (fete şi băieţi) aveau ca sarcină de lucru să realizeze casa respectivă, pe care ulterior o luau acasă şi ţineau un jurnal al acesteia pe care îl citeau periodic în clasă. Aşadar matematică, biologie, abilităţi practice, comunicare în limba maternă, toate acestea erau aplicate într-un singur proiect. Nici nu e de mirare că elevii erau nerăbdători să vină la şcoală pentru a lucra la acest proiect.

Noi la Yuppy Koti, centrul educaţional finlandez de la Ploieşti, aplicăm principiile transdisciplinarităţii de la cele mai mici vârste. Când gătim, lucru care se petrece săptămânal, folosim noţiuni de limbă engleză, matematică (ingredientele trebuie numărate, cântărite şi măsurate), ştiinţe (aluatul creşte, zahărul se dizolvă etc.) şi comportament social (învăţăm să punem masa, să servim, să mâncăm etc.). Luăm aceste cunoştinţe şi le folosim şi la atelierele de ştiinţe (observăm ce se întâmplă cu o bucată de pâine sau cu sucul de mere după câteva zile), de învăţare în aer liber (verificăm dacă melcii sau furnicile beau şi ele suc de mere).

Când învăţarea este privită transdisciplinar ea capătă o perspectivă nouă, holistică, mult îmbogăţită şi chiar mai realistă decât atunci când izolăm noţiunile. Acesta este farmecul transdisciplinarităţii!

Care este raportarea finlandezilor față de evaluări, examene, note?

Finlandezii au multă consideraţie pentru evaluarea formativă, cea care se face zi de zi, prin feedback, propria evaluare şi evaluarea dintre colegi. Drept e, la ei se pune o notă pe semestru, echivalentul mediei de la noi. Fascinant e că notele nu sunt niciodată folosite pentru a înlesni managementul clasei, ci informat şi constructiv. Înainte de a se trece această notă în catalog se discută cu copilul şi cu părinţii, pentru ca semnificaţia notei să fie bine înţeleasă. Fiecare profesor are libertatea de a alege câte testări să dea şi ce fel de proiecte să desfăşoare cu copiii, astfel încât fiecare copil să-şi atingă obiectivele de învăţare fixate şi discutate la începutul semestrului în cazul fiecărei materii. La sfârşit, fiecare copil poate spune singur dacă şi-a atins obiectivele şi ce are de urmărit în continuare.

Ați vizitat școli finlandeze. Ce v-a uimit acolo?

Deja am amintit câteva aspecte surprinzătoare pentru ochiul unui fost elev şi actual profesor crescut şi educat mai ales în şcolile româneşti. Mi-a plăcut foarte mult că în şcolile finlandeze există un grad sporit de relaxare şi de seriozitate în acelaşi timp. Profesorii, părinţii şi copiii ştiu de ce se află la şcoală, ştiu că este alegerea lor să fie acolo şi fac echipă bună împreună. Simţi imediat ca fiecare individ conteză. Sunt toţi pentru unul şi unul pentru toţi.

Există ceva ce am putea prelua, în mod realist, din modelul finlandez, având în vedere felul în care arată sistemul educațional din România și faptul că are o mare inerție?

Putem lua multe nu doar de la finlandezi, ci şi de la alte sisteme educaţionale. Ce am învăţat în Finlanda este că deschiderea faţă de învăţare continuă a adulţilor (mai ales a profesorilor) poate face minuni. Profesorii finlandezi au un mare apetit pentru învăţare şi împrospătare, iar asta cred că vine din interior, din convingerea că fiecare dintre noi poate fi mâine un pic mai bun decât a fost ieri, iar astăzi poate face diferenţa. Orice sistem este suma oamenilor care îl compun şi sistemul nostru nu face excepţie de la regulă.

Ce anume ar putea prelua părinții români din viziunea finlandeză asupra educației, astfel încât să își ajute copiii să își dezvolte abilități pe termen lung și să aibă o atitudine sănătoasă față de învățare?

Părinţiilor cu care eu lucrez le spun de câte ori am ocazia cât de importanţi sunt pentru copiii lor. În plus, niciun profesor nu este în viaţa unui copil un timp atât de îndelungat precum părintele său. E valabil oriunde în lume. De aceea este important ca părinţii să-şi asume deciziile luate şi să aibă curajul de a o lua de la capăt atunci când soluţia găsită nu a avut rezultatele dorite. E uman să greşim şi e inteligent să învăţăm din greşelile noastre şi ale altora.

Părinţii români care au încredere în copilul lor, care sunt interesaţi de educaţia lui şi colaborează cu profesorii au şanse sporite de a lua decizii inspirate. Oţetul nu se obţine într-o singură zi, iar învăţarea, care este tot un proces natural, cere timp şi răbdare. Eu n-am întâlnit copii care abordaţi corespunzător, uman, cu blândeţe şi cu fermitate, să nu-şi dorească să înveţe. Când însă depăşim limita fizică şi psihică în mod repetat, copiii nu vor întârzia să ne transmită semnale. Eu cred foarte mult în încredere, a părintelui în copil, a copilului în profesor, a profesorului în părinte şi invers. Finlandezii spun că e nevoie de un sat întreg ca să creşti un copil.

Ați cunoscut profesori din sistemul românesc de stat care s-au reinventat și au reușit să ajungă la sufletul și mintea elevilor lor? Cum s-a petrecut acest lucru?

Profesori care s-au reinventat uluitor, nu. Am cunoscut însă oameni care aveau în stare latentă toate aceste nevoi şi care, simţindu-se încurajaţi şi înţeleşi pur şi simplu au înflorit, au devenit mai încrezători în sine şi au ajuns să-i inspire şi pe alţii. Când un profesor predă, el transmite înainte de toate entuziasm sau lipsa de entuziasm, care nu se poate măsura, dar se simte imediat. Am ajuns la concluzia că şi în România avem profesori curajoşi care pot comunica mai întâi cu sufletul copilului şi apoi cu mintea sa. Mi-aş dori să cunosc din ce în ce mai mulţi în anii care vin.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Am avut norocul de a lucra cu doi oameni pentru care sufletul copilului era cel mai important lucru. Se întâmplă în România, într-o grădiniță cu program prelungit din Bârlad. Cele 2 cadre didactice încă mai pun trup, suflet și extra mult timp in crearea unor activități interesante, interactive și supercaptivante pentru prichindeii care așteaptă cu nerăbdare să calce pragul grupei in fiecare zi. Se inspira de peste tot, se dăruiesc, se implică și implică tot felul de oameni in procesul de educație, totul pentru binele suprem al copiilor lor. Ana Bejenaru și Mihaela Pleșu va port in suflet si ma bucur ca am avut si am ocazia prin intermediul paginii voastre sa ma un spor din dăruirea voastră!
    • Like 0
  • am vaga impresie ca si cei care au vazut, nu au inteles... admira aproape mistic. admira rezultatele. dar care e principiul? pai... cresterea naturala si alimentarea fiintei care creste cu ceea ce are nevoie! descatusarea ADN-ului, eliberarea fiintei vi de indoctrinare, dresura, de scalvia sistemului. rezulta un sistem in care oamenii sunt cu adevarat liberi, dotati cu talentele lor naturale alimentate la maxim de societate... uluitor!!!
    • Like 0
  • Stimata doamna Raluca Ion, v-ati intrecut pe dumneavoastra insiva cu acest articol. Nu exista ceva mai important ca educatia copilului. Cat despre doamna Alexandra Anton, extraordinar om. Isi doreste sa faca ceva bun pentru copii sa transmita ce crede ea ca le-ar putea fi de folos in viata. Pasajul asta mi-a spus acest lucru. "Când gătim, lucru care se petrece săptămânal, folosim noţiuni de limbă engleză, matematică (ingredientele trebuie numărate, cântărite şi măsurate), ştiinţe (aluatul creşte, zahărul se dizolvă etc.) şi comportament social (învăţăm să punem masa, să servim, să mâncăm etc.). Luăm aceste cunoştinţe şi le folosim şi la atelierele de ştiinţe (observăm ce se întâmplă cu o bucată de pâine sau cu sucul de mere după câteva zile), de învăţare în aer liber (verificăm dacă melcii sau furnicile beau şi ele suc de mere)". Va doresc sa fiti sanatoasa, putere si ajutor de la Dumnezeu sa va traiti visul si sa "contaminati" cat mai multi copii. Nu va pierdeti timpul cu establishmentul educational romanesc, e munca de Sisif, oamenii nu se schimba, dar copii se formeaza.
    • Like 0
  • Sa schimbi un sistem este mai greu decat nasterea unuia nou. Scolile sunt au o alta organizare, profesorii au alt nivel de pregatire.
    • Like 1
  • Nu cred ca in Romania se va putea implementa un altfel de model de scoala. Cel care este acum va ramane pt foarte mult timp, pt ca actuala scoala tomaneasca este o afacere pt multi, iar materia prima e elevul/studentul si nu in sensul ca el va fi modelat, ci ca de pe spatele lui se vor castiga multi bani.
    • Like 1
  • Voi admira acea persoana sau grup de persoane care vor reusi sa introduca in programa scolara obligatorie ore de dezvoltare personala ( cu tot ceea ce presupune: comunicare, vorbit in public, dezbatere). Ar fi un mare prim pas inainte in invatamantul romanesc.
    • Like 3
  • Felicitari pentru articol! Si multumesc! :)
    • Like 1
  • Frumos articol, ne umple de incredere si speranta. NOI trebuie sa ne preocupam de copiii nostri ACUM. Ei sunt viitorul dar ca societate noi ne traim doar prezentul plin de angoase. Am fost la scoala privata si suntem acum la scoala publica...cu lipsurile de rigoare dar cu un mare noroc. Va invit, daca aveti timp, la Cluj-Napoca sa il cunoasteti pe domnul invatator Iuliu Abrudan. As putea sa ii aduc elogii in sute de randuri dar va las sa-l descoperiti. Are 60 de ani, e ca si timp din vechiul sistem...dar ca si invatator traieste si practica in propriul lui sistem. De noi parintii incearca sa se apropie ca si de niste fosti elevi. E greu sa sadesti ceva in mentalitatea a treizeci de parinti...dar in cea a unei societati. Copiii nostri au nevoie de o schimbare ACUM....nu peste 20 de ani cand ei vor fi parinti si vor fi crescut pe principiu e bine si asa.
    • Like 2
  • e musai de zis ca nu doar scoala filnandeza e deosebita, ci si familiile finlandeze! Noi avem in jur nordici, fetita mea e prietena buna cu o finlandeza, si echilibrul si respectul e vizibil prin fiecare gest.
    • Like 2
  • bluenavy check icon
    Realist vorbind: oricat de mult am plati un profesor, el nu va putea educa un copil care nu are minima educatie sociala de acasa, care nu accepta cand greseste (jigneste, agreseaza, deranjeaza), nu stie sa respecte diferentele intre oameni, nu are notiuni de buna purtare si nu intelege ca exista limite intre care unele lucruri sunt acceptabile. Acum sa inmultim acest copil neinvatat cu doi, trei sau mai multi si sa ne imaginam propriul copil in acea clasa. Si sa ne imaginam profesorul de la acea clasa. E Vestul Salbatic. In orice societate este nevoie de un standard minim de comportament la care adera toti: copii, profesori, parinti, indiferent de filosofia lor personala de viata, si fara de care nu se poate face nimic, cu atat mai putin educatie. Banuiala mea e ca asta au in Finlanda. Acum va intreb: daca accesul la o institutie de invatamant (scoala, liceu, facultate) (inclusiv al cadrului didactic) ar fi conditionat de o evaluare simpla a manierelor (de baza), intelegerii a ceea ce e acceptabil si ceea ce nu e acceptabil (comportamental), capacitatii de a-si recunoaste greselile, dorintei de a se intelege cu oameni diferiti de el/ea (dupa un curriculum national public) oare am avea niste parinti mai implicati, niste profesori mai putin stresati si niste copii mai fericiti? Mai mult, daca avem o evaluare initiala, putem avea si evaluari de parcurs, care ne vor arata, pe masurate, evolutia abilitatilor sociale, autocunoasterii si educatiei civice ale fiecarui copil in respectiva clasa - ceea ce ne permite sa remuneram pe profesori in functie de aportul lor la acest lucru (pe langa criteriile pur cantitaive de cata carte stiu copiii, cati trec examenul de bacalaureat, cati olimpici pregatim, cati trec examene de admitere, etc). Vor aparea proiecte comune parinti-profesori-copii pentru ca si unii si altii au de castigat? Vor aparea unitati de diseminare a informatiei pentru cei care isi doresc sa mearga la scoala? Ne va da posibilitatea sa ne ocupam de ceea ce conteaza si sa imbunatatim sistemul noi, impreuna, in loc sa asteptam de la altii?
    • Like 2


Îți recomandăm

Banca Transilvania-logo

Finanțăm spitale, fabrici, şcoli, universități de stat şi private, baraje şi hidrocentale, autostrăzi şi cabinete veterinare, dar şi sute de mii de oameni. Susținem tot atâtea planuri şi vise ale românilor. Suntem cel mai mare finanțator instituțional al Statului prin impozite şi titluri de stat, precum şi al mediului de business românesc. Facem asta cu capitalul şi datorită competențelor acumulate în cei 25 de ani, aici, în țara noastră.

Citește mai mult

Café Istanbul

Boabe de cafea Arabica Mocha din Yemen se adaugă boabelor din India și Indonezia și te poartă cu simțurile într-un bazar oriental din alte vremuri. Amestecul exotic, intens, cu ale sale note condimentate, ce amintesc de piperul negru, te invită într-o călătorie prin istorie al cărui punct terminus este veacul în care Istanbulul, numit pe atunci Constantinopole, era cel mai bogat și mai populat oraș din lume și forfotea de viață și de tentații.

Citește mai mult
sound-bars icon