Ministerul Educației a făcut marți public noul plan-cadru pentru învățământul gimnazial, care va fi aplicat începând cu anul școlar 2017-2018. Acesta prevede, între altele, creșterea numărului de ore de limba română de la patru la cinci, introducerea disciplinei informatică și TIC (tehnologia informației și a comunicațiilor), studierea limbii latine în clasa a VII-a, în loc de a VIII-a.
Potrivit planului cadru, elevii de gimnaziu vor mai studia disciplina educaţie socială: gândire critică şi drepturile copilului, toleranţă şi educaţie interculturală, educaţie juridică şi cetăţenie democratică, educaţie economico-financiară şi antreprenoriat.
Într-un interviu pentru Republica.ro, Oana Moraru, consultant educațional și fondatoarea școlii Helikon și a platformei Vocea Părinților, critică noul document. „Planurile astea cimentează mentalitățile noastre depășite. Mai mult, dau perdeaua la o parte de pe fața imposturii noastre administrative și mai ales, de pe fața academicienilor noștri subordonați politic”, spune ea.
Cum s-a ajuns la actuala formulă a planului cadru pentru gimaziu, atât de așteptat și discutat?
Întrebarea isinuează cumva că aceste tabele sunt produsul unor îndelungate și constructive dezbateri. De fapt, nu „s-a ajuns” deloc la aceste planuri-cadru; de la ele s-a plecat și tot la ele ne-am întors, după un ocol teatral, de imagine, cu multe fumigene și voci media prinse inocent în horă. Aceast plan cadru nu este rezultatul unor negocieri inteligente, așezate pe nevoile noastre de a ne mișca într-o anumită direcție. Singurul lucru inteligent despre el este împachetarea într-un scenariu mediatic, numai bun să salveze reputația unui mandat. Chestia cu istoria și latinitatea a picat numai bine.
S-au păstrat disciplinele întocmai, s-au mutat dintr-un an în altul, s-au adăugat câteva titluri noi, care, de fapt, nici nu pot fi discipline în sine. Gândirea critică, conștiința multiculturală, spiritul tolerant, drepturile copilului, înțelegerea pârghiilor economice elementare - sunt, de fapt, valori la care trebuie să ajungem prin ceea ce predăm la toate celelalte discipline.
Pentru că sunt inserate separat și prezentate ca inovație, sunt în măsură să spun, fără perdea, că oamenii ăștia de sus care iau decizii fie ne cred proști pe toți, fie sunt chiar ei astfel. Când așezi inovația separat de trunchiul comun, e ca și cum ai spune că punem de-o parte lucrurile serioase (adică pedagogiile noastre prăfuite) și chestiile noi le băgăm așa, ca pe un corp străin și exotic ca să ne facem că știm despre ce e vorba. Din păcate, ăsta e adevărul: educația pentru gândire e încă un lucru exotic în România.
Noi, ăștia, care mai vrem libertăți, trebuie să o facem pe burta goală; că la 6-7 ore pe zi la școală, numai de inovație n-o să le ardă copiilor.
Vorbim de ani întregi despre cum putem să face o școală mai bună pentru copiii noștri. Reușesc noile planuri cadru să se îndrepte spre acest scop ?
Nu, dimpotrivă. Planurile astea cimentează mentalitățile noastre depășite. Mai mult, dau perdeaua la o parte de pe fața imposturii noastre administrative și mai ales, de pe fața academicienilor noștri subordonați politic.
Se presupune că aceste planuri sunt rezultatul unor cercetători și al unor experți cu ceva morgă intelectuală, despre care se vede clar că nu au voie să deranjeze pe nimeni, că nu își permit să gândească în afara intereselor imediate de campanie sau a reflexelor noastre totalitare, de control. Nu știu dacă e comic sau extrem de trist faptul că ministrul a ieșit și a zis că de-acum avem mai mult timp la dispoziție pentru opționale, adică pentru libertatea școlilor de a-și decide o felie mică de curriculum.
De acum, culmea, aceste așa-zise libertăți au fost aruncate și mai departe de trunchiului-comun care a devenit și mai lăbărțat, și mai înțepenit. Noi, ăștia, care mai vrem libertăți, trebuie să o facem pe burta goală; că la 6-7 ore pe zi la școală, numai de inovație n-o să le ardă copiilor. Și asta, în contextul în care profesorii au aceeași normă, stau 3-4 ore pe zi.
Vedem o serie de materii noi, vedem niște mutări de discipline de la o clasă la alta. Ce efecte vor avea aceste schimbări asupra copiilor?
Niciun efect. Adică nu altul, afară de sila, plictisul și oboseala pe care le citim în ochii majorității.
Încă o dată, aceste nume noi nu sunt materii. El nu pot fi predate distinct de curentul majoritar al pedagogiilor practicate la restul orelor. Când ai 90% din materie transmisă pe căi reproductive, nerelevante, obositoare și neancorate în raționamente autentice, n-o să salvezi nimic în mentalitatea și atitudinea cognitivă a copiilor dacă le predai o oră pe săptămână despre cum putem fi critici, toleranți sau creativi. Dimpotrivă, îi bagi pe toți într-un grav conflict, în sensul că le amintești sistematic cât de ipocriți suntem. Din păcate, exact principiile gândirii critice cad printre liniile acestui tabel numit „plan-cadru”: nu e nici plan – pentru că nu are valoare transformativă; nu e nici cadru - e doar un zid înalt și gros după care ne-am obisnuit să trăim, fără să ne punem prea multe întrebări.
De fapt, mă gândesc că exact asta a fost intenția: să se creeze o oarecare tensiune emoțională despre cum profesorii și-ar putea pierde încadrările, pâinea, ca apoi să revenim, triumfător, cu încurajări și reasigurări că totul va fi bine. Adică la fel ca înainte.
Majoritatea profesorilor români este mediocră, școlile sunt medii agresive, nereglementate pe principii de sănătate emoțională și standard academic înalt. De ce ai vrea să îți ții copiii mai mult timp aici? Nu știu!
Există suficienți profesori pentru a preda noile discipline?
Da, există. Au fost formulate vag și pompos, ca să poată fi distribuite cui nu i se completează norma.
Crește timpul pe care elevii îl vor petrece la școală. Ca mamă și ca profesor, spuneți-ne, vă rugăm, cum credeți că îi va afecta acest lucru pe copii?
Ieri, ministrul Curaj a sugerat că părinții români își doresc să țină copiii mai puțin acasă și mai mult la școală. A vrut să pară generos, că își asumă o povară în plus. Majoritatea profesorilor români este mediocră, școlile sunt medii agresive, nereglementate pe principii de sănătate emoțională și standard academic înalt. De ce ai vrea să îți ții copiii mai mult timp aici? Nu știu! Mi se pare iresponsabil să apari în public, ca lider, și să nu amintești de fiecare dată care sunt bubele noastre, ce avem de făcut și încotro ne îndreptăm. Dacă tot ai creat un tabel - așa cum ai fost constrâns să o faci - n-are sens să îl girezi cu un optimism atât de grosolan. Mai bine spui adevărul, despre câte probleme avem și dai oamenilor puțină speranță și direcție. Faptul că ne prefacem, că ascundem sub preș cât de săraci și jos suntem, doar ca să salvăm onorabilitatea unui mandat - mi se pare cinic și trist.
În opinia dvs, cum ar fi trebuit să arate noile planuri cadru?
Despre planuri-cadru nu poți să formulezi opinii. Ele trebuie ancorate în viziunea noastră de țară, în profilul absolventului și în planurile noastre de măsuri ameliorative - adică de ridicare de la coada Europei, acolo unde suntem la testele de gândire, citit și socotit. Ar trebui să avem cicluri de recuperare și dezvoltare, cu planuri-cadru care se schimbă sistematic, în funcție de țintele atinse.
Deocamdată dezbaterea se duce primitiv între „mai multe ore- mai puține ore”, între așa-zisa echilibrare a ariilor curriculare, adică tot la niște socoteli numerice. După ce îți definești ce vrei să formezi - la nivel conceptual, faptic, emoțional și autoreflexiv, vei ști să creezi și sisteme de măsurare – adică itemii care arată unde ajunge copilul român la o anumită vârstă și în relația cu ținta unui ciclu școlar. După ce creezi sistemele de măsurare și evaluare, știi și ce să adaugi în scenariul unei zile - adică ce discipline, cu ce frecvență. Pentru că înțelegi, în sfârșit, că ele nu sunt scop în sine, ci instrumente prin care formezi minte, suflet, cetățenie, identitate etc. deocamdată școala românească este un scop în sine. Profesoratul este un scop în sine, normarea didactică este un scop în sine, funcțiile de conducere sunt un scop în sine. Noi încă nu ne-am făcut un scop din a pune toate astea în slujba creșterii copiilor noștri.
Ce măsuri realiste ar putea fi luate în acest moment pentru a crește calitatea sistemului educațional?
Formarea profesorilor, transmiterea urgentă a pedagogiilor care produc gândire vizibilă, crearea unui modele de lecție cu transmisie universală, printre toți înțepeniții de la catedră. Pe urmă, reformă administrativă, numirea oamenilor pe criterii de competență.
Apoi, descentralizare și acordarea libertăților de design pe curriculum și angajare a profesorilor, la nivelul fiecărei școli.
Schimbarea modului în care facem examinările naționale și introducerea unui sistem de monitorizare permanentă a calității actului didactic la clasă.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
La ora de istorie, câțiva băieți și câteva fete din clasă în loc să vină la ore au rămas în curtea școlii să joace baschet, crezând că nu vor face ora de istorie. Profesorul nu trimite pe nimeni să-i cheme la oră. Își predă lecția și cu 15 minute înainte de final se hotărăște să-i cheme pe cei din curte în clasă. Odată adunați le spune tuturor că vor da un test din lecția predată în acea oră, cu intenția vădită de a-i pedepsi pe cei care au rămas afară la baschet. A corectat toate lucrările și s-a petrecut un miracol?! Toți elevii și cei care au fost prezenți la oră și cei care au jucat baschet în curte au avut cam aceleași note. Toți au dat răspunsuri foarte slabe. În concluzie se poate spune că modul de predare a fost atât de plictisitor și ineficient încât prezența în clasă a devenit inutilă.
Ar mai fi de spus că este vorba de o oră de istorie la clasa a 6-a într-un liceu cu predare în limba germană și că manualul de istorie de clasa a 6-a este absolut necitibil. Este prost făcut, încărcat, un exemplu de prostie pedagogică și că profesorul de istorie este obligat să facă o repredare a materiei pe înțelesul copiilor (care este diminuat și de faptul că predarea se face în germană și germana nu este stăpânită de copii fiindcă ei sunt de fapt români și germana este pentru ei o limbă străină - aspect nedescoperit încă de inspectoratul școlar și de ministerul educației). Ideea este că vorbim de un profesor bun. Această anomalie a evaluării cunoștințelor elevului al finalul orei, dacă s-ar replica la toate materiile ar fi foarte relevantă pentru modul în care se face școală. În realitate în România nu se învață copii ci se predă materie. Dacă copii știu ceva este pentru că învață acasă și pentru că iau meditații. Ei în clasă nu învață nimic. Nici nu trebuie, ei trebuie doar să fie prezenți. Nici profesorii nu trebuie să-i învețe ceva, ei trebuie doar să-și predea materia, să aștepte să treacă timpul ca să-și ia salariul și să intre în vacanță.
Cine a redactat/editat articolul a avut un pic de neatentie - a omis 1 litera, poate si un acord. Pacat, mai ales cand vorbim de educatie si criticam un sistem. Copilul meu intra in clasa zero din toamna si mi se face frica vazand cum neatentia ajunge normalitate :( Poate vor fi puse literele la loc ;)