Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De trei ani, peste 300 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

Glonțul de diamant

Pentru cei aflați în grațiile zeilor se cheamă Putere, iar pentru cei coborâți din ascensor, Sistem. Dacă am face o trimitere la domeniul teatral, ar însemna să decupăm scena și să privilegiem doar culisele pentru a obține spațiul domestic al Sistemului. Cei care până ieri au defilat sub luminile rampei, astăzi afirmă cu seninătate că n-au cunoscut niciodată zona aceea unde mașiniști încercați dau viață himerelor, iar zânele schimbă șoapte complice cu zmeii. 

Cu acea falsă modestie scoasă din recuzita unui trecut de supunere, politicienii noștri își „asumă guvernarea” și coronița cu lauri a Puterii, în timp ce Sistemul e întotdeauna apanajul „celorlalți”, niciodată denumiți, dar care duc cu gândul la o rețea tentaculară infailibilă. Aceste tenebre sunt invocate mai întotdeauna la momentul căderii vreunui corupt mare în plasa justiției, iar sintagma de „stat paralel” face deliciul consumatorilor de gogoși de presă. 

Punerea în scenă vine împreună cu inventarea de noi personaje. Ajuns în fața judecătorului, politicianul nostru, dacă nu devine pacient, se transformă peste noapte în victimă. Aerul pios, de înmormântare, ia locul făloșeniei radioase de odinioară - vanitatea vexată se împodobește cu bărbi patriarhale și morgă de zeu rănit, amazoanele aprige ale tranziției încep brusc să invoce sindromul Bambi, iar doamne respectabile, care și-au sacrificat nepoții pentru o carieră dedicată „celor mulți”, adoptă culori și mine sumbre ce duc cu gândul la pădurile desfrunzite din noiembrie. Răzleț, apare chiar și specia hieratică a haiducului de laborator, aflat veșnic în goană, pe căluțul său de lemn, și agitând amenințător sabia de molid din dotare. 

E cât se poate de firesc ca acest grup eclectic de pretinși prigoniți politic să își dorească stoparea cu orice preț a elanului D.N.A. și revenirea magistraților la obediența de altădată față de politic. Arhiva SIPA se vrea oglinda pe care clovnul i-o pune în față Justiției, dacă e să rămânem în zona teatrului. E ultima găselniță a penalilor din politică, colacul de salvare dintr-un număr de tip Houdini. 

Ani de zile, domnii din subordinea lui Marian Ureche au cules, pe lângă taine din lumea infractorilor, și materiale compromițătoare despre judecători – comenzi politice, ascensiuni profesionale suspecte, decizii tranzacționate. Pe vremea când magistrații erau remunerați cu sume reprezentând cel mult jumătate din prețul unei mașini de spălat, telefonul scurt și numirile în funcție pe criterii de fidelitate față de un partid sau altul reprezentau, se știe, regula de bază a sistemului nostru judiciar. 

Moștenire a sistemului comunist, acest șantaj permanent la adresa profesiei de magistrat a reprezentat principala slăbiciune a justiției noastre de după 1989. Aceste vremuri de „aur” sunt regretate de mulți politicieni aflați acum în spatele gratiilor sau suferind prin sala pașilor pierduți. Demonizarea actului de justiție și transformarea în martiri ai penalilor din casta înaltă sunt deziderate ale campaniei inițiate de media obedientă. Mai mult de atât, aceste portavoci ale trecutului neconsolat vor să inducă și neîncredere față de instituțiile europene, ale căror decizii sunt percepute drept un cal troian în lumea acomodărilor bizantine dâmbovițene. 

Ajuns în fața judecătorului, politicianul nostru, dacă nu devine pacient, se transformă peste noapte în victimă. Aerul pios, de înmormântare, ia locul făloșeniei radioase de odinioară - vanitatea vexată se împodobește cu bărbi patriarhale și morgă de zeu rănit, amazoanele aprige ale tranziției încep brusc să invoce sindromul Bambi, iar doamne respectabile, care și-au sacrificat nepoții pentru o carieră dedicată „celor mulți”, adoptă culori și mine sumbre ce duc cu gândul la pădurile desfrunzite din noiembrie. Răzleț, apare chiar și specia hieratică a haiducului de laborator, aflat veșnic în goană, pe căluțul său de lemn, și agitând amenințător sabia de molid din dotare. 

Iulian Lepa

Posibila discreditare a unor magistrați cu trecut tulbure mai urmărește, pe lângă timorarea unor judecători sau procurori implicați în cazuri de corupție răsunătoare, pătarea reputației unei puteri în stat care în ultima vreme, sub presiunea forurilor europene și-a cucerit o tot mai pronunțată autonomie și o stimă de sine veritabilă. Iar amestecarea vinovățiilor în creuzetul relativismului balcanic ar duce la însăși decredibilizarea actului de justiție, ținta ultimă a acestei campanii. 

Dacă Justiția va rezista să-și privească în ochi trecutul va însemna că s-a despărțit de el definitiv, iar glonțul de diamant s-ar putea dovedi unul orb. Acum, lăsând la o parte stilul hiperbolic și abstract, să vedem mai exact geneza sistemului judiciar de după '89 și cine sunt în mod concret magistrații care conform legii dispun asupra averii și libertății noastre. Fiindcă dacă vorbim despre politică, ne referim la politicieni, iar dacă vorbim despre Justitie ar fi bine să ne raportăm la magistrați în carne și oase. 

În primul rând sunt oameni, cu toate calitățile si defectele specifice spațiului mioritic, cu nimic mai răi sau mai buni decât noi toți. Dat fiind că, din rațiuni practice, regimurile comuniste au preferat să păstreze formal noțiunea de sistem judiciar precum și aparatul aferent, deși justiția totalitar-comunistă era administrată în stilul ,,Judge Dredd", atotputernicul partid conducător fiind ataât acuzatorul, cât și juriul, judecătorul și călăul, este puțin spus că ,,magistrații" de dinainte de '89 erau doar docili, slugarnici, supuși si obedienți, aceștia fiind de fapt doar o simplă ipostază (în roba de aceasta dată) a atotputernicului partid conducător. Fiind superfluu de menționat că numirile se făceau în funcție de dosar de cadre, obediență, origine socială sănătoasă (prioritate având lăcătușii - mecanici cu facultatea de drept făcută la seral, la fără frecvență) etc, secretarul de partid arondat tribunalului stabilind liniile diriguitoare în materie de sentințe, și în mod special cele ce vizau gravele injurii aduse conducerii superioare de partid și de stat, atitudine dușmănoasă la adresa regimului, practicarea avortului ilegal etc, conform indicațiilor primite pe scara ierarhică. 

Într-un cuvânt, la momentul '89 aveam un sistem judiciar format din „magistrați" bine dresați în arta obedienței, pe parcursul a două generații, cu precizarea că printre aceștia nu este exclus să fi existat și oameni onești, lăsând la imaginația cititorului proporția acestora, dat fiind posibilitatea concretă de a putea accede în magistratură și a profesa această nobila profesie într-o dictatură comunistă, unde toți cetățenii erau verificati și controlați. 

După '89, puterea fesenistă, pragmatică și realistă, în loc să se dezică de fantomele trecutului din justiția comunistă, așa precum s-a întâmplat în țările baltice ori în Polonia, unde aceștia au fost demiși în masă, pur și simplu și a apropriat prin inamovibilizare această casta utila (art. 125 alin. 1 din Constituția din 1991), știind că din reflex și obișnuință aceasta va continua să le servească interesele pe parcursul a încă 15-20 de ani, cam cât mai dura la acel moment îndeobște o carieră în acest domeniu. Iar din păcate nu s-au înșelat deloc.

Lăsând la aprecierea cititorului posibilitatea mentală și umană raportată la puterea obișnuiței, ca un magistrat șters, obedient, fricos și slugarnic, de dinainte de '89, să se fi metamorfozat mental peste noapte în mod kafkian, începând cu anul 1991, deci la o diferență de aproape doi ani de zile, într-un destoinic magistrat independent, cu coloana vertebrală, supus doar legii și propriei sale conștiințe (sau ceea ce i-a mai rămas din aceasta după cariera în justiția comunistă) etc. Cu precizarea că este foarte posibil ca un segment mic dintre vechii magistrați, eventual cei de generație mai tânără, din motive ce țin de resortul naturii umane, care în sine este bună, să se fi autoreformat moral și mental în acești aproape doi ani de zile în mod voluntar.

Acum, ce se încearcă prin desecretizarea arhivei S.I.P.A.? Discreditarea de către P.S.D. cu probe mergând de la fapte concrete dovedite ori dovedibile și mergând până la bârfe de crâșmă cu privire la împrejurări întâmplate cu mult timp în urmă, a unui segment notabil de magistrați care anchetează/au pronunțat condamnări în dosare sensibile, acreditându-se astfel în mod întemeiat ideea cum că tagma magistraților nu-i cu nimic mai bună decât clasa politică;

Iulian Lepa

Altminteri n-ar fi fost posibilă devalizarea țării specifică anilor '90 și începutul anilor 2000 aproape cu impunitate, condamnările cu răsunet în acea perioadă fiind infime - doar niște corupți neinspirați care au reușit să deranjeze sistemul prin furt pe cont propriu sau neîmpărțirea „echitabilă" a prăzii, ipoteza cum că în această perioadă nu au fost judecați și condamnați pești mari, întrucât nu ar fi existat corupție și nici corupți, fiind desprinsă din bancul conform căruia în România există corupție, dar nu sunt corupți. Asta pe latura penală. 

Iar pe latura civilă, acum avem explicația idiosincraziilor instanțelor de judecată de după '90 față de restituirea bunurilor furate prin naționalizările comuniste. Iar cât privește măsura în care noua generație de magistrați de după '89, din comoditate, nepăsare ori teama de a nu le fi casate sentințele de către instanțele superioare de control populate de dinozauri de formație comunistă, să se fi format după chipul și asemănarea mentorilor săi, ori în subsidiar să fi luat atitudine împotriva fantomelor trecutului și a otrepelor comuniste dinozauroide, declanșând un adevarat război între generații etc, lăsam la aprecierea cititorului și în mod special la aprecierea justițiabilului care din varii motive s-a văzut silit a avea de a face cu Justitia din România. 

Dacă până în anul 2004 aveam o justiție (cel puțin în domeniul penal) obedientă, servilă și care nu deranja decât pe cine trebuie, începând aproximativ cu anii 2010, aceeași Justitie s-a dat de trei ori peste cap precum Greuceanu din poveste și a devenit contondentă și de neînduplecat, nimeni nemaifiind deasupra legii. Ori dacă ar fi să nu credem în basme, cred că ar trebui studiată cu atenție această metamorfoză kafkiană. Cine și cum sunt magistrații? 

Așa precum am mai spus, în primul rând sunt oameni. Intensitatea muncii pe care o desfășoară poate fi nu de puține ori de o dificultate fizică și psihică de-a dreptul inumană din cauza marelui grad de aglomerare a instanțelor și a stresului neuropsihic inerent. Drept pentru care, din motive mai mult sau mai puțin plauzibile, această castă se consideră privilegiată. Printre ei putem găsi atât carieriști și oportuniști lipsiți de scrupule, atât din rândul vechii, cât și din rândul noii generații de magistrați, ca să nu mai vorbim de magistrații șantajați/șantajabili, cât și oameni dedicați meseriei, cinstiți și onești. În ce proporție se regăsesc cele două, respectiv trei categorii? În proporția în care sunt specifice trăsăturile de caracter pe meleagurile mioritice, magistrații români nefiind nicidecum niște extratereștri față de obiceiurile pământului. 

Un bun indiciu în acest sens ar fi frecvența ridicării excepțiilor de neconstituționalitate direct din oficiu de către instanțele de judecată, oripilate, siderate etc, de neconstituționalitatea, samavolnicia si strâmbătatea unor legi, conform dispozițiilor art. 29 pct.2 din Legea 47/1992. Ori incidența si frecvența cu care magistrații ori organele profesionale ale acestora au protestat împotriva unor legi de o nedreptate de-a dreptul strigătoare la cer, precum Legea 112/1995 prin care statul vindea securiștilor la prețuri modice imobile furate (naționalizate), în cunoștință de cauză. Sau incidența cu care aceiași magistrați s-au opus împotriva aplicării faimoasei taxe vamale mascate de primă înmatriculare, rebotezată de câteva ori, care ne-a afectat pe mulți dintre noi, prin care statul percepea prin șantajul cu imposibilitatea înmatriculării autovehiculelor o taxă declarată vădit ilegală. Acestea fiind doar două exemple dintr-o multitudine de legi nedrepte și strâmbe. Într-un cuvânt, problema cu aparatul judiciar din România este de natură complexă și sistemică și își are într-o bună seamă originea în inamovibilizarea de către puterea fesenista în anul 1991 a unor dinozauri ce aparțineau trecutului. 

Este o mișcare inteligentă din partea pesedeilor în lupta lor crâncenă cu justiția, de genul: noi suntem ceea ce suntem, însă oare voi sunteți cu mult mai buni decât noi? Și chiar așa, sunteți oare? Notabil este că aceasta poate fi o cutie a Pandorei care odată deschisă, poate avea efecte secundare imprevizibile și nedorite de niciuna dintre părțile implicate.

Iulian Lepa

Acum, ce se încearcă prin desecretizarea arhivei S.I.P.A.? Discreditarea de către P.S.D. cu probe mergând de la fapte concrete dovedite ori dovedibile și mergând până la bârfe de crâșmă cu privire la împrejurări întâmplate cu mult timp în urmă, a unui segment notabil de magistrați care anchetează/au pronunțat condamnări în dosare sensibile, acreditându-se astfel în mod întemeiat ideea cum că tagma magistraților nu-i cu nimic mai bună decât clasa politică; Dezavantaje - odată ce aceste secrete devin publice, magistrații ce au făcut obiectul monitorizărilor S.I.P.A. devin imposibil de intimidat/flexibilizat, dat fiind că informațiile obscure cu care erau șantajați devin publice. Astfel, P.S.D.-ul, posedat parcă de complexul lui Frankenstein pentru că i-a scăpat creația de sub control, are la îndemână o singură lovitură de administrat tagmei magistraților, care până la urma urmei, precum am mai spus, sunt și ei tot oameni, altminteri mulți dintre ei supuși greșelii inerente naturii umane. 

Oricum, este de notorietate că în anii '90 salariile magistraților fiind de doar 100 dolari lunar, era imposibil de supraviețuit fizic și chiar mental cu un asemenea salariu de mizerie, împrejurare de care puterea de atunci nu era deloc străină. Ori, este foarte posibil ca un astfel de magistrat obscur din anii '90, silit de împrejurări să supraviețuiască după putință în acea epocă, astăzi, după 20 de ani, ca urmare a avansării ierarhice firești, să se găsească la I.C.C.J. ori la altă instanță de judecată de grad superior. 

Este însă la fel de posibil ca pesedeii să țintească mult mai sus, însă din cauza norului de fum să nu ne fi dat până acum seama ce anume urmăresc. Și anume să aibă în vedere chiar incidența aplicării în dosarele în care au fost condamnați, a dispozițiilor art. 453 pct.1 lit.d din Codul de procedura penală: ,,Revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când: ... d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză;", infracțiunea de care face vorbire textul legal mai sus arătat putând fi cu ușurintă chiar infracțiunea de Omisiune a sesizării organelor judiciare prevăzută de disp. art. 263 Noul cod penal : „Fapta funcţionarului public care, luând cunoştinţă de săvârşirea unei infracţiuni în legătură cu serviciul în cadrul căruia îşi îndeplineşte sarcinile, omite sesizarea de îndată a procurorului sau a organului de urmărire penală, potrivit legii de procedură penală, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 5 ani.", în speța fiind vorba chiar de omisiunea funcționarului public - judecător de a sesiza organului de urmărire penală cu privire la faptul că a fost șantajat cu mici și obscure secrete din trecut pentru a pronunța un anumit verdict de condamnare/necondamnare. 

Este o mișcare inteligentă din partea pesedeilor în lupta lor crâncenă cu justiția, de genul: noi suntem ceea ce suntem, însă oare voi sunteți cu mult mai buni decât noi? Și chiar așa, sunteți oare? Notabil este că aceasta poate fi o cutie a Pandorei care odată deschisă, poate avea efecte secundare imprevizibile și nedorite de niciuna dintre părțile implicate.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Îngrijorarea faţă de presupusele efecte negative asupra prestigiului justiţiei prin desecretizarea arhivei SIPA este exagerată. În mod asemănător se manifesta îngrijorare când a fost vorba despre dosarele clerului de colaborarea cu securitatea.
    Chiar dacă un arhiepiscop este cercetat într-un dosar penal, viaţa religioasă din această dieceză continuă să se desfăşoare normal. Chiar şi simplul cetăţean nu cade în păcatul generalizării. La fel pot să se desfăşoare lucrurile şi în justiţie. Or fi românii proşti, dar nici chiar atât de proşti încât să nu deosebeacă grâul de neghină.
    • Like 0
  • check icon
    Imi place articolul e foarte bun. Ideea este ca nu se vor linisti din praduiala pana legea nu e lege pentru toti. Magistratii sunt peste cap de ocupati pentru ca respectarea legii a fost facultativa pentru politicieni. Exemplul prost se propaga repede in societate si oamenii sunt dispusi sa incalce legea chiar daca ei platesc pentru asta iar politicienii si protejatii lor nu platesc. Lasand la o parte faptul ca in mod normal legea ar trebui sa fie la fel pentru toti as spune ca daca furi si esti politician - ai circumstante agravante si nu invers. Justitia e singura care poate sa porneasca Romania pe un trend ascendent. Cresterea asta economica din pix care se flutura azi prin fata noastra este doar un alt sclipici costisitor..
    • Like 0
  • Autorul, dl. Iulian Lepa face vorbire de o singura zona a justitiei, "absenteaza" in aceasta scriere, lipsa de profesionalism a magistratilor, precum si faptul ca nu numai psd, a folosit justitia in acesti 27 de anii.
    Sugestia poate fii necesitatea distrugeri arhivei SIPA, aceasta seamana foarte bine cu cele petrecute imediat dupa decembrie '89, exonerarea de raspundere individuala a activului de partid, securitate, militie si multe, multe altele.
    Consecintele se cunosc cu aproximate.
    • Like 0
  • check icon
    Foarte corecta ( din punctul meu de vedere) radiografie, atat a situatiei magistratilor ( ante si post comunism) cat si a mobilelor pe care le au diversele partide politice pentru a divulga ( ori nu) arhivele SIPA.
    Insa situatia asta nu poate trena la nesfarsit;
    La un moment dat ar trebui ca numarul incoruptibililor sa fie mai mare decat al celor corupti ( oare se poate? ) si sa se poata reveni pe fagasul notiunilor de "stat de drept", "dreptate", "corectitudine"
    • Like 1


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Chef Alex Dumitru

Bună parte dintre ingredientele proaspete pe care le utilizează în rețetele sale de adevărat făuritor de gust, chef Alex Dumitru le cumpără, de două-trei ori pe săptămână, din Piețele Obor, Domenii și Matache. Merge doar la producători testați, care au întotdeauna grijă să îi ofere materii prime de calitate. Totul trebuie să fie proaspăt, de sezon.

Citește mai mult

Eric Stab, Engie România

De la ultimele etaje ale clădirii în care se află sediul central al Engie România, când privești pe geam, îți poți imagina ușor o mare de panouri puse la muncă să capteze razele soarelui. „La finalul zilei, energia cea mai ieftină este energia pe care nu o consumi ”, spune zâmbind spune Eric Stab.

Citește mai mult