Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De patru ani, peste 500 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

În câte feluri pune un părinte întrebarea: „- Cât ai luat la mate?” Sau cum reforma în educație trebuie să înceapă cu noi, părinții

elevi scoala - Inquam Photos / Octav Ganea

Foto Inquam Photos / Octav Ganea

Citesc tot mai multe articole despre educație în care sistemul nostru românesc de a face școală este criticat: ba că este subfinanțat (lucru foarte adevărat, de altfel), ba că profesorii nu sunt bine pregătiți sau nu sunt dedicați, n-au „chemare” (unii da, alții dimpotrivă), ba că nu există infrastructura necesară (de la școli dărăpănate cu WC-ul în fundul curții, la școli elitiste unde profesorii nu știu să folosească tehnologia sau cu elevi cărora li se cer teme online, dar nu au acces la internet).

Însă, am văzut prea puține articole în care să se spună că educația începe de acasă. Că, în primul rând, dacă copilul nu învață, este și vina părintelui. Da, vina părintelui. Așa cum copiii olimpici sunt mai ales rodul părinților, nu al școlii. Ne tot mândrim ca țară cu Simona Halep, dar România n-a ajutat-o cu nimic să ajungă unde este. Părinții sunt cei care au sprijinit-o 100%. 

Se fac atât de multe cursuri de parenting și ne preocupăm să fim sau să devenim părinți mai buni atunci când avem copiii mici, dar pe parcurs uităm sau nu mai știm cum s-o facem. Ni se pare că dacă trimitem copilul la balet de două ori pe săptămână, la krav maga în weekend și dacă vine profa de engleză acasă la noi, atunci înseamnă că suntem părinți buni și că investim în educația copilului nostru. 

Pot să observ câteva tipologii de părinți:

  • Părinții care recompensează material notele:

„Cât ai luat la mate?”

„8, mama. Așa cum m-ai rugat.”

„Bravo! Uite, ia de aici niște bani să mergi în weekend la munte cu colegii.”

Așa sunt generațiile de copii care acum dau capacitatea sau bacul, ai căror părinți au fost prea preocupați să le dea meditații la toate materiile de examen, iar ei să avanseze în carieră.

  • Părinții care compară:

„Cât ai luat la mate?”,

„8, mama.”

„Și care a fost cea mai mare?” sau „Da` Popescu cât a luat?”. 

Aceasta este generația mea, a celor trecuți de 30 de ani. Părinții noștri erau prea preocupați de muncă, făceau eforturi financiare mari ca să ne dea meditații în anul terminal, înainte de examenele mari, capacitate sau BAC. Și voiau să aibă eforturile răsplătite. Voiau să se mândrească cu copiii lor.

  • Părinții care sunt indiferenți, pentru care „notele nu contează, ci contează ce ai în cap” sau „oricum nu se face școală, importantă este diploma” sau, mai rău, „toți oamenii mari au renunțat la școală. Vezi Bill Gates” (că tot este popular zilele acestea). Dar acești părinți pierd din vedere că Bill Gates a renunțat la facultate, nu la liceu. Mai mult decât atât, a renunțat la Harvard, nu la facultatea de Litere de la o universitate obscură.

Atâta timp cât încă mai avem părinți care cred că „bătaia e ruptă din rai” sau aplică „eu te-am făcut, eu te omor”, nu se va schimba nimic în sistemul de învățământ, indiferent cât de mult am investi sau câți miniștri am schimba. 

Atât timp cât avem părinți care își abandonează copiii în fața gadget-urilor sau le cumpără ultimul model de telefon înainte de a termina clasa I, educația va rămâne tot praf.

Atât timp cât părinții își vor da copiii începând de la grădiniță la tot felul de opționale și afterschool-uri și vor uita să mai petreacă timp cu aceștia, vom avea o generație de elevi sătui de școală în clasa a V-a și care cred că o vacanță all inclusive în Turcia este mai cool decât să mănânci mere de pe jos din grădina bunicii.

Atât timp cât vor exista părinți care le spun copiilor „nu pune mâna, că te murdărești” vom avea o generație de adulți frustrați și care vor gravita în jurul celor care nu au avut niciun fel de limite și au crezut că li se cuvine totul. Iar aceștia din urmă vor ajunge fie să ne conducă, fie pe antidepresive.

Dacă vrem un sistem educațional reformat, ar trebui să începem întâi cu noi, părinții. Iar dacă ne mai luăm în continuare după „capul plecat, sabia nu-l taie”, să nu ne așteptăm să avem copii care știu să ia decizii corecte și curajoase. Și nici să nu ne surprindă prea mult că nu avansăm prea mult ca societate.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Teodora check icon
    Practic, copilul nu trebuie atins nici cu o floare. Nu il intrebi ce nota a luat, nu il certi ca a luat un 4, nici patru de 4, eventual nu ii mai pui note deloc, nu il stresezi cu concursurile, cu examenele, in general nu il stresezi cu scoala, nu il pedepsesti, nu il compari cu nimeni, nu il lasi sa treaca de doua ore cu temele, nu il trezesti prea devreme, nu il pui la munca...
    Rezistenta la efort, rezistenta la stres sunt necesare pentru supravietuire, chiar si in secolul XXI. Copiii nostri nu vor trai in gradina Raiului, ci pe pamant. Ar trebui sa ii pregatim pentru viata reala, nu pentru utopii.
    • Like 1
  • Valentin check icon
    Câtă vreme nu vom avea un învăţământ bazat pe studii clare şi nu doar programe şi metodici pentru care nu ni se oferă nicio explicaţie nu putem vorbi de o reformă a sistemului educaţional. Pentru aceasta ar trebui:
    1) noţiunea de REZIDENŢIAT PEDAGOGIC pentru programele, metodicile şi manualele şcolare. Cel puţin 10 ani de predare în sistem la grupele de vârstă respective pentru ORICE persoană din comisiile respective;
    2) studii solide care să fundamenteze programele şcoare pe praguri de maturizare cognitivă şi afectivă;
    Din păcate nu avem aceste mecanisme şi sistemul nostru arată cum ştim.
    • Like 0
    • @ Valentin
      OK, de acord in ceea ce priveste studiile. De ce ar trebui insa ca orice persoana din comisiile responsabile de programele scolare sa fi predat 10 ani la grupa respectiva de varsta? In momentul de fata sunt profesori universitari care participa in acele comisii, care e marea problema cu prezenta dumnealor acolo? Care ar fi problema ca un psiholog care nu e neaparat si profesor sa participe la crearea acelor programe? Si de ce 10 ani? De ce nu 5? Sau 20?
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Latura psihologică a educaţiei este acoperită de pedagogie prin palierul psihopedagogic (psihologia educaţiei). În rest, rezidenţiatul didactic are aceleaşi principii ca cel medical.
      Cât despre studii, acestea nu există. Din păcate.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Medicina si educatia sunt doua lucruri diferite, asta ca sa nu mai vorbim de faptul ca rezidentiatul medical este de maxim 6 ani. Un psiholog cu specializare in pedagogie care nu e neaparat prof. - care ar fi problema ca o astfel de persoana sa faca parte dintr-un comitet care se ocupa de alcatuirea programelor?
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Am spus că PRINCIPIILE sunt aceleaşi, nu şi domeniile. N-aş spune că psihologii ar fi o problemă, ci din contră. Dacă ne uităm cu atenţie la programe, înţelegem imediat că partea metodologică e făcută de psihologi, în timp ce profesorii se ocupă strict de partea de conţinut. Care, de multe, ori nu se potriveşte cu sugestiile metodologice. Ceea ce nu-i un bai, pentru că programele din învăţământul românesc sunt nişte boluri imense cu salată. Găseşti de toate. Că nu se potrivesc unele cu altele n-ar fi o problemă.
      • Like 0
    • @ Valentin
      OK, deci nu ar fi nevoie ca toti participantii sa aiba 10 ani de predare la grupa respectiva de varsta. Puteti da un exemplu de un element din programa care sa nu se potriveasca cu unul din sugestiile metodologice?
      • Like 2
  • "Că, în primul rând, dacă copilul nu învață, este și vina părintelui. " - de acord. Parintii nu au cum sa nu aiba un rol in educatia copiilor.
    "Așa cum copiii olimpici sunt mai ales rodul părinților, nu al școlii." - pe asta nu stiu de unde ati scos-o. Sunt parinti profesori care isi ajuta copiii in pregatirea pentru olimpiade. Sunt profesori care fac pregatire de olimpiada pe gratis in afara orelor (caz in care parintii nu prea au de ce sa intervina prea mult). Sunt site-uri cu materiale de pregatire pentru olimpiade si copii care invata si se pregatesc singuri pentru olimpiade, pornind de la ce se face la scoala. Nu vad ce ar justifica o generalizare. Comparatia cu Simona Halep nu mi se pare corecta. Cu o ora de sport pe saptamana la scoala care mai mult ca sigur nu include tenis putem sa spunem ca rezultatele Simonei nu au legatura cu ce se face la scoala. Cand vine vorba de olimpiade la mate, fizica etc. lucrurile nu mai stau chiar asa. Materia de olimpiada e diferita de ce se face la clasa, dar se bazeaza pe ce se face la clasa, n-ai cum sa pornesti de la 0.
    "Atât timp cât avem părinți care își abandonează copiii în fața gadget-urilor... " - depinde mult si de cati parinti fac lucrurile astea. Daca vorbim de 0,01%, atunci existenta unor astfel de parinti nu cred ca ar fi o piedica majora in calea reformelor necesare din invatamant. Daca vorbim de un procent mai semnificativ atunci da, asta poate fi o problema.
    • Like 2
  • Valentin check icon
    Avem un sistem educaţional lipsit de orice studii, făcut în mare parte după ureche. Numeroşi pedagogi au cerut studii care să reflecte alcătuirea programelor în continuă schimbare, a metodicii şi manualelor. N-au primit răspunsuri. Studii nu există, programele sunt făcute după bunul plac şi în unele cazuri includ şi erori evidente.
    • Like 0


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Simona Halep - Foto: Andrew Schwartz / SplashNews.com / Splash / Profimedia)

„Am crescut cu o mentalitate că eram mică, că nu o să ajung să fiu tenismenă, nu o să ajung să fiu sus în clasament, nu o să ajung să câștig turnee mari. Cum până nu demult, în 2017, mi se spunea « nu ai mental de campion de Grand Slam».” (Foto; Andrew Schwartz / SplashNews.com / Splash / Profimedia)

Citește mai mult

Oradea centru

„Trebuie să existe o abordare integrată pentru că altfel, cu sisteme, cu programe diferite, cu lucruri făcute nișat, nu ai cum să faci o integrare la nivel național. Toate sistemele folosite de autoritățile din România trebuie să fie compatibile, pentru că altfel nu poți să faci mai mult decât s-a făcut până acum”, crede Ilie Bolojan. (Foto: Silviu Filip/ Inquam Photos)

Citește mai mult