Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

„Mi s-a făcut rușine…” Pe un șantier din Londra, am întâlnit un fost campion al României care căra pubele pline de deșeuri și dărâma pereți de rigips

Șantier Londra

Foto: Getty Images

În urmă cu vreo trei ani, am avut un job de câteva săptămâni în sediul Vogue din Londra, în Hanover Square. Fusesem trimis să supraveghez modernizarea a două etaje – recompartimentare, mobilier nou, mochetă schimbată, lucruri de genul ăsta. În prima fază, s-au dărâmat niște pereți, s-a demontat mobila veche și s-a scos sticla temperată care separa birourile.

Toată munca asta grea, inclusiv căratul tonelor de deșeuri, a fost făcută de o echipă formată din patru români. Rolul meu acolo era să le spun ce să dărâme, dar și să veghez la respectarea regulilor de protecție a muncii. Să nu-și rupă ceva, să nu se taie sau să nu lovească pe cineva.

Era o muncă grea, murdară și periculoasă. Oamenii ăia aveau ca sarcină să demonteze totul, să dărâme, să aibă grijă să nu se rănească, să încarce toate deșeurile în pubele iar apoi să le transporte în afara clădiri, la skip. La sfârșitul fiecărei zile de lucru, locul trebuia curățat ca-n palmă, chiar dacă a doua zi dimineață urma să o luăm de la capăt. 

Printre cei patru era și un băiat de vreo 24 de ani. Scund și bine făcut, tot timpul cu zâmbetul pe față. Muncea cât ceilalți la un loc, nu se plângea niciodată, venea primul, pleca ultimul. Îl găseam în fața clădirii dimineața, bându-și cafeaua cumpărată de la Nero și nu părăsea șantierul până nu se asigura că toate sunt la locul lor. Nu vorbea prea mult, însă nici nu era ursuz. Se vedea însă că preferă să-și vadă de treabă, decât să se bage prea mult în discuțiile cu ceilalți trei români.

După vreo trei zile, eram în fața clădirii, fumând o țigară. A ieșit și el, plin de praf și gâfâind de la pubelele pline ochi cu bucăți de rigips pe care tocmai le adusese la parter. I-am spus să ia o pauză, că nu ne aleargă nimeni să terminăm mai devreme de 7-8 zile lucrarea de demolare. S-a așezat pe asfalt, cu spatele sprijinit de perete și a scos o pungă cu bomboane.

L-am întrebat dacă era de multă vreme în Londra. Mi-a răspuns că sosise de vreo două luni iar ăsta era al doilea lui job în construcții. Terminase facultatea de educație fizică și sport și fusese nevoit să plece din România. Avea mare nevoie de bani, maică-sa se îmbolnăvise de cancer iar de taică-său nu mai știa nimic de vreo zece ani, plecase de acasă într-o după-masă și nu se mai întorsese.

Vorbea calm și articulat, privind aproape exclusiv punga cu bomboane de ciocolată pe care o muta dintr-o mână în alta. Nu i se mișca niciun mușchi pe față. Avea maxilarul puternic, dinții albi și niște ochi căprui, pe care și-i ridica din când în când spre mine. L-am întrebat dacă a făcut sport, gândindu-mă la facultatea pe care tocmai o terminase. A ezitat câteva momente și a confirmat, dând din cap.

Era halterofil de performanță. Câștigase câteva titluri naționale și fusese vicecampion european la juniori, dacă nu mă înșel. Cred că participase și la vreo două campionate mondiale, nu-mi mai aduc bine aminte toate detaliile. Mi-a arătat fotografii cu el pe podium, cu medaliile la gât, precum și secvențe video din diferite competiții.

Am stat o vreme cu telefonul lui în mână, urmărindu-l cum smulge halterele de pe podea, cum este îmbrățișat de antrenor sau cum stă cu mâna la inimă pe podium. În timpul ăsta, rămăsese așezat lângă zidul clădirii, ronțăind câte o bomboană. I-am dat telefonul și nu am găsit nimic inteligent să-i spun. 

Băiatul ăsta era campion la haltere, concurase cu cei mai buni sportivi din lume iar acum demola pereți de rigips și căra pubele pline cu deșeuri pe un șantier în Londra, ca să-și poată ajuta mama bolnavă de cancer. Mi s-a făcut rușine. Rușine că un astfel de om a ajuns să mănânce bomboane, plin de praf din cap până-n picioare și că eu am ajuns să-i spun să ia o pauză, ca să se odihnească.

În loc să fie antrenor sau profesor de sport, să-și urmeze vocația, în loc să concureze pentru noi titluri, venise aici ca să muncească din greu, pentru că în România nu avea nicio șansă să-și întrețină mama bolnavă. Fusese unul dintre sportivii de top iar țara pentru care câștigase medalii nu l-a prețuit suficient cât să-l păstreze, ajutându-l să-și urmeze visul. Asemenea atâtor alți oameni valoroși, băiatul ăsta plecase din țară de disperare. A preferat să-și rupă spatele ridicând cu brațele sale puternice partiții de birou din sticlă temperată în loc să ridice deasupra capului haltere care i-ar fi adus medalii.

L-am felicitat încurcat, zâmbind idiot. Nu știam ce-aș mai fi putut spune în contextul ăla. Mi-a mulțumit, s-a ridicat, și-a băgat punga cu bomboane în buzunarul pantalonilor plini de praf și s-a întors după pubele, să le scoată din clădire. Timp de câteva minute, l-am ajutat în tăcere să arunce rigipsul în skip. Mi-ar fi fost rușine să-l privesc cum muncește, în timp ce aș fi pufăit din țigară. Știu că sună cam patetic, dar m-am simțit mândru să muncesc câteva minute alături de un campion.

Asemenea atâtor alți oameni valoroși, băiatul ăsta plecase din țară de disperare. A preferat să-și rupă spatele ridicând cu brațele sale puternice partiții de birou din sticlă temperată în loc să ridice deasupra capului haltere care i-ar fi adus medalii.

Mi-am amintit de povestea asta, privind teatrul politic mizerabil care se desfășoară zilele astea în România, sub ochii noștri. Mă gândeam la miniștrii ăștia propuși de PSD și PNL. Mulți dintre ei nu au nicio treabă cu domeniile peste care au devenit jupâni. Habarniști, băgători de seamă, panglicari, incompetenți, tupeiști, artiști în descurcăreală. 

Așa ajungi ministru în România, nu prin performanță. Cu cât știi mai puțin, cu atât ai mai multe șanse. Tot ce contează e să intri în sistem. Să stai la șpriț cu cine trebuie. Să pupi în fund pe cine te poate ajuta în carieră. Să ai gura mare și să dai cu pumnul în masă. Să te strecori, să minți, să te descurci. Să te pricepi la combinații, să profiți de ceilalți, să folosești sistemul în favoarea ta.

Pe ceilalți, anonimii, oamenii bine pregătiți profesional, cei care au înregistrat performanțe notabile în domeniile în care muncesc și care nu știu sau nu vor să dea din coate, nu-i vede nimeni. Unii sunt încă în România, alții au plecat în străinătate. Cunosc oameni extrem de valoroși în țară, care nu vor avea niciodată șansa să conducă vreun minister, deși ar putea să o facă în cel mai competent mod.

În Londra am cunoscut experți în cibernetică, fotografi extraordinari, medici apreciați și, iată, sportivi de performanță. Oricare dintre ei ar merita să fie măcar o zi miniștri. Ar fi infinit mai capabili decât majoritatea celor care formează acest jalnic guvern, în care incompetenții, hoții și lipsiții de rușine s-au aliat, bălind la cele 30 de miliarde de euro oferiți de UE. Pentru că da, doar de bani le pasă.

Uneori așa mă gândesc: că adevăratul guvern al României nu e la Palatul Victoria. Adevărații miniștri nu-s plimbați cu limuzinele de colo-colo. Nu. Miniștrii României sunt ascunși de ochii lumii, făcându-și treaba în anonimat, în țară sau peste granițe.

Sunt românii care lucrează pentru NASA, Google ori Microsoft. Sunt cei care operează cancere în Austria și America. Sunt cei câțiva funcționari din ministere care își consumă viețile construind proiecte care aduc miliarde României. Sunt sportivii care și-au pus medaliile în sertar iar apoi au plecat să muncească prin capitalele Europei.

Uneori așa mă gândesc: că adevăratul guvern al României nu e la Palatul Victoria. Adevărații miniștri nu-s plimbați cu limuzinele de colo-colo. Nu. Miniștrii României sunt ascunși de ochii lumii, făcându-și treaba în anonimat, în țară sau peste granițe.

Printre ei și printre mulți alți anonimi sunt cei care ar trebui să fie miniștrii noștri. Ei ar trebui să alcătuiască guvernul, să conducă țara, să fie lăsați să facă reforme. Dar, desigur, nu vor fi vreodată. România nu va fi niciodată a lor, ci mereu va aparține leprelor patentate, lipsiților de rușine, hoților profesioniști, incompetenților și combinagiilor.

Avem ce prețuim. Asta-i tot.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Ovidiu check icon
    Un articol pe care nu l-am citit la vremea lui, dar al cărui populist titlu mi-a stârnit curiozitatea de-abia acum.
    Textul dlui Herța ar putea servi ca idee pentru realizarea unei telenovele, populară și lacrimogenă, asezonată cu toate ingredientele respectivului gen. Iluzii, dezamăgiri, ghinioane, ratări, ingratitudini, trădări, cancerul mamei neajutorate, suferințe etc... Personajul pozitiv e, desigur, campionul de juniori, care a urcat pe podium, acompaniat de imnul României, bla, bla... Personajul negativ e unul colectiv: politicienii. Clasa politică de analfabeți și corupți, pusă pe căpătuiala, și care își bate joc de oamenii buni și cinstiți. Totul fiind simplist, în alb și negru, fără nuanțe intermediare, doar bunii din bietul popor și răii îmbuibați de la putere. Mungiu, de pildă, ar putea scoate un film cu tentă socială, chiar psihologică, de aici, cu care să mai încerce la Cannes.
    Lipsa mea de empatie și de indignare nu rezultă din cazul în sine, trist și înduioșător până la urmă, ci din maniera simplist-populistă, pe gustul maselor largi, în care ne este prezentat.
    • Like 1
    • @ Ovidiu
      Cred că faceți autorului un proces de intenție incorect! Să fie oare asta din cauză că dl. Herța nu este de formație umanistă dar scrie mult mai bine decât mulți dintre aceștia din urmă (nu că eu aș știi cu precizie de 100% că dvs. ați face parte dintre ei)?! Știu ce vorbesc, sunt fost cercetător chimist și, când am început să scriu și să public, făcând parte dintr-un ONG cultural (Forumul Cultural al Râmnicului), toți colegii mei umaniști mă priveau cu suspiciune dar într-o bună zi (până atunci publicasem doar articole de atitudine în presa locală și începusm documentarea pentru monografia comunei natale - Câineni, județul Vâlcea, publicată în anul 2008), enervându-mă, le-am spus-o verde-n față: ”Domnilor umaniști, diferența între mine și dumneavoastră este aceea că eu, cu vreo tonă de cărți citite, pot oricând să fac ce faceți dumneavoastră, dar dumneavoastră nu veți putea face niciodată ceea ce am făcut eu!”, referindu-mă, evident, la activitatea mea profesională, aceea de cercetător și inventator.
      • Like 0
    • @ Pătraşcu Marian
      Nu faceți altceva decât să dați dovadă de o aroganță tipic impostorilor intelectual care se fălesc mai ales cu școala vieții...

      "...diferența între mine și dumneavoastră este aceea că eu, cu vreo tonă de cărți citite, pot oricând să fac ce faceți dumneavoastră...." ???

      Ca fost cercetător ce sunteți, mă întreb cum de nu verificați textul înainte de a-l publica? Asta ar funcționa numai dacă ați ști să scrieți corect "aș ști cu precizie" în loc de "aș știi cu precizie"...
      Să știți că și gramatica este o știință foarte exactă !
      • Like 1
    • @ razvan.novac@gmail.com
      Asta-i tot ce-ați găsit a-mi reproșa și de aici ați tras automat concluzia că nu sunt decât sunt impostor arogant? Desigur că am greșit scriind astfel, dar nu pentru că aș fi agramat și incult! Desigur că am priceput: sunteți de formație umanistă și v-am atins la... lingurică! Desigur că, fără să vreți, mi-ați demonstrat că faceți parte din acea majoritate de românași care-și dau cu părerea despre oricine, orice, oricum, oricând, oriunde și într-o totală necunoștință de cauză! Ia, găsiți-mi greșeli ortografice și aici (fără îndoială că ele există!), dar vă înșelați total dacă aveți impresia că doar pentru a-mi căuta cu lupa greșeli vi l-am trimis, deși bag mâna-n foc că în capul dvs. de asta sunteți convins: https://www.academia.edu/38702419/VALEN%C5%A2ELE_CULTURALE_%C5%9EI_ECONOMICE_ALE_CREA%C5%A2IEI_%C5%9ETIIN%C5%A2IFICO_TEHNICE
      PS: V. e-mail, fiindcă aici link-ul nu este complet. Asta - pentru a fi eu sigur că-l veți primi, deși văd că și cu ceea ce este aici se poate ajunge la textul meu.
      • Like 0
  • Profesor de educație fizică în România cu 3000 ron sau camionagiu în UK cu 3000 lire...asta-i întrebarea!
    • Like 0
  • Maz2000 check icon
    Problema lui ca si a multor altora este ca si-a ales meseria gresit. Nimeni nu-i e dator bani pentru ca ridica haltere. Fiecare isi este dator in primul rand lui insusi si asta implica alegerea unei meserii prin care sa castige suficient.. Pana la urma a gasit insa valoarea skill-urilor lui pe piata libera a muncii.
    • Like 0
  • În Noul Testament scrie că cei care îi slujesc pe ceilalți sunt mai mari decât toți și poate că acesta este unul dintre motivele pentru care am văzut că Simon Cowell nu a putut fi hipnotizat de un cățel care hipnotizase pe vreo doisprezece persoane care apoi nu mai reușeau să numere până la zece sărind peste cifra șapte. Dar probabil că Simon Cowell este dintre cei care se închină lui Dumnezeu în duh și în Adevăr și nici nu tolerează orice comportament.
    • Like 0
  • Toata lumea da vina pe securisti ,comunisti ,useristi sau cine naiba mai stie ,dar sa nu uitam ca nemtii au avut Auschwitz ,dar peste 10 ani s-au renascut ,noi ne vaitam de 30 de ani cu aceeasi comunisti ,de imi vine sa rad ,in lume sunt tari mult mai sarace ca a noastra ,am avut ocazia sa vad Asia ,Africa , ,dar nu prin ochii emisiunii de divertisment ,oamenii acestia nu au casa,locul de munca este si pat , dar nu renunta la visul lor ,noi stim sa fugim si apoi sa improscam cu noroi ,nu ne vindem tara dar acceptam tot felul de analfabeti in fruntea ei ,stim sa comentam pe retele de socializare ,dar cam atat
    • Like 0
  • Cata dreptate are autorul articolului! Tara condusa de imbecili care se prefac ca le pasa de oameni; oameni care pleaca pentru ca nu au cu cum sa isi ingrijeasca parintii bolnavi; performanta de toate genurile (nu numai sportiva) care nu intereseaza pe nimeni..... Popor de tot rahatul, care se decimeaza singur..... Poate ca pana la urma nici nu meritam sa existam si nu ne meritam tara, pentru ca nu stim sa deosebim adevarata competenta de impostura cu tupeu....
    • Like 1
  • Reteaua pcr-isto securista, in mare parte continand oameni de calitate joasa, este acum noua mafie inca mai perfectionata in a batjocori populatia pe care o joaca asa cum vor capii ei. I-au fortat, practic, pe romani sa plece din tara prin distrugerea fara discernamant a mult prea multor intreprinderi, lasand oamenii fara locuri de munca. Si nu au pus nimic in loc, ani de zile...in felul asta tara s-a dezradacinat si a ajuns un loc de vanzoleala, o taraba de desfacere, in loc da fie un santier...In miscarile la scara mare de distrugere, mii si mii de destine au fost frante. Si fenomenul continua si azi...pentru ca tara e condusa de specimene tot mai joase si mai lipsite de empatie fata de populatie.
    • Like 0
  • VARLY VARLY check icon
    Trist, dar ADEVARAT.
    • Like 0


Îți recomandăm

UNStudio 1

UNStudio este unul dintre cele mai cunoscute și apreciate birouri de arhitectură din lume, cu filiale în Amsterdam, Frankfurt, Shanghai, Hong Kong, Dubai și Melbourne. are în portofoliu peste 120 de proiecte internaționale, precum clădiri de birouri, rezidențiale, muzee, poduri, dar și masterplanuri urbane. Printre cele mai cunoscute lucrări - Podul Erasmus din Rotterdam, Mercedes-Benz Museum din Stuttgart, Arnhem Central Station, Designul Doha Metro Station.

Citește mai mult

Marius Sava

„La mine pacienții nu vin niciodată singuri, vin cu partenerul”, spune medicul specialist pneumolog Marius Sava, cu competențe în somnologie, de la Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria, despre cei care ajung la ușa cabinetului cu simptome de apnee în somn.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Mihai Bran - Claudiu Pandaru

Când medicul psihiatru Mihai Bran le-a povestit colegilor săi de la muncă, în 2015, că ar vrea să își facă un startup în domeniul serviciilor de telemedicină, pentru a-și putea urmări mai ușor pacienții, cei mai mulți dintre ei au izbucnit în râs, neîncrezători. În prezent, business-ul său, ATLAS, pornit alături de câțiva prieteni IT-ști, a ajuns la o cifră de afaceri de un milion de euro și 400.000 de utilizatori.

Citește mai mult

Food waste Japonia

„În Japonia mâncarea e un personaj din marea poveste a lumii, un prim pas în călătorie. Fiecare regiune are cel puțin un ingredient sau o mâncare pentru care e faimoasă și care, când îi vine sezonul, e consumată în restul Japoniei. E și o formă ritualică de a reuni timpuri, locuri și oameni. Mâncarea japoneză e o formă de echilibru”, spune scriitorul George Moise într-un interviu pentru habits by Republica.

Citește mai mult