Foto: Mihajlo Maricic / Panthermedia / Profimedia
În timp ce războiul ne suflă în ceafă, clasa noastră politică, profitând de lipsa de atenție a opiniei publice, se pregătește să ne (mai) administreze câteva țepe care să se adauge la cele înregistrate în ultimii 33 de ani. Acest context dramatic nu i-a împiedicat pe politicienii noștri să-și continue concursul de sfidare și nepăsare la adresa alegătorilor.
Clasa politică nu se dezminte nici de această dată și și-a construit o agendă diferită de cea a populației: cetățenii îngrijorați de război și de venirea unei iminente crize economice, politicienii preocupați de amnistierea plagiatelor și de reducerea termenelor de prescripție în domeniul penal. Și de această dată clasa politica ne-a arătat că este situată pe tărâmul celălalt. Cele două țepe care se dospesc în „vestiarele” partidelor se adaugă celor înregistrate în perioada post-decembristă, și nu sunt puține: construcția de autostrăzi, reforma administrației publice, construcția de spitale regionale, meritocratizarea societății, regionalizarea, privatizarile șamd.
Să facem totuși o scurtă incursiune în istorie, pentru a ne face o imagine despre cum a fost văzută clasa politică de-a lungul timpului. Constantin Argetoianu afirma faptul că dezastrul de la Turtucaia (1916) a fost momentul declanșator al disprețului față de partidele politice: „Turtucaia înseamnă o dată mare în evoluția politică a țării noastre. Cu Turtucaia a început la noi ura împotriva partidelor. Turtucaia a pus în lumină goliciunea oamenilor cărora țara le încredințase soarta ei, aproape fără niciun control”.
Dar și Eminescu și Caragiale au fost contemporani cu o clasă politică disprețuită și contestată. Nici perioada interbelică nu a excelat din punct de vedere al calității clasei politice. Perioada comunistă, zisă și orwelliană, nici nu poate fi luată în discuție. Se poate afirma, fără teama de a greși, că am avut de-a lungul istoriei o clasă politică de proastă calitate? Sau mai explicit, de-a lungul istoriei, soarta țării a fost dată pe mâna unor nulități. Percepția politicului ca fiind ceva murdar a fost o constantă în viața publică românească. Etica șubredă a politicianului și moralitatea îndoielnică au contribuit la prăbușirea încrederii în politică, ca modalitate de a rezolva problemele țării.
Prima țeapă care ni se pregătește se referă la amnistierea plagiatorilor, adică a „hoților de cuvinte”, cu doctorate anterioare anului 2011. Metoda prin care doreau să introducă acest amendament dovedește existența unei supradoze de tupeu la parlamentarii noștri și aparține de domeniul șmecheriei juridice: într-o lege care nu avea nicio legatură cu doctoratele au introdus această „șopârliță”, care a fost descoperită din fașă. Pericolul nu a trecut, amendamentul fiind returnat la comisiile de specialitate.
Tot o șmecherie juridică este și a doua țeapă, care este pe țeavă. Se urmărește desființarea prescripției speciale de 14 ani și revenirea în Codul de Procedură Penală la prescripția de șapte ani. Și această lucrătură este tot cu dedicație.
Vrem, nu vrem, trebuie să recunoaștem că România este o țară chinuită și ținută captivă în sărăcie, de 33 de ani, de o clasă politică netedă, formată din jupâni și nu din lideri autentici. Din cauza precarității intelectuale a clasei politice, România a dezvoltat o cultură a ratării, foarte greu de schimbat în situația actuală. Partidele au bifat doar cerința cantitativă de gașcă, fiind castrate de orice ideologie sau doctrină.
Este politicianul român un dealer de speranțe? Răspunsul este DA, politicianul este dealer de speranțe, doar în campaniile electorale! Se spune că cele mai mari minciuni se spun în timpul campaniilor electorale sau după o partidă de vânătoare. Da, în timpul campaniei electorale, politicianul debitează celebrele poeme electorale în care excelează în arta seducției, vânzând iluzii la kilogram. Toate campaniile electorale au fost prilejuri de a turna minciuni votanților. După campanie, se revine la setările anterioare, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Ani la rând, electoratul a fost ținut captiv în panteonul naivității politice.
Disprețul față de politicieni este o constantă a vieții noastre publice și din păcate este alimentat zilnic prin comportamentul de troll al politicianului. Cele două țepe care urmează să ni se servească nu fac decât să confirme această stare. Dar sunt mai multe cauze care generează această stare de fapt. Poate cea mai importantă cauză este reprezentată de răspunsul la întrebarile: „Cine populează această clasă politică ?” și „Ce studii au politicienii noștri?”
O parte dintre politicieni, când aceștia au intrat în politică, nu aveau decât certificate de naștere, iar ulterior și-au făcut rost de diplome pe bandă rulantă. Cei care n-au știut unde să se oprească, s-au făcut și doctori, unii prin plagiate grosolane, de care vor acum să se debaraseze. În urma unei prime analize făcute de echipa „Integritate pe Bune” asupra unui eșantion de 50 de deputați, din punct de vedere al seriozității studiilor, au rezultat următorele cifre: 69 diplome de licență dintre care 20 primite de la o fabrică de diplome, 34 diplome de masterat dintre care 15 provenite de la o fabrică de diplome și 10 diplome de doctorat. Și-au inventat și un domeniu doctoral, unic cred, pe tot mapamondul: „Ordine publică și siguranță națională”. Astfel, politicianul școlit fictiv și cu aere de „buric” amprentează negativ întrega societate românească și așază straturi groase de incompetență în toate structurile pe care le păstorește. El este artizanul mersului poticnit al lucrurilor, România fiind în momentul de față împotmolită, în imposibilitate de a demara reforme structurale. Politicienii dâmbovițeni au aere de lorzi și vor să fie venerați, precum înalții prelați ai vremurilor.
Politologul american Harold Lasswell afirma faptul că politica înseamnă „numai cine pune mâna pe toate prăjiturelele”. Nu cred că politicienii au aflat de acest politolog, dar un lucru este cert: au aplicat din plin această teorie. În cultura mioritică intrarea în politică înseamnă accesul la „cașcaval”. Ei, politicienii, sunt cei care au pus în aplicare principiul de distribuție a banilor de la buget „întâi îmi pun mie și alor mei și după aceea celorlalți”. În baronat, unitate administrativ-teritorială condusă de politician pe principii cleptocrate, a devenit întâiul prăduitor.
Tot ei au girat privatizările postdecembriste, ignorând în totalitate interesul public. Privatizările au fost, indiscutabil, cele mai mari țepe pe care politicienii le-au girat în ultimii 33 de ani. Ei, politicienii alpha, au fost cei dintâi care au sesizat că domeniul politic este generator de „lovele” (scuze pentru urâțenia cuvântului, dar este în consonanță cu comportamentul lor) din fonduri publice, politica fiind, eminamente, un cuibușor de nebunii pe bani publici. După alegeri, fiecare câștigător primește franșiza prin care poate înțepa sacul cu bani publici. Sunt contaminați cu „sindromul realimentării”, ceea ce înseamnă că îmbuibarea este un proces continuu pentru politicianul haplea.
Este o fantasmagonie să credem că actuala clasă politică, ce a organizat administrația publică în bande de partid, are capacitatea de a se autocorecta și că poate rezolva problemele țării în aceste vremuri tulburi. România are nevoie de modele reale în politică, știutoare de carte, nu școlite prin facultăți cu sediul prin camere închiriate. Aici un rol major trebuie să-l aibă și electoratul, printr-o mai atentă selecție a idolilor politici și prin renunțarea la doctrina bucegiană „măcar ceva”.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Nici cu listele uninominale nu-i mare scofala. Aceste liste sunt intocmite tot la varful partidului, pe aceleasi criterii. Si apoi cine ii cunoaste pe cei de pe liste, care sunt de regula infractori verosi, cu condamnari penale ne puse in executare prin influenta cu ajutorul "lovelelor" dobandite prin furt. Apoi, dupa "succesul" in alegeri vin tot felul de amnistieri, de care omul de rand nu are parte; schimbari de legi, in favoarea borfasilor "alesi".
Mai este un aspect blamat dar ne eradicat: cumpararea votantilor cu diverse, menite a-i deturna atentia in momentul votului.
Si mai este furtul, fara scrupule, la numararea voturilor. Asa a intrat necunoscutul partid aur, alcatuit din golani, borfasi, mardeiasi, analfabeti, descreierati cu ifose de patrioti, partid care nu s-a multumit cu atat ci a "promovat" hidosenia fizico-morala sosoaca in mod fraudulos pusa pe lista. Se vede cat rau face aceasta adunatura, in prezent, prin manifestarile ei. Iar autoritatile dorm in cizme.
Cine,cand si cum va putea indrepta aceasta ticaloasa stare de fapt din politica romaneasca?
De remarcat ca adevaratele valori, intelectuali de marca, bine intentionati nu au rezistat in functii si s-au retras, multi fals compromisi, pentru ca nu s-au lasat cumparati de majoritatea, covarsitoare, a nemernicilor pripasiti la ciolan.
Ideea e destul de simplă și tehnic fezabilă dar o discuție asupra ei e practic imposibilă în contextul actual.
Poate după ce se termină războiul.