Cândva demult, „într-o altă viață”, am fost stelist. Am încetat însă să mai urmăresc fotbalul românesc din anii ’90, de când Steaua a devenit FC Becali, de când fotbalul românesc a devenit Liga Mitică și Federația Nea Sandu. Un malaxor de meciuri trucate pentru pariuri si pentru creat cote artificiale pentru a revinde jucători.
În urmă cu vreo lună am dat peste un interviu al lui Hagi din toamna trecută. M-a impresionat. În vorbe deloc sofisticate – de care mulți au ales să râdă – Hagi a surprins cu o inegalabilă profunzime esența rătăcelii românești din ultimile trei decenii. „Lungă și pe-a doua” este exact ceea ce face România în ultimii douăzeci și șapte de ani. „Lungă și pe-a doua”, acest „Mircea, fă-te că lucrezi”, adică acțiunea haotică și fără scop, doar de dragul de-a spune că n-am stat degeaba, aplicând soluții ușoare și pregândite, dar pe care tocmai lipsa de scop și de plan concret de a ajunge la rezultat le conduce la eșec, este omniprezent în România de astăzi.
Suntem întorși la forma fără fond, la lipsa de curaj și de creativitate. Asta dacă am fost vreodată cu adevărat plecați de acolo. „Lungă și pe-a doua” își are astăzi un corespondent în fiecare domeniu național din România. În construcția de infrastructură el se numește „orizontal și perpendicular”. Inginerii știu de ce. „Treziți-vă, fraților!” spune Hagi…
Iar toate se traduc cel mai trist în lipsa de rezultate! Și spune Hagi vorbă mare: „Voi ne-ați respectat și ne-ați iubit pentru că am câștigat meciuri.[…] Când nu câștigi, taci din gură”. Exact asta este lecția pe care trebuie să o-nvețe România. Că până când ai rezultate, taci! Taci și muncești să câștigi! Nu te dai strămoșul Europei, nu dai vina pe ceilalți pentru eșecurile tale. Și nu, nu te dai popor minunat și ăl mai deștept din galaxie, dar veșnic ghinionist. Nu, nu „te-a furat arbitrul”, ci ai jucat prost. Acolo este buba de mentalitate 100% românească, cea care ține țara într-un nesfârșit lanț de eșecuri. Iar Hagi o surprinde magistral.
Duminică, echipa lui Hagi a câștigat campionatul, iar interviul lui Hagi din noiembrie anul trecut prinde altă dimensiune. Căci Hagi a câștigat după ce ani de zile a tăcut. A pornit de la zero, a tăcut și a făcut. Valoarea a învins, dar nu singură, nu peste noapte. Cu muncă, cu plan, cu tenacitate, cu răbdare. Căci dacă un rezultat vine peste noapte, tot peste noapte se și duce. „Ce e val, ca valul trece” spunea Eminescu, poetul național pe care mulți îl proslăvesc, fără însă să-l înțeleagă. Și fără să știe că dacă Eminescu ar fi trăit astăzi, ar fi fost pricipalul lor critic. „Laudele lor, desigur, m-ar mâhni peste măsură”.
Românii știu să muncească, chiar foarte bine. Dar planul, tenacitatea și consecvența întru muncă și plan lipsesc ca valori naționale. Nu știu dacă schimbarea de mentalitate colectivă va veni din fotbal. Dar sigur mă bucur să văd că în sfârșit valoarea, planul, tenacitatea și răbdarea înving în România.
Cred că de astăzi am să țin cu Viitorul.
Articol publicat pe blogul autorului.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Românii știu să muncească, chiar foarte bine. Dar planul, tenacitatea și consecvența întru muncă și plan lipsesc ca valori naționale.
Şi vine primăvara lui 1999, aveam meci cu Ungaria iar echipa noastră era una de vis cu Gică Popescu, Dan Petrescu, Dorinel Munteanu, Ionuţ Lupescu, Gică Craioveanu, Florentin Petre, Moldovan...mai puţin Hagi. Ungaria avea o echipă bună, dar nu de speriat, chiar nu mai ţin minte niciun jucător. Era însă un joc al orgoliilor, nici nu mai ştiu de când nu mai bătusem Ungaria.
Deşi aveam o echipă foarte bună, nu ştiu de ce (sau poate că ştiu...) ne temeam de acest meci. Şi atunci toată lumea s-a gândit la HAGI, care se retrăsese. A anunţat ferm că nu se mai întoarce, era şi rivalitatea cu Piţurcă. Într-o seară magică din primăvara acelui an, marele Adrian Păunescu ( o nedereptate pentru el faptul că a fost mai înjurat decât Ceauşescu după Revoluţie) reuşeşte să-l întoarcă din drum să mai joace un ultim meci. Piţurcă şi-a călcat pe orgoliu şi l-a rugat să revină. A fost un meci de vis în care Hagi a jucat o singură repriză. Suficient, căci Regele şi-a făcut datoria. La sfârşitul acelui meci am realizat că nu sunt contemporan cu un mare fotbalist, ci cu o legendă a fotbalului mondial. Era târziu...
După aceea, în câţiva ani, jucătorii Generaţiei de aur au început să se retragă şi echipa naţională s-a scufundat în mediocritate.
Pentru Hagi au urmat ani de coşmar în care toată lumea încerca să convingă pe toată lumea că niciodată nu va fi un mare antrenor. După meciul cu Slovenia, toţi guşaţii fotbalului românesc, în frunte cu Mircea Sandu, l-au lăsat singur.
Ca antrenor la Steaua a fost umilit de alt guşat pe care l-a făcut mare: George Becali...
Deşi el repeta că este nevoie de timp pentru a construi, nu l-a crezut nimeni. Toţi ştiau fotbal, mai puţin el. Oare poate fi ceva mai umilitor în viaţă decât să fii contrazis de nişte nulităţi şi, pentru un timp, să pară că au dreptate?
Între timp, Ianis creştea iar guşaţii fotbalului românesc nu dădeau semne că ştiu să croiască drum pentru o altă generaţie de fotbalişti valoroşi. Nu şi-a făcut iluzii că acele nulităţi vor fi lovite de iluminare şi s-a apucat de treabă: şi-a investit banii în Academia Hagi. Un nou Luceafăr... Putea să-şi ducă fiul la orice mare şcoală de fotbal din Europa, dar nu a făcut-o. Marele Fotbalist ştia că Ianis, dacă va ajunge să conteze în fotbal, are nevoie de o generaţie valoroasă. Aşa cum el întâlnise la Luceafărul. Iar au venit ciocli fotbalului românesc şi au spus că nu o să reuşească şi o să piardă banii, dar el nu s-a lăsat şi a făcut ceea ce ştia mai bine: a construit cu multă muncă. Astăzi vedem rezultatul: este campion la seniori cu o echipă de puşti. La copii şi juniori este campion de mulţi ani.
Ianis nu mai este în ţară, îşi încearcă norocul la o echipă mare, sper să reuşească, iar Hagi îi pregăteşte o generaţie de fotbalişti lângă care să cunoască gloria, pentru el şi pentru echipa naţională. Pentru că Hagi are două obiective: Ianis şi o echipă naţională de excepţie. O face de unul singur cu banii lui. Câţi au mai făcut aşa ceva în România? Machidonul este un mare român, de asta nu mă îndoiesc. Acea mână dusă la inimă atunci când i se cânta imnul nu era un gest mecanic, ci unul de mare profunzime.
Îmi cer scuze pentru că am râs ironic atunci când ai spus că Generaţia de aur merită o statuie. Chiar merită, iar tu ... câte o statuie în fiecare oraş din România, alături de Nadia, Ilie, Simona, Gabriela Szabo şi Patzaichin. Remarc cu tristeţe un destin comun al Simonei şi al lui Gică: ambii au sau au avut parte de contestări, deşi sunt nişte valori certe. Tragedia aromânilor continuă, din păcate, deşi au făcut pentru ţara asta mai mult decât a făcut ţara pentru ei.
Sunt un suporter al Viitorului.
Diferenta de idei exprima bogatie. Ideile comune exprima solidaritate :-)