Întrebarea care a rămas cu mine este despre cât de mulți oameni pasionați de domenii diverse ar mânca zacuscă timp de un an pentru visul lor

Foto: Getty Images

August 2018, Oxford, UK.

Eram la școala de vară Oxford for România, unde participam ca mentor pentru proiectul de antreprenoriat al studenților. La Oxford for Romania (OFR) vin anual 25 de elevi de liceu din România, foarte inteligenți și curioși să descopere lumea. Mulți dintre ei provin din medii vulnerabile, n-au mai călătorit niciodată în afara țării și nici nu îndrăznesc să spere că s-ar întâmpla prea curând.

Echipa OFR este formată din voluntari, oameni de știință, profesori, profesioniști din diverse domenii. Toți își pun resursele și motivația împreună pentru a crea un program de calitatea universităților de top, care îi scoate pe elevi din lumea lor și le arată cât de mare poate fi explorarea celor curioși și dornici de cunoaștere în aproape orice domeniu.

Într-una din seri, ne întorceam de la cina din centrul orașului și povesteam cu elevii despre ce universități urmau să aleagă. Unii se gândeau să studieze în străinătate, alții nu îndrăzneau să spere că pot ajunge atât de departe. Toți ar fi avut profilul potrivit pentru universități de top, dacă ne raportăm strict la rezultate și performanțe școlare.

Unul dintre elevi mi-a spus trist că el nici nu îndrăznește să viseze că ar putea studia la Oxford sau altă universitate de prestigiu. L-am întrebat de ce. Mi-a răspuns că provine dintr-o familie monoparentala și că singura sursă de venit era nesigură, pentru că mama lui avea contract de muncă pe perioadă determinată. Când l-am întrebat dacă s-ar încadra la criteriile de admitere, mi-a răspuns cu modestie că avea zece pe linie și ar îndeplini cu ușurință cerințele. Am vrut să aflu care ar fi costurile. Taxele de școlarizare ar fi zero pentru că ar intra pe locurile cu bursă. Totuși, ar mai avea nevoie de bani pentru cămin și transport. Pentru mâncare, mi-a zis, n-ar fi o problema, ar putea mânca zacuscă și pâine tot anul, dacă ar ajunge să studieze acolo. Cu greu mi-am stăpânit lacrimile. Au urmat câteva minute de mers în liniște. L-am întrebat apoi cât costă lunar căminul și transportul. În Londra sau Oxford, aproximativ 600 lire, mi-a răspuns. Atunci, fără să stau pe gânduri, i-am zis că eu nu pot să îi acopar singură costurile astea lunare, dar voi vorbi cu câțiva prieteni și vom face asta împreună. Când l-am întrebat dacă ar fi de acord, ochii i-au strălucit. Atunci, i-am propus ca el să se preocupe să treacă toate testele, iar eu voi face pași să găsim echipa de donatori. 

Iunie 2019, București, Romania

Hotărâsem să închei experiența mea ca angajat la Amazon în Londra și să mă întorc în România. Dincolo de dorința de a reveni la proiectele mele antreprenoriale, simțeam că e momentul sa fac ceva cu impact în educație și voiam să fac asta în țara mea. Aveam câteva idei, dar văzând nevoia de susținere în cazul elevilor care renunțau la studii superioare din motive financiare, am decis să pornesc o platformă de crowdfunding.

Simțeam, totuși, o greutate pe umeri că iar începeam ceva de la zero. La asta se adăuga faptul că nu eram convinsă că în România avem o cultura de a dona suficient de puternică, iar crowdfunding înseamnă ca mai multe persoane să doneze pentru aceeași cauză. Dar mai presus de aceste rețineri, era bucuria de a face prima platformă de crowdfunding pentru studenții din România și de a crea o șansă pentru atingerea potențialului lor. În plus, plănuiam să oferim mentorat și ghidare în proces, exact ce imi lipsise mie la vârsta lor pentru a îndrăzni să aplic la o universitate din străinătate.

Așa am pornit primele campanii pentru a testa ideea pe adoptămstudenți.ro. Printre cei patru tineri care aveau nevoie de bani pentru a studia la universități de renume din Europa nu se afla însă și cel de la care pornise totul. Când eram pregătiți să îi lansăm campania, m-a anunțat că renunță. Nu o putea lăsa singură în țară pe mama lui. Am fost atât de tristă când am aflat că am plâns toată seara. M-am întrebat de zeci de ori dacă e dreptul meu să îl conving să se răzgândească. Fusese acceptat la cea mai bună facultate de profil din Londra și aveam deja susținători dornici să contribuie la costurile lunare. Dar oare eram eu în măsură să insist să ia o decizie care să îi schimbe fundamental viața, chiar dacă părea că în bine? Încă îmi mai pun întrebarea asta când vorbesc cu studenți care vor să renunțe înainte de a face orice pentru visul lor.

Pe lângă provocarile de a gestiona poveștile studenților, mai sunt și cele legate de procesul de fundraising. Misiunea adoptamstudenti.ro este legată de educație în două feluri: pentru studenții care caută resurse să meargă la facultate și pentru a crește dorința oamenilor să contribuie la proiecte caritabile, cu oricât de puțin. Pentru a trezi interesul în acest domeniu, am vorbit cu foarte mulți antreprenori, oameni din business, contabili, cei mai mulți fără experiență în a dona. Spuneau că nu aveau timp să se documenteze despre cauză, să înțeleagă legea sau să se convingă că banii ajungeau unde li se spunea. Am fost surprinsă să aflu că unii nu sponsorizaseră pe nimeni în 20 de ani de antreprenoriat, deși legea susține sponsorizările.

Cu toate acestea, am reușit să strângem aproape toți banii pentru campanii în câteva săptămâni. Oamenii donau pentru că rezonau cu poveștile studenților, dar și pentru că aveau încredere în mine, că mă implic în proiecte cu sens și că eu donam foarte mult din postura de antreprenor.

Încet, încet, se confirma ideea de la care plecasem, un fel de adopție educațională colectivă. Exact ca într-o familie mare, împreună contribuim la o educație de calitate, împreună susținem un tânăr să creadă că se poate. Ideea pe care o tot repetam studenților în procesul de pregătire a campaniilor este aceea de abundență: când ești îndeajuns de curajos să mergi spre visul tau, se găsesc și resursele necesare. Bineînțeles că mă întreb de multe ori ce vom face dacă acești tineri pornesc la drum și nu reușim să strângem banii de care au nevoie. Dar pentru a le transmite lor ideea de abundență, am nevoie să fiu eu însămi convinsă de asta și să transform nu se poate în cum se poate. O altă provocare pe care nu am prevăzut-o la început de drum.

Iunie 2021, București, Romania

După doi ani de campanii prin care am susținut studenți să meargă la universități de top din Europa, am hotărât să facem ceva diferit. Începând cu anul acesta, vom susține și studenții care vor să studieze la universități din România și nu o pot face din motive financiare. Astfel, se adaugă provocarea de a gestiona și mai multe aplicații și campanii și de a găsi și mai mulți donatori. Cu încredere în ideea de abundență, facem tot ce ține de noi să aducem împreună tineri talentați și donatori în căutare de povești la care să contribuie. Povești în care oricât de puțin înseamnă, de fapt, foarte mult și în care cu toții suntem creatori de abundență.

De când am pornit adoptamstudenti.ro întrebarea care a rămas cu mine este despre cât de mulți oameni pasionați de domenii diverse ar mânca zacuscă timp de un an pentru a face pași în direcția visului lor.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp