Foto: Guliver Getty Images
Am douăzeci și trei de ani și m-am lovit toată viața mea de cuvântul potențial. Lucrez de câteva luni într-un domeniu cu potențial carieristic, mi s-a prezentat o grilă de salarizare cu potențial și trăiesc cu potențialul mai aproape decât embrionul în propriul uter.
O dată la două săptămâni, potențialul meu se transformă într-un cordon ombilical cu personalitate și mă sufocă agresiv, parcă cerându-mi socoteală pentru metodele plictisitoare prin care îl irosesc.
Merg la serviciu opt ore pe zi, am o paletă de responsabilități cu care jonglez marxist după posibilități și mă frustrez în limita bunului simț și a demisiei, poveste în punctul căreia șaptezeci și cinci la sută dintre voi deja îngână cântecul unionist al sclavilor capitaliști, nimic nou sub soare.
Adevărul este că potențialului meu îi lipsește fix obiectul potenței. Ce să potențeze, dragul de el, când nici eu nu știu cine sunt, ce vreau și încotro mă îndrept?
La douăzeci și trei de ani, cele mai răspândite citate motivaționale vorbesc frumos despre libertatea pe care o ai atunci când încă nu știi ce vrei să te faci când o să fii mare. Ce sunt boemia și lipsa de griji dacă nu să te bucuri de mișcarea în derivă, de slalomul indecis printre zecile de descrieri de job-uri postmoderniste - căutând communications magician, fantastic traffic manager şi out of the box PR executive - sau de posibilitatea de a încerca o sută de miliarde de locuri de muncă?
La urma urmei, nimeni nu te condamnă dacă nu ai habar ce vrei să faci la douăzeci și trei de ani. Ești liber, ai tot timpul din lume să jonglezi cu hobby-uri, job-uri și decizii - atâta timp cât îți plătești facturile și chiria -, ba chiar eşti încurajat să afli ce-ți place ție să faci, în vertijul monetizării fiecărei abilități cu potențial, dar, ai grijă (!), angajatorul o să fie sceptic în fața migrării tale o dată la șase luni: nu ai disciplină, nu ești de încredere, îți lipsește consecvența, nu ne putem baza pe tine…
Nu am degete să număr toate momentele în care aproape mi-am pregătit CV-ul pentru un post de barman, de barista sau chelner de ceainărie, toate fiind job-uri de bacșiș, picioare umflate și zâmbete mai mult sau mai puțin forțate.
În entuziasmul de a-ți pune potența în act, treci de la barman de tejghea, la ajutor de bucătar, la ajutor de PR de evenimente, la învățăcel de Illustrator, la copywriter digital și timpul trece QED. Parcă ai pleca o săptămână să vezi un monument pe-afară, parcă ai vorbi cu niște oameni în orășelele lor în care știi să te conversezi doar pe jumate, dar n-ai bani să treci granița. Bașca, ești ocupat să umpli cazanul cu experiență, că toamna se numără bobocii și ție ți s-a acrit de juniorat.
Încă am păreri de rău din perioada studenției în care nu m-am înduplecat să scindez statutul de student în integralistă la filosofie pe zi și barmaniță într-un bar de hipsteri pe noapte. Poate la douăzeci și trei de ani nu m-aș mai fi prostit citind anunțuri de angajare sub demnitatea publicitarului rasat. Nu am degete să număr toate momentele în care aproape mi-am pregătit CV-ul pentru un post de barman, de barista sau chelner de ceainărie, toate fiind job-uri de bacșiș, picioare umflate și zâmbete mai mult sau mai puțin forțate. Încă trec pe lângă mine vechile povești despre chelnerițele apucate de fund, țipetele primite pe nedrept de la șeful de sală și ifosele clienților care defulează nevroze corporatiste pe canapeaua nepotrivită.
Gândul meu era simplu, universal și de inspirație americană, valabil și astăzi: voiam să strâng destui bani cât să-mi iau rucsacul în spate o dată la câteva luni, să fotografiez cu ochii, să recunosc șase cuvinte din zece de pe plăcuțele indicatoare și să absorb comunități întregi de inspirație și povești cu final deschis.
Cu toate astea, rezultatele fiecărei cercetări empirice pe terenul job-urilor de bacșiș sunt, în linii mari, cam aceleași: călduțe din punct de vedere financiar, fierbinți în termeni de aventură bianuală și reci-cadavru în perspectivă.
Căci perspectiva e să te trezești la aproape treizeci de ani cu un CV care enumeră baruri, restaurante și cafenele. Îmi imaginez că intri într-un delir ciudat și te forțezi să-ți amintești ce petreceri mișto se dau, totuși, în agențiile de publicitate și corporații, câți oameni din industrie ai fi putut să întâlnești în potențiala ta ascensiune spre grand prix-ul carieristic personalizat, câtă experiență ai fi putut să acumulezi la costul unor mici frustrări de palier și mâncătorie de sezon, dacă n-ai fi fost atât de fudul cu potențialul tău cazon.
Înainte ca ultimii idealiști să-mi arunce avioane de hârtie cu povești despre oameni care s-au apucat de scris la șaizeci de ani sau care și-au schimbat direcția la o sută optzeci de grade cu puțin înainte de pensie, aș vrea să rămân în conul de umbră al realiștilor ușor pesimiști, care speră timid, dar consecvent: această mare masă amorfă de oameni care suntem și nu ne încumetăm să nu mai fim.
De dragul stabilității mai mult sau mai puțin închipuite, susținută mai degrabă de o sarabandă de chitanțe și polițe de asigurare, rămânem cu un surplus de potențial care, din umbră, ne obligă: pune-mă-n act, plătește cu mine facturi!
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Intotdeauna va exista conflictul dintre a avea un loc de munca mai mult sau mai putin placut, dar care iti plateste facturile sau sa fac ceea ce imi place, dar cu probleme financiare (daca deja sti ceea ce iti place)
Din pacate educatia noastra nu include si activitati in care sa ne gasim vocatia mai de timpuriu, de aceea dupa ce se termina scoli si masterate, si daca am avut si ceva scoli mai teoretice suntem intr-un impas.
Idealul este sa gasesti un compromis intr-un un job cu care sa iti platesti facturile si in timpul liber sa iti gasesti vocatia, iar in timp vocatia sa devina si job. Nu este usor, dar se poate. Iar a fi "sclav" pentru o plantatie de lux intr-o corporatie nu este chiar atat de rau pe cat se spune, si depinde de tine sa gasesti si lucruri bune pentru care sa mergi cu placere la servici. Success!
P.S. Nu job de barman sau chelner. Daca nu iti face placere sa servesti oameni si sa zambesti de placere si nu fortat, atunci vei ramane numai cu picioarele umflate...
Oricum, astept urmarea in 10 ani.
Astfel 75% intr-un fel, au facut facultatile degeaba. Fiica unor prieteni, a terminat cu nota foarte mare Romana- Engleza, Relatii internationale si are grija de o familie de batrani.
Unde e realitatea de a termina o facultate buna si de a fi curtat inca de pe treptele scolii. La IT-isti, se intampla, probabil.
E fustrant.
Personal am cautat in Bucuresti un zugrav care sa respecte ziua si ora de start, care sa faca o o lista de materiale aproximativa (sa comand pe site cu livrare, si reducere pt cantitate mare, si sa fiu acolo cand livreaza) si eram cu buget dispusa de 4000 lei pe luna (200 lei pe zi). Am gasit dar greu! Sa vedeti cat costa un instalator sa vina noaptea, pt o ora, sa imi repare o teava ce curge si nu poate fi oprita ca e fisura inainte de robinet. De usa blocata nu va zic, dar colegului carui i s-a rupt cheia la 2 noaptea dupa o petrecere.....i-am zis ca asa merita, sa nu mai bea singur. Electricianul nu mi-a terminat proiectul dar l-am platit din plin - am lasat asa, tamplarul i-a lasat mobila neterminata vecinului si vecinul i-a dat banii inainte. Sunt unele meserii de penurie, doar ca noi nu suntem deschisi sa le muncim. Cu disciplina stam prost si asta e de la toti anii de furat teste/teme in scoala, de la toate furtisagurile si invartitului ca o gaina fara cap vazute in familie.
P.S. nu am gasit 2 persoane sa aiba grija de bunica ce a cazut, sa fie acolo alternativ. Cine e la tara fie e la crasma, fie asteapta la poarta ajutorul social, cine ii place munca are curtea plina de animale.
Problema se pune așa: cum iti așterni așa dormi. Și trebuie să-ți așterni devreme, de preferință în liceu. Cu plan A, B, C. Mai târziu se pune întrebarea: am terminat facultatea, acum ce fac? Poate n-a fost facultatea potrivită. Depinde de fiecare să poată anticipa acest moment.