Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De trei ani, peste 300 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

Joburile mele: Am 23 de ani și m-am lovit toată viața mea de următorul cuvânt

Potențial

Foto: Guliver Getty Images

Am douăzeci și trei de ani și m-am lovit toată viața mea de cuvântul potențial. Lucrez de câteva luni într-un domeniu cu potențial carieristic, mi s-a prezentat o grilă de salarizare cu potențial și trăiesc cu potențialul mai aproape decât embrionul în propriul uter.

O dată la două săptămâni, potențialul meu se transformă într-un cordon ombilical cu personalitate și mă sufocă agresiv, parcă cerându-mi socoteală pentru metodele plictisitoare prin care îl irosesc. 

Merg la serviciu opt ore pe zi, am o paletă de responsabilități cu care jonglez marxist după posibilități și mă frustrez în limita bunului simț și a demisiei, poveste în punctul căreia șaptezeci și cinci la sută dintre voi deja îngână cântecul unionist al sclavilor capitaliști, nimic nou sub soare.

Adevărul este că potențialului meu îi lipsește fix obiectul potenței. Ce să potențeze, dragul de el, când nici eu nu știu cine sunt, ce vreau și încotro mă îndrept?

La douăzeci și trei de ani, cele mai răspândite citate motivaționale vorbesc frumos despre libertatea pe care o ai atunci când încă nu știi ce vrei să te faci când o să fii mare. Ce sunt boemia și lipsa de griji dacă nu să te bucuri de mișcarea în derivă, de slalomul indecis printre zecile de descrieri de job-uri postmoderniste - căutând communications magician, fantastic traffic manager şi out of the box PR executive - sau de posibilitatea de a încerca o sută de miliarde de locuri de muncă?

La urma urmei, nimeni nu te condamnă dacă nu ai habar ce vrei să faci la douăzeci și trei de ani. Ești liber, ai tot timpul din lume să jonglezi cu hobby-uri, job-uri și decizii - atâta timp cât îți plătești facturile și chiria -, ba chiar eşti încurajat să afli ce-ți place ție să faci, în vertijul monetizării fiecărei abilități cu potențial, dar, ai grijă (!), angajatorul o să fie sceptic în fața migrării tale o dată la șase luni: nu ai disciplină, nu ești de încredere, îți lipsește consecvența, nu ne putem baza pe tine…

Nu am degete să număr toate momentele în care aproape mi-am pregătit CV-ul pentru un post de barman, de barista sau chelner de ceainărie, toate fiind job-uri de bacșiș, picioare umflate și zâmbete mai mult sau mai puțin forțate. 

În entuziasmul de a-ți pune potența în act, treci de la barman de tejghea, la ajutor de bucătar, la ajutor de PR de evenimente, la învățăcel de Illustrator, la copywriter digital și timpul trece QED. Parcă ai pleca o săptămână să vezi un monument pe-afară, parcă ai vorbi cu niște oameni în orășelele lor în care știi să te conversezi doar pe jumate, dar n-ai bani să treci granița. Bașca, ești ocupat să umpli cazanul cu experiență, că toamna se numără bobocii și ție ți s-a acrit de juniorat.

Încă am păreri de rău din perioada studenției în care nu m-am înduplecat să scindez statutul de student în integralistă la filosofie pe zi și barmaniță într-un bar de hipsteri pe noapte. Poate la douăzeci și trei de ani nu m-aș mai fi prostit citind anunțuri de angajare sub demnitatea publicitarului rasat. Nu am degete să număr toate momentele în care aproape mi-am pregătit CV-ul pentru un post de barman, de barista sau chelner de ceainărie, toate fiind job-uri de bacșiș, picioare umflate și zâmbete mai mult sau mai puțin forțate. Încă trec pe lângă mine vechile povești despre chelnerițele apucate de fund, țipetele primite pe nedrept de la șeful de sală și ifosele clienților care defulează nevroze corporatiste pe canapeaua nepotrivită.

Gândul meu era simplu, universal și de inspirație americană, valabil și astăzi: voiam să strâng destui bani cât să-mi iau rucsacul în spate o dată la câteva luni, să fotografiez cu ochii, să recunosc șase cuvinte din zece de pe plăcuțele indicatoare și să absorb comunități întregi de inspirație și povești cu final deschis.

Cu toate astea, rezultatele fiecărei cercetări empirice pe terenul job-urilor de bacșiș sunt, în linii mari, cam aceleași: călduțe din punct de vedere financiar, fierbinți în termeni de aventură bianuală și reci-cadavru în perspectivă.

Căci perspectiva e să te trezești la aproape treizeci de ani cu un CV care enumeră baruri, restaurante și cafenele. Îmi imaginez că intri într-un delir ciudat și te forțezi să-ți amintești ce petreceri mișto se dau, totuși, în agențiile de publicitate și corporații, câți oameni din industrie ai fi putut să întâlnești în potențiala ta ascensiune spre grand prix-ul carieristic personalizat, câtă experiență ai fi putut să acumulezi la costul unor mici frustrări de palier și mâncătorie de sezon, dacă n-ai fi fost atât de fudul cu potențialul tău cazon.

Înainte ca ultimii idealiști să-mi arunce avioane de hârtie cu povești despre oameni care s-au apucat de scris la șaizeci de ani sau care și-au schimbat direcția la o sută optzeci de grade cu puțin înainte de pensie, aș vrea să rămân în conul de umbră al realiștilor ușor pesimiști, care speră timid, dar consecvent: această mare masă amorfă de oameni care suntem și nu ne încumetăm să nu mai fim.

De dragul stabilității mai mult sau mai puțin închipuite, susținută mai degrabă de o sarabandă de chitanțe și polițe de asigurare, rămânem cu un surplus de potențial care, din umbră, ne obligă: pune-mă-n act, plătește cu mine facturi!

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Whoaaaaa! Despre ce este vorba in acest articol?
    • Like 0
  • Generatia noastra se afunda din ce in ce mai mult in oceanul de selfie-uri si e dependenta de doza zilnica de like-uri. Cu toate astea avem si oameni ca tine, care vin ca o gura de aer proaspat intr-un oras poluat de prostie. Si eu mi-am "amanetat" sufletul unei companii pentru a intra in gasca corporatista. E ok sa o faci, atata timp cat ai de gand sa il recuperezi candva. Am fost un rocker pletos care visa sa se imbogateasca din solourile de chitara, o idee romantica. Dar, asa cum a relizat pana si marele Goethe, romantismul nu aduce mereu fericirea pe care o asteptai. Da, capitalismul ne "ordona" sa avem job-uri cat mai pompoase dar lipsite de esenta(se merge pe premisa "spune-mi ce faci ca sa-ti spun cine esti"), dar in acelasi timp poate sa ne ofere si o scara rulanta catre visul nostru. Partea grea e sa gasesti job-ul care sa-ti plateasca facturile in timp ce tu faci ceea ce-ti place. In acelasi timp nu trebuie sa te ratacesti in acest "matrix" reprezentat de lumea contemporana, sa nu uiti niciodata de ce te trezesti dimineata si incotro te indrepti. In privinta a ceea ce vrei sa faci cu adevarat, probabil nu vei ajunge niciodata la o concluzie. Esti o persoana inteligenta si vei flirta probabil cu multe joburi din arii diferite care vor promite sa iti exploateze acel potential despre care vorbesti. Inteligenta ta nu vine din faptul ca iti impachetezi gandurile intr-un ambalaji pompos, vine din faptul ca esti un fin observator al lumii in care traiesti. Ai capacitatea sa observi si sa analizezi probleme ale societatii in care traim, apoi le expui intr-un fel energic care il obliga pe cititor sa gandeasca pentru a putea extrage mesajul. Un talent frumos si folositor, care ar putea sa dea voce unei generatii care se ofileste in umbra batranilor "tovarasi".
    • Like 1
  • Opinia mea e ca in tara noastra (si in Europa) e nevoie pe piata muncii de cel mult un sfert din cei cu studii superioare.
    Astfel 75% intr-un fel, au facut facultatile degeaba. Fiica unor prieteni, a terminat cu nota foarte mare Romana- Engleza, Relatii internationale si are grija de o familie de batrani.

    Unde e realitatea de a termina o facultate buna si de a fi curtat inca de pe treptele scolii. La IT-isti, se intampla, probabil.
    E fustrant.
    • Like 2
  • Problema este pregatirea profesionala. Ar trebui sa iti cauti un job in care sa folosesti meseria pentru care te-a pregatit scoala. Sau sa iti cauti o facultatate care te pregateste pentru ceva ce doresti sa faci, daca doresti o cariera. Din ce observ, articolul se rezuma la: 'eu am terminat facultatea, acum ce fac?' Cred ca tinerii de azi isi pot permite sa faca niste alegeri mai constiente in viata.
    • Like 0
  • fc check icon
    problema, zic și eu, nu e a potențialului folosit ori ba ci a vârstei. aia diferită de timp. un tânăr încă nepervertit de răutatea ”lumii”, e o rara avis. are grijă ”lumea” să căpăcească frumusețea din om. să rămâi tânăr, dincolo de timp, dincolo de lipsuri, e cel mai mare lucru realizabil. o recunosc și negustorii, împărații lumii: nu pot procura tinerețe. au toate mărfurile lumii dar tinerețea nu le e la-ndemână. priceperile, abilitățile, le ai deja-n sistem din clipa concepției sau ți le dă God. neimportant. ele sunt identitare dar nu definitorii. definitoriu este doar binele ales iar binele nu poate fi-n afara panzei principiilor. care principii se (cam) bat cap în cap cu lumea capitalului. că răul nu-i o alegere, perfect statuată, trebuie să descopere tânărul, adolescent până mai eri.
    • Like 0
  • Bravo Nicoleta! Incep sa imi modific in bine impresia despre Republica. Nicoleta, ai stofa de scriitor!
    • Like 0
  • Bravo Nicoleta! Incep sa imi modific in bine impresia despre Republica. Nicoleta, ai stofa de scriitor!
    • Like 0
  • check icon
    Foarte frumos scris!
    • Like 1
  • Casargoz check icon
    La 23 de ani o nu poti sa ai paletă de responsabilități cu care jonglezi marxist.
    La 50 dupa ce afli ca nu-ti poti lua concediu medical pentru ca nu e eligibil, atunci jonglezi marxist. Pana atunci o arzi capitalist...
    \Enjoy
    • Like 1
    • @ Casargoz
      Si eu am observat acest "jonglezi marxist". L-am interpretat pe "marxist" ca fiind un "dupa posibilitati", ceea ce se potrivea perfect in context. M-a surprins in mod placut asa o formulare la un om atat de tanar. Si m-a facut sa citesc, cu interes, in continuare. Din pacate, dupa o prima nebuloasa (acel QED a carei logica mi-a scapat), am constat ca verbul a conversa e considerat (la modul serios, nu in bascalie) a fi unul reflexiv. Ceea ce, la cat de frecventa e greseala asta, probabil ca o sa devina candva, in viitorul nu prea indepartat. Insa nu m-as fi asteptat sa gasesc o astfel de gherla intr-un text asa de sprintar si care respira drag de cuvinte, de limba romana si formele ei ce pot fi mereu surprinzatoare. Din pacate, pana la final am observat ca tanara autoare se dedica total acestor forme, uitand ca si bietul continut are si el rolul lui, atat de important incat ar trebui chiar sa primeze. Care rol, in lipsa unei logici a argumentatiei, se duce dracului. Am inceput sa citesc articolul intrigat de titlu - ce ne-ar putea spune un om de 23 de ani cand incepe expunerea cu un dramatic "m-am lovit toata viata mea....". Dupa acel "jonglez marxist" am continuat lectura cu speranta ca nu-mi pierd vremea, ca voi afla ceva important despre "toata viata" unui tinar talentat, din zilele noastre. Am terminat de citit cu doua dezamagi. Una, oarecum incerta: ori ca un tanar absolvent de filosofie nu-si poate argumenta coerent ideile, pierzandu-se in forma, ori ca atat a inteles respectivul din "arta pentru arta" - ca e ok varianta scrisa a indeletnicirii populare "ii place sa se auda vorbind", cu conditia sa o faca frumos. A doua dezamagire din pacate e certa si e provocata de discernamantul editorului care a decis ca un astfel de text isi are locul pe Republica. Altfel, as indrazni sa zic totusi ca tanara autoare are potential. Ii doresc sa reuseasca sa identifice corect importanta diverselor aspecte ale scriiturii sale (forma vs. continut, de exemplu) si sa si-l si atinga! Potentialul, cum ar veni.
      • Like 0
  • Nu inteleg motivul pentru care platforma Republica a ales sa faca cunoscut textul acestei putin interesante domnisoare.
    Ca sa ne amarâm ca in felul acesta buimac isi exprima gândurile o absolventa de Filosofie?
    • Like 1
    • @ aurora oncescu
      check icon
      N-ai inteles nimic, asa-i?
      • Like 0
    • @ aurora oncescu
      Pentru ca reprezinta o categorie larga de tineri?
      • Like 1
    • @ aurora oncescu
      Nu considerați că e important să-i ascultăm pe acești tineri și să le întelegem frustrările și nevoile ? Nu credeți că prin nevoile și frustrările lor putem înțelege mai bine unde greșim ca societate ?

      Se vorbește de "conflictul dintre generații", dar conflictul presupune o lipsă de deschidere și comunicare.

      Poate vă așteptați ca ei să execute ce le spun cei "mai în vârstă" și să se conformeze, să nu aibă întrebări, să nu pună la îndoială, să nu încerce să schimbe nimic ?

      Gradul de dezvoltare al unei societăți se vede și din modul în care aceasta alege să-și trateze tinerii.

      Da, pe Republica poate că este mai important să fie postați tineri care încearcă, chiar dacă poate într-un mod puțin forțat, să exprime o frustrare pe care încă nu o înțeleg, decât niște adulți care "știu" de ce lucrurile merg prost și nu se poate altfel.

      Să nu uităm că progresul este adus de cei care își pun întrebări și nu se conformează, nu de cei care știu că nu se poate altfel și care se opun oricărui glas care întreabă "De ce ?"


      • Like 1
    • @
      N-as zice NIMIC (va citez)!!!...
      Ma surprinde insa neplacut aparitia unui asemenea text si -cum spuneam-, asteptam mult mai mult de la un absolvent de filosofie.
      • Like 1
    • @ Gheorghita Zbaganu
      Nu cred ca reprezinta un segment reprezentativ de tineri.
      • Like 0
    • @ Adrian Ionescu
      In ce ma priveste, am toata consideratia din lume pentru tinerii care problematizeaza, se confrunta cu frustrari care le pot uneori taia aripile.
      Nu cred ca adultii detin adevarul despre mersul uneori rau al societatii si nici ca prin tineri, maturii pot descoperi erorile prezentului.
      Dv. criticati, de fapt, inflexibilitatea, desigur condamnabila in sine, dar cadeti in capcana contrariului - o eterna contestare nu inseamna progres si nici nu este de fapt, apanajul exclusiv al tinerilor!
      Desigur ca tinerii trebuie tratati cu incredere.Cu respect si admiratie, când o merita.
      Nu cred insa ca trebuie incurajata și eronat apreciata o atitudine fatalista si fals inteleapta exprimata dezordonat intr-un text scris de o absolventa de filosofie.
      Cred ca existau variante mai inteligente si relevante pentru Republica!
      • Like 1
    • @ aurora oncescu
      "dar cadeti in capcana contrariului - o eterna contestare nu inseamna progres" - așa este, este nevoie și să construiești noi alternative, dar o eternă contestare este absolut necesară pentru autoactualizare și autoreformare, altfel rămâi închistat în trecut, în prejudecăți care poate nu mai au nicio legătură cu realitatea.
      -----------------------------------------------------------------------------------------------------------
      "Nu cred insa ca trebuie incurajata și eronat apreciata o atitudine fatalista si fals inteleapta exprimata dezordonat intr-un text scris de o absolventa de filosofie" - poate ar fi fost mai util, pentru toată lumea, dacă ați fi venit cu un feedback constructiv
      • Like 0
    • @ Adrian Ionescu
      Am explicat suficient opinia mea.
      • Like 0


Îți recomandăm

Tășuleasa Social

„Este o uriașă sală de clasă și o formă de protest. S-au înscris foarte mulți adolescenți și tineri. Generația noastră le lasă lor o datorie. Și uneori le lăsăm conștient datoria asta, iar ei vor trebui să repare toate problemele care decurg din ea”, spune Alin Ușeriu. (Foto: Facebook Tășuleasa Social)

Citește mai mult

Carmen Avram, BEC - Inquam Photos / Octav Ganea

„Erau fericiți că ajunseseră acolo, doreau să facă ceva. Și din față erau ăia, ca la Hollywood, cu ventilatoare, cu...să îi oprească din a avansa”. (Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea)

Citește mai mult