Foto: Profimedia Images
Procesul meu de reconversie profesională către psihologie, psihoterapie și coaching a venit cu multă confuzie. Care sunt pașii de urmat, când pot profesa legal și etic, care sunt competențele și limitele mele ca psiholog clinician, coach și în viitor, psihoterapeut? La ce nivel există reglementare și supervizare? Am scris acest articol pentru a-mi clarifica în primul rând mie noil pălării profesionale (și de aceea lista nu detaliază psihiatrul). Dacă ai completări sau întrebări nu ezita să le scrii în comentarii. Încă descopăr ce și cum-uri în procesul meu de reconversie profesională.
Competențe profesionale
La nivel național, competențele profesionale ale psihologilor se stabilesc de către Colegiul Psihologilor din România, prin Legea Psihologului și în Normele privind competențele profesionale ale psihologilor cu drept de liberă practică (vezi aici și aici). În ceea ce privește activitatea de coaching, la nivel național ea este detaliată de ANC (existând un cod COR Specialist în activitatea de coaching).
Psihologul clinician are competența de a face evaluare psihologică clinică/psihodiagnostic clinic prin teste psihometrice, interviu și alte metode specifice, face consiliere psihologică primară și intervenție psihologică clinică. Pe măsură ce avansează în treptele de specialitate (autonom, specialist, principal) capătă noi competențe (vezi aici). Acest lucru este valabil și pentru psihoterapeuți.
Psihoterapia este definită ca “intervenţia psihologică prin care se modifică mecanismele psihologice implicate în sănătate, dezvoltare şi tulburare/boală mintală, autocunoaştere şi dezvoltare personală, controlul factorilor psihologici implicaţi în sănătate şi boală, prevenirea patologiei” . Metodele psihoterapeutice sunt multe și nu le voi detalia aici pentru că, în afara analizei tranzacționale și a terapiei cognitiv-comportamentale, le-am studiat prea puțin.
Care sunt competențele unui coach? Conform ICF, cea mai cunoscută organizație internațională care reglementează domeniul, un coach însoțește clientul “într-un proces de gândire creativ și stimulativ, care îl inspiră să-și maximizeze potențialul personal și profesional.” Pleacă de la premisa că resursele interne și externe ale clientului sunt deja acolo iar procesul de coaching are rolul de a le vedea, clarifica și organiza pentru atingerea unor obiective ale clientului, de natură profesională sau chiar personală. Lucrul în coaching este unul mai pragmatic, mai ancorat în prezent și orientat către acțiune și nu caută să acceseze straturile mai profunde ale sinelui.
Formările specifice
Dacă profesia de coach în România este reglementată prin faptul că are un cod COR – Specialist în activitatea de coaching, profesia de psiholog este supusă rigorilor legii 213/2004 și a diverselor reglementări ale Colegiului Psihologilor, care se schimbă și ele destul de des.
Parcursul de formare pentru cele trei profesii este foarte diferit și durează de la câteva luni la ani de zile. În cazul meu, patru luni intensive în școala de coaching pentru acreditarea de coach (la nivel ICF, nu am acreditarea ANC în România), 3 ani în care am urmat o facultate de psihologie pentru acces în profesia de psiholog și o formare de cel puțin 4 ani începută în analiza tranzacțională. Pe lângă acestea, supervizări, un program de master în terapii cognitiv-comportamentale și multă dezvoltare personală.
Important de menționat este că poți fi psihoterapeut și fără să fi urmat facultatea de psihologie. Poți urma un program de formare ca absolvent/ă de medicină, pedagogie, psihopedagogie, filosofie, teologie sau asistență socială, cu condiția completării studiilor universitare cu un pachet de discipline universitare de specialitate.
După obținerea dreptului de practică, psihoterapeuții și psihologii clinicieni vor fi într-o continuă formare, reglementată de Colegiul Psihologilor prin unele credite anuale obținute prin participare la workshop-uri, conferințe, alte formări etc.
Dezvoltare personală și supervizare
Pentru a lucra cu mintea și sufletele oamenilor cred cu tărie că ai nevoie să fii bine, la rândul tău. De aceea cred că dezvoltarea personală este necesară în toate cele trei profesii. În coaching și psihologie clinică ele sunt recomandate, nu obligatorii. Supervizarea este obligatorie pentru a putea profesa în primii ani atât în psihologia clinică (minimum 100 ore), cât și în psihoterapie. Tipul și numărul ședințelor de dezvoltare personală în formările psihoterapeutice diferă de la un tip de formare la alta și poate depăși 250 de ore.
Așadar, la coach, psiholog clinician sau la psihoterapeut?
Alegerea este doar a clientului, cu condiția să aibă acces la informație clară, care să-l ajute cu adevărat să ia o decizie informată. Cei mai mulți dintre clienții mei în coaching merg în paralel la psihoterapie și am putut să văd complementaritatea celor două procese. Din punctul meu de vedere, nu există un proces mai bun decât altul, ci doar contexte diferite în care ele pot fi folosite etic și cu succes.
Articol publica inițial pe blogul autoarei, https://www.simona-adam.ro/
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.