Sari la continut

Revoluția online

România digitală este cea care ne face să mergem înainte. Un proiect Republica, susținut de eMAG.

La începutul crizei, când am aflat că voi lucra de acasă și voi lua același salariu, am sărit în sus de bucurie. După o lună de izolare, o meditație despre realitate și igienă mentală

Piața Victoriei goală

Foto: Guliver Getty Images

Când, pe la începutul crizei, am auzit că nu va mai trebui să merg la serviciu, că voi putea lucra de acasă și că voi avea în continuare același salariu, mi-a venit să sar în sus de bucurie. Gata cu trezitul cu noaptea-n cap, gata cu cafeaua băută pe fugă, gata cu îmbulzeala, cu agresivitatea șoferilor frustrați, voi avea timp mai mult pentru mine, pentru lucrurile pe care le aveam de făcut prin casă și de care nu aveam chef și timp și poate voi reuși în sfârșit să pun cap la cap, într-o formă mai mult sau mai puțin coerentă, sutele de pagini cu notițe pe care le-am strâns de-a lungul ultimilor ani.

Voi avea liniște iar tensiunea permanentă din cap provocată de vânzoleala perpetuă în care trebuia să trăiesc zi de zi, pe care o simțeam din clipa în care ieșeam din casă și până mult după întoarcerea acasă, va dispărea lăsând locul unei serenități benefice.

Constat însă acum, după mai bine de o lună de „izolare”, că lucrurile nu stau chiar așa. E adevărat că am câștigat o oră de somn în plus, că am scăpat de contactul fizic cu hoardele de agitați frustrați și că am reușit să fac niște treburi gospodărești pe care probabil nu aș fi reușit niciodată să le fac așa cum trebuie în această viață: ordine într-o debara în care haosul ajunsese la cote cu adevărat cataclismice și într-o boxă de subsol nu mai puțin deprimantă, aruncat la gunoi cantități incredibile de vechituri inutile, câștigat astfel incredibil de mult spațiu, rearanjat radical balconul, pe care l-am transformat într-un fel de birou de lucru acceptabil și chiar instalat un covor nou în sufragerie.

Toate bune și frumoase, numai că „tensiunea din cap provocată de vânzoleala perpetuă în care trebuia să trăiesc” nu a dispărut deloc. Ba dimpotrivă.

Încercând să înțeleg cum de este posibil așa ceva, mi-am amintit un fragment dintr-o lectură mai veche. Aparține lui Franz Kafka și sună așa:

„Nu e nevoie să ieși din casă. Stai la masă și ascultă. Nici măcar nu asculta, așteaptă. Nici măcar nu aștepta, fii liniștit și singur. Lumea ți se va oferi singură spre a-ți fi dezvăluită; nu poate altfel; în extaz, răvășită îți va sta în față” (Franz Kafka, Aforisme, 1917-1918)

Ceea ce constat în aceste săptămâni de „izolare” este că, exact așa, „în extaz, răvășită”, cum o descrie Kafka, realitatea lumii în care trăiesc pătrunde nestingherită la mine în casă și în minte, unde continuă să creeze acea tensiune de care speram să scap, iar întreruperea contactului fizic cu ea nu o împiedică cu nimic să facă acest lucru. Și sunt înclinat, în consecință, să cred că NU contactul fizic cu ea și NU prezența sa fizică reprezintă problema. Ci cu totul și cu totul altceva.

Deschid televizorul sau internetul ca să aflu și să înțeleg ce se întâmplă, ca să știu ce am de făcut și la ce să mă aștept (și nu ca să aflu detalii despre natura ei sau despre toanele și nevrozele ei, ale acestei doamne pe care o numim „Realitate”). Ei bine, ceea ce primesc de fiecare dată și în primul rând este spaimă, frustrare, îngustime de orizont, patetism și zgomot. Foarte mult zgomot. Exact ca înainte de izolare.

Dar cum de această realitate, pe care am fost învățați încă de mici, de părinții și profesorii noștri, să o luăm cât se poate de în serios, că „nu-i de joacă”, că trebuie să „ne băgăm mințile în cap” și să „fim cu picioarele pe pământ” și să „nu mai umblăm cu capu-n nori” se prezintă, iată, acum, la maturitate, sub acest aspect abject, de mahalagioaică de periferie, gata să-și ridice fustele-n cap?

Mă gândesc că, în fond, ceea ce numim „realitate” și mai ales „realitate socială”, pentru că ea ne interesează în această perioadă în primul rând, este un ansamblu de imagini, stări, percepții care ni se formează în minte în cadrul unui proces coordonat, mai mult sau mai puțin direct, de oamenii care au „puterea”, care au în mâini frâiele acestei lumi, cum se spune, și de slujbașii lor.

Problema este că acești oameni, care creează și modelează realitatea imediată, sunt în general oameni cu un orizont extrem de îngust, fără niciun fel de preocupare sau înclinație față de partea spirituală a vieții, care sunt absolut convinși că trebuie să dea totul acum, aici, în această lume, pentru că dincolo de ea nu mai există nimic. 

Până la urmă sunt cei care, în sinea lor, sunt convinși că ceea ce în creștinism se numește „Înviere” nu e decât o poveste de adormit copiii. Și proștii.

Această stare de lucruri și, implicit, această „realitate” va persista atâta vreme cât cei din cealaltă tabără, adică oamenii care conștientizează partea spirituală a vieții, care știu sau bănuiesc că această lume nu poate fi singura și că nu totul se va termina acum și aici (Hic et nunc), oamenii cu orizont intelectual amplu, larg deschis către cunoaștere, cunoscători ai ideilor umaniste fundamentale care stau la baza civilizației occidentale, nu își vor uni eforturile într-o formă de protest relevantă, dacă nu într-o alternativă viabilă, care să facă posibilă scoaterea din scenă a clovnilor care conduc azi lumea.

Și cred că, din acest punct de vedere, realitatea ar trebui tratată ca un factor toxic, ca o maimuță agitată și agresivă, care merită discreditată cu orice ocazie și nu, așa cum facem acum, ca pe un aspect fundamental al vieții noastre, în care trebuie să ne scufundăm cu orice preț, avizi de „informație” și de „noutăți”.

Dar ceea ce mi se pare prioritar în aceste condiții nu este găsirea de soluții pentru rezolvarea situației descrise mai sus (probabil că nici nu există – tendința spre nonacțiune a oamenilor luminați va fi întotdeauna cel puțin egală ca intensitate cu vitalitatea, energia și capacitatea de a da din coate a oamenilor mediocri), ci cu totul altceva și anume: păstrarea sănătății mintale individuale.

Constat cu ocazia acestei pandemii, pentru a nu știu câta oară, cât de mult și cât de profund contactul prelungit, neîntrerupt, cu „realitatea” dăunează sănătății mentale.

Și poate că cititul, lectura în singurătate și liniște, este esențial tocmai din acest motiv: că este capabil să întrerupă, cel puțin temporar, contactul cu „realitatea” și nu neapărat pentru că prin el am dobândi ceva (cultură, educație etc). A citi nu înseamnă neapărat a acumula ceva, ci mai ales a atinge o anumită stare de spirit. A ieși din starea de spirit cotidiană, care în general, din păcate, este dominată de spaimă.

A citi înseamnă în primul rând a intra în contact mental și afectiv cu aproapele fără ca aspectele lui fizice să influențeze în vreun fel comunicarea. Fără să poți spune despre el „uite ce privire ciudată are, sigur are ceva de ascuns” sau „ăsta seamănă cu colegul meu de bancă care mi-a furat stiloul” sau „vocea asta seamănă cu a dirigintei mele dintr-a 7-a care mi-a scăzut nota la purtare” sau „uite ce urât miroase, cred că nu s-a mai spălat de o săptămână”.

A recepționa mesajul unui spirit destrupat, până la urmă.

A citi este, într-un fel, o revenire la acel „umblat cu capul în nori”, la care părinții noștri ne-au făcut să renunțăm, de dragul „realității”. A umbla (din când în când, dar în mod constant) cu capul în nori, fără niciun scop, pe străzi sau oriunde, este esențial pentru protejarea sănătății mentale.

Incredibil de mulți oameni trăiesc cu ferma convingere că trebuie să stea mereu în contact cu ea, la curent cu tot ce se întâmplă, cu picioarele pe pământ, cu capul pe umeri și că, în caz contrar, ar fi ca și cum cineva i-ar scoate din schemă, i-ar arunca undeva, într-o margine întunecoasă, tristă și fără ieșire.

Am devenit, în consecință, atât de vulnerabili la tot soiul de manipulări și informații false: ni s-a creat un fel de aviditate de a înghiți pe nemestecate tot felul de idioțenii, nu pentru a ne informa, a afla, a ne edifica, ci numai și numai ca să nu rămânem cumva „în urmă”.

Există un subtil proces de discreditare sistematică, inclusiv instituțională, a bunului simț prin care trecem cu toții, de-a lungul întregii vieți, mă tem, care face ca acum, la maturitate, dacă de exemplu eu încerc să-l întreb pe un ateu convins:

„Domnule, dacă Omul e ființa supremă și dacă nu există Divinitate, cum zici, atunci cum de nici până în ziua de azi Viața nu a putut fi creată, de la 0, în laborator, de oameni, ci doar reprodusă, clonată, pornind de la o formă de viață preexistentă? Scânteia aia care face carnea să miște, unde e?”

acel ateu să nu cadă pe gânduri și să recunoască că habar nu are, ci dimpotrivă: Fără ca măcar să atingă subiectul discuției, el va încerca la rândul lui, cu toate energiile lui, să-mi demonstreze cât sunt eu de ignorant, expirat, refractar etc.

Acesta este tipul de om apreciat, omagiat, promovat și lăsat să creeze și să modeleze realitatea zilelor noastre. De aici și spaima generală în care trăim cu toții și pe care o suportăm din ce în ce mai greu. Pentru că omul acela, chiar dacă a câștigat „confruntarea” cu mine, știe în sinea lui că nu are dreptate și din acest motiv poartă cu el o spaimă ascunsă, pe care o plimbă cu el prin lume, contaminându-i pe toți cei cu care intră în contact...

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Spunea cineva prin comentarii că scanteia aia care face carnea sa miste se numește contracție musculară. Ei bine, eu am avut pe cineva în familie care avea contracții musculare(involuntare), dar tot nu putea să și miște picioarele. De ce? Pentru că nu avea inervație. Vertebrele toracale îi fuseseră mâncate de cancer... Eu cred în Dumnezeu. Știința nu e decât o invenție a oamenilor prin care se încearcă explicarea fenomenelor ce ne înconjoară. Și ca orice invenție, poate fi folosita pentru a ajuta omenirea, sau pentru a o distruge. Exemplu: citostaticele, sunt folosite de industria farmaceutica pentru profit, nu pentru vindecare propriu-zisă. Pentru ca chimioterapia sa fie eficientă, aceasta trebuie personalizata, genomul care provoacă cancerul trebuie izolat și pe baza acestuia se contruieste un plan de tratament. Oricât de mult a evoluat știința, acest lucru nu poate fi realizat astăzi. Bolile canceroase sunt și vor fi cu noi, vor aduce profit unora și mut chin altora. Ce face știința în tot acest timp? Ei bine, studiază. Doar că noi, că și specie umană ne mișcăm prea lent, nu suntem capabili să găsim un răspuns exact la o întrebare atât de puerilă: care e cea mai eficienta metoda demonstrată științific pentru a combate cancerul, fără efecte negative, fără posibilitatea recidivarii? Ei bine, nu știm. Suntem prea mici. In orice caz nu suntem stăpânii universului. Un virus atât de mic, cu dimensiuni cuprinse intre 60 și 140 nanometri ne pune la pământ, închide orașe, dărâmă economia planetei. E ilogic să credem că putem controla totul. Chiar daca nu exista Dumnezeu, omul nu e el creatorul Bingo Bang-ului. Și nici cea mai avansata forma de inteligenta. Suntem atât de inteligenti că am construit un mediu ostil dezvoltării vieții pe pământ, un mediu plin de betoane și asfalt, luminat artificial(cat sa ne distrugă propriul ritm circadian) Atâta timp cât egoismul uman va prevala, nu o să evolueze știința. O să involueze. 'Science dans concience, n'est que ruine de l'ame'
    • Like 0
  • Corina check icon
    Like. Bune și curajoase idei. Ați riscat, ați mers departe cu despărțirea apelor și urmările se văd...
    • Like 0
  • Cu scuze, dupa parerea mea articolul este confuz, iar argumentele puerile. Nu cum se "naste" viata sau daca exista cineva deasupra norilor, astea sint probleme de nivel copilaresc.
    Uitati o problema adevarata: dupa cum s-a demonstrat, cercetasii unui stup vin si le "danseaza" celorlalte albine ce au gasit, cite flori sint si cum trebuie sa ajunga acolo, in coordonate polare. Cel care a descoperit aceasta a fost calificat drept "aiurit"; din fericire, tehnologia actuala a permis crearea si programarea unei albine-robot, care a "dansat" conform programului. Iar surpriza majora a fost ca albinele au urmat cu precizie "comunicatul" cercetasului. Ca stupul in totalitate reprezinta o inteligenta distribuita cu matca in centru este o realitate dincolo de fictiunea planetei-creier din Solaris.
    Se poate porni de aici, nu mai insist ca poate v-am plictisit.
    • Like 2
  • "...oameni cu un orizont extrem de îngust, fără niciun fel de preocupare sau înclinație față de partea spirituală a vieții...","...cei care, în sinea lor, sunt convinși că ceea ce în creștinism se numește „Înviere” nu e decât o poveste de adormit copiii. Și proștii." De cealalta parte "...oamenii cu orizont intelectual amplu, larg deschis către cunoaștere...".Pai e taman pe dos, religiosii au un orizont extrem de ingust, Majoritatea comentariilor postate de "credinciosi" contin greseli flagrante de gramatica, exprimare si logica. Dar ei au "inteles" cum sta treaba cu chestiile complexe, doar la astea simple cum ar fi folosirea cratimei nu se pricep. Sper ca ati vrut sa fiti amuzant, nu prea v-a iesit.
    • Like 5
  • Pai nah, acuma, omul si cind traieste viata lui normala, si cind pleaca sa traiasca in alta tara, si cind lucreaza de acasa, e "imbracat" tot timpul in el insusi, se ia pe el insusi peste tot unde se duce. Nimeni n-o sa gindeasca altfel numai pentru ca, o scurta vreme, face lucrurile altfel, sau sint altfel lucrurile in jur. Dupa cum nimeni n-o sa gaseasca ce nu cauta. Daca vrem liniste in cap, nu trebuie sa-i lasam loc zgomotului. N-are importanta daca sintem pe strada in Bucuresti, la firma in Germania pe dreapta sau acasa, in pijama, la masa din sufragerie. Mecanismul de anulare a zgomotului din minte e acelasi. Si n-are nimic de-a face cu Dumnezeu.
    • Like 1
  • Parerist check icon
    Breaking news: lumea NU e condusa de atei. E condusa de indivizi care cel putin la nivel declarativ discuta zilnic cu Dumnezeu. Ateii sunt o minoritate in general si cei ajunsi in pozitii de conducere pot fi numarati pe degete.
    In plus sa confunzi ateismul (sau agnosticismul) cu lipsa de spirtualitate iar e o confuzie demna de o baba la coada la moaste. Din aceeasi serie de judecati fasaite care confunda ateismul cu lipsa de morala, sau de etica, ca vorba aia, daca nu ti-e frica ca o sa te bata Cineva cu batul, nu ai cum sa ai etica.
    • Like 5
  • Valentin check icon
    Sunt persoane care lucrează de-acasă de multă vreme - freelancerii - după cum există şi şcoală de-acasă (home schooling). E drept că orele petrecute acasă alternau cu plimbări, întâlniri cu prietenii etc., lucruri care nu se pot face în plină pandemie.
    • Like 2
  • Gr Mihai Gr Mihai check icon
    Credinciosii catre atei in Grecia antica: Domnle daca omul e fiinta suprema si Zeus nu exista, cum se face ca omul nu stapaneste si intelege fulgerul nici pana in ziua de astazi ?

    Penibil. Ca sa ating subiectul discutiei, viata va putea fi creata in laborator de la zero cand stiinta va evolua mai mult. Scanteia aia care face carnea sa miste se numeste contractie musculara si este perfect inteleasa.
    • Like 4


Îți recomandăm

Statuie mască

„Primul lucru care contează atunci când faci o donație este ca gestul respectiv să te facă să te simți că ai făcut cu adevărat o faptă bună. Dacă cauza respectivă reușește să te facă să te simți ca un mic erou, te face să te simți bine că ai ajutat, reușește să te facă donezi”, spune Nicoleta Deliu.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Simona Halep - Foto: Andrew Schwartz / SplashNews.com / Splash / Profimedia)

„Am crescut cu o mentalitate că eram mică, că nu o să ajung să fiu tenismenă, nu o să ajung să fiu sus în clasament, nu o să ajung să câștig turnee mari. Cum până nu demult, în 2017, mi se spunea « nu ai mental de campion de Grand Slam».” (Foto; Andrew Schwartz / SplashNews.com / Splash / Profimedia)

Citește mai mult