Foto - ronstik/ Alamy/ Profimedia
„Cum aleg când am responsabilități și acasă și la muncă, iar acestea se suprapun? Cum reușesc să împart timpul între viața de familie și carieră, astfel încât să fiu mulțumit de mine ca părinte, dar să am satisfacții și la muncă?”
Este întrebarea care ajunge să îi preocupe pe cei mai mulți dintre părinți. Caută răspunsul în ceea ce citesc, în exemplele de viață ale cunoscuților sau se orientează după modelele din societate. Se lasă conduși de ceea ce TREBUIE FĂCUT și mai puțin de ceea ce simt să facă.
Pe final de an, oamenii fac o retrospectivă a ultimelor luni. Se uită cu bucurie la ce le-a ieșit și cu tristețe la lucrurile care nu au mers cum ar fi vrut. Cel mai des, în urma unui moment introspectiv, adulții cu copii se simt vinovați că nu au reușit să stea suficient de mult cu copiii. Alții se plâng că nu au reușit să evolueze la muncă pentru că nu au putut să dedice mai mult timp în direcția aceasta din cauza responsabilităților de acasă.
Adevărul este că răspunsul la întrebarea anterioară nu se găsește în afara persoanei care și-o pune. Răspunsul vine din interior, izvorăște din nevoile și valorile proprii. Un impact mare în găsirea unui răspuns potrivit îl are și viziunea fiecăruia, care se creionează de-a lungul vieții în urma experiențelor trăite și a interacțiunii cu oamenii apropiați și, ulterior, cu întreaga societate. De asemenea, răspunsul variază în funcție de etapa de dezvoltare în care se află.
Cu ajutorul teoriei dezvoltării psihosociale a lui Erikson, putem observa că adultul tânăr (19-40) are ca preocupare majoră construirea unor relații importante, intime, unde să poată experimenta sentimente de iubire, apropierea, onestitatea, dragostea și conexiunea. Conform stadiului de dezvoltare, virtutea pe care adultul tânăr își dorește să o dezvolte nu este succesul, ci crearea unor relații apropiate - „Oare voi fi iubit sau voi fi singur?”
Sigur, vor exista și excepții de la această regulă, dar aceasta se întâmplă pentru că, în etapele anterioare de dezvoltare, au apărut blocaje și, astfel, unii dintre tinerii adulți încă se confruntă poate cu probleme de identitate și încă încearcă să descopere cine sunt ei în comparație cu lumea. Dacă în etapa a 6-a (intimitate vs. izolare), adultul tânăr reușește să creeze acele relații apropiate, profunde, care îl vor hrăni emoțional, va veni natural trecerea către cealaltă etapă, aceea în care își dorește să dezvolte lucruri care să îi supraviețuiască. Adesea, această etapă se referă la dorința de a avea un copil, crearea unui business, a unui brand personal, acte de caritate, voluntariat sau orice alte acțiuni care duc la schimbări la nivelul societății, în urma cărora să beneficieze și alții. În această etapă (productivitate vs. stagnare), adulții încearcă să răspundă pozitiv prin tot ceea ce fac la întrebarea „Oare cum pot contribui cu sens în lume?”.
Teoria dezvoltării psihosociale îi ajută pe părinți să își dea seama mai bine unde se află în acest proces de dezvoltare și să înțeleagă că bifarea anumitor evenimente de viață sau a unei vârste nu înseamnă neapărat că ei se află acolo și din punct de vedere psihic. Cu ajutorul acestor informații, oamenii vor putea să înțeleagă ceea ce este important acum pentru ei, având în minte faptul că există un timp pentru toate, la momentul potrivit.
Conform teoriei lui Maslow, atunci când nevoile de bază (nevoi fiziologice și nevoia de siguranță) nu sunt îndeplinite, omul nu poate urca pe treapta imediat următoare. Motivația și focusul său vor fi pe îndeplinirea nevoilor de bază și, doar ulterior, va putea urce către al 3-lea nivel - nevoile psihologice (nevoia de apartenență și nevoia de stimă de sine).
Dacă jobul este cel care asigură supraviețuirea, adică îndeplinirea nevoilor de bază precum cele de hrană, adăpost și minimul de condiții, iar cerințele acestui job presupun foarte mult timp investit, atunci acesta devine o prioritate. Faptul că jobul ne oferă răspuns nevoilor de bază îl face, în sine, prioritar. Aceasta înseamnă că timpul dedicat familiei va cădea pe locul doi, deși emoțional se poate simți nepotrivit.
Luând în calcul piramida nevoilor și teoria dezvoltării psihosociale, se poate observa că în anumite etape ale vieții, nevoile noastre vor fi în conflict și, poate cel mai des, este cel care apare între nevoia de muncă pentru a susține nevoile de bază și nevoia de a ne conecta și a crea relații intime, cum este familia.
Conflictul muncă-familie este o formă de conflict inter-rol care apare atunci când energia, timpul sau cerințele comportamentale ale rolului de muncă intră în conflict cu cele ale rolului familiei (Greenhaus & Beutell, 1985). O presupunere cheie a conflictului muncă-familie este că cerințele și așteptările de la locul de muncă (de exemplu, munca târzie, călătoriile) sunt adesea în conflict cu cele ale familiei (de exemplu., preluarea unui copil după școală pentru a putea participa la lecția de muzică). Atunci când un individ susține roluri multiple, cum ar fi cel de angajat sau antreprenor și rolul din familie, acestea pot deveni incompatibile, iar conflictul de rol apare (Kahn et al., 1964).
Un alt aspect care provoacă conflict în interiorul unui adult și care îl impiedică să vadă care este cu adevărat nevoia sa și către ce trebuie să își îndrepte atenția și timpul este trauma psihică. Răspunsul intern al persoanei în fața experiențelor adverse de viață poate modifica percepția și poate bloca dezvoltarea psihosocială la momentul la care a avut loc. În acest fel, deși anii continuă să treacă și viața își urmează cursul, nevoile oamenilor rămân blocate la acel stadiu de dezvoltare sau nu reușesc să își construiască acea busolă internă care să îi ghideze și să îi ajute să facă alegerile potrivite pentru ei.
De asemenea, în mintea unui adult traumatizat, pot să existe multă confuzie și lipsă de conectare la momentul prezent. Să luăm un exemplu: un cuplu vine în terapie pentru a soluționa conflictele care i-au dus pe cei doi la distanțare emoțională și nefericire. Partenerul se simte acuzat de către soția sa că nu petrece destul de mult timp cu familia și deloc cu copilul lor, fiind prea ancorat în muncă. El se simte neînțeles și, deși este într-un burnout, se află în continuare foarte ancorat în muncă, simțind o presiune imensă de a oferi siguranță financiară familiei.
În copilărie, partenerul a avut o experiență de pierdere financiară în familie și a rămas cu teama că oricând ar putea să piardă tot. Această frică s-a transformat și amplificat până la vârsta adultă, când acesta simte că oricât de mult muncește și câștigă, dacă nu rămâne în control la locul de muncă, ar putea pierde tot în orice moment. Conform piramidei nevoilor umane, nevoile de bază ale acestui cuplu sunt îndeplinite, având posibilități mult peste medie, însă, din cauza traumei din copilărie, partenerul nu este în contact cu realitatea din momentul prezent, ci se află în continuare ancorat în momentul din copilărie, când părinții săi au pierdut toți banii pe care i-au avut.
În urma traumatizării psihice apare atât deconectarea de sine, cât și prezența unor mecanisme de coping care să-l ajute pe cel în cauză să țină departe emoțiile negative puternice care au apărut în timpul și după experiența adversă. Din această cauză, devine foarte greu pentru cel care experimentează trauma să mai găsească răspunsuri potrivite în interiorul său. De aceea, începe să se orienteze către cei din jur, să caute acolo răspunsuri pe care să le aplice în viața sa.
De asemenea, printre efectele traumei, putem vedea la persoane și îngustarea posibilităților și rigiditate mentală, care poate duce la senzația de captivitate într-un rol sau într-o direcție. Unii părinți se contopesc cu acest rol cu totul, identitatea lor definindu-se doar prin rolul de părinte sau putem vedea și adicțiile, cum este cea de muncă. Spre exemplu, o tânără adultă care a suferit destul de mult în copilărie din cauza neglijenței părinților, care s-a simțit singură toată viața, își dorește foarte tare să aibă o relație și copii. Ajunsă în acest punct, își dedică tot timpul rolului de mamă, uită de ea și de relația ei, neglijează și dezvoltarea sa din punct de vedere profesional. Ușor, ajunge să se piardă cu totul în rolul de părinte. De asemenea, observă că are niște standarde nerealiste, dorindu-și să fie permanent disponibilă pentru copiii ei, să îi educe în cea mai bună manieră și să le ofere doar ceea ce este recomandat și cel mai bun.
Pentru găsirea echilibrului dintre cele două arii importante ale vieții oricărui adult – carieră și familie – este prioritar să existe o bună înțelegere a propriei experiențe de viață și a efectului pe care l-a creat în interior. Ulterior, cunoașterea etapei de dezvoltare în care se află și recunoașterea nevoilor din prezent vor ajuta la identificarea unei împărțiri potrivite a timpului între familie și muncă.
Căutarea împărțirii egale a timpului între ariile vieții poate să fie, de asemenea, un mecanism de coping, o expresie perfecționistă prin care se încearcă artificial crearea senzației de mulțumire de sine. În realitate, nu vom putea să împărțim în mod egal timpul, ci vom varia, la fel ca anotimpurile, în funcție de nevoile noastre și, desigur, și de cerințele fiecărei arii în parte. Iar aceasta nu înseamnă că sunteți în dezechilibru, ci că sunteți conectați la momentul prezent, că vă permiteți să fiți flexibili și fluizi.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.