(Foto: Guliver/Getty Images)
Metroul parizian, 7 dimineața. Goană prin întuneric, oameni gri. Niciunul dintre noi nu pare să știe unde merge și de ce. Parizience șic în balerini, bancheri în costume strânse pe corp, studenți citind ultimul Prix Goncourt.
„- Tatăl nostru carele ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, Vie Împărăția Ta". De nicăieri, un copil-cerșetor desculț se aruncă în genunchi la picioarele mele și urlă cu o voce răgușită. Limba română îmi sparge timpanele, dar în jurul meu nimeni nu ridică ochii din gol. Copilul continuă să se roage tare și fără intonație, ca un surd. Numai eu îl văd, oare? Poate am murit, poate cineva a aruncat metroul în aer și acum gonim repede către cer, cu un înger in zdrențe drept călăuză. Numai eu și copilul ne agățăm de cuvinte, suspendați împreună complice. Numai eu și el tresărim ușor înfometați la „pâinea nostră cea de toate zilele"; numai eu și el ne numărăm în gând greșalele noastre și ale greșiților noștri. Se roagă numai pentru mine, ca o șoaptă secretă, deși zbiară nearticulat pentru toată lumea.
***
Oricine a fost vreodată în străinătate cunoaște senzația pe care ți-o dă auzul propriei limbi într-o mare încâlcită de limbi străine. Din zgomot, se face liniște. Ieși, ca dintr-o apă, și simți cum ți se desfundă urechile; ți se aruncă în subconștient o frânghie-la primele silabe descifrate, te agăți de ea. Oricând aud două cuvinte dezlegate în română, între mine și celălat se înalță o punte. Vorbim nemijlocit și fără ajutor, așa cum respirăm, de la cerșetor la bancher, desculț sau în balerini...
***
Dacă mă înspăimântă ceva după 16 ani în străinătate e că aș fi uitat cumva limba română. Mă aud uneori ezitând sau făcând greșeli și îngheț de frică. Dacă nu vorbesc limba română, nu mai am acasă. Dacă se rupe pânză invizibilă de păianjen care mă leagă de orice alt vorbitor de limba română, atunci abia mă simt fără filet, în aer, și străină.
De câțiva ani însă mă simt în patria mea, limba română, în aeroporturi, prin metroul pe care-l iau în fiecare dimineață spre Picadilly sau în curtea școlii copiilor mei - toate geografic în afară României, dar unde aud mereu românește. Limba ce se scurge șuvoaie din televizoarele și de pe starzile României înseși mă zgârie pe timpane și mă-ngheață. E vulgară, contorsionată, aproximativă.
***
România s-a schimbat complet de când am plecat eu. Totul se schimbă, în cele șase luni dintre două vizite. Vecinul de peste drum și-a făcut casă. S-a mai deschis un mall la Craiova. Copiii prietenilor mei se duc la școală privată. Mama își plătește facturile online, verișorii mei sunt antreprenori fintech, a mai apărut o linie de tramvai suspendată, Florin Călinescu apare din nou la TV. Din România mea, cea de dinainte de plecare, n-a mai rămas nimic. Și mă gândesc că așa trebuie să fie pentru atâția și atâția, pentru care anii de străinătate încep să se numere-n decenii.
Cu toate astea, am „acasă” atâta vreme cât aud în Parlamentul, Guvernul, pe străzile și pe ecranele României despre „reformele pe care le implementăm”, nu „care le implementăm”; despre cum ne-ar „plăcea” să se mărească salariile, și nu „ne-ar place”; despre „tendințe”, nu „trenduri”; secretare, nu „asistente”; „îmbunătățire”, nu „upgradare”. Nu mai vorbesc de pamblici, genunche și alte lucruri care dor. Nimic nu mă poate face să mă îndepărtez de România mai mult decât s-o văd pe ea îndepărtându-se de limba română...
***
Și până la urmă ce e România azi? România nu se mai suprapune, e evident, granițelor ei fizice. Există România celor care pleacă, a celor care rămân, a celor care se întorc. Există mici Românii în cartiere ale Londrei, mini-„China town”-uri cu magazine de murături și ciocolată cu rom. România copiilor noștri va fi o Românie care are veri și unchi în Italia și în Texas, cu familii pentru care „Acasă” e un grup pe WhatsApp unde vorbesc cu frații, buncii și prietenii împrăștiați peste tot.
Și atunci ce te face român și ce definește România? Pentru mine este clar că numai limba română, care încape și pe Facebook, și-n viață reală, și în care poate vorbi un oltean crescut la Napoli cu un moldovean născut în Suedia, poate azi delimita și păstra România în sânul ei. Dacă România uită limba română, dacă n-o mai respectă, dacă n-o mai învață și vorbește corect, singurul fir de legătură între toate Romaniile dinăuntrul și dinafară granițelor se rupe.
***
De fiecare dată când e vorba de votat la alegeri în România, am o dilemă. Să votez, să nu votez? Dat fiind că nu plătesc impozite statului român și că nu mă afectează rezultatul votului, se cade să-l influențez? Văd că se vorbește dacă și toți românii din interiorul României ar trebui să voteze sau numai cei care au bacalaureatul. Dar românii crescuți și educați în străinătate pot avea alte diplome, a căror echivalență cu bac-ul românesc ar putea fi greu de stabilit.
Dacă a fi român înseamnă a vorbi limba română, un drept de vot bazat pe 10 întrebări simple de gramatică și vocabular nu ne-ar curăța oare mai bine de bube?
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Halucinant sa citesc asa ceva! Ce ar rezolva o asemenea regula, sa n-o numesc "lege"? Absolut "nada", ca sa ma exprim pe limba romano-telenovele! Ce nu pricep vajnicii aparatori ai unei limbi inchistate si rigide este ca indiferent de zbaterea lor orice limba din lumea asta este ca un organism viu care este in permanenta schimbare, adaptare, sa nu ii spun evolutie ca s-ar ofensa gardienii lingvistici. Sa nu ma intelegeti gresit, nu sint pentru ignorarea gramaticii, nici vorba, dar nu pot fi de acord cu cei care impun reguli si isi fac stidard de lupta din apararea limbii. Limba nu are nevoie de gardieni si apratori pt ca sint practic TOTAL inutili! Si nu dau decit citeva exemple:
1. Mi-am gasit un nou "job"! Care-o problema? Era mai corect "slujba"? Pai "slujba", cuvint rusesc, cum a aparut in limba romana? Pai la fel ca si "job" doar ca atunci influenta rusa era contemprana, azi fiind engleza!
2. Cuvintul "maus"(mouse) trebuai tradus? E el corect? Trebuia tradus in "soarece"? Dar cuvintul "computer"?
3. In Canada orice roman nu mai spune demult "asigurare" ci "inşurănas"(insurance), daca spui asigurare risti sa cauzezi sprincene ridicate!
Dar sa lasam limba mioritica si sa ne legam de limba nr 1 in lume la ora asta, engleza. Stiati ca engleza are cam 1 milion(!) de cuvinte, spre deosebire de romana care are doar vreo 50 de mii? Viteza cu care apar cuvinte noi in engleza e naucitoare, cu miile in fiece an, probabil. Si ca sa dau doar doua exemple: "brunch" breakfast+lunch, adica un mic dejun intirziat pina aproape de prinz, sau unul foarte recent, "squoval", adica o combinatie intre square si oval cu referire la manichiura cind unghiile sint drepte dar cu colturile rotunjite!
Ceea ce intr-adevar defineste o limba nu e atit dictionarul ci GRAMATICA si STRUCTURA gramaticala si morfologica! Adica modul cum iei un cuvint imprumutat dintr-o limba total straina si il adaptezi limbii proprii cind il folosesti in exprimare. De exemplu cind spui : mi-am "şeruit" pozele pe feisbuc. Un verb cind este românizat automat i se schimba forma si structura in mod "instinctual" si chiar intra intr-una din categoriile de verbe in fuctie de cum poate fi conjugat: "eu şeruiesc, tu şeruieşti, el, ea şeruieşte...". cit despre substantivele gen job, maus, inşurans, feisbuc... ele sint adaptate la genul neutru, conform unei reguli generale in ce priveste neologismele, adica la singular cu "un" iar la plural cu "doua" plus sufixul -uri: un job, doua joburi.
Daca ar fi sa dau o predictie, personal cred ca limbile, daca lumea va avea ragazul suficient si nu se va autodistruge, vor suferi un fenomen contrar celui din episodul cu Turnul Babel din Biblie, adica se vor omogeniza intr-un dialect universal cu un vocabular contopit dint toate limbile importante. Ramine de vazut care dintre gramatici se va impune dar eu spun ca cele mai simple vor avea cistig de cauza, deci engleza va prevala, daca actuala tendinta se va mentine.
Nu mulți stiu că limba franceză a fost adoptată la noi de elite in timpul ocupației ruse de la inceputul secolului 19 fiind limba vorbită de ofițerii ruşi ,limba rusă fiind considerată limba mujicilor. E o analogie.
Si poate nici nu mai e nevoie sa te identifici cu/prin aceste lucruri.... citisem o carte in care autorul se intreba cu cine s-ar simti identificata o fata din Rusia, vegetariana si gay : cu o alta persoana din Rusia cu care are in comun doar limba sau cu o alta fata din Corea de Sud, vegetariana si gay?
Limba e poate parte din legatura pe care o avem cu "acasa", cu copilaria, si depinde de noi sa ne-o cultivam prin prietenii pe care ii avem afara, prin convorbirile cu parintii si prietenii din tara. Poate trebuie sa acceptam faptul ca nu o sa fie la fel pentru copiii nostri.