(Foto: Guliver/Getty Images)
În curtea școlii, un copil se leagănă leneș pe ramura unui pom. De jos, un altul dă cu pietre-n el. Din când în când, se schimbă politețuri:
- Te-n mă-ta, tu vezi ce față ai, dacă mă dau jos îți rup genunchii.
Sună clopoțelul. Copilul din pom și copilul de sub pom își dau unul altuia brânciuri zdravene către clasă, ascunși de un nor complice de praf. Sunt colegi de bancă. Erau, acum vreo 20 de ani. Azi unul e regizor de film și celălalt conferențiar universitar.
Fast forward săptămâna trecută. Londra, cartier șic, grădiniță și mai șic. M-a chemat doamna educatoare să vorbim despre fiul meu de 3 ani după prima lună de grupa mică. Mă uit pe pereții tapitați cu citate inspiraționale și mă așez cu grijă pe scaunul care mi se întinde, cu un zâmbet ce pare să spună „Aici sunt banii dumneavoastră”. Sunt, ce-i drept, altundeva n-au unde să mai fie, la cele câteva miișoare bune plătite lună de lună ca taxă.
- Tiber nu pare să-nțeleagă ce-i spunem, atacă frontal doamna.
- Poate pentru că nu vorbește perfect engleză, parez eu, care engleză e a treia lui limbă, după română și franceză, știți cum e, trei limbi vorbite, în tot atâția ani de viață...Parcă erați grădiniță internațională, care încurajează multilingvismul, multiculturaismul, multi...
- Mda, mă-ntrerupe ea, dar uneori chiar pare că nu pricepe.
- De exemplu? întreb eu, în timp ce prin minte îmi zboară cuvinte ca autism, adio Harvard, seamănă cu tac-su, păi uite zice ea dacă un copil îi ia jucăria din mână și noi îi spunem să i-o dea înapoi....(pauză de respirație)...ei bine....nu i-o dă!
Încerc să percutez, dar recunosc că merge cam încet.Trebuie că e din neam. Își dă seama și doamna, care adaugă: „Ba chiar se enervează! Și uneori țipă! Iar o dată....(vocea scade, rușinată)...o dată a și mușcat un copil!"
Pare că s-a rupt un fel de barieră psihologică, pentru că adevărurile încep să curgă rău: „Dacă îi spunem să strângă jucăriile, nu o face întotdeauna! Nu se joacă decât cu câțiva copii, nu cu toți! Ne spune că vrea să meargă la toaletă, dar uneori vrea să mergem cu el!”. Și în final: „Poate e o problemă culturală, nu numai de limbă...”
Dacă mă găsesc în costumația mea de bancheriță în biroul ăsta sclifosit la ora 8 dimineața convocată de doamna educatoare pentru că fiu-meu de 3 ani se enervează când i se ia o jucărie din mână și are tupeul să-și aleagă prietenii, nu poate fi decât dintr-un motiv: ceilalți nu sunt așa. Ceilalți sunt altfel. Ceilalți copii de 3 ani nu urlă și nu mușcă în lupta pe viață și pe moarte pentru a pune mâna pe camionul ăla de pompieri. Ei probabil au o atitudine constructivă, le spun micilor lor camarazi „dragă, treci înaintea mea, dar se poate, te rog, mă jignești, eu m-am jucat și ieri cu el, acum e rândul tău, bine hai, dacă insiști, dar să știi că mâine nu discut, ți-l las ție...”
La fel, trebuie că nu se dau la o parte de la a-și îndeplini sarcinile față de societate, cum ar fi strânsul jucăriilor fără crâcneală și sunt indivizi de nădejde, independenți, stâlpi comunitari care se asumă perfect și se duc singuri la toaletă fără să aștepte, ca niște loseri, ajutor. Sunt ei înșiși, se simt bine în pielea lor, nu simt rivalitate, frustrare sau invidie, nu au nevoie de nimeni și nu ezită să pună umărul pentru binele colectiv. Când nu se scapă de treaba mare pe ei.
Și cine sunt de fapt „ceilalți” copii? O presimțire mică, mică și urâtă mi se ițește în minte la ultima frază a doamnei : „o problemă culturală” ...așadar și prin urmare, în cultura „voastră” (o fi cea franceză, a lu’ taică-său sau cea română, a mea? mister....) copiii se mușcă și se-mping, pe când aici la noi...
Pe lângă emotional correctness, un fel de „a fi așa cum trebuie în purtare și-n simțiri", political correctness-ul ca mecanism normativ în Occident pălește și e mic copil. Ești acceptat fără probleme în ziua de azi dacă ești negru lesbiană echangist hindus agnostic vegan - aici ești protejat de political correctness (și e bine să fie așa). Dar să nu cumva să nu gândești pozitiv; să îndrăznești să te mai și enervezi; să spui nu sau să pui întrebări; să nu fi folosit cumva un element disruptiv, contestatar sau lejer inadaptat; la 3 ani să nu-ți pierzi cumpătul; la 40 să nu faci depresie nervoasă sau (crimă absolută) să-ți aprinzi o țigară. Până la urmă ce-mi spunea doamna: multiculturalism să fie, dar cu flegmă britanică; încurajăm copiii să-și exprime emoțiile, dar într-o engleză perfectă; și să fie emoții rezonabile, de oameni cu cap și trecuți prin viață, că doar nu suntem la grădiniță!
Credeam până acum că lucrurile astea se aplică doar la adulți. Numai cine n-a fost la un team building corporatist sau n-a trecut printr-un interviu cu o duduie de la resurse umane n-a simțit câte reguli se cer a fi respectatae în materie de hobby-uri, viață de familie, gesturi și atitudini, pentru a fi considerat „de-al lor”. Dar că au ajuns niște comportamente normale, sau să nu zicem normale, dar tipice pentru un copil de vârstă asta să fie văzute ca îngrijorătoare, asta chiar mă sperie. De când nu mai e voie să te bați pe jucării? Oare o fi și grădinița un fel de team building gigantic pentru copii?
Îmi iau geanta și plec. Fiu-meu e un copil dulce, milos, bun, prietenos, care fuge și râde tare, e deștept de pică, bălmăjeste în 3 limbi și care uneori n-are chef să facă treabă sau să-i dea altcuiva jucăriile. Mă îngrijorez mai mult pentru doamna, pe care o las neconsolată și tot mai nelămurită. Aș vrea să-i spun să take it easy vorba ceea. Copiii se mai bat, se urcă pe garduri, uneori mint, fac prostii cu carul, mai scapă și câte una mai urâtă - și totuși ajung oameni mari, doctori, ingineri, arhitecți…Am auzit eu de unii chiar bancheri…
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Deci, Magda, pare ca educatoarea reproseaza unui copil de 3 ani ca se comporta ca un copil de 3 ani.
A existat vreo discutie la vreun moment despre nevoie copilului, eventual sugerat niste pasi de urmat (de ex., continuarea acasa a unor valori sau rutine intarite la gradinita)? S-a vehiculat ideea de consultatii de specialitate ("ADHD" etc.)?
Sau totul este la modul "copilul e defect, dorim sa-l returnam parintilor (probabil e vina lor)"?
Ca daca e ultima varianta, cred ca ai ales gradinita gresita. Dar daca e prima, s-ar putea ca educatoarea sa sugereze ceva.
In stil pur romanesc, problema e doar a educatoarei si a societatii care nu "incurajeaza copiii sa-si exprime emotiile", care urmareste sa niveleze caracterele. Familia si mama n-au nicio problema...Oare?
Primii 5-6 ani din viața copilului sunt foarte importanți pentru formarea caracterului său. Firește, cu toții ne schimbăm de-a lungul timpului, dar nu lesne. Activitatea din clasă este „serviciul” copilului. Dacă azi ia jucăria unui copil, nu e o tragedie, dar trebuie să înțeleagă prin cuvinte cum se rezolvă astfel de probleme. Poate avem nevoie să împrumutăm un pix sau o foarfecă de la un coleg, dar nu să ni le însușim. Dacă nu ne dăm seama că trebuie să le înapoiem, ne trezim respinși de către colegi. Nu e important că nu reușim să rezolvăm o problemă relativ dificilă la matematic sau să cântăm foarte bine la un instrument muzical, întrucât nu putem avea toate talentele, însă e important să încercăm, să cercetăm, să ne dăm silința pentru a vedea dacă hopul este într-adevăr prea mare sau nu ne-am străduit suficient. În fine, nu e o tragedie că a luat jucăria unui copil sau că își selecteze prietenii, e chiar normal, însă e important să învățăm cum rezolvăm astfel de neînțelegeri. Toți „copiii se mai bat, se urcă pe garduri, uneori mint, fac prostii cu carul, mai scapă și câte una mai urâtă - și totuși ajung oameni mari, doctori, ingineri, arhitecți… Am auzit eu de unii chiar bancheri…” însă nu trecând totul cu vederea, ci învățând să comunicăm cu ceilalți, iar educatoarea doar v-a cerut ajutorul spre binele copilului.
Restul se invata dupa 7-8ani, de-abia atunci intelege.
Pentru autoare: aveți toată susținerea mea, mi se pare că gândiți corect, continuați să gândiți ”outside the box”.
A trebuit sa intervin si sa ne ocupam de acest aspect. Copiii unici au de cele mai multe ori impresia ca totul li se cuvine. Cand o sa creasca dvs veti fi urmatoarea lui tinta. Obiceiurile proaste se invata la varsta frageda,
Intotdeauna se vor gasi persoane mai slabe sau mai puternice. Cum ar fi sa va gasiti pustiul cu un ochi colorat iar educatoarea sa va spuna: "Luati-va loser-ul acasa"
Opinia mea e ca Magda are dreptate, fiintele umane e bine sa-si manifeste personalitatea mai liber.
La varsta de trei ani suntem destul de egoisti si impulsivi si e normal sa fie asa. Prima data vrei sa simiti ca ceva e al tau si apoi esti dispus sa imparti cu altii.
Nici nu ai dispozitie mereu sa stragi lucruri, mai ales daca ti-o spun niste straini.
Si si acestea sunt chestii care ar trebui acceptate.Normal ca te joci cu cine iti place la aceasta varsta. Normal sa fie o chestie grea mersul la toaleta.
Felicitari pustiului, e un baiat grozav.
Textul doamnei imi arata ca are un copil rasfatat, care nu se integreaza in colectiv. Nu am auzit vreodata de un copil sa fi fost exclus de la gradinita sau scoala fara sa aiba probleme persistente de comportament.
modelatori de destine sau mai stiu eu ce ?!Poate ar trebui sa va ganditi sa-l mutati la o gradinita unde reactiile unui copil de trei de ani sunt luate ca atare si nu disecate minutios.Doamna educatoare a auzit expresia "nature vs nurture" ?Nu totul poate fi controlat chiar si intr-o super-gradinita ori intr-o foarte avansata societate britanica.