Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

„Emotional correctness” într-o grădiniță britanică: M-a chemat educatoarea să-mi spună alarmată că băiatul meu are „o problemă culturală”

copii la gradinița

(Foto: Guliver/Getty Images)

În curtea școlii, un copil se leagănă leneș pe ramura unui pom. De jos, un altul dă cu pietre-n el. Din când în când, se schimbă politețuri:

- Te-n mă-ta, tu vezi ce față ai, dacă mă dau jos îți rup genunchii.

Sună clopoțelul. Copilul din pom și copilul de sub pom își dau unul altuia brânciuri zdravene către clasă, ascunși de un nor complice de praf. Sunt colegi de bancă. Erau, acum vreo 20 de ani. Azi unul e regizor de film și celălalt conferențiar universitar.

Fast forward săptămâna trecută. Londra, cartier șic, grădiniță și mai șic. M-a chemat doamna educatoare să vorbim despre fiul meu de 3 ani după prima lună de grupa mică. Mă uit pe pereții tapitați cu citate inspiraționale și mă așez cu grijă pe scaunul care mi se întinde, cu un zâmbet ce pare să spună „Aici sunt banii dumneavoastră”. Sunt, ce-i drept, altundeva n-au unde să mai fie, la cele câteva miișoare bune plătite lună de lună ca taxă.  

- Tiber nu pare să-nțeleagă ce-i spunem, atacă frontal doamna.

- Poate pentru că nu vorbește perfect engleză, parez eu, care engleză e a treia lui limbă, după română și franceză, știți cum e, trei limbi vorbite, în tot atâția ani de viață...Parcă erați grădiniță internațională, care încurajează multilingvismul, multiculturaismul, multi...

- Mda, mă-ntrerupe ea, dar uneori chiar pare că nu pricepe.

- De exemplu? întreb eu, în timp ce prin minte îmi zboară cuvinte ca autism, adio Harvard, seamănă cu tac-su, păi uite zice ea dacă un copil îi ia jucăria din mână și noi îi spunem să i-o dea înapoi....(pauză de respirație)...ei bine....nu i-o dă!

Încerc să percutez, dar recunosc că merge cam încet.Trebuie că e din neam. Își dă seama și doamna, care adaugă: „Ba chiar se enervează! Și uneori țipă! Iar o dată....(vocea scade, rușinată)...o dată a și mușcat un copil!"

Pare că s-a rupt un fel de barieră psihologică, pentru că adevărurile încep să curgă rău: „Dacă îi spunem să strângă jucăriile, nu o face întotdeauna! Nu se joacă decât cu câțiva copii, nu cu toți! Ne spune că vrea să meargă la toaletă, dar uneori vrea să mergem cu el!”. Și în final: „Poate e o problemă culturală, nu numai de limbă...”

Dacă mă găsesc în costumația mea de bancheriță în biroul ăsta sclifosit la ora 8 dimineața convocată de doamna educatoare pentru că fiu-meu de 3 ani se enervează când i se ia o jucărie din mână și are tupeul să-și aleagă prietenii, nu poate fi decât dintr-un motiv: ceilalți nu sunt așa. Ceilalți sunt altfel. Ceilalți copii de 3 ani nu urlă și nu mușcă în lupta pe viață și pe moarte pentru a pune mâna pe camionul ăla de pompieri. Ei probabil au o atitudine constructivă, le spun micilor lor camarazi „dragă, treci înaintea mea, dar se poate, te rog, mă jignești, eu m-am jucat și ieri cu el, acum e rândul tău, bine hai, dacă insiști, dar să știi că mâine nu discut, ți-l las ție...” 

La fel, trebuie că nu se dau la o parte de la a-și îndeplini sarcinile față de societate, cum ar fi strânsul jucăriilor fără crâcneală și sunt indivizi de nădejde, independenți, stâlpi comunitari care se asumă perfect și se duc singuri la toaletă fără să aștepte, ca niște loseri, ajutor. Sunt ei înșiși, se simt bine în pielea lor, nu simt rivalitate, frustrare sau invidie, nu au nevoie de nimeni și nu ezită să pună umărul pentru binele colectiv. Când nu se scapă de treaba mare pe ei. 

Și cine sunt de fapt „ceilalți” copii? O presimțire mică, mică și urâtă mi se ițește în minte la ultima frază a doamnei : „o problemă culturală” ...așadar și prin urmare, în cultura „voastră” (o fi cea franceză, a lu’ taică-său sau cea română, a mea? mister....) copiii se mușcă și se-mping, pe când aici la noi...

Pe lângă emotional correctness, un fel de „a fi așa cum trebuie în purtare și-n simțiri", political correctness-ul ca mecanism normativ în Occident pălește și e mic copil. Ești acceptat fără probleme în ziua de azi dacă ești negru lesbiană echangist hindus agnostic vegan - aici ești protejat de political correctness (și e bine să fie așa). Dar să nu cumva să nu gândești pozitiv; să îndrăznești să te mai și enervezi; să spui nu sau să pui întrebări; să nu fi folosit cumva un element disruptiv, contestatar sau lejer inadaptat; la 3 ani să nu-ți pierzi cumpătul; la 40 să nu faci depresie nervoasă sau (crimă absolută) să-ți aprinzi o țigară. Până la urmă ce-mi spunea doamna: multiculturalism să fie, dar cu flegmă britanică; încurajăm copiii să-și exprime emoțiile, dar într-o engleză perfectă; și să fie emoții rezonabile, de oameni cu cap și trecuți prin viață, că doar nu suntem la grădiniță!

Credeam până acum că lucrurile astea se aplică doar la adulți. Numai cine n-a fost la un team building corporatist sau n-a trecut printr-un interviu cu o duduie de la resurse umane n-a simțit câte reguli se cer a fi respectatae în materie de hobby-uri, viață de familie, gesturi și atitudini, pentru a fi considerat „de-al lor”. Dar că au ajuns niște comportamente normale, sau să nu zicem normale, dar tipice pentru un copil de vârstă asta să fie văzute ca îngrijorătoare, asta chiar mă sperie. De când nu mai e voie să te bați pe jucării? Oare o fi și grădinița un fel de team building gigantic pentru copii?

Îmi iau geanta și plec. Fiu-meu e un copil dulce, milos, bun, prietenos, care fuge și râde tare, e deștept de pică, bălmăjeste în 3 limbi și care uneori n-are chef să facă treabă sau să-i dea altcuiva jucăriile. Mă îngrijorez mai mult pentru doamna, pe care o las neconsolată și tot mai nelămurită. Aș vrea să-i spun să take it easy vorba ceea. Copiii se mai bat, se urcă pe garduri, uneori mint, fac prostii cu carul, mai scapă și câte una mai urâtă - și totuși ajung oameni mari, doctori, ingineri, arhitecți…Am auzit eu de unii chiar bancheri…

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Nu cred ca inteleg tot contextul, dar ma hazardez cu un comentariu.

    Deci, Magda, pare ca educatoarea reproseaza unui copil de 3 ani ca se comporta ca un copil de 3 ani.
    A existat vreo discutie la vreun moment despre nevoie copilului, eventual sugerat niste pasi de urmat (de ex., continuarea acasa a unor valori sau rutine intarite la gradinita)? S-a vehiculat ideea de consultatii de specialitate ("ADHD" etc.)?
    Sau totul este la modul "copilul e defect, dorim sa-l returnam parintilor (probabil e vina lor)"?

    Ca daca e ultima varianta, cred ca ai ales gradinita gresita. Dar daca e prima, s-ar putea ca educatoarea sa sugereze ceva.
    • Like 0
  • Să înţeleg că grădiniţa în UK costă câteva mii de euroi/month ?
    • Like 0
  • Flor check icon
    "O problema culturala" exista in povestea asta., numai ca, in opinia mea, problema nu e a fiului cel "dulce, milos, bun, prietenos, care fuge și râde tare, e deștept de pică...", ci a mamei. Mama, fiindca in aceasta calitate scrie, mai degraba decat din cea de "bancherita" londoneza, si educatoarea au valori diferite: una vorbeste despre bani si despre cat de scumpa e aceasta "nursery" unde ar trebui sa fii inteles, indiferent de ce faci, sa ti se "cante in struna" asa cum probabil se intampla acasa ; cealalta considera ca fiul e intr-un loc in care trebuie sa se integreze, sa invete ce este politetea, o valoare specifica societatii britanice,
    In stil pur romanesc, problema e doar a educatoarei si a societatii care nu "incurajeaza copiii sa-si exprime emotiile", care urmareste sa niveleze caracterele. Familia si mama n-au nicio problema...Oare?
    • Like 0
  • FlorinD check icon
    Am impresia că dvs, autoarea și unii dintre cititorii care au scris comentarii înaintea mea, nu ați înțeles câteva lucruri.
    Primii 5-6 ani din viața copilului sunt foarte importanți pentru formarea caracterului său. Firește, cu toții ne schimbăm de-a lungul timpului, dar nu lesne. Activitatea din clasă este „serviciul” copilului. Dacă azi ia jucăria unui copil, nu e o tragedie, dar trebuie să înțeleagă prin cuvinte cum se rezolvă astfel de probleme. Poate avem nevoie să împrumutăm un pix sau o foarfecă de la un coleg, dar nu să ni le însușim. Dacă nu ne dăm seama că trebuie să le înapoiem, ne trezim respinși de către colegi. Nu e important că nu reușim să rezolvăm o problemă relativ dificilă la matematic sau să cântăm foarte bine la un instrument muzical, întrucât nu putem avea toate talentele, însă e important să încercăm, să cercetăm, să ne dăm silința pentru a vedea dacă hopul este într-adevăr prea mare sau nu ne-am străduit suficient. În fine, nu e o tragedie că a luat jucăria unui copil sau că își selecteze prietenii, e chiar normal, însă e important să învățăm cum rezolvăm astfel de neînțelegeri. Toți „copiii se mai bat, se urcă pe garduri, uneori mint, fac prostii cu carul, mai scapă și câte una mai urâtă - și totuși ajung oameni mari, doctori, ingineri, arhitecți… Am auzit eu de unii chiar bancheri…” însă nu trecând totul cu vederea, ci învățând să comunicăm cu ceilalți, iar educatoarea doar v-a cerut ajutorul spre binele copilului.
    • Like 0
  • Imi aduc aminte de cand eram in gimnaziu, in anii 80. Multi profesori spuneau colegilor mei: "esti branza buna in burduf de caine". :)
    Eu niciodata nu am inteles expresia asta. Ori esti bun? Ori esti ne-bun?
    Si apropo!? Cainele este cel mai bun "prieten" al oamenilor, ca animal domestic.
    Ori esti destept si faci lucruri sa se intample, ori esti domol si respectuos si asculti "porunci". Asta este tot! :) That is it and that is all! :)
    • Like 1
    • @ Silviu Frandos
      Expresia "miroase ca un cîine ud" îți spune ceva? În rest, sigur, cîinii pot fi mai buni prieteni decît oamenii... Dacă nu-s crescuți de fiare cu chip de om.
      • Like 0
    • @ Silviu Frandos
      Corina check icon
      Din câte-mi dau seama, expresia „brânza bună în burduf de câine” se referă la oameni care au calități, dar nu sunt consecvenți în a și le valorifica și „se pierd” sau nu ajung unde ar putea dacă ar fi mai serioși.
      • Like 0
    • @ Silviu Frandos
      "Ori [...] ori [...]". Asta este tot!"
      E dreptul tau sa crezi asta, dar eu cred ca oamenii sunt ceva mai complecsi de atat.
      • Like 0
  • Si apropo de impartitul "jucariilor"cu prietenii tai!? Acum cativa ani un bancher de la alta banca mi-a propus sa imi schimb contul de la banca mea la banca lui. I-am raspuns ca banca mea este ca sotia mea si ca sunt multumit de ea. De ce as schimba ceva? Mi-a spus ca "intotdeauna este loc de mai bine"? Seller!! :)
    Asa si cu copii! Jucaria lui este okay pentru el si este cea mai buna prietena a lui. De ce sa o dea la altul?! :)
    • Like 0
    • @ Silviu Frandos
      Fara legatura cu exemplul tau (...¬_¬), este o situatie extrem de comuna intre copiii mici sa isi smulga jucariile unii altora. Nu este despre alegere, este despre raspuns la stimuli, si nu intamplator, singura jucarie dorita este cea din mana celuilalt.
      • Like 0
  • Mi-a placut articolul. :)
    Bancherita romanca este f. desteapta si talentata la scris. Si are dreptate. Un copil de 3 ani este un copil inca. Neformat, ne-educat. ne-"programat".
    "Educatia" este echivalenta cu "programarea". Ce vrei sa-l faci? Soldat sau receptioner de hotel?
    In general, copiii destepti si cu initiativa fac multe prostii cand sunt mici. Incearca marea cu degetul tot timpul. Cei cuminti si blegi au un IQ mic.
    Englezoaica avea o problema. De lene si de confort in pozitia ei,,,
    Parerea mea.
    • Like 1
  • alina check icon
    Da ati prins bine esenta "culturii" britanice. I-ati spus si "doamnei" cate ceva din ce gandeati? La mine a fost putin pe dos. Fiul meu a venit la 12 in UK la scoala si vreo 2 ani s-a plictisit totul era deja stiut din tara unde invatase pana in clasa a 7-a mai mult decat cei de varsta lui in UK. Si la toate sedintele profesorii imi spuneau cat de minunat e fiu-meu. Dar parca as fi vrut ca vreunul sa zica "da, e bun, dar se poate si mai bine" cum auzeam in tara. Da, a facut facultatea si masteratul la o facultate bine cotata din centrul Londrei - dar dragostea de computere, stiinte, electronica - a prins-o din tara. Setea de cunoastere, ambitia - din tara. Aici ii limiteaza la 3-4 materii pe care se specializeaza intr-adevar; vecinul s-a luat doctoratul in matematica la 27 de ani dar nu stia ca meridianul zero trece prin parcul Greenwich - nici nu stia ce este acela un meridian...
    • Like 0
  • Victor66 check icon
    E destept, milos, prietenos, dar ii musca pe ceilalti copii. Pe bune?!
    • Like 4
    • @ Victor66
      Așa, așa, scoate din context și răsucește, fă-o praf pe banchera cea įmbuibată care-și permite să-și apere copilul de cultura socialistă multilateral dezvoltată... Te simți mai bine acum, tovarășe?
      • Like 0
    • @ Ionut Catalin Dimache
      Victor66 check icon
      Ce-ai, domnule, te-a traumatizat comunismul?
      • Like 1
    • @ Victor66
      Ești sigur că la mine e "trauma" cînd ignori fondul întrebării și răspunzi cu altă întrebare? :-)))))
      • Like 0
  • Mi-a plăcut articolul, doar cu titlul informativ (în ce lume trăim !). Dar mă sperie și unele comentarii, care (sper să mă înșel !) parcă îmi arată că noi românii ținem morțiș să repetăm toate greșelile făcute de alții (ex „political correctness”) în loc să beneficiem de experiența lor (pozitivă sau negativă).
    Pentru autoare: aveți toată susținerea mea, mi se pare că gândiți corect, continuați să gândiți ”outside the box”.
    • Like 1


Îți recomandăm

Simona Halep

„Opriți asta! E inuman!”, nu m-aș fi putut abține să strig dacă eram pe Rod Laver Arena, cu toate că vedeam mai mult decât meciul de tenis Simona Halep -Lauren Davis, vedeam unul dintre marile filme ale tuturor timpurilor.

Citește mai mult

Gabriela Firea - Carmen Dan

Noi, cei mulți și tăcuți, care am tolerat ani după ani impostura, nesimțirea, lipsa responsabilității și a integrității. „Nu putem face nimic!” - m-am uitat în ochii lui mânioși și m-a invadat o rușine teribilă pentru că generația mea nu a reușit să schimbe nimic. (Foto: Inquam Photos / Octav Ganea)

Citește mai mult

Help Autism

Mărul este roșu. Jucăria este roșie. Geaca este roșie. Un copil „tipic” învață culorile spontan, aproape fără ca părintele să își dea seama când s-a petrecut acest lucru. Un copil cu autism are, de obicei, o astfel de achiziție doar după eforturi chinuitoare și după munca neobosită pe care o fac psihologii, terapeuții și părinții, nevoiți să lupte în fiecare zi pentru fiecare mic progres, pentru fiecare nouă punte legată cu lumea.

Citește mai mult