Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

Marius Manole, la Descifrat, despre lecția învățată după 40 de ani: Aveam o relație neortodoxă cu banii. În pandemie a trebuit să strâng cureaua și mi-am dat seama că nu e atât de rău

În pandemie, teatrele s-au închis primele și s-au deschis ultimele. Invitat la Descifrat - o inițiativă prin care BT deschide conversația pe tema unui subiect tabu: banii și cum ne raportăm la ei, actorul Marius Manole a mărturisit că acesta fost momentul în care și-a dat seama că oamenii pot trăi și fără teatru, ceea ce l-a făcut să-și reconsidere relația „neortodoxă” pe care o avea o banii înainte.

„Acum am o relație justă cu banii. Înainte de pandemie aveam o relație neortodoxă. Adică cheltuiam foarte mult, compulsiv și nejustificat. Credeam că asta e o mare bucurie a vieții mele. Pentru că muncind mult, neavând timp, când intram într-un magazin, îmi luam dopamina și serotonina din cumpărături inutile. În pandemie mi-am dat seama că nu am nevoie de atât de multe lucruri și acum cred că am ajuns să am o relație justă cu banii. Până și bacșișul s-a micșorat. (...)

Am jucat foarte puțin, mai deloc, și în secunda aceea mi-am dat seamă că, din păcate, avem o meserie de care lumea se poate debarasa foarte repede. Practic, nu avem o meserie. Poți trăi fără teatru. Am avut revelația asta și a trebuit să strâng cureaua, pentru că totul trebuia plătit în continuare: rate la bancă, animale, casă, întreținere, lumină. Și mi-am dat seama că nici nu e atât de rău, că tăieturile erau perfect necesare și că poate, pe undeva, pandemia asta ne-a învățat să trăim un pic mai cumpătați și mai liniștiți. Mă bucur mult că am învățat lecția asta. Lecție pe care nu am învățat-o în 40 de ani”, a spus Manole.

Actorul joacă în numeroase piese de teatru, dar și în filme. Preferă teatrul, pentru că este mai misterios și unic, pentru că reprezintă „clipa trecătoare cu care nu te mai întâlnești niciodată”, chiar dacă a doua zi urmează să joci în aceeași piesă. A avut norocul să nimerească în viață pe drumul cel bun, să-și găsească o meserie pe care să o facă cu drag și care să-i justifice într-un fel întreaga existență.

„Eram un copil destul de ciudat și aveam toate șansele să nu fiu acceptat de societate. Și meseria asta mi-a fost ca o umbrelă care m-a protejat și care m-a lăsat să fiu cine sunt și mi-a dat libertatea să mă exprim așa cum vreau, cum cred, cum îmi place. Și pe lângă toate acestea mai am și bucuria enormă de a face oamenii fericiți aproape în fiecare seară, ceea ce e, credeți-mă, un mare noroc”, spune Marius Manole. 

„Nu-mi permit să-mi iau un an sabatic”

Actorul economisește pentru că nu știe să investească, deși a încercat. Dincolo de cifre, se consideră însă un om bogat și crede că unul dintre cele mai valoroase lucruri din lume este autenticitatea.

„Am meseria asta extraordinară. Prietenii, nu foarte mulți, dar cei pe care îi am sunt de calitate. Părinții mei care încă trăiesc și pe care îi pot vizita. Am o groază de amintiri frumoase din toate perioadele vieții mele. Cred că până la vârsta asta am trăit destul de frumos și am destul de multe lucruri pentru care să fiu mândru și de care să mă bucur. Și atunci când mă bag seara în pat sunt liniștit că am făcut, din punctul meu de vedere, ce trebuie pe lumea asta”, spune Manole, care are însă o dorință condiționată de bani.

„Nu-mi permit să-mi iau un an sabatic ceea ce mi-aș dori foarte tare. Sunt foarte obosit și mi-ar prinde foarte bine un an în care să citesc, să ascult muzică, să călătoresc, să văd spectacole în alte țări, să mă duc la operă, să trăiesc în altă civilizație și altă cultură. Să-mi permit pur și simplu o săptămână să stau, efectiv să stau să zac. Nu-mi permit și ar fi una dintre cele mai mari dorințe din viața asta. La scară mică, sunt multe lucruri pe care nu mi le permit: casă cu piscină, avion privat. Dar un an sabatic realmente mi-aș dori. Eu aș băga asta în lege, dar nu fac eu legea”.

„Acasă e cel mai sigur loc pentru mine”

Casa este locul în care Marius Manole se simte cel mai în siguranță și unde își încarcă bateriile. Nu face nimic extraordinar și se autocaracterizează ca fiind un „om extrem de banal” atunci când nu-l vede nimeni.

„Acasă nu fac absolut nimic pentru că nu am timp și nu mai am putere. În afară să stau cu câinii și cu pisicile, un lucru care mă încarcă energetic. Uneori nu am putere să citesc nicio carte. Acasă sunt practic o legumă. Când nu mă vede nimeni mă conserv, pentru că știu că atunci când ies din casă am nevoie de foarte multă energie (...)

Am ținut de mic să-mi cumpăr casă pentru că eu acasă mă simt cel mai bine și cel mai în siguranță. Și când eram mic asta făceam. Când ceva se întâmpla la școală sau afară, intram în casă, mă băgam în pat, închideam ușa la cameră și acolo eram în siguranță. Și am păstrat asta până în ziua de azi. Acasă e locul cel mai sigur pentru mine. Acolo unde îmi găsesc echilibrul, acolo unde pot să mă liniștesc, unde mă încarc energetic. Și îmi e dor tot timpul de casă”, mărturisește actorul.

Când cade cortina, ce înseamnă România?

„Eu iubesc România așa cum e ea. Am avut o perioadă acum 6-7 ani, când începusem să-i urăsc un pic chiar și pe oamenii din țara asta, pentru că mi se părea că sunt prea tăcuți și prea cu capul plecat și au uitat să lupte pentru țară. Acum am depășit momentul. Mi-e drag locul ăsta. Am învățat aici, părinții mei sunt aici. Joc teatru în limba română, eu nu aș putea să joc teatru în altă parte, e singurul loc în care pot să-mi fac meseria bine. Iubesc limba română, mi-e drag să mă întâlnesc cu oamenii simpli de prin sate. Am crescut la țară, am crescut la Iași și mă bucur foarte tare că nu am crescut în Capitală.

Avem o țară bogată, frumoasă. Din păcate, când cade cortina mă întreb de ce joc într-o sală neîncălzită, de ce oamenii își deschid telefoanele în timpul spectacolului, de ce vorbesc deodată cu noi, de ce nu suntem educați, deși trăim într-o Românie educată, de ce suntem necivilizați, de ce nu am evoluat în atâția ani, de nu suntem mai buni, mai empatici, de ce nu suntem mai eleganți, de ce nu am păstrat nimic din istorie și am încercat să ștergem cu tot dinadinsul totul și nu am învățat de la cei dinaintea noastră. Dar cu toate acestea, dacă mâine cine mi-ar spune „Trebuie să pleci din România pentru toată viața”, aș suferi enorm. România e acasă și va fi acasă indiferent de cumva va fi”, spune Marius Manole.  

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Nume check icon
    Ar fi interesant de "descifrat" de ce bancile din Romania ofera a dobanda la depozite mult mai mica decat inflatia...
    in restul proverbul care iti spune sa nu te intinzi mai mult decat plapuma valoaeaza mult mai mult decat orice PR-uri de la orice banca referitor la cum sa imi administrez banii...
    • Like 1


Îți recomandăm

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult

RetuRO

Sunt pline rețelele sociale cu postări ale oamenilor care descriu că simt furie, frustrare, neputință, când văd deșeuri în Lacul Roșu sau lacul cu nuferi din Ipoteștii lui Eminescu, în stațiuni montane sau pe litoral. Le vedem peste tot - pe stradă, pe marginea drumurilor naționale, în tren, din tren, pe lângă calea ferată, în grădinile blocurilor, în gropile de gunoi de la marginea satelor, pe albiile pârâurilor și râurilor, în păduri.

Citește mai mult