Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

Microîntreprinderile – o soluție reală pentru înlocuirea PFA-urilor în 2016?

În acest articol încercăm să prezentăm avantajele si dezavantajele unei microîntreprinderi în relația cu o PFA (persoană fizică autorizată). 

Având în vedere faptul că, începand cu 1 ianuarie 2016, PFA-urile vor datora obligatoriu și contribuție la asigurările sociale (CAS de 10,5% sau 26,3%, conform opțiunii acestora) calculat la venitul net obținut, pe lângă contribuția la sănătate (CASS) de 5,5% și impozit pe venit de 16%, se pune problema dacă suspendarea sau încetarea activității pe PFA și înființarea unei microîntreprinderi reprezintă o soluție de luat în seamă.

A) Microîntreprinderea

Pană la sfârșitul anului 2015, microîntreprinderile datorează un impozit de 3% din veniturile obținute, fără alte condiții sau criterii de îndeplinit.

Începând cu 1 ianuarie 2016, cotele de impozitare valabile pentru entitațile deja inființate vor fi:

- 1% pentru microîntreprinderile care au peste 2 salariați, inclusiv;

- 2% pentru microîntreprinderile care au un salariat;

- 3 % pentru microîntreprinderile care nu au salariați.

Dacă, în cursul anului, numărul de salariaţi se modifică, cotele de impozitare de mai sus se aplică în mod corespunzător, începând cu trimestrul în care s-a efectuat modificarea. Pentru microîntreprinderile care au un salariat, respectiv 2 salariaţi şi care aplică cotele de impozitare de 2%, respectiv 1%, al căror raport de muncă încetează, condiţia referitoare la numărul de salariaţi se consideră îndeplinită dacă în cursul aceluiaşi trimestru sunt angajaţi noi salariaţi.

Exemplu:

Entitatea Leader este microintreprindere și nu are salariați în prezent (noiembrie 2015). In luna mai 2016, entitatea angajează o persoană cu contract de muncă cu normă întreagă.

Ce cota de impozitare va utiliza?

Chiar dacă la 31 decembrie 2015 societatea nu avea angajați, având în vedere că în mai 2016 aceasta are un salariat, înseamnă că va utiliza cota de 2% începând cu cel de-al doilea trimestru.

ATENȚIE! Cota de impozitare va fi de 1% pentru primele 24 de luni de la data inființării pentru persoanele juridice române nou-înfiinţate, care:

- au cel puţin un salariat (angajarea trebuie efectuată în termen de 60 de zile inclusiv de la data inființării);

- sunt constituite pe o durată mai mare de 48 de luni; și

- acţionarii/asociaţii lor nu au deţinut titluri de participare la alte persoane juridice.

Cota de impozitare se va aplica până la sfârşitul trimestrului în care se încheie perioada de 24 de luni.

În cazul în care persoana juridică română nou-înfiinţată nu mai are niciun salariat în primele 24 de luni, aceasta aplică cota de impozitare de 3% începând cu trimestrul în care s-a efectuat modificarea.

In acest caz se observă o condiție importantă, și anume aceea că asociații să nu fi deținut titluri in alte entitați. Astfel, de această cota redusă nu pot beneficia toate microintreprinderile nou inființate. 

Ar mai trebui să precizăm că, pe perioada anului, asociații NU au voie să utilizeze banii societății în scopuri personale. După aprobarea situațiilor financiare, aceștia pot repartiza profitul la dividende, suportând un impozit suplimentar de 16% din suma repartizată.

Incepând cu 1 ianuarie 2016 impozitul pe dividende scade de la 16% la 5%, iar de la 1 ianuarie 2017, pentru veniturile din dividende se va datora contribuția la sănătate de 5,5%, chiar dacă beneficiarul este salariat sau obține și alte venituri.

Concluzii:

- firmele care se înființează după 1 ianuarie 2016 ca microîntreprinderi vor utiliza cota de 1% pentru primii doi ani de la înființare, chiar dacă au un singur angajat;

- firmele care nu sunt nou înființate pot utiliza cota de 1% doar dacă au 2 sau mai mulți angajați;

- orice microîntreprindere poate trece la cote reduse de impozitare din trimestrul în care au salariați, chiar dacă la 31 decembrie 2015 NU au salariați.

B) PFA

Începând cu 1 ianuarie 2016, PFA-urile datorează obligatoriu și CAS de 10,5% sau 26,3% din venitul net obținut (venituri – cheltuieli), chiar dacă obțin venituri din salarii sau nu. În prezent, obligatorii sunt impozitul pe venit de 16% și contribuția la sănătate de 5,5%.

Exemplu Micro vs PFA:

În cursul anului 2016, o entitate obține venituri de 100.000 lei și cheltuieli de 20.000 lei (nu există angajați).

a) Microîntreprinderea

Societatea va datora un impozit pe venit de 3.000 lei (100.000 lei x 3%), iar profitul net va fi de 77.000 lei (100.000 lei – 23.000 lei). Pentru a utiliza banii în scop personal, asociatul va mai suporta un impozit pe dividende în anul următor celui în care profitul a fost obținut de 3.850 lei (77.000 lei x 5%). Suma netă de care va putea dispune asociatul firmei va fi de 73.150 lei (77.000 lei – 3.850 lei).

Procent net (câștig/venit) = 73%

Începând cu 1 ianuarie 2017 pentru dividende se datorează si CASS de 5,5%, iar când organul fiscal va emite decizie de impunere pentru persoana respectivă, ar mai avea de plătit CASS de 4.235 lei (77.000 lei x 5,5%). În acest caz, suma netă cu care va mai rămâne asociatul ar fi de 68.915 lei (73.150 – 4.235 lei).

Procent net (câștig/venit) = 69%

b) PFA

Venitul net obținut este de 80.000 lei. Astfel, persoana fizică va datora CAS de 8.400 lei (80.000 lei x 10,5%) și CASS de 4.400 lei (80.000 lei x 5,5%), rezultând contribuții totale de 12.800 lei. Astfel, venitul net impozabil este de 67.200 lei (80.000 lei – 12.800 lei), iar impozitul pe venit de 10.752 lei (67.200 lei x 16%). Persoana fizică va rămâne în final cu 56.448 lei (67.200 lei – 10.752 lei).

Procent net (câștig/venit) = 56%

Dacă persoana a optat pentru o contribuție la pensii de 10,5%, atunci nu va beneficia de întreg stagiul de cotizare în momentul stabilirii punctajului pentru pensie. Dacă ar fi optat pentru contribuția integrală de 26,3%, atunci situația ar fi fost:

- CAS - 21.040 lei (80.000 lei x 26,3%);

- CASS - 4.400 lei (80.000 lei x 5,5%);

Contribuțiile totale sunt in acest caz de 25.440 lei. Astfel, venitul net impozabil este de 54.560 lei (80.000 lei – 25.440 lei), iar impozitul pe venit de 8.730 lei (54.560 lei x 16%). Persoana fizică va rămâne în final cu 45.830 lei (54.560 lei – 8.730 lei).

Procent net (câștig/venit) = 46%

Există însă o serie de limite în cazul microîntreprinderilor de care trebuie să țineți cont înainte de a lua decizia de închidere a PFA-ului:

- dacă prin activitatea desfășurată de dvs realizați venituri mai mari de 100.000 euro, plafonul în lei fiind stabilit utilizând cursul de schimb de la sfârșitul anului precedent, atunci NU puteți fi microîntreprindere (firmele care depășesc acest plafon datorează un impozit de 16% din profitul obținut, neexistând diferențe majore între o astfel de firmă și un PFA, din punct de vedere al regimului de impozitare);

- trebuie să țineți cont de obiectul de activitate desfășurat, deoarece nu puteți fi microintreprindere dacă ponderea veniturilor din consultanță sau management depășește 20% din totalul veniturilor;

- așa cum am mai precizat, în cazul unei persoane juridice resursele financiare nu pot fi utilizate în cursul anului, ci doar după aprobarea situațiilor financiare și suportarea impozitului pe dividende.

Rămâne ca dvs să decideți ce sistem este mai avantajos. Funcționând ca PFA, puteți utiliza banii obținuți și în cursul anului, iar contribuțiile sociale suportate (la pensii și sănătate) vă asigură statutul de persoană asigurată. Bineințeles că decizia trebuie luată în baza mai multor factori care țin de fiecare speță în parte, în acest material fiind prezentate câteva dintre cele mai semnificative criterii de apreciere. Însă, trebuie să acordați atenție și marjei de profit existentă, modul în care o societate sau un PFA sunt analizate în momentul in care se dorește obținerea unui credit, modul în care partenerii comerciali (clienți, furnizori) sunt influențați de forma de organizare aleasă etc.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Sunteti sigur de calculul de la microintreprindere?
    100000-3%=97000 nicidecum 77000??
    • Like 0
  • Va rog frumos sa-mi raspundeti,daca un Administartor vinde SRL-ul si doreste sa infiinteze PFA.comert cu amanuntul , ce se intampla cu marfa din stoc, pe care vrea sa o pastreze la PFA.Contabilitatea la PFA ,se tine in partida simpla. Cu multumiri.
    • Like 0
  • Cred ca la micro către pf, impozitul pe dividende este 16%. 5% este impozitat dividendul către persoane juridice - art. 43 CF, la venituri din investiții -impozitul este 16% - art. 64 cu 91. Si atunci, tot calculul trebuie refăcut. Cele bune!
    • Like 2
  • Bună seara! Am o problema mare zic eu, vreau sa deschid o firma care se va ocupa de import de cafea, problema este ca cei care vor cumpăra de la mine sunt distribuitori și au nevoie de factura care sa își deducă tva dar dacă mie statul la înființare nu ma lasă să fiu plătitor de tva acei oameni nu o sa vor lucra cu mine, și automat pierd înainte de a naște. Ajutați-mă va rog ca nu știu ce sa fac. Mulțumesc
    • Like 0
  • Buna ziua, am o intrebare. daca sunt PFA si nu am achitate, la zi, toate datoriile catre stat pot deveni micro? daca da, care sunt conditiile?

    multumesc.
    • Like 0
  • Excelent articolul. Clar si usor de citit. Multumesc.
    • Like 0
  • Viorel check icon
    Buna ziua si la Multi Ani la toata lumea
    N-am inteles conditia privind nedetinerea de titluri in alte entitati
    Ramin vesnic indatorat pentru precizari
    • Like 0
  • Guzganu check icon
    Buna ziua tuturor , Va rog daca sunteti interesat de un articol in legatura cu depasirea plafonului si inregistrarea in scopuri de TVA pe formularul 088 . In acest moment se comite un abuz pentru factul ca nu poti sa fii platitor de tva in Romania . Eu din aceasta cauza nu pot sa evoluez fara nici o explicatie . Multumesc
    • Like 1
  • Calculul nu ia in calcul impozitul pe salariu si fondul de salarii care trebuie virat pentru angajat (daca este cazul de unic angajat). Nu ia in considerare cheltuielile asociate unei micro-intreprinderi, aka firma de contabilitate.
    • Like 1
  • Articolul a mai apărut și în altă publicație online. Am scris și acolo un comentariu. Calculul nu ia în seamă faptul că unele cheltuieli, în cazul PFA sunt deductibile.
    În plus, rămâne aspectul disponibilității banilor. În cazul srl, în primul an, trebuie să trăiești din alte venituri.

    Am făcut un tabel comparativ. Diferențele nu sunt atât de mari. Poate am greșit eu undeva.

    https://docs.google.com/spreadsheets/d/1smM9fkN7Y0y7qol7ayi2BtPMy0tlKA5Zca8z_2FTbDs/edit?usp=sharing
    • Like 1


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult