Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de șapte ani. Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Moștenire de la tata. Părinții buni ca pâinea caldă, aceia pe care îi iubești și îi pui în icoană, îți dau uneori și mere otrăvite…

Oameni cu plugul

Foto: Profimedia Images

Anul trecut prin mai - iunie, am decis să vreau să le ofer copiilor o altfel de educație și în același timp să îmi asum rolul de adult responsabil plătitor lună de lună a unor cheltuieli considerabile și constante. M-am băgat cu capul înainte, cum se zice în popor, la aceasta cheltuială mare, lunară, constantă, deși eu nu aveam venituri constante. Dar educația e pentru mine o valoare fundamentală și am simțit la acel moment că e cea mai bună opțiune pentru copii.

Am semnat contracte, am stabilit totul pe la 1 iunie, fără a avea banii în cont sau în vreun plan și, mai ales, urmând lunile de vară când activitatea mea e limitată. Scriitorii seamănă pe alocuri și cu oamenii care merg la cules căpșune, mure, la prășit. Dacă n-au alt loc de muncă de unde să trăiască, sunt și ei sezonieri, chemați de Crăciun, 1 iunie, Ziua Internațională a Cititului împreună, ziua lecturii, la vreun târg de carte, că nah, cititul cam atunci se face, cu țol festiv, nu în fiecare zi, că doar n-om vrea să crească vânzările de cărți per capita sau să scadă analfabetismul funcțional. Dar asta e altă poveste.

Și, cum spuneam, pe la 1 iunie, m-am trezit adult angajat la cheltuieli mari și constante și oscilam între atitudinea celor cred că orice e posibil și că în mod sigur voi reuși să mă reașez și să fac banii necesari pentru educația copiilor și atitudinea: văleleu, măiculiță mare, în ce m-am băgat!, Cum fac eu din doamna liberă și flower power pentru care banii nu sunt importanți, cărțile nu e musai să fie vândute, pot fi donate sau date cadou fără număr și dacă nu vin banii, las că putem să ne mutăm și la țară într-o casă de chirpici, cum fac eu ca pe această doamnă să o transform subit, în maximum o lună, în una serioasă în relație cu banii care să plătească facturi începând cu data de 1 august și să mai aibă și timp pentru toate visurile ei creative, că doar n-o să renunțe acum la ele după 10 ani de căutări?

Și într-un moment de văleleu, măiculiță mare am ajuns eu la Grațiela într-o zi. Și cum îi povesteam în ce m-am băgat cu bună știință, dar cât e el de important pentru mine, m-a întrebat Grațiela așa relaxată: Dar oare de unde ai gândurile astea? Pentru că tu ai atât de multe calități și abilități și talente și ai făcut și aia și aia și aia. Cum să te gândești că e greu să faci banii ăștia? Poate că ai putea să-i faci chiar în 2 zile sau una. Cine știe? Oare când erai copil, ce-ai auzit tu în casă despre bani în familie?

Eu, mai să sar ca arsă. Totul până la familia mea, care e cea mai tare din parcare. Pentru că eu am fost un copil iubit, venit în familia noastră într-o zi de Crăciun, am fost un miracol de 5 kile, am înțeles că m-ar fi dat și la ziarul din Bârlad, așa spun legendele, și am simțit toată viața mea cea mai mare iubire din partea părinților mei, care sunt cei mai cei și mai frumoși și mai deștepți și mai iubitori. Deci, să sar de pe masă, să nu se ia Grațiela de familia mea, că nu e o pistă bună.

Dar ea, cu blândețe și iubire, cum știe ea să fie, mi-a zis: Dar ia gândește-te, du-te acolo în copilărie și doar amintește-ți.

Și atunci eu am început să povestesc cu mândrie că tata e inginer agronom și că își iubește meseria și e un inginer respectat și muncește enorm și tata a visat să aibă o casă și a construit-o el cu mâinile lui și cu încă un prieten, nea Tibi, și de câte ori lua mama salariul de învățătoare pe 3 luni de vară, tata lua saci de ciment sau cărămidă și termina repede banii. Și că a durat mult casa aia, ani la rândul. Și n-am zis, dar când verile alți copii mergeau la mare cu părinții, noi mergeam la grădină, acolo unde apoi a fost casa. Și cu părinții am fost la mare doar 3 zile când aveam 3 ani jumate, că în rest n-au avut timp și nici bani. Banii au intrat mereu în casă. Și munca. Și după ce tata a terminat casa (ne-am mutat la ea când am trecut în clasa a noua), a început visul de a construi o fermă. Și pas cu pas, cu greu și multă muncă a făcut o fermă.

Țin minte și acum că luau gresie și faianță de câți bani aveau și mi-a rămas în minte un hol în care luase gresie, dar nu pentru tot holul. Și luna viitoare n-a mai găsit aceeași culoare de gresie și a luat una care semăna, după care au acoperit gresia cu un covor, să nu se vadă diferența de nuanță. Era un gri mai deschis și un gri mai închis. Și i-am zis Grațielei că eu în tata am avut un super model care a reușit să facă o casă cu grădină, o fermă de cereale și am văzut cum ajungi de la un bob de grâu la o magazie plină cu grâu. Pe pozitiv totul în mintea mea, tata pus pe un super piedestal sau într-o icoană, pentru că îl admir și muncește enorm și e om bun și perseverent și cu viziune și un model pentru mine. Doar că, în timp ce povesteam toate astea cu nesfârșită mândrie și entuziasm, au început să apară și alte cuvinte pe care nu le scoteam în evidență până atunci. Partea întunecată a tuturor acestor realizări era cu totul ștearsă din imaginea pe care eu mi-o cultivasem. Pentru toate există un preț, iar toată construcția aceasta a avut prețul ei: am suferit că n-am mers în vacanțe cu părinții, mi-a ieșit pe nas grădina și uneori și casa, plecasem de la bloc unde aveam prietenii, mereu era ceva de muncă, vara mergeam la prășit, tata pleca de pe la 5 când se lumina și pe la 8 venea să ne ia și pe noi.

Îmi aduc aminte și acum o zi de vară, din vacanța aia în care copiii plecau la mare, la munte, când tata s-a întors de pe câmp și a venit să ne ia și pe noi la prășit. Și discursul lui, spus în semi-glumă, era: Nu știu cum vă suportă pământul să dormiți până la ora asta, e soarele sus de la ora 5 și voi încă dormiți.

Era cam ca în Ion Creangă cu pupăza din tei: „Scoală, duglișule, înainte de răsăritul soarelui, iar vrei să te pupe cucul armenesc ca să nu-ți meargă bine toată ziua?”.

Mintea mea a ales să privească această replică cu umor și să râdă, dar uneori nu era chiar râsul meu.

Țin minte în ziua aceea de vară câmpul imens cu porumb verde, abia ieșit, cele 3 rânduri de picioare: ale mele, ale fratelui și ale tatei, cele 3 sape, vântul foarte lin, ca o briză a mării de care se bucurau alți copii în vacanță și sunetul sapei când atingea pământul și dobora o buruiană. Tata făcea câte 3 rânduri în paralel, noi câte unul, eu eram în liceu, fratele la gimnaziu. Și nu era o regulă scrisă, dar era gândul că trebuie să mergem toți în același ritm.

Ziua asta îmi revine adesea în cap, o simt aievea, nu mai știu câte zile oi fi fost la prășit, dar și dacă ar fi fost doar una, s-a simțit ca o viață.

În agricultură nu e ca la matematică. Acolo nu ai predictibilitate. Poate fi un an cu secetă, cu îngheț, cu inundații, cu grindină. Pot intra vacile și oile să mănânce grâul abia crescut, vin ciorile să mănânce floarea soarelui, vin oamenii să fure porumb și să-l vândă în piață, vine războiul și scade prețul grâului și tot așa.

De la tata am luat toate lucrurile bune de mai sus: ambiție, muncă, perseverență, gândul că orice vis e posibil dacă acționezi/ muncești pentru el, dacă ai plan, dacă ai prieteni. De la tata am luat multă iubire, toată iubirea pe care o poate conține universul. Dar am luat în subconștient sau cine știe prin ce străfund al minții mele, și gândul că totul se construiește greu, că trebuie să muncești până curge toată sudoarea de pe tine, te trec 10 transpirații, că totul se face greu, foarte greu, cu sacrificii, cu chin, că banii vin cu un preț (sacrificiul vacanțelor de familie, lista lungă de boli acumulate de tata pe fișele medicale, lipsa timpului împreună, stresul). 

Și ani de zile de când am decis că mă fac antreprenoare de fapt eu nu mi-am asumat niciodată acest rol pentru că nu am vrut să plătesc prețul. În februarie 2023 am ajuns la această conștientizare. Că în mintea mea banii înseamnă stres, sacrificiu, boală și că același lucru e valabil și pentru antreprenoriat. M-a ajutat Zeyla să văd asta clar. Deși mă dusesem la ea să învăț despre compoziția muzicală. M-a pus să-mi scriu misiunea pe hârtie (și tare frumoasă e). După care m-a pus să scriu așa: și pentru a-mi duce darurile mele la cât mai mulți oameni și a-i ajuta și a le aduce bucurie, eu voi transforma această misiune într-un business. Când a zis cuvântul business, m-am scârbit, m-am simțit înșelată, trădată și paralizată. Zeyla m-a făcut să înțeleg că businessul se poate face și cu bucurie. O și aud: joy, joy, joy. Eu mă uitam la ea ca la extratereștri. Apoi nu i-am mai dat niciun semn. Am avut nevoie de luni de procesare.

În mai 2023 am ajuns să îmi asum identitatea de antreprenoare cu tot ce vine la pachet, dar acum știu ca eu vreau să fiu o altfel de antreprenoare. Altfel decât tatăl meu, căruia îi onorez toată munca și toată iubirea. Dar pe care aleg să o onorez tocmai mergând pe o altă cale a ne-sacrificiului. Vreau să fiu o antreprenoare care să privească banii cu respect, dar care, în același timp să își privească munca și abilitățile cu foarte mare respect. Una care înțelege că banii sunt importanți pentru a construi lucruri frumoase, în conformitate cu valorile mele, dar că ei se pot obține și cu ușurință (ceea ce nu înseamnă că se obțin fără muncă). Și după ce am înțeles asta, am ajuns să fac banii de care aveam nevoie pentru a acoperi cheltuielile lunare doar în 3 zile.

Ziua are aceleași 24 de ore pentru toți oamenii de pe planetă. Totuși, unii oameni își vând o oră pe 1 leu, alții pe 100.000 de dolari. Alții nici nu visează să primească vreo răsplată pentru munca lor. Anul acesta am înțeles ca niciodată pilda talanților pe care mi-o spunea mămaia în copilărie. Și am înțeles că aveam mulți talanți nefolosiți și că acest lucru se datorează relației proaste cu banii pe care am avut-o mulți ani. Relația proastă cu banii se construiește pe fundamentul concepțiilor noastre limitative despre bani. Astăzi am vorbit despre concepția limitativă: banii se facă cu muncă grea și lacrimi de sânge și vin la pachet cu stres, dezechilibre în viața de familie și boală. Nu e o singură concepție limitativă, e un pachet premium 3 în 1. Sunt multe astfel de conceptii, iar ele vin către noi și se însămânțează bine, pe diferite căi. De la părinți, de la societate, din relația de cuplu etc și se clădesc și susțin unele pe celelalte într-o construcție care ne subminează visurile.

Părinții buni ca pâinea caldă, aceia pe care îi iubești și îi pui în icoană, îți dau uneori și mere otrăvite precum cel din Albă ca Zăpada și uneori muști din merele alea ani la rândul și te otrăvești lent, fără să-ți dai seama, pentru că mărul e cules din grădina părinților buni și ei tare mult au muncit la grădină și cu mare drag au crescut livada și îi mai doare și spatele când s-au aplecat să vopsească copacii.

Părinții buni ți-au dat merele în care au pus toată iubirea lor, dar și tot sacrificiul lor și tot chinul, și toată sănătatea, și tot stresul. În dream management la Litera L din metoda COPIL dezvoltată de Mirela Oprea vorbim la litera L despre liniște interioară și sabotori, despre limite în relația cu ceilalți, dar și despre libertate financiară și despre relația pe care o avem cu banii, despre concepțiile limitative în relație cu aceasta și despre modul în care ne afectează visurile și în final, viața.

La atelierele de dream management pe care le fac în companii am auzit deseori la lista de obstacole din calea visurilor oamenilor: „nu am timp și nu am bani”, însă în spatele replicii „nu am bani” stăteau mereu ascunse concepțiile limitative legate de bani. Dacă nu am bani e despre un obstacol extern perceput, nu am o relație bună cu banii e obstacolul intern care odată înțeles în profunzimea și complexitatea sa poate schimba cu totul situația. Oamenii care au început să lucreze la relația lor cu banii, să conștientizeze istoria lor de viață în relația cu banii și să o rescrie, au fost cei care au pus un motor turbo pentru visurile lor. Ceilalți merg încă cu un motor obosit, vechi, până când vine momentul când își vor lua fricile în mâini și sabotorii de umăr și vor decide că visurile lor nu mai pot să aștepte.

Articol publicat pe blogul autoarei, crestemoameni.ro

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Ce imi plac mie scriitorii care scriu frumos si nu spun nimic! E foarte frumos sa intelegem ca relatia cu banii nu trebuie sa fie tensionata, un stres, ca trebuie sa cautam solutii de a-i castiga cat mai usor si de a-i cheltui eficient. Dar realitatea, pentru cei mai multi, e alta: daca nu ai avut un tata care sa-si rupa spinarea si viata muncind, nu prea ai confortul de a filozofa si a decide ca facutul banilor nu trebuie sa fie o corvoada. Daca una, doua generatii inaintea ta nu au acumulat, nu prea ai cum sa te duci la scoala si nu ai confortul de a te gandi cativa ani pana poti alege sa faci ce-ti place.
    • Like 1
  • Excelent articol, rar se întâmplă să mă regăsesc atât de mult. Remarc, locuind în afara României de 15 ani că avem o relație foarte coruptă cu banii și munca. Am trecut recent printr-un proces similar iar la final am devenit antreprenor, cu relație complet nouă cu banii
    • Like 0
  • Vladix check icon
    Concluzia e ca trebuie sa facem bani usor, deci sa trăiasca pacanelele. Societatea e un ecosistem in miniatura, cu cit e mai mare, cu atit poti găsi nise ecologice mai diversificate, ocupate de paraziti, profitori etc.
    • Like 2
  • "În agricultură nu e ca la matematică. Acolo nu ai predictibilitate."

    Matematicile se ocupă și cu teoria probabilităților. Preconcepția că în matematică e totul predictibil arată partea neînțeleasă a lucrurilor, precum mărul otrăvit din articol.
    • Like 5


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult