Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Ne amăgim cu aceste rezultate „olimpice” la examenele naționale. Directorul școlii din Jilava: „Există copii pentru care finalizarea clasei a VIII-a este o mare victorie”

Director Școala din Jilava

Acum câteva săptămâni mi s-a solicitat o ofertă pentru organizarea unui workshop în vederea îmbunătățirii comunicării în echipă pentru un grup de profesori și învățători dintr-o școală gimnazială. Mi s-a părut extraordinar faptul că o școală de stat este deschisă către astfel de evenimente, dar și mai special mi s-a părut directorul acestei școli, un om foarte preocupat de soarta școlii pe care o conduce și de dezvoltarea relațiilor în echipa lui. Când îl cunoști pe Stan Stoica îi poți foarte ușor simți calmul, bucuria și dorința de a face bine.

Și pentru că tocmai s-a încheiat examenul de Evaluare Națională, m-am gândit să-l întreb pe Stan Stoica, Director Școala Gimnazială nr. 2 din Jilava, câte ceva despre educație, în general, și despre subiectul atât de dezbătut în ultimii ani, cel al meditațiilor.

1. Povestește-ne puțin despre tine - ce materie predai, de când ești în învățământ, de când conduci o școală?

Predau cu drag Istoria, de 22 de ani. Aș putea spune că pasiunea pentru Istorie a fost o constantă a vieții mele. Crescând într-un sat foarte mic, unde se învăța la școală în sistem dublu-simultan (clasele I-IV în aceeași clasă), deja din clasa a III-a știam Istoria care se preda la clasa a IV-a. Iar în clasa a IV-a mi-am propus să urmez Facultatea de Istorie, chiar dacă nu știam prea bine ce este aceea o facultate. Practic, de atunci nu am încetat să studiez Istoria, să-mi găsesc inspirație în ea. Și, deși pare că pasionații de Istorie sunt orientați spre trecut, mie mi se întâmplă să leg mereu trecutul de prezent și de viitor. Gândesc mai mult asupra viitorului decât asupra trecutului, poate. Hai să spunem că Istoria este un excelent instrument prin care ne construim prezentul și viitorul. Așa cum învățăm din propria experiență, ca oameni, așa putem învăța și din trecutul societății.

În prezent predau la două școli: Școala Gimnazială nr. 2 Jilava și Școala Gimnazială nr. 1, 1 Decembrie. Director sunt de 7 ani, la Școala 2 Jilava.

2. Care sunt cele mai mari provocări în activitatea ta?

Ca director, cele mai mari provocări sunt reducerea abandonului școlar, sprijinirea elevilor vulnerabili, dezvoltarea profesională a cadrelor didactice, astfel încât metodele și stilul de relaționare și de predare să fie adaptate la actualele generații de elevi.

3. Acum, că s-a terminat Evaluarea Națională, îmi poți spune câți copii au ajuns la liceele dorite din cei care au terminat clasa a VIII-a aici?

Din școala unde sunt director, doar 30% au ajuns unde și-au dorit. Ar fi avut aspirații mai înalte probabil, însă cei mai mulți au fost conștienți că nu au șanse să acceadă la anumite licee. Există și copii pentru care finalizarea clasei a VIII-a este o mare victorie și, culmea, este o victorie reală, deoarece se confruntă cu mari probleme familiale. Familii dezbinate, părinți analfabeți în unele cazuri sau cu 4 clase... părinți plecați în străinătate, familii monoparentale... foarte greu pentru ei. Cuvântul „performanță” trebuie adaptat la fiecare situație în parte. Pentru unii elevi, să intre la un liceu foarte bun din București este o performanță, pentru alții, să finalizeze 8 clase. Și nu sărăcia este cea mai mare problemă, ci confortul emoțional, încrederea pe care ți-o dă sau nu familia.

4. Câți dintre copii crezi că au apelat la meditații și de ce?

Cred că circa 20% dintre absolvenții clasei a VIII-a de la Școala 2 Jilava. Elevii noștri nu prea apelează la meditații deoarece familiile nu au bani și au așteptări reduse, ca performanță. Aspirațiile familiilor față de performanțele elevilor sunt în corelație cu nivelul de educație al părinților, cu disponibilitatea de a investi în educație, cu imaginea de sine.

5. S-au făcut ore de pregătire suplimentară pentru acest examen?

La Școala 2 Jilava s-au făcut tot anul ore suplimentare de pregătire, la Limba română și Matematică. Profesorii au tot „tras” de elevi să învețe.

6. Ce crezi că ar trebui să se întâmple pentru ca meditațiile să nu mai existe?

La noi la școală nu este o problemă, deoarece puțini recurg la meditații, dar la nivel național, da. În primul rând, școlile ar trebui să fie mai performante, să ofere toate resursele necesare. Pur și simplu să nu mai fie nevoie de meditații. Vorbind la modul general, nu pentru situația particulară a școlii mele, pot spune că meditațiile sunt determinate de miza foarte mare a Evaluării Naționale. Dacă ar conta mai mult mediile claselor V-VIII sau dacă s-ar lua în considerare toate evaluările naționale (clasele II, IV, VI), atunci nu s-ar mai concentra totul pe o singură evaluare. Deci... ar trebui schimbat cumva sistemul. În timp, ca strategie pe termen lung, ar trebui reduse decalajele între școlile „foarte bune” și cele mai slabe, astfel încât elevii să aibă șanse la fel de mari, indiferent ce școală termină. Generalizarea programului after-school ar fi o soluție. 

7. Eu am intrat la liceu fără meditații, chiar dacă la matematică nu mă descurcam, pentru că nu-mi plăcea. Crezi că mai sunt copii care intră la liceu fără meditații?

Adevărul este că mai sunt, dar puțini. S-a creat în timp impresia că nu poți obține rezultate foarte bune fără meditații. Părerea aceasta este în parte justificată, dar nu este o regulă. Evident că cine se pregătește mai mult timp și mai serios are șanse mai mari. Există elevi care fac meditații din clasa a V-a până în clasa a VIII-a.

8. Câți dintre copii își urmează pasiunea sau vocația în ziua de azi?

Greu de spus. Dacă și-o descoperă la timp cu ajutorul profesorilor sau al familiei, își pot urma vocația... dacă au resursele necesare. Este foarte trist ca o societate să nu ofere resurse unor copii care au vocație către ceva. Până în clasa a VIII-a cel puțin, doar școlile particulare oferă posibilități adaptate fiecărui elev. Au cluburi, cursuri opționale pentru aproape orice, săli de sport, profesori selectați cu grijă... În școlile de stat putem face asta doar prin parteneriate cu ONG-uri. Însă nici așa nu prea merge. ONG-urile au proiecte depuse astfel încât să poată cheltui o sumă de bani. Însă nu vin în școli să întrebe de fapt de ce avem nevoie. Adică ONG-urile vin și ne întreabă dacă vrem să intrăm într-un proiect deja făcut de ei, dar nu vin să facem împreună proiectul, să vedem de fapt ce lipsește unei școli. Cu toate acestea, ONG-urile sunt, până astăzi, aproape singura modalitate de a diversifica oferta educațională, de a aduce ceva proaspăt într-o școală, de a da o șansă unor elevi.

9. În calitate de profesor, ce crezi că lipsește învățământului românesc?

Adaptarea la prezent și anticiparea viitorului. Putem enumera multe - pregătirea profesorilor, adaptarea lor la generațiile actuale, valorile autentice, finanțarea, motivația, continuitatea în strategii, liderii, legislația adecvată... parcă suntem blocați în trecut, în altă schemă, nu facem pasul spre viitor.

10. Ce îți place la activitatea de profesor?

Simplu: interacțiunea cu elevii, posibilitatea de a ajuta, de a sprijini emoțional, informațional, motivațional, de a inspira. Mă simt util, mă simt împlinit.

11. Se vorbește atât de mult despre digitalizare, despre diferențele dintre generații, tu ce părere ai, ne ajută digitalizarea sau nu? Și cum ne putem educa copiii ca să facă față nevoilor viitorului?

Eu cred că digitalizarea ne ajută. Este un instrument. Este și ceva care modelează lumea în care trăim. În 20-30 de ani, datorită digitalizării, multe ocupații vor dispărea... vor apărea altele, se va trece definitiv de la „să știi” la „să știi să faci” etc. Putem educa copiii să facă față viitorului prin cultivarea unor valori autentice, ancestrale: bunătatea, iertarea, compasiunea, responsabilitatea, competența. Le putem forma deprinderi care au nume relativ noi - asertivitatea, reziliența, empatia – care au fost practicate și în trecut, însă sporadic, sub alte nume.

12. Care ar fi îndemnul tău pentru părinții de azi?

Să sprijine copiii, să le insufle încredere, să-i asigure că sunt iubiți, prin ceea ce spun și fac, să știe că felul în care îi tratează pe copii le modelează acestora destinul. Dacă un părinte îi spune unui copil că este talentat și capabil (nu la modul „tu ești cel mai deștept din clasă”, nu să le hrănească narcisismul), așa va deveni, dacă îi spune că e prost, copiii tind să devină ceea ce așteptam noi de la ei să devină. 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Tinu Boșinceanu

„Plecarea în străinătate nu trebuie să fie un angajament pe viață, ca o căsătorie - eu sunt român în România sau eu am plecat și nu mă mai întorc înapoi. Societatea a devenit oricum mult mai fluidă și trebuie să privești obiectiv. Mi se pare că asta ar ajuta la întoarcerea mai multor oameni, care or să facă lucrurile mai bune. Și poveștile lor or să inspire”, crede Tinu Bosînceanu.

Citește mai mult

Mara Popescu

Mara Popescu este singura studentă româncă la medicină la King’s College din Londra, o pestigioasă instituție de învățământ. Este frumoasă, are 18 ani, e matură și echilibrată, este logică și structurată, ca și cum vârsta ei ar fi scrisă doar pe hârtie.

Citește mai mult