Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

Noi, cei care ne vorbim „de rău” țara în afară

Diaspora - Foto Inquam Photos

(Foto: Adriana Neagoe / Inquam Photos)

Am participat recent la o întâlnire a diasporei românești, la Parlamentul European, organizată de Consiliul Românilor de Pretutindeni și Rombel- Români în Belgia, cu titlul „Diaspora românească – gazată în România, respectată în Uniunea Europeană”. În trecere fie spus, se pare că unii, suflete sensibile, s-au emoționat chiar și de denumirea dezbaterii, chiar în inima și vitrina Europei. S-au emoționat mult mai puțin pentru femeile, bătrânii și copiii gazați pe 10 august, Dias Irae. Deh, sensibilități selective.

Spun pentru prima dată pentru că în aproape 20 de ani de viață în Belgia sau pe alte meleaguri, cu aproape întreaga activitate profesională desfășurată în afara granițelor țării, nu prea am avut ocazia de a mă întâlni formal cu conaționali.

Trebuie să ai o mare doză de optimism incurabil și poate chiar o vocație sisifică să încerci sistematic să pui la un loc români în străinătate. Iar după evenimentele din 10 august, să mai fie și aleși PSD în sală. Am fost invitată să vorbesc despre un subiect tangențial, anume rolul implicării românilor în politica locală belgiană, ținând cont de candidatura mea pe lista primăriei din celebrul Molenbeek. Să vorbesc despre integrarea românilor în Europa, ținând cont că ei se integrează din ce în ce mai greu în România. 

Aproape că-mi pare bine de extincția vocală providențială apărută încă de dimineață, pentru că mi-a mai limitat intervenția și elanul. Mi-a tremurat vocea, dar și sufletul de stupefacție. Mai întâi de cei doi disciplinați eurodeputati PSD prezenți, al căror scop era să se manifeste în fața publicului într-un ansamblu de aforisme și monologuri, într-o retorică agresivă și pe alocuri arogantă împotriva a tot ce se putea enunța critic despre partidul lor iubit. Apoi să părăsească sala, evitând întrebările. Evident, fiecare își justifică existența, mandatul și salariul cum poate. Aș fi tentată să zic că fiecare om își poartă crucea conștiinței cum poate, dar pentru unii ar trebui poate să explic conceptul de conștiință și s-ar putea să ne ia ceva timp. 

Un român bun e un român care tace. Eventual definitiv, că atunci poate și votează cum trebuie

M-a surprins retorica acelora ce susțin urbi et orbi teza că nu trebuie să ne spălam rufele murdare prin lume. Altădată poetic numite „delicte de agitație subversivă" sau „uneltiri împotriva ordinii populare". Bine, acum e cam neclar la care rufe murdare se referă fanii guvernului PSD-ALDE, ținând cont că același guvern ne spune că în România se trăiește din ce în ce mai bine. Logic ar fi să nu mai avem ce critica. Sutele de mii de copii români care se culcă seara flămânzi, mai ales în mediul rural, poate nu își dau încă seama. Nici că suntem printre campioni la numărul mamelor minore, la abandonul școlar și că sistemul de învățământ este depășit și neadaptat realităților actuale. Ce să vorbim de protecție socială, când ministra în domeniu rostește un elegant „Plimbă ursul" criticilor săi. Nici măcar Vadim, mentorul ei politic, nu vorbea la așa nivel de autobază de provincie. 

Nici pensionarii, niște oameni și ei, unii doar cu 500 lei pe lună, încă nu realizează cât de privilegiați sunt că încă mai au pensii nespeciale. Nici că trei din regiunile României sunt în topul sărăciei comunitare, cu venituri pe sfertul mediei europene. 

Îmi aduc aminte de timpurile de dinainte de 1989, când trebuia neapărat să spunem că în țara noastră totul e perfect, doar ca să facem în ciudă capitalismului decadent și odios, pe care l-am depășit demult, progresând alert spre societatea socialistă multilateral dezvoltată. Înainte, erai trădător de țară dacă spuneai că magazinele sunt goale. Acum, magazinele sunt pline, dar ești trădător de țară dacă spui că nu îți ajunge salariul sau pensia să termini luna. 

Să vorbim deci în circuit închis de exemplu despre faptul că România se află pe locul 1 în UE la mortalitatea infantilă (peste 10 copii decedați la 1000 locuitori și comparativ, doar 2/1000 în Suedia). De acord. Dar să vorbim în România intramuros despre asta cui ? Partidului la guvernare al cărui președinte tocmai a fost condamnat (nu definitiv, o să zică arțăgoșii), pentru că ar fi furat bani de la copii săraci ? Lui să-i vorbim de copilării furate sau iluzii pierdute ?

Să vorbim între noi fără să se audă în lume, și mai ales nu în Europa care ne dă fonduri, că România se află pe ultimul loc al sistemelor medicale din UE? Să ne spunem încetișor la ureche, să nu audă agenturile străine care ne strică frumusețe de branding de țară, că bunicii și părinții noștri mor prin spitalele devenite focare de infecție? În care nu s-a schimbat nimic de când le-au construit tot ei, prin anii '60-'70, cu miliția și securitatea la spatele lor. Nu s-a schimbat nimic, și cu atât mai puțin mentalitatea.

Să spunem doar la confesiunea creștină că satele copilăriei noastre se depopulează în fiecare zi? Și după aceea să cotizăm pios pentru Catedrala Neamului, când ar trebui să cotizăm mai întâi pentru spitalele neamului?

Dumnezeu s-a născut în exil. Și poate moare tot acolo

În anul centenarului, să ne mândrim firește cu Cioran, Eliade, Brâncuși, Ionesco și alte monumente ale culturii românești, omițând să precizăm că acestea au creat majoritatea operelor lor tot pe drumul exilului? Doar Dracula nu a emigrat, având avantajul cert că nu murea. Poate ar muri acum, pe fondul crizei acute de sânge din România.

Să susurăm că suntem prima țară din lume la rata emigrării pe timp de pace? Sigur, în anul Centenarului să încingem voios grătarul și să ne bucurăm că am devenit mexicanii Europei, dar în cazul nostru zidul se construiește din interior. 

Lecția de sofism: Alții sunt mai corupți decât noi

Revenind la aceeași întâlnire a diasporei, mirarea s-a perpetuat, auzind de la aceiași reprezentanți ai coaliției PSD-ALDE că nu mai trebuie să vorbim de corupția din România, că și Belgia e atinsă de același cancer, ba chiar în stadiu și mai avansat.

Sigur, corupția nu au inventat-o românii, ea e deja biblică. Cu un măr, Eva l-a corupt pe Adam. Mai inflexibil decât un procuror DNA, Dumnezeu i-a expluzat din Paradis. Sigur, am putea aminti că într-adevăr, fiecare țară are corupții ei și nici în Belgia ei nu lipsesc (Publifin, Samusocial etc). Să mai amintim totuși că România se află pe locul 59 în statisticile 2017 privind corupția ale Transparency Internațional, iar Belgia abia pe 16. Suntem vecini de top cu Cuba, altă țară prietenă care luptă hasta la victoria siempre împotriva agenturilor străine defăimătoare.

Articol publicat și pe blogul autorului

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Sunteti incepatoare in politica!Avand in vedere situatia privilegiata de exponent al natiunii romane ce poate deveni lider local intr-o tara de adoptie,sunt mandru si va doresc succes!Insa va rog sa evitati atitudinile critice privind statul de origine,pentru ca vor distorsiona indirect ,imaginea pe care o au localnicii carora le cereti increderea reprezentarii.S-auzim de bine!
    • Like 0


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult