Sari la continut

La 9 ani de Republica, întrebăm: ChatGPT la urne – Ce ar vota inteligența artificială? Dar tu?

De 9 ani, Republica construiește o comunitate în care ideile prind glas și dezbaterile autentice fac diferența. Anul acesta, facem un experiment: l-am întrebat pe ChatGPT cum ar vota la alegerile din România. Însă întrebarea cea mai importantă rămâne pentru tine: cum alegi tu viitorul? Scrie, alătură-te conversației și hai să schimbăm România împreună!

Eu știam că portocalele cresc doar iarna. M-a sunat aseară mama: „Sper că e ultimul Crăciun pe care-l mai petrec departe de voi...”

Revoluția din 1989 a fost laitmotivul copilăriei mele; în fiecare an în decembrie, părinții mei vorbeau despre ceea ce s-a întâmplat la Timișoara și București. Pe măsură ce trecea timpul am priceput că amândoi aveau tot mai multe regrete pentru lumea pierdută și de fapt, chiar dacă s-au străduit, nu s-au acomodat niciodată cu România liberă și capitalistă, în aparență.

În iarna Revoluției aveam aproape 6 ani, iar mama a fost întotdeauna recunoscătoare că eram la grădiniță, și nu la facultate. Văd ca prin vis cum mă ascund în pufoaica de lucru a mamei și trec pe lângă grupuri de oameni care se grăbeau către capătul străzii, unde locuiam cu familia mea, curios să aflu ce se întâmplă.

Acolo se auzeau voci puternice de bărbați și femei, îmbrăcați cu pufoaice groase, de  șantieriști, care au intrat cu încredere într-o lume nouă, pentru care nu au fost pregătiți și care a adus prea multă dezamăgire.

După Revoluție, îmi aduc aminte fascinația pe care o aveam pentru pâinea întreagă și albă, cumpărată fără cartelă. Dacă înainte ne uitam la magazinele goale, acum admiram rafturile pline, dar cu buzunarele goale. Realitatea ne-a lovit în mod sălbatic și ne-a trezit din mirajul capitalismului: pufoaicele au dispărut și împreună cu ele și locurile de muncă, iar cartierul copilăriei mele se întuneca iarna de fumul scos de sobele celor deveniți șomeri, care își ardeau cizmele de cauciuc.

Copiii amorțiți de frig, plini de funingine, alergau prin spatele blocurilor, căutând lemne sau orice putea să ardă în sobele de tablă aduse de părinții rămași fără locuri de muncă, în garsonierele înghețate.

Am fost cu toții copiii Revoluției într-un fel sau altul, indiferent de vârstă, sinceri și naivi, încrezători și timizi, total nepregătiți pentru ce a urmat.

Am suferit an de an, ne-am blocat în așteptarea îndeplinirii promisiunilor și speranțelor pentru o viață mai bună, iar când am constatat că nimic nu se schimbă am ales fiecare soluțiile individuale.

Chiar și așa, îmi aduc aminte cât de fericit eram când îmi aduceau părinții portocale primite cadou de la Șantierul Naval. Veneau acasă cu o pungă roșie, imprimată cu un Moș Crăciun gras și vesel, pentru fiecare dintre frații mei. O vreme am crezut că portocalele se fac doar iarna, pentru că doar atunci vedeam asemenea fructe exotice.

Fără multe obiecte necesare, dar împreună cu frații și părinții mei, aveam un Crăciun bazat pe frumusețea lucrurilor simple.

Cu timpul, modul în care petrecem Crăciunul s-a schimbat pentru noi, românii. Multe dintre familiile din România se reunesc doar în decembrie, de Sărbători, când cei plecați în alte țări vin acasă și încearcă, în câteve zile, să compenseze anul petrecut singuri. Alte familii petrec Crăciunul departe unii de ceilalți, în țări diferite, în așteptarea unor zile mai bune.

Aseară, mama mi-a spus la telefon:

- Mamă, sper ca ăsta este ultimul Crăciun departe de voi și casa mea.

Astăzi, pentru mulți copii, Crăciunul nu este momentul în care te bucuri de cadourile homemade făcute de părinți sau rude și de portocalele de sub brad, alături de familie. Acum sunt folosite în cel mai bun caz pentru decor și prea puțini simt emoția sărbătorilor.

Banii sunt mai importanți decât oamenii?

Trăim într-o societate defectă, în care valorile sunt distorsionate și asta îi afectează în primul rând pe copiii care, prinși în mrejele capitalismului, așteaptă cu disperare să primească tablete, telefoane și păpuși care mănâncă cereale integrale.

De partea cealaltă, întâlnim copiii care trăiesc într-o sărăcie lucie, fără familie, și care au dorințe simple: să aibă haine și mâncare.

Câți dintre acești copii știu unii de ceilalți?

Câți dintre părinți sunt de acord ca acești copii să se cunoască și să afle că mai există și altceva, în afară de universul propriu?

Sau rămân ca noi, adulții, blocați în zona noastră de confort și în comoditatea grupului social din care facem parte, convinși fiind că asta este realitatea, fără a înțelege și a-i ajuta pe ceilalți.

În acest an am priceput tot mai mulți dintre noi că avem nevoie să ne ajutăm singuri și să nu mai așteptăm ca alții să ne rezolve problemele. Ne este tot mai clar că putem schimba lucrurile, pentru că în sfârșit conștientizăm că suntem oameni și nu cifre, că sistemul educațional este despre elev și nu despre profesor, sistemul medical este despre pacient și nu despre medic, Biserica este a enoriașilor și a nu preoților și așa mai departe.

Dar nimic nu este câștigat până la capăt și într-o clipă ne putem întoarce încă o dată de unde am plecat dacă uităm de oamenii de lângă noi.

Am făcut primii pași, dar mai avem un drum lung pentru a construi comunitatea în care vrem să trăim alături de părinții și copiii noștri. Și nu putem face asta fără să fim empatici și mai înțelegători cu ceilalți.

Decembrie este luna Revoluției Române, a speranței renăscute, perioada în care ne amintim că suntem mai buni în realitate și că adevăratele bogății sunt oamenii dragi și lucrurile simple. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Eu stiam ca se coc odata la doi ani. Evindent tot iarna...
    • Like 0
  • check icon
    Sună bine.
    Așa să ne ajute Dumnezeu.
    Crăciun Fericit.
    • Like 0
  • Randurile sunt scrise cu multa inima si pot produce si lacrimi la cei care au trait aievea acele momente de atunci si de dupa. Tocmai de aceea suntem unii dintre noi atat de tristi si marcati de regimul acelasi ceausist in multe privinte, pentru ca 27 de ani nu sunt o viata de om dar jumatate de viata sunt. Este greu sa privesti neputincios (nu sunt multi care gandesc asa) si sa vezi ca viata se scurge dupa principiul "de ce sa fie bine pentru toti si nu doar pentru emanatii loviturii de stat si, rau pentru toti ceilalti". Unii din grupul de "ceilalti" au morti in familie, impuscati in zilele fierbinti din Decembrie 1989, la ordinul celor care sunt la carma partidelor si tarii. Vorba lui Vali Sterian : "Doamne vin-O Doamne sa vezi ce a mai ramas din oameni."
    • Like 0


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult