Revoluția din 1989 a fost laitmotivul copilăriei mele; în fiecare an în decembrie, părinții mei vorbeau despre ceea ce s-a întâmplat la Timișoara și București. Pe măsură ce trecea timpul am priceput că amândoi aveau tot mai multe regrete pentru lumea pierdută și de fapt, chiar dacă s-au străduit, nu s-au acomodat niciodată cu România liberă și capitalistă, în aparență.
În iarna Revoluției aveam aproape 6 ani, iar mama a fost întotdeauna recunoscătoare că eram la grădiniță, și nu la facultate. Văd ca prin vis cum mă ascund în pufoaica de lucru a mamei și trec pe lângă grupuri de oameni care se grăbeau către capătul străzii, unde locuiam cu familia mea, curios să aflu ce se întâmplă.
Acolo se auzeau voci puternice de bărbați și femei, îmbrăcați cu pufoaice groase, de șantieriști, care au intrat cu încredere într-o lume nouă, pentru care nu au fost pregătiți și care a adus prea multă dezamăgire.
După Revoluție, îmi aduc aminte fascinația pe care o aveam pentru pâinea întreagă și albă, cumpărată fără cartelă. Dacă înainte ne uitam la magazinele goale, acum admiram rafturile pline, dar cu buzunarele goale. Realitatea ne-a lovit în mod sălbatic și ne-a trezit din mirajul capitalismului: pufoaicele au dispărut și împreună cu ele și locurile de muncă, iar cartierul copilăriei mele se întuneca iarna de fumul scos de sobele celor deveniți șomeri, care își ardeau cizmele de cauciuc.
Copiii amorțiți de frig, plini de funingine, alergau prin spatele blocurilor, căutând lemne sau orice putea să ardă în sobele de tablă aduse de părinții rămași fără locuri de muncă, în garsonierele înghețate.
Am fost cu toții copiii Revoluției într-un fel sau altul, indiferent de vârstă, sinceri și naivi, încrezători și timizi, total nepregătiți pentru ce a urmat.
Am suferit an de an, ne-am blocat în așteptarea îndeplinirii promisiunilor și speranțelor pentru o viață mai bună, iar când am constatat că nimic nu se schimbă am ales fiecare soluțiile individuale.
Chiar și așa, îmi aduc aminte cât de fericit eram când îmi aduceau părinții portocale primite cadou de la Șantierul Naval. Veneau acasă cu o pungă roșie, imprimată cu un Moș Crăciun gras și vesel, pentru fiecare dintre frații mei. O vreme am crezut că portocalele se fac doar iarna, pentru că doar atunci vedeam asemenea fructe exotice.
Fără multe obiecte necesare, dar împreună cu frații și părinții mei, aveam un Crăciun bazat pe frumusețea lucrurilor simple.
Cu timpul, modul în care petrecem Crăciunul s-a schimbat pentru noi, românii. Multe dintre familiile din România se reunesc doar în decembrie, de Sărbători, când cei plecați în alte țări vin acasă și încearcă, în câteve zile, să compenseze anul petrecut singuri. Alte familii petrec Crăciunul departe unii de ceilalți, în țări diferite, în așteptarea unor zile mai bune.
Aseară, mama mi-a spus la telefon:
- Mamă, sper ca ăsta este ultimul Crăciun departe de voi și casa mea.
Astăzi, pentru mulți copii, Crăciunul nu este momentul în care te bucuri de cadourile homemade făcute de părinți sau rude și de portocalele de sub brad, alături de familie. Acum sunt folosite în cel mai bun caz pentru decor și prea puțini simt emoția sărbătorilor.
Banii sunt mai importanți decât oamenii?
Trăim într-o societate defectă, în care valorile sunt distorsionate și asta îi afectează în primul rând pe copiii care, prinși în mrejele capitalismului, așteaptă cu disperare să primească tablete, telefoane și păpuși care mănâncă cereale integrale.
De partea cealaltă, întâlnim copiii care trăiesc într-o sărăcie lucie, fără familie, și care au dorințe simple: să aibă haine și mâncare.
Câți dintre acești copii știu unii de ceilalți?
Câți dintre părinți sunt de acord ca acești copii să se cunoască și să afle că mai există și altceva, în afară de universul propriu?
Sau rămân ca noi, adulții, blocați în zona noastră de confort și în comoditatea grupului social din care facem parte, convinși fiind că asta este realitatea, fără a înțelege și a-i ajuta pe ceilalți.
În acest an am priceput tot mai mulți dintre noi că avem nevoie să ne ajutăm singuri și să nu mai așteptăm ca alții să ne rezolve problemele. Ne este tot mai clar că putem schimba lucrurile, pentru că în sfârșit conștientizăm că suntem oameni și nu cifre, că sistemul educațional este despre elev și nu despre profesor, sistemul medical este despre pacient și nu despre medic, Biserica este a enoriașilor și a nu preoților și așa mai departe.
Dar nimic nu este câștigat până la capăt și într-o clipă ne putem întoarce încă o dată de unde am plecat dacă uităm de oamenii de lângă noi.
Am făcut primii pași, dar mai avem un drum lung pentru a construi comunitatea în care vrem să trăim alături de părinții și copiii noștri. Și nu putem face asta fără să fim empatici și mai înțelegători cu ceilalți.
Decembrie este luna Revoluției Române, a speranței renăscute, perioada în care ne amintim că suntem mai buni în realitate și că adevăratele bogății sunt oamenii dragi și lucrurile simple.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Așa să ne ajute Dumnezeu.
Crăciun Fericit.