Sari la continut

La 9 ani de Republica, întrebăm: ChatGPT la urne – Ce ar vota inteligența artificială? Dar tu?

De 9 ani, Republica construiește o comunitate în care ideile prind glas și dezbaterile autentice fac diferența. Anul acesta, facem un experiment: l-am întrebat pe ChatGPT cum ar vota la alegerile din România. Însă întrebarea cea mai importantă rămâne pentru tine: cum alegi tu viitorul? Scrie, alătură-te conversației și hai să schimbăm România împreună!

Eu știam că portocalele cresc doar iarna. M-a sunat aseară mama: „Sper că e ultimul Crăciun pe care-l mai petrec departe de voi...”

Revoluția din 1989 a fost laitmotivul copilăriei mele; în fiecare an în decembrie, părinții mei vorbeau despre ceea ce s-a întâmplat la Timișoara și București. Pe măsură ce trecea timpul am priceput că amândoi aveau tot mai multe regrete pentru lumea pierdută și de fapt, chiar dacă s-au străduit, nu s-au acomodat niciodată cu România liberă și capitalistă, în aparență.

În iarna Revoluției aveam aproape 6 ani, iar mama a fost întotdeauna recunoscătoare că eram la grădiniță, și nu la facultate. Văd ca prin vis cum mă ascund în pufoaica de lucru a mamei și trec pe lângă grupuri de oameni care se grăbeau către capătul străzii, unde locuiam cu familia mea, curios să aflu ce se întâmplă.

Acolo se auzeau voci puternice de bărbați și femei, îmbrăcați cu pufoaice groase, de  șantieriști, care au intrat cu încredere într-o lume nouă, pentru care nu au fost pregătiți și care a adus prea multă dezamăgire.

După Revoluție, îmi aduc aminte fascinația pe care o aveam pentru pâinea întreagă și albă, cumpărată fără cartelă. Dacă înainte ne uitam la magazinele goale, acum admiram rafturile pline, dar cu buzunarele goale. Realitatea ne-a lovit în mod sălbatic și ne-a trezit din mirajul capitalismului: pufoaicele au dispărut și împreună cu ele și locurile de muncă, iar cartierul copilăriei mele se întuneca iarna de fumul scos de sobele celor deveniți șomeri, care își ardeau cizmele de cauciuc.

Copiii amorțiți de frig, plini de funingine, alergau prin spatele blocurilor, căutând lemne sau orice putea să ardă în sobele de tablă aduse de părinții rămași fără locuri de muncă, în garsonierele înghețate.

Am fost cu toții copiii Revoluției într-un fel sau altul, indiferent de vârstă, sinceri și naivi, încrezători și timizi, total nepregătiți pentru ce a urmat.

Am suferit an de an, ne-am blocat în așteptarea îndeplinirii promisiunilor și speranțelor pentru o viață mai bună, iar când am constatat că nimic nu se schimbă am ales fiecare soluțiile individuale.

Chiar și așa, îmi aduc aminte cât de fericit eram când îmi aduceau părinții portocale primite cadou de la Șantierul Naval. Veneau acasă cu o pungă roșie, imprimată cu un Moș Crăciun gras și vesel, pentru fiecare dintre frații mei. O vreme am crezut că portocalele se fac doar iarna, pentru că doar atunci vedeam asemenea fructe exotice.

Fără multe obiecte necesare, dar împreună cu frații și părinții mei, aveam un Crăciun bazat pe frumusețea lucrurilor simple.

Cu timpul, modul în care petrecem Crăciunul s-a schimbat pentru noi, românii. Multe dintre familiile din România se reunesc doar în decembrie, de Sărbători, când cei plecați în alte țări vin acasă și încearcă, în câteve zile, să compenseze anul petrecut singuri. Alte familii petrec Crăciunul departe unii de ceilalți, în țări diferite, în așteptarea unor zile mai bune.

Aseară, mama mi-a spus la telefon:

- Mamă, sper ca ăsta este ultimul Crăciun departe de voi și casa mea.

Astăzi, pentru mulți copii, Crăciunul nu este momentul în care te bucuri de cadourile homemade făcute de părinți sau rude și de portocalele de sub brad, alături de familie. Acum sunt folosite în cel mai bun caz pentru decor și prea puțini simt emoția sărbătorilor.

Banii sunt mai importanți decât oamenii?

Trăim într-o societate defectă, în care valorile sunt distorsionate și asta îi afectează în primul rând pe copiii care, prinși în mrejele capitalismului, așteaptă cu disperare să primească tablete, telefoane și păpuși care mănâncă cereale integrale.

De partea cealaltă, întâlnim copiii care trăiesc într-o sărăcie lucie, fără familie, și care au dorințe simple: să aibă haine și mâncare.

Câți dintre acești copii știu unii de ceilalți?

Câți dintre părinți sunt de acord ca acești copii să se cunoască și să afle că mai există și altceva, în afară de universul propriu?

Sau rămân ca noi, adulții, blocați în zona noastră de confort și în comoditatea grupului social din care facem parte, convinși fiind că asta este realitatea, fără a înțelege și a-i ajuta pe ceilalți.

În acest an am priceput tot mai mulți dintre noi că avem nevoie să ne ajutăm singuri și să nu mai așteptăm ca alții să ne rezolve problemele. Ne este tot mai clar că putem schimba lucrurile, pentru că în sfârșit conștientizăm că suntem oameni și nu cifre, că sistemul educațional este despre elev și nu despre profesor, sistemul medical este despre pacient și nu despre medic, Biserica este a enoriașilor și a nu preoților și așa mai departe.

Dar nimic nu este câștigat până la capăt și într-o clipă ne putem întoarce încă o dată de unde am plecat dacă uităm de oamenii de lângă noi.

Am făcut primii pași, dar mai avem un drum lung pentru a construi comunitatea în care vrem să trăim alături de părinții și copiii noștri. Și nu putem face asta fără să fim empatici și mai înțelegători cu ceilalți.

Decembrie este luna Revoluției Române, a speranței renăscute, perioada în care ne amintim că suntem mai buni în realitate și că adevăratele bogății sunt oamenii dragi și lucrurile simple. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Eu stiam ca se coc odata la doi ani. Evindent tot iarna...
    • Like 0
  • check icon
    Sună bine.
    Așa să ne ajute Dumnezeu.
    Crăciun Fericit.
    • Like 0
  • Randurile sunt scrise cu multa inima si pot produce si lacrimi la cei care au trait aievea acele momente de atunci si de dupa. Tocmai de aceea suntem unii dintre noi atat de tristi si marcati de regimul acelasi ceausist in multe privinte, pentru ca 27 de ani nu sunt o viata de om dar jumatate de viata sunt. Este greu sa privesti neputincios (nu sunt multi care gandesc asa) si sa vezi ca viata se scurge dupa principiul "de ce sa fie bine pentru toti si nu doar pentru emanatii loviturii de stat si, rau pentru toti ceilalti". Unii din grupul de "ceilalti" au morti in familie, impuscati in zilele fierbinti din Decembrie 1989, la ordinul celor care sunt la carma partidelor si tarii. Vorba lui Vali Sterian : "Doamne vin-O Doamne sa vezi ce a mai ramas din oameni."
    • Like 0


Îți recomandăm

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon  BT Business Talks - Corina Cojocaru, CEO BT Pensii

Într-un nou episod din BT Business Talks, podcastul economic și financiar al Băncii Transilvania, am stat de vorbă cu Corina Cojocaru, CEO BT Pensii, despre sustenabilitatea sistemului public, importanța pilonului III și deciziile care ne pot defini calitatea vieții… peste zeci de ani.

Citește mai mult