Foto: Guliver Getty Images
N-o să auziți niciodată un manager care să le spună angajaților: „Nu mă interesează că vouă vă plac florile, iubiți animalele sau ajutați vârstnicii, pe mine mă interesează aici producția și să facem bani!”
Ar fi prea de tot. Dar doar pentru că nu sunt rostite direct, nu înseamnă că aceste gânduri nu sunt adevărate și nu se regăsesc în aceste rânduri mulți angajați.
Am absolvit domeniul economic atât la liceu, cât și la facultate (am absolvit Facultatea de Business din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca). Eram deja în primul an de liceu, profil economic, profil ales din dorința de a mă angaja la absolvire în departamentele administrativ-financiare ale unei companii. Aveam un prieten mai mare decât mine (ulterior a emigrat în Statele Unite) care, în acea perioadă, urma să termine studiile Facultății de Litere, partea de Filologie clasică (latină și greacă veche). Un om bun, dedicat, atent la nevoile celor din jur, cu bun simț și spirit civic, pasionat de mic de tot ceea ce ține de istorie antică și mitologie, limbi „moarte”, istorie a religiilor, literatură universală, pe scurt partea socio-umană. De pe băncile școlii, mai direct sau nu, i se sugera de către cei din jur că aceste domenii nu-i vor aduce o sursă permanentă de venit pentru un trăi decent, dar a considerat întotdeauna că pasiunea și entuziasmul său vor fi împărtășite odată și odată și de piața muncii.
Cu toate acestea, în momentul în care a absolvit și urma să pătrundă pe piața muncii, realitatea cu care s-a confruntat a fost cea sugerată de cei din jur: locurile de muncă disponibile în aria lui de competență erau în mare parte în librării, în unități gen muzee, iar în universități erau posibilități de angajare doar teoretice, date fiind locurile puține, limitate, condiționate, la care se adăuga lipsa de experiență a amicului meu.
Astfel, un om ca el, cu sute de cărți citite și vaste cunoștințe în domenii necunoscute pentru marea masă de oameni (un om care, după părerea mea, într-o altă țară, ar fi lucrat într-un sit arheologic colaborând cu National Geographic sau alte publicații de profil), se vedea nevoit să vândă pixuri și radiere într-o librărie și să răspundă clienților la întrebări de genul „aveți cartea X pe stoc?”, sarcini care pot să fie îndeplinite cu succes și de o persoană care are doar studii medii. Dintr-o dată, pentru el nu mai era vorba de Aristotel sau Platon, de elementele de semantică ale latinei sau a celor din greaca veche, de principiile budismului sau modul în care s-a răspândit creștinismul în lume, de poemele lui Homer sau finețea romanelor lui Balzac. Era vorba de unități vândute, de grafice ale comenzilor, de campanii de promovare și alte elemente ale economiei care ucid creația la fel cum Ahile îl ucide pe Hector în bătălia pentru cetatea din Troia. Constatarea lui mi-a rămas în minte:
- Vezi…?! Asta mi se întâmplă fiindcă am ales să îmi urmez pasiunile mele, și nu pasiunile altora.
„Ce știi să faci?”, „Ce pregătire ai?”, „Unde muncești?”
Sunt doar trei exemple de întrebări care ne sunt adresate zilnic de societate și pe care le auzim atât de des, încât ajungem să credem că sunt singurele intrebări la care trebuie cu adevărat să răspundem. Aceste întrebări sunt, de fapt, rezultatul unui tip de gândire care dezvoltă latură practică a persoanei și care este orientat spre rezultate, tip de gândire promovat și cerut din ce în ce mai mult de mediul economic, dar total nedezvoltat de mediul educațional și a cărui dezvoltare necontrolată a creat societatea de astăzi și „omul modern”.
Școala (și aici includem părinți, educatori, profesori sau mentori) ne transmite principii, valori morale, norme de conduită, elemente care se „sfarmă” însă atunci când în mediul real (economic) individul se lovește de zidul întrebărilor amintite mai sus. Nu mai interesează pe cineva că tu ești o persoană pașnică, empatică, morală, darnică, bine educată, că îți oferi locul în autobuz unui bătrân, că știi mitologie, psihologie sau istoria religiilor. Despre ce esențe fine ale naturii umane vorbim, când singurele elemente care contează și sunt cuantificate sunt reprezentate de câte bucăți din X produs poți face pe zi sau câte poți să vinzi?! Nu doar că bunele maniere nu îți vor oferi o bunăstare materială, ci ele vor constitui chiar un balast, într-o societate orientată spre „asigurarea beneficiilor” și „atingerea scopurilor”. Nu prea mai are vreo importanță că un om are cunoștințe teoretice despre cum se utilizează o mașinărie dacă nu știe practic să facă acest lucru. Societatea noastră plină de gânditori, filosofi, psihologi, oameni de artă și cultură, cere „muncitori”.
Școala te vrea om universal, societatea te vrea „meseriaș”
Egalitatea domeniilor de activitate este doar aparentă și există doar la nivel educațional, impulsionată de dedicarea și răbdarea părinților și a cadrelor didactice, dintr-o dorință reală, dar lipsită de finalitate, de a obține în timp persoane armonios dezvoltate din punct de vedere uman, vocațional, civic, moral sau psihologic. Diferențele semnificative apar atunci când persoana face pasul următor și pătrunde pe piața muncii, unde observă că cei cu o pregătire tehnică sau practică au oportunități mai diversificate față de cei cu pregătire umanistă sau vocațională. Diferențele nu există doar pe piața muncii, ci și la nivel relațional în cadrul grupurilor de persoane. Într-un fel este văzut cel care activează în domeniul construcțiilor, în informatică și telecomunicații și total diferit un pictor sau un filosof. În prima categorie persoanele vor identifica clar rolul respectivului în societate (adică „ce știe să facǎ”), pe când în cazul al doilea există riscul unor sprâncene ridicate („la ce-mi folosește un filosof?”). E natural să întrebi în grupul tău „Nu știi un instalator?”, dar total bizar să ceri numărul unui filosof.
Stigmatizarea socială o vei obține automat dacă la întrebarea „Ce muncești în prezent?” vei răspunde „Nimic”. Vei fi considerat ca un „paria”, pentru că fiecare trebuie să facă ceva, să fie ceva, să fie productiv, să urmeze grafice și să indeplinească targeturi. Acest tip de gândire al societății moderne, care definește omul prin ceea ce face, nu prin ceea ce este, e bazat doar pe cuantificare și nu mai poate vedea frumosul, vocația, principiile, etica și moralitatea, toate elementele psiho-emoționale pe care o persoană le poate transmite altora pentru a ajuta la construirea unei societǎți armonioase. Aceste aptitudini nu sunt nesemnificative, dar au o cerere redusă în oferta de job-uri și, prin urmare, pentru societate contează mai mult ce poți produce material.
Noi vrem să produci, nu să gândești și să te educi!
La noi, nu există o „piață” matură pentru omul care este, ci pentru omul care face.
Sunt convins că mediul familial și educațional mi-a transmis cele mai bune norme de comportament, un spirit civic și moral demn pentru o societate în care omul, nevoile și dorințele sale, abilitățile și trăsăturile sale morale și empatice primează. În schimb, nu sunt convins dacă mi-au oferit „kit”-ul de adaptare în societatea de astăzi, cu tot profilul meu economic.
De fiecare dată când mă gândesc la ce așteaptă societatea de la mine, îmi vine în minte povestea amicului meu de care vă povesteam la început. Ea vorbește despre acei oameni care nu pot să se „mecanizeze” și rămân cumva în urmă. Pe piața muncii ei vor fi considerați niște visători sau niște învinși. Cultura, buna creștere, iubirea, empatia, bunătatea, altruismul nu pot să fie însă cuantificate în Excel-uri.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Lansez deci aceasta provocare: Cum putem educa copiii, adolescentii, tinerii si intreaga populatie a Romaniei pentru a ajunge macar la un minim respect fata de sine si altii, fata de legi, reguli si traditii, la o minima educatie ecologica, etc. etc. Astept opinii ....