Foto: Guliver Getty Images
Când a venit criza din 2008 a fost, pentru mulți dintre noi, prima pe care am trăit-o și am fost siguri cu toții că ne-am învățat lecțiile, că am ieșit mai puternici și căliți pentru tot ce avea să urmeze. Pentru că ne imaginam că mai rău decât atunci nu avea cum să mai fie vreodată și, în cel mai rău caz, în care greul ar fi lovit din nou, am fi știut cum să reacționăm. Cum să tăiem costuri care nu sunt vitale, cum să găsim resurse acolo unde ar părea că nu sunt, cum să intrăm pe piețe noi, cum să facem bani. Pentru că, până la urmă, atunci, despre asta a fost totul – despre banii care s-au pierdut și care au trebuit recâștigați. Și s-au recâștigat. Dar acum nu mai este vorba doar despre bani. Unu, pentru că nu mai este același tip de criză și, doi, pentru că nici trigger-ele noastre nu mai sunt aceleași – în 2008, ne era teamă să nu facem pași greșiți din punct de vedere financiar. Acum, ne e teamă să facem pași în afara propriei case. Până când?
Paradisul candidaților și al angajaților – așa era, pe scurt, până acum o lună și jumătate, piața muncii din România. Doar dacă nu voiai sau nu depuneai un minim efort nu reușeai să-ți găsești un job. Știu că vor spune unii că nu era așa, dar credeți-mă: exact așa era! Spre fericirea celor care își căutau. Dar și spre o ușoară disperare a celor care aveau locuri de muncă de ocupat – pentru că devenise o muncă sisifică să găsești oameni fără să le pui și luna cu stelele de pe cer la picioare. De pe la jumătatea lui martie, însă, companiile (nu toate, au fost și domenii care au prosperat ca niciodată până acum) au pus lacătul pe angajări. Și au zis că o să-l deschidă după ce apare din nou soarele și după ce apele se vor calma.
Au așteptat să vadă ce planuri are pandemia cu noi și, în funcție de asta, au decis să-și rescrie propriile planuri. De afaceri, cei mai mulți. Sau personale – și nici aici nu au fost puțini. E de înțeles și e normal să se întâmple așa când, dintr-o dată, toată lumea ți se întoarce cu susul în jos. Dar lumea – asta în care ne-am obișnuit să trăim, să muncim, să creștem, să ne bucurăm de ce avem – nu poate rămâne o veșnicie cu susul în jos. E ca o mașină care merge cu frâna de mână trasă – câțiva kilometri, e ok, te duce la destinație, dar dacă o ții așa prea mult timp strici mașina. Doar că frâna de mână nu coboară la loc de una singură. E nevoie de cineva care să o tragă la loc și să dea mașinii ghiontul de care are nevoie pentru a merge așa cum ar trebui.
Ce încerc să spun este că, dacă lumea este acum cu susul în jos, nu se va repune în poziția inițială fără puțin ajutor. Sau o va face, dar greu. Lockdown-ul din această perioadă a fost unul necesar și sper cu tărie că lumea a luat în serios regulile de carantină. Așa cum sper că și de la 15 mai încolo vom continua să fim prudenți pentru că acest virus încă există printre noi, încă este agresiv, încă nu are un tratament clar, încă nu are un vaccin, încă este înfricoșător de contagios, încă lasă sechele în cei care se vindecă. Și încă omoară oameni.
Dar prudența nu înseamnă și amorțire. Ne-am uitat aproape obsesiv în ultima lună și jumătate la indicatori economici precum PIB, ROBOR, șomaj, șomaj tehnic, salarii și așa mai departe. Pentru că și economia a avut de suferit și poate că încă nu a atins punctul cel mai de jos și pentru că știm deja că toate loviturile astea în stomac pe care le primește ne vor lovi pe fiecare dintre noi și mai rău. În salarii, în puterea de cumpărare, în ratele pe care le avem de plătit, în vacanțele pe care cine știe când le vom mai face, în planurile mari pe care cine știe când le vom mai realiza, în business-urile pe care cine știe dacă le vom mai deschide.
De asta e important să relansăm ce putem relansa cât mai repede, să repornim piața muncii, să le dăm oamenilor de lucru și să ne interconectăm unii cu ceilalți – serviciile cu produsele, candidații cu angajatorii, online-ul cu offline-ul. Dacă poți să faci ceva și, mai ales, dacă te pricepi să faci ceva, acum e momentul să faci pentru că nu mai este timp să așteptăm. Ia-o înainte și trage-i și pe ceilalți după tine, încurajează-i că se poate, dă-le un stimul, sprijină-i, ajută-i să se repună pe picioare. Pentru că, până la urmă, toți funcționăm într-un lanț de care trebuie să avem grijă să nu se rupă, indiferent că ne aflăm la unul dintre capete sau la mijlocul lui.
Ușor-ușor, porțile văd că încep să se deschidă, iar pe piața muncii joburile încep să se deblocheze și să dea o dâră de speranță celor peste 1 milion de români care sunt acum în șomaj tehnic sau celor peste 250.000 care și-au pierdut cu totul locul de muncă. Vedem ce va urma, dar, pentru moment, pare că începem să scoatem capetele de la cutie, iar asta e bine. Sunt și lucruri (prea multe, din păcate) pe care în continuare nu le vom putea controla, dar acolo unde avem puterea de a face ceva e cazul să reluăm controlul în mâini și să facem.
La fel de important ca ieșirea din amorțire este și felul în care facem asta. Noua realitate repune pe o poziție de forță angajatorii în relația lor cu candidații și chiar cu propriii angajați. E normal – la un număr atât de mare de de oameni care nu mai au unde să muncească și o scădere vizibilă a numărului de joburi din piață, puterea e în mâinile celor care angajează, într-o diferență uriașă față de ce întâmpla nu mai departe de acum două luni, când aproape se rugau de candidați și nu mai știau cum să-i convingă. Atenție, însă! Dulcele gust al puterii te amețește repede și sigur, iar postura în care se află acum angajatorii ar putea să genereze niște dezechilibre uriașe care se vor întoarce împotriva lor mai degrabă mai devreme decât mai târziu. Ultimii trei ani au fost un război pentru construirea unei reputații de angajator bun, solid, care se poartă bine cu angajații, care face bine în societate, care e mereu cu un pas în viitor. O reputație bună nu se construiește ușor – este nevoie de muncă și de bani foarte mulți. Dacă nu veți avea grijă și veți cădea în capcana de a crede că nu mai aveți nevoie de ea, toate eforturile de până acum vor fi fost în zadar. Roata s-ar putea să se întoarcă mai repede decât ne așteptăm, iar candidații nu uită. Aproape niciodată!
Și, nu în ultimul rând, să nu lăsăm perioada asta să treacă peste noi ca o ploaie de vară. Dacă acum am schimbat niște lucruri (mai mult de nevoie decât de voie, e adevărat) și schimbările au funcționat, hai să încercăm să mergem și mai departe cu ele. Vă dau un singur exemplu – munca de acasă. Până la începutul acestui an, România era țara europeană cu cea scăzută rată de implementare a muncii remote. Asta deși 8 din 10 angajați și-ar fi dorit să aibă posibilitatea de a lucra măcar ocazional și de acasă, potrivit unui studiu realizat e eJobs în urmă cu un an. Acum, aproape toată lumea muncește de acasă. Și pare că merge bine. În unele cazuri, productivitatea este chiar mai mare decât la birou. Dacă lucrurile stau așa, am putea cu toții să ne reconsiderăm poziția atunci când vine vorba de acest concept. Sunt business-uri care vor funcționa de acum încolo cu toată echipa în sistem remote, altele vor lucra jumătate din timp acasă și cealaltă jumătate la birou sau orice altă variantă care se va dovedi utilă.
Dacă e un lucru bun pe care criza asta sper să-l lase în urmă, cel puțin pe piața muncii, acela sper să fie flexibilitatea. Pentru candidați, asta înseamnă să fie mai deschiși să se uite și în zone spre care până acum nici măcar nu le luau în calcul pentru angajare sau să înceapă să învețe mai mult, să își dezvolte anumite abilități care să-i facă mai actuali și mai competitivi pe piața muncii și să nu renunțe la un job la prima nemulțumire pe care o au. Pentru companii, pe de altă parte, înseamnă să iasă din niște proceduri învechite, care nu se mai suprapun pe realitatea pe care o traversăm noi acum și să se adapteze momentului.
Dacă ieșim din pandemia asta la fel cum am intrat, la nivel de mentalitate și perspective, nici măcar nu vom avea consolarea că măcar am învățat ceva. Iar asta ne ve face, în fața viitorului, la fel de vulnerabili cum suntem acum în fața Covidului.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Unii şomeri încă mai speră că, pentru simplu fapt că au scris în CV că va fi „flexibil” şi „dispus să înveţe lucruri noi” asta îl va face pe patronaş să-şi rupă din economiile propri ca să te plătească pe tine un salariu minim de peste 2000 de lei?... HaHaHa! te înşeli! De ce? Pentru că nicio firmă nu a putut vreodată să vândă ceva doar aşa, pentru că s-a declarat „flexibilă” şi „dispusă să înveţe lucruri noi”.
În primul rând; acum peste tot e foame de bani. În al doilea rând; firmele nu sunt şcoli. Un angajat trebuie să fie în stare să facă din prima zi ceea ce scrie pe diplomă. Şi să producă firmei mai mulţi bani, sau cel puţin egal cu banii pe care-i primeşte lunar de la acea firmă. Orice altceva e un act de caritate, e solidaritate socială, e socialism - dar NU economie sănătoasă.
În România, firmele sunt ţepuite de trei ori. Prima dată atunci când plătesc taxe grele la stat pentru a alimenta sistemul educaţional, dar primesc în schimb angajaţi slab calificaţi sau analfabeţi funcţionali. A doua oară atunci când firmele sunt obligate prin aberaţii gen codul muncii să tolereze tot felul de neisprăviţi. A treia oară, atunci când sunt obligate prin lege să plătească un salariu minim chiar şi celor care nu produc cel puţin banii de salariu.
Care ţări vor ieşi primele din această criză economică? Păi e simplu: ţările care vor înţelege situaţia şi vor elimina aberaţiile socialiste precum codul muncii şi salariul minim garantat.
A, nu vă place? nicio problemă! Viitorul va aparţine doar firmelor eficiente care vor fi în stare să producă mai mult decât cheltuie cu „resursele umane”. Criza asta va elimina o grămadă de „optimişti” şi „teoreticieni sociali” care nu ştiu să facă cheltuieli numai din ceea ce sunt în stare să producă (venituri realizate) - adică economia reală.
Nu mai insistaţi ca patronii să se comporte la fel ca statul vostru asistenţial. Că nu mai au de unde.
Din textul tau inteleg ca plangi de mila investitorilor in startupuri de tehnologie inalta care nu au/gasesc angajati pe masura. Adica app 0.5% din investitorii romani.
Dar, nici prin cap nu-ţi trece că banii trebuie produşi pentru ca şeful tău să-ţi poată da cel puţin banii pe care i-ai negociat cu el la începutul colaborării.
Hai să-ţi zic un secret (pe care mulţi şefi NU ţi-l vor spune); firmele concurează între ele la greu, încercând să „vâneze" aceiaşi angajaţi competenţi, serioşi şi mai ales productivi. Dacă tu ai fi unul din acei angajaţi, atunci nicio firmă nu ar sta pe gânduri ca să te aleagă pe tine. Faptul că te plângi că nu eşti ales trebuie să-ţi dea de gândit în privinţa atitudinii tale, dar şi în privinţa a ceea ce ai de oferit în schimbul a ceea ce tu pretinzi de la firma respectivă.
Şi încă ceva: orice şef, manager sau CEO răspunde mai sus faţă de acţionarii săi. Este răspunzător de lipsa de încasări şi rentabilitate. Tu eşti doar o piesă de schimb, o mică rotiţă care doar scârţie în timp ce nu produce suficient de mulţi bani în schimbul salariului primit.
În altă ţară ai accepta piaţa cererii şi a ofertei de acolo şi ai avea ciocul mic. Căci acolo sunt puţini fraieri dispuşi să-şi rupă de la gură ca să te mulţumească pe tine. Dar aici, în România, refuzi să înţelegi că puterea de cumpărare locală nu-i permite unei firme să vândă acelaşi produs sau serviciu la preţuri „ca afară”.
Dupa un an de trimis CV-uri cu o rata de accedere la faza de interviu de sub 1%, dupa ce am primit oferte ferme care au implicat ceva investitii dar nu s-au materializat (motivul a fost "inca nu am inceput activitatea") cred ca am castigat dreptul de a ma plange!
Plangi de mila sefului/CEO/manager care trebuie sa fie productiv si raspunde in fata actionarilor. Ma faci sa rad. Am firma si nu mi-am permis sa gandesc macar sa promit cuiva de un loc munca fara sa am macar 80% siguranta ca pot sa platesc acel om si maine, si luna viitoare. Stiu deci ce inseamna responsabilitatea angajatorului. Ma plang ca altii nu stiu. Prea multi nu stiu!
Daca citesti insa cu atentie nu ma plang de calitatea managementului din Romania. Este deplorabila dar nu este decat un produs al pietei in care isi desfasoara activitatea.
Problema de care ma plang cu adevarat este calitatea guvernarii, a instabilitatii legislative, a lipsei de investitii de calitate in infrastructura, a obtuzitatii caldute a posturilor din administratie.
Piata muncii din Romania este proasta. Motivele sunt lipsa investitiilor. De stat si private. Nu va investi nimeni aici in mod serios daca nu are siguranta unui mediu stabil si predictibil de afaceri, daca nu are o justitie clara si eficienta care rezolva corect si REPEDE diferendele comerciale. Ca degeaba ai dreptate daca iti da justitia despagubiri dupa 5 ani.
Si oamenii din piata, cum e domnul director eJobs Badea, semnatarul acestio articol, divagheaza despre o rasturnare a rolurilor intr-o piata afectata de COVID. Preconizeaza o scadere a pretentiilor angajatilor si o afluenta de forta de munca :))) Cam cat crede el ca va ajunge salariul? Cat banii de paine si transport dus intors la job?
Domnul Badea invarte lingura intr-o oala GOALA! Ar trebui sa-si schimbe tinta la cum facem mai multe locuri de munca de calitate. Nu sa tinteasca la "veniti si munciti pe de-a bogea".
Ai atins esenta! Atat ii duce capul pe intreprinzatorii romani: Fac spalatorie ca sa-mi iau X3.
Vezi legătura pe care încerc să o fac? Morala este; tu vinzi ceva care se cheamă MUNCĂ. Eu îţi vând ceva care se cheamă servicii de închiriere. Şi tu şi eu funcţionăm pe o piaţă liberă. Nu e nici treaba mea, dar nici a ta, să ne dăm cu părerea asupra ceea ce face celălalt cu banii proprii. Invidia e o chestie socialistă. Nu-i treaba ta cum îşi cheltuie patronul banii. Nu-i treaba proprietarului de apartament cum îşi cheltuie chiriaşul banii. Suntem pe o piaţă liberă şi concurenţială. Cui nu-i convine sa-si caute un venit mai bun altundeva.
Stiti si dumneavoastra la cine ma gandesc: Tampitii aceia care nu se gandesc doar la legile economiei de piata (jungla): Ce-mi dai si cat macosta? Investitori gen Musk, Jobs, Gates, Bezos.
Asta ca sa incheiem disputa ca afacerile se fac DOAR pentru profit. Ganditi ca un american din clasa de jos. Dar foarte multe afaceri se fac pentru ca "pasiune".
Daca ma uit pe programele de finantare ale guvernului/UE vad o multime de vile de vacanta construite ca "Agroturism" si alte modalitati de a ingropa banii.
N-am auzit insa de cineva sa fi luat bani pentru un proiect de dezvoltare a unui motor electric pentru autovehicole.
Pricepeti unde bat? Profitul nu este esential. Dezvoltarea este!
Cred ca discutia s-a dus intr-o directie fara legatura cu articolul de mai sus dintr-o neintelegere. O sa rezum punctul meu de vedere:
Domnul autor publica un articol din care se banuieste cum isi freaca mainile de placere ca vor trebui sa scada pretentiile fortei de munca si el va avea mai multe angajari reusite pe ejobs, deci un profit mai mare. Idee care e o tampenie in sine pentru ca piata va face angajari la un pret mai mic, Implicit comisionul sau va fi mai mic. Deci poate vor fi mau multe dar vor fi mai ieftine.
Tot domnul autor declara ca "Doar dacă nu voiai sau nu depuneai un minim efort nu reușeai să-ți găsești un job." si continua cu ineptia asta. Am argumentat ca In Romania nici vorba de lipsa de forta de munca. Dovada stau atat cei 4 000 000 de oameni plecati (ghici unde?) sa munceasca, cat si dezinteresul angajatorilor fata de categorii sociale intregi, De exemplu cei peste 40 care isi gasesc greu un loc de munca chiar daca sunt atat experimentati cat si "flexibili". Pretentiile angajatorilor sunt mari pentru ca aveau, sau banuiau ca au, o piata unde pot gasi angajati tineri si plini de entuziasm pe care sa-i "stoarca" ei ca pe lamai.
Mai e de mentionat factorul psihologic de descurajare pe care il imprima acest articol? "Ati dat de dracu" se intelege printre randuri.
Am comentat ca domnul Badea ar trebui sa scoata capul afara si sa-si foloseasca pozitia si inteligenta intr-un sens pozitiv. In loc sa traga concluzii bazate pe premise gresite din start mai bine se apuca sa puna presiune, din pozitia bunicica de forta pe care o are, pe cei care ar trebui sa se ocupe de dezvoltarea economiei. Sa preseze pentru Infrastructura, informatizare, eficientizare a administratiei si a cadrului legal. Pentru imbunatatirea invatamantului, doamne, cate sunt de facut in Romania ca-s toate varza.
Observi sintagma "cate sunt de facut". Asta inseamna angajari, salarii, oameni care muncesc.
Daca nici CEO eJobs nu intelege ca nu avem lipsa de forta de munca ci avem lipsa unei economii sanatoase, atunci ne-am dus dreac. Sau poate si el e doar un "contabil" care incearca sa "impuste banul". La fel ca un patron de spalatorie care se bucura ca isi va cumpara alt X3. Doar ca la un nivel superior.
Argumentatia mea este nu neaparat pentru domnul Badea. Este pentru toti cei care pot intelege ca ar trebui sa folosim criza care vine ca sa punem bazele unor lucruri mai sanatoase. Nu este nici un x3 de castigat din criza. dar pe termen mediu si lung putem castiga o economie si o tara mai buna.
Pentru asta trebuie sa presam guvernantii sa vina cu solutii de dezvoltare nu sa ne furam caciula unul altuia asa cum am facut de 30 ani.
Însă obiectivul la fel de legitim al angajatului e sa își vândă scump timpul si munca, nu să-i aducă profit patronului.
În cazul idéal, ambele pot fi făcute simultan, și patronul și angajatul câștiga mulțumitor. Și de pot stimula și ajuta reciproc încât să crească amândoi și mai mult.
În cazurile mai puțin ideale unul dintre ei, sau amândoi o iau în freza. Pentru ca patronul e bou și nu știe să își dezvolte afacerea și sa crească productivitatea (și cu x3-ul in general nu dezvolți mare lucru),, sau angajatul e bou ca accepta să lucreze la un patron de doi bani în loc să plece în alta parte și să-l lase cu ochii în soare. Din păcate boii sunt prezenți în toate categoriile socio profesionale.
Cu firme unde se lucrează cu sapa de lemn și patroni cu viziune îngustă de bișnițar nu ajungem nicăieri oricum. De aia "nu avem putere de cumpărare". Și de aia cei mai "productivi" lucrează afara sau la firme cu capital străin.
Într-o ţară fără educaţie antreprenorială, concluzia voastră e că angajatorii şi negustorii sunt „hrăpăreţi". Astfel uitaţi de principiul de cerere şi ofertă.
Unii sunt de părere că nu-i în regulă să ceri unui om muncă cât mai multă pe bani cât mai puţini, însă după definiţia asta cam toţi suntem exploatatori. Uite cum intervine ipocrizia: atunci când are de ales între două produse identice, nimeni nu are scrupule în a-l lua pe cel mai ieftin. chiar dacă el presupune muncă mai prost plătită. Chiar şi cine are scrupule, tot pe cel mai ieftin trebuie să-l aleagă, pentru că mai rea decât munca prost plătită este munca neplătită.
Exemplu: taximetriştii care afişează pe uşă 3,5 lei în loc de 1,9 sunt luaţi drept hoţi şi ocoliţi, deşi doar cu tariful respectiv ar putea obţine „un venit decent”. Desigur, cu condiţia să existe şi destui clienţi care să-i angajeze.
Caută-ţi în altă parte dacă nu-ţi convine. Asta înseamnă libertarianism şi economie de piaţă liberă - un principiu economic care-i sperie pe socialiştii anti-capitalişti.
Pe Rusu nu-l cunosc, dar de la tine aveam alte pretenţii de raţionalizare...
La fel și postacii plătiți care încă mai activează pe majoritatea site-urilor. Politrucii încă NU s-au trezit la realitate. Ei încă mai speră că vor veni companii mari, cu investitori bogătani, care își vor rupe de la gură doar așa, ca să facă gesturi de caritate plătind salarii occidentale unor semi-analfabeţi incompetenţi. Adică cai verzi pe pereți. Asta nu se va întâmpla prea curând.
Să ziceți mersi dacă se vor găsi niște mici firmuliţe locale dispuse să plătească salarii unor semi-analfabeţi care vor presta muncă fizică în agricultură pentru a produce de mâncare. Așa că, pentru un timp, uitați de firme mari și bănoase. Uitaţi de teoriile, așteptările şi pretenţiile cu care v-ați obișnuit. Uitați de codul muncii, uitați de drepturile angajaţilor, uitați de salariul mimim garantat, uitați de toate prostiile socialiste.
În viitorul apropiat, legea va fi făcută doar de cei care vor fi in stare să producă...papa - nu de obraznicii care s-au obişnuit doar să ceară și să consume pe banii altora. Criza asta financiară va aduce multă lume la realitate.
Când aud de "patroni" și "capitaliști" care vor sa facă "afaceri" însă considera investițiile ca fiind "socialism" ma bucur și mai tare ca am plecat din tara asta la timp. Tu mare om de afaceri, ai idee ce însemna de fapt capital?
Nu știu ce bati câmpii cu socialismul. A zis cineva ceva de protecție sociala, de redistributie, de mișcări sindicale?
Ceea ce aperi nu-i capitalismul ci tot mentalitatea de bișnițar, care vrea sa facă bani repede din nimic.
Repet, dacă n-ai piața, cauta alta oportunitate. Dacă în satul tău prăfuit sunt deja mai multe frizerii decât oameni cu bani nu te-am pus eu sa mai deschizi una, doar ca să fii mare patron cu x5 adus de la o babuta din Jermania?
În România fenomenul asta de moda a fost foarte vizibii. Când deschidea unul un butic, în 1000mp mai apăreau încă 10. Apoi benzinării. Apăreau la fiecare colt de strada. A fost și moda saloanelor și frizeriilor..
Tu cine ai vrea sa-ti plătească ca un tuns ca-n Norvegia, angajații de la spălătoria lui Gabi care se plânge ca nu-i produc nici măcar salariul minim pe ecomomie?
Ca la noi, cam astea sunt "afacerile". Spălătorii, frizerii și grătare cu mititei. Și patroni romani care au impresia ca din cauza salariului minim și al grataragiilor necalificați n-au ajuns ei miliardari încă.
În lume exista încă mulți oameni cu bani care vor încerca să-i plaseze în afaceri profitabile. Iar statele (indiferent că-s licurici mări sau mici, la stânga sau la dreapta) fac tot ce pot ca să-i împingă în direcția asta. Capital pare sa fie, criza nu-i (deomcandata) una financiara ca cea din 2008.
Și probabil multe domenii se vor transforma, inclusiv poate agricultura. Însă asta nu înseamnă că se va reveni là agricultura de subzistenta. Pana la urma tot eficienta va conta. E o iluzie s crezi ca o familie muncind un hectar cu mijloace primitive o sa fie mai competitiva decât un fermier cu câteva sute sau mii. Plus că ăla mic e victima sigura a grosistilor, are putere de negociere egala cu zero.
Pe amândoi vă deranjează idea de libertarianism, probabil pentru că aşa înţelegeţi voi să atacaţi „patronii cei veroşi" care sug sângele poporului socialist român.
Însă, niciun cuvânt despre taxele enorme pe muncă, nimic despre şpăgile obligatorii care trebuie să le dea un patron ca să poată funcţiona in România, nimic despre toate beţele în roate de care are parte un patron într-un mediu imprevizibil de afaceri. Voi vreţi doar ca patronul să aibă şi el parte de un trai la fel de modest ca angajaţii, sau să-şi piardă economiile atunci când nu mai sunt bani din cauza crizei. Adică egalitarism socialist.
... Şi ziceai că eşti patron? Să te mai creadă..Rusu! (că pe mine m-ai lămurit cum gândeşti).
Însă dacă iti arunci banii pe cacaturi sau te bagi în afaceri fără sa îți cunoști piața nu veni sa te fait plângi ca nu-ți merg afacerile ca lui Warren Buffet.
Tu ai impresia ca toți patronii sunt deștepți doar pentru ca sunt patroni si toți angajați socialiști doar pentru ca nu-s patroni. Generalizări tipice binare, pe un bit... Adică, neuron.
Și apropo de egalitarism. Când am avut patroni de teapa celor descriși, nu mi-am propus sa câștig cât ei, ci mult mai mult. Și am și reușit. Ceea ce va doresc și vouă, ținând cont ca excelati în ceea ce faceți :D
Însă asta n-are legătură cu ce spuneam. Angajații care câștigă sub 2000 lei pentru ca muncesc cu mijloace din comuna primitiva nu vor plăti 100 lei un tuns orice ar zice statul. Frizeria rămâne o idee proasta pana nu se schimba contextul. Pe care nu te-a obligat nimeni s-o încerci fără să-ți faci calculele înainte. Patronii romani nu par sa înțeleagă ca pana și Steve Jobs a dat rateuri pana sa dea tunul. Însă cumva au impresia ca ei sunt mai deștepți decât toți și ca iei vor reuși DIN PRIMA acolo unde toți ceilalți care au avut fix aceeași idee au eșuat.
Doar pentru corectitudine am postat. In rest sunt de acord cu ce spuneti.
Și continui să susțin că gândești ca un american din clasa de jos.
Împușcă banul. Ca în vestul salbatic.
Ideea ta despre economie și investiții este perimată.
Nu plâng de milă patronului de spălătorie pentru că vor fi absolut întotdeauna unii ca el și ei nu trag economia in sus. Ever. Investiții minime, Valoare adăugată minima, plan de afaceri pe care îl face oricine....
Nu vrei tu să înțelegi și o scalzi cu drepturile de a-ți cheltui banii cum vrei tu.
Nu era vorba de asta. E vorba de minciună propagată de patronii de firme de plasare de forță de muncă cum că ar fi criza de personal. Nu a fost din 1990 și nu e nici acum lipsa de angajați. Este lipsa de capital. Capital!!! Nu bani de 3 furtunuri și o pompa de apa.
De aceea îl disprețuiesc și pe patronul de spălătorie care a reușit să facă bani de un X3. În loc să se gândească la dezvoltare și-a luat dulap de mașină. Atât îl duce capul...
Asta-i ţara! Ăsta-i mediul. Asta-i puterea de cumpărare. Ăsta-i tipul de patroni pe care-i poate atrage ţara asta, deocamdată. Când o să schimbi lucrurile; când o să ai o justiţie funcţională, când o să elimini corupţia, când o să ai un mediu de afaceri mai prietenos, mai predictibil - atunci poţi spera să vină şi investitori mai de calitate. Voi credeţi că băncile din România sunt rău-voitoare sau fraiere ptr. că nu sunt dispuse să acorde împrumuturi de afaceri atât de uşor? Băncile ştiu ele ce ştiu, de-aia sunt precaute, de-aia „suflă şi-n iaurt"! Bani şi capital pentru investiţii ar fi, dar nu au cui să-l dea aici. Preferă să dea împrumuturi statului şi nu sunt de condamnat pentru precauţia lor.
Dacă vrei să vezi diferenţa, uită-te la Polonia; la stabilitatea lor per ansamblu, la infrastructura lor, la legislaţia lor fiscală (neschimbată de mulţi ani) şi ai să realizezi de ce investitorii de calitate preferă să investească acolo, nu la noi. Nu poţi avea pretenţii de antreprenori şi afaceri de calitate într-o ţară unde lucrurile stau pe loc de 30 de ani. Nu poţi avea pretenţia să-ţi sosească direct investitori mari, de calitate, într-o ţară unde încă îţi mai trebuie neaparat acordul vecinilor ca să rulezi până şi un amărât de start-up de apartament. Apoi să-ţi frece ridichea oricine, incontinuu, după cum i se năzare.
Voi schimbaţi codul fiscal peste noapte de zeci de ori pe an, schimbaţi miniştrii şi guverne ca pe şosete, dar fără să răspundă nimeni financiar din banii proprii niciodată. Nici măcar n-aţi fost în stare să judecaţi procesul crimelor comise în timpul Revoluţiei din 1989, nici al Mineriadelor...şi aveţi pretenţia la încrederea unor investitori de calibrul lui Steve Jobs sau Warren Buffett?!
HaHaHa... m-aţi făcut să râd!
Asigurari Sociale (CAS) 25% = 558 lei
Asigurari Sociale de Sanatate (CASS) 10% = 223 lei
Impozit pe venit (IV) 10% = 103 lei
Contributie Asiguratorie pentru Munca (CAM) 2.25% = 50 lei
Deci din acei bani, indiferent cine plateste taxele,
59.04% se duc la Angajat, 40.96% la Stat.
Citez: "Dar iti place ca impune angajatorilor sa nu plateasca mai putin de 2.230 lei pe luna unui salariat. Cheltuiala cu salariul minim nu e 2.230 lei/luna. E plus taxele la stat,,,care mai sunt cam 42% din brut".
La salariul minim de 2230 de lei BRUT se mai cheltuie in plus (nici n-am pus in discutie cine cheltuie, angajat sau angajator, ca tot cheltuiala cu salariile a angajatorului e) 2.25% din acesta, nu 42%. Simplu.
Dar daca va e atat de greu sa recunoasteti cand gresiti, nu e nicio problema. Eu nu va mai contrazic niciodata. Bafta!
Argumentele dumneavoastra ar fi valide dar.... Problema Romaniei nu este spiritul antreprenorial. Nu este calitatea angajatilor. Nu este nici calitatea patronatului.
Problema Romaniei este lipsa capitalului!!!
Toate argumentatia Dumneavoastra nu face 2 bani la contraargumentul: Avem 4 000 000 oameni care vor, pot si muncesc. Dar o fac in afara granitelor pentru ca aici nu au unde.
Militati pentru legislatie predictibila, pentru impozitare coerenta, pentru justitie eficienta, pentru investitii publice de amploare care aduc valoare: autostrazi, spitale, informatizare de calitate a administratiei. De exemplu 800 000 euro pentru parcuri si panselute in sectorul 5 este o investitie publica mare dar valoare ei este 0 (zero)!
Sunteti in mijlocul padurii si vorbiti despre copaci. Iesiti afara si vorbiti despre padure, in ansamblul ei.
Aveti o voce! Folositi-o pentru a dezvolta padurea! Nu despre a discuta efectul cresterii ponderii rasinoaselor asupra foiaselor odata cu racirea vremii...
Nu va faceti griji despre influentele interne minore in piata muncii. Faceti-va griji asupra ei in ansamblu! Militati pentru debirocratizare, autostrazi, informatizare, justitie! Daca acestea merg bine va asigur ca si piata muncii va merge excelent!
Argumentele dumneavoastra ar fi valide dar.... Problema Romaniei nu este spiritul antreprenorial. Nu este calitatea angajatilor. Nu este nici calitatea patronatului.
Problema Romaniei este lipsa capitalului!!!
Toate argumentatia Dumneavoastra nu face 2 bani la contraargumentul: Avem 4 000 000 oameni care vor, pot si muncesc. Dar o fac in afara granitelor pentru ca aici nu au unde.
Militati pentru legislatie predictibila, pentru impozitare coerenta, pentru justitie eficienta, pentru investitii publice de amploare care aduc valoare: autostrazi, spitale, informatizare de calitate a administratiei. De exemplu 800 000 euro pentru parcuri si panselute in sectorul 5 este o investitie publica mare dar valoare ei este 0 (zero)!
Sunteti in mijlocul padurii si vorbiti despre copaci. Iesiti afara si vorbiti despre padure, in ansamblul ei.
Aveti o voce! Folositi-o pentru a dezvolta padurea! Nu despre a discuta efectul cresterii ponderii rasinoaselor asupra foiaselor odata cu racirea vremii...
Nu va faceti griji despre influentele interne minore in piata muncii. Faceti-va griji asupra ei in ansamblu! Militati pentru debirocratizare, autostrazi, informatizare, justitie! Daca acestea merg bine va asigur ca si piata muncii va merge excelent!
Intr-adevar, va spun unii: NU era asa, chiar pt. candidati flexibili, pe segmentul 50+.
Au nevoie de: citez: "abilitatile necesare (date de experienta/specializari/capacitatea de adaptare dovedita, etc.) sa faca (aproape) orice"
Cand o sa inceteze angajatorii sa-l mai caute pe Leonardo Da Vinci? Cu salariul mediu sau sub...
Si acum vine si nenea asta , sef la Ejobs, si ne explica el doct cum ca a trecut vremea in care candidatii/angajatii puteau pune conditii.
Ce nu intelege nenea de la eJobs este ca nu s-au nascut asa de multi Leonardo cum vor angajatorii.
Iar Marga are dreptate 100%!!! Am 47 si ma evita angajatorii (ironic pe e-jobs) de un an incoace. Daca sunt "Flexibil" e usor de apreciat citindu-mi CV-ul. Si dupa definitia ta ma incadrez la "foarte Flexibil". Nu mai vorbesc de cunostinte, experienta...
De ce ma evita? Poate tocmai pentru ca nu sunt "prost"/"fraier" la aceasta varsta. Spre deosebire de un absolvent de facultate: Eu "vad" cand seful greseste. Eu "simt" cand sunt luat de fraier. Eu "protestez" cand sunt inselat.
Nu s-a gandit nimeni de ce avem 4 000 000 de oameni care vor sa munceasca dar au plecat? Investitorii se plang de lipsa fortei de munca?!?!? Cand au plecat 4 000 000 de oameni tocmai ca sa aiba unde muncii?
Succes si tie.
Daca ati stii manevrele care sa fac la Resurse Umane si la firmele de recrutari, ati avea alta parere si viziune...D-na Marga stie mai bine ca dvs.despre ce vorbeste!