(Foto Guliver/Getty Images)
Atunci când un tânăr vine la primul job cu o diplomă de studii universitare şi încă una de postuniversitare, dar este complet pierdut şi nimic nu pare să semene cu ce a învăţat la şcoală, ştii că e o problemă de educaţie. Atunci când angajatorii se plâng că investesc mult prea mult timp şi bani pentru a-i învăţa, de la zero, pe tineri ce se întâmplă, cu adevărat, într-o companie, ştii că tot la educaţie e problema. Când profesorii din licee şi facultăţi vin să întindă o mână către tine, companie privată, şi îţi cer sprijinul pentru că şi ei ştiu că profilul absolvenţilor nu este complet şi lipsesc multe dintre elementele care să-i facă eligibili pentru un job aşa cum şi-l doresc, atunci ştii, din nou, că undeva, cumva, ceva lipseşte de la educaţie. Da, cred că, mai mult decât orice, 2019 va fi despre asta. Despre educaţie cu toate nuanţele care o compun şi o rafinează – de la primii ani în sistem (de stat sau privat, nici nu mai contează, până la urmă) până la ceea ce corporatiştii numesc „life long learning”. Despre educaţia pe care o primeşti, pe care te străduieşti să ţi-o formezi de unul singur şi pe care, de la un punct încolo, cu toţii suntem datori să o facilităm pentru alţii.
Nu sunt Andre Malraux şi nici Nostradamus, dar văd şi pot să înţeleg suficient de multe lucruri care se petrec în jurul meu ca să pot spune că 2019 (şi mulţi ani de acum încolo) va fi despre educaţie şi depăşirea limitelor, sau nu va fi deloc. Că asta înseamnă să ai 22 de ani şi să înveţi, pe bune, ceva care să te ajute să devii un profesionist adevărat sau să ai 55 şi să înveţi, tot de la zero, ceva complet nou, dar mult mai util decât ce ştiai să faci până atunci sau că vrei, pur şi simplu, să fii şi mai bun decât eşti deja pe segmentul tău, indiferent de vârstă – educaţia va fi declanşatorul care va creiona viitorul, aşa cum ni-l imaginăm cu toţii.
Cel mai adesea, asta va însemna că noi va trebui să ne uităm cu onestitate la noi înşine, la ce ştim să facem şi cum ne ajută asta, dar mai ales la ce nu ştim şi cum am putea schimba asta. Şi mulţi dintre noi vom merge să cerem un sfat, vom citi mai mult, vom căuta să ne asociem cu oamenii de la care putem învăţa, vom merge la cursuri, vom sta mult pe internet şi vom deschide mii de pagini şi de tutoriale care ne promit (şi unele chiar reuşesc) să ne transforme într-o versiune mai bună a noastră.
În mult mai puţine cazuri, însă, asta va înseamna că va trebui să ne mai uităm şi la cei din jur şi să ne punem o altă întrebare. Cum pot eu (individ sau companie) să iau ceva din ce ştiu mai bine să fac şi să îi învăţ şi pe alţii? Pentru că, de la un punct încolo, educaţia nu mai înseamnă doar fiecare pentru sine, ci fiecare pentru ceilalţi şi toţi pentru cât mai mulţi. Nu e marxist, ci cât se poate de capitalist, dacă veţi citi până la capăt.
Probabil că aceste „mai puţine cazuri” o să se transforme în tot mai multe odată ce vom înţelege că a facilita accesul celor din jurul nostru la educaţie nu înseamnă neapărat un act de „responsabilitate socială” sau de „seflless self”, cum zic americanii. Ba chiar dimpotrivă. Cu cât companiile vor investi mai mult în instrumente reale de formare a angajaţilor şi potenţialilor candidaţi, cu atât lor le va fi mai uşor. Şi aici nu mă refer la traininguri, ci la proiecte mult mai ample, precum academii, şcoli, instituţii reale care să te transforme dintr-un chelner într-un programator, dintr-un contabil junior în unul senior, dintr-un lucrător comercial într-un maestru patiser, să spunem. Dintr-un om care ştie de toate, în general, şi nimic, în special, într-unul care ştie să facă ceva (orice îşi alege el, până la urmă), dar foarte bine.
Discut tot mai des cu şefi de companii care îmi spun că vor face asta de la anul. Nu sunt doar planuri pe hârtie – au terenul, au sediul, au profesorii şi aşteaptă să înceapă cursurile. Alţii au deja bugetele pregătite pentru a plăti formarea unor candidaţi, din afara companiei, care să se pregătească, fără nicio contribuţie financiară personală, să dobândească o serie de cunoştinţe şi abilităţi cheie şi apoi să fie angajaţi în compania care a făcut aceste investiţii în ei. Şi exemplele pot continua.
Este, poate, cea mai valoroasă lecţie pe care companiile au învăţat-o în ultimii 20 de ani. Că atunci când vrei să te asiguri că un lucru e bine făcut, nu te poţi aştepta ca alţii să facă asta. Vrei „talente” în companie? Atunci ridică-ţi mânecile de la cămaşa cu gulere albe şi fă ceva. Nu sta la nesfârşit să aştepţi ca, la un moment dat, din facultăţi vor ieşi candidaţi perfect pregătiţi să vină la birou şi să livreze ca un angajat cu 10 ani de experienţă. Nu poţi blama la nesfârşit şcolile, pentru că nu mai găsesc ieşirea dintr-un sistem complet anacronic, pe care, şi ele, îl recunosc. Şi asta este evident din deschiderea totală pe care multe o au în a crea parteneriate cu companiile, în a aduce oameni din companii care să le vorbească studenţilor, pe limba lor, despre ce înseamnă să fii contabil, programator, om de vânzări sau ingineri.
Reciproca este valabilă şi pentru candidaţi. Dacă nu sunteţi fericiţi cu ceea ce faceţi, dacă vă gândiţi că altceva vi s-ar potrivi, nu aşteptaţi la nesfârşi să apară o minune la uşa voastră. Duceţi-vă voi la uşa ei. Bateţi tare şi cereţi ce vă doriţi. Luptaţi-vă puţin, chiar dacă mai mereu asta înseamnă să ieşiţi dintr-o zonă caldă de confort şi lucrurile se vor schimba.
În ultimii ani, s-au întâmplat multe schimbări pe piaţa muncii, iar angajatorii au încercat toţi algoritmii posibili pentru ca lucrurile să capete o inerţie a binelui, care niciodată nu a fost de termen lung. Această preocupare tot mai puternică pentru educaţie este, însă, cu siguranţă cel mai mare pas înainte pe care putem să-l facem şi singurul care va avea un efect real, acelaşi, şi mâine, şi peste 10 ani. Şi care va conta mai mult decât orice creştere de salarii, decât orice primă de Paşte şi de Crăciun sau decât toate bonurile de masă la un loc. Pentru că să-i dai unui om şansa de a nu mai aştepta de la lună la lună bonurile de masă şi decontul la cartela de metrou din simplul motiv că l-ai ajutat să-şi depăşească condiţia e mai valoros decât orice altceva.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.