Foto Facebook/Oana Pellea
„În decembrie 1989, când mergeam spre Piața Universității, lumea era a mea – erau arme și gloanțe în jur, dar eu mă simțeam cel mai liber om din lume. Acest moment mi-a rămas în ADN.”
Am urcat în Cetatea Râșnov și m-am așezat în primul rând, înaintea tuturor, ca să o pot privi pe Oana Pellea direct în ochi, să-i capturez fiecare clipire și fiecare freamăt de emoție. Invitată de organizatorii Festivalului de Film și Istorii de la Râșnov, Oana Pellea ne-a vorbit cu lacrimi în suflet și zâmbet în ochi despre libertate, în decorul natural în care tatăl ei filma odinioară „Mihai Viteazul”. S-a așezat pe un scaun în fața noastră și ne-a privit pe toți și pe fiecare, ca și cum ar fi încercat să ne cuprindă în inima ei mare. Îi știi vocea, îi știi stilul, dar e imposibil să-ți imaginezi că în 60 de minute, răscolind amintiri și sentimente, veți plânge și veți râde împreună, cu senzația că vă cunoașteți de-o viață.
Într-o seară de iulie, alungând norii și ploaia, Oana Pellea ne-a jucat cu generozitate filmul clipelor ei supreme de libertate. Ne-am lăsat proiectați în trecutul și în visurile ei, iar ea ne-a invitat fără șovăire să-i străbatem gândurile, temerile și trăirile cele mai intense.
„Oana, când ai fost tu cea mai liberă?”
Primul moment evocat a fost Revoluția, cu frica și bucuria, cu violența și speranța, cu oalele de sarmale gătite pentru soldați, refuzate brutal de teamă că pot fi otrăvite. Studenții de pe platoul cetății o ascultă cu ochii mari și o roagă să le spună mai multe despre ce a simțit la Revoluție. Vor să știe și să înțeleagă, poate acasă părinții lor nu le-au povestit niciodată ce a fost în sufletul și mintea lor când au devenit pentru prima dată oameni liberi.
„Am simțit așa, ca o descătușare. Și am înțeles cât de importante sunt opțiunile lui ACUM: alegerile pe care NOI le facem, zi de zi.”
Oana Pellea este cea mai liberă pe scenă, nu în viață. Acolo, trăind în alt timp, în altă realitate, plonjează în miracol în fiecare seară. La final de spectacol, când aripile i se topesc și cade precum Icar înapoi în realitate, devine intransingentă și, chiar dacă primește în fiecare zi amenințări, chiar și cu moartea, denunță clasa politică de corupți și incompetenți care ne conduc cu cinism spre izolare și disperare. În ultimii doi ani, a susținut protestele, a menținut speranța, chiar dacă până și ea s-a gândit pentru prima dată în viață să plece din țară.
„Visul, gândul, speranța – nu au cătușe.”
Cu această convingere, Oana Pellea a ales să rămână acasă și să lupte în continuare.
„Nici acum nu știm ce înseamnă să fim liberi... și ce să facem cu libertatea.”
Pentru Oana Pellea, o Românie cu adevărat liberă este o Românie educată – o țară care își acordă libertatea de a înțelege. La scurt timp după ce am ascultat-o pe Oana, România s-a transformat într-o mare tragedie și a demonstrat încă o dată că a înțeles prea puțin. E ușor să te vinzi pe un kilogram de zahăr și o sticlă de ulei. E simplu să te refugiezi în fortărețe de sticlă, după ziduri corporatiste păzite de sloganul „nu-mi pasă”. E firesc să vrei să fugi, oriunde în lume, pentru a-i acorda copilului tău o șansă în plus. Dar e al naibii de greu să trăiești, ca și Oana, cu certitudinea că gândurile și speranțele nu pot fi încătușate, când libertatea îți este guvernată prin ordonanțe de urgență de niște călăi.
Toate piețele, toate marșurile, din toate orașele, mi-au rămas în ADN, ca țipăte disperate pentru demnitatea subjugată de a fi om. După 30 de ani de la momentul suprem de libertate al Oanei Pellea, suntem încă atât de mutilați de gândire și de empatie, încât în tragedia numită România avem nevoie permanent de un cor antic, în stradă sau pe trepte de ministere, care să ne scutere de ignoranță și să ne cânte durerile când ardem de vii sau murim cu Poliția la poartă.
„Visul, gândul, speranța – nu au cătușe.”
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
O educație a spiritului liber.
O educație primită de la cei vârstnici și transmisă din generație în generație despre cum să îți procuri mâncarea și să te ferești de pericole, cum se întâmpla cu omul primitiv, până la deprinderea de a gândi liber de prejudecăți, constrângeri sau manipulare. Dar nimic din toate acestea nu valorează nimic fără empatie și asta lipsește din educația noastră ca nație.
Cel căruia îi pasă...ce are în plus față de cel care fuge, din punct de vedere al „mutilatorului”?
Faptul că nu renunțăm la speranțe indiferent de tancurile care trec peste ele nu ne face decât mai puternici...interior.
Mutilatorul e deranjat doar de cel care îl faultează. Fizic.