Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Broșa Cătălinei

Voluntariat

Anul trecut.

Din pragul gurii de metrou Jiului privesc fără pic de drag Bucureștii Noi. Ce paradox, Bucureștii Noi. Blocuri gri acoperite parțial de reclame rupte și decolorate, dimineață cenușie, mizerie, Bucureștii Vechi, cum ar veni. Câțiva băiețandri ies val vârtej pe lângă mine, îngână un imn de stadion și se strecoară printre mașinile oprite pe trotuar. Miroase a fum de țigară și a ulei, îmi strâng haina mai aproape și-i aștept pe ceilalți voluntari, azi mergem la fetele de la centrul de plasament unde o să croim broșe și o să punem laolaltă lănțișoare, apoi le vindem și cumpărăm pături. O să mâncăm și struguri cărnoși din Italia și o să bem suc verde, 100% natural, din cutii de carton.

Broșele vor ajunge pe pieptul domnițelor cochete care vor fi făcut o faptă bună și vor fi cumpărat o podoabă, chiar dacă nu perfectă, dar lucrată de mâinile unor fete singure, cu suflet cât Universul.

Nici nu-ncep să mă obișnuiesc cu frigul, când colegii mei încep să urce scările și să se apropie de mine, zâmbitori și dezamăgiți, linia verde de metrou și trenurile ei sunt o glumă proastă.

Sunt, zic, hai să mergem la fete!

Și ne punem în mișcare pe străduțe neatinse de blocuri, un cartier cu case cu un singur etaj sau cel mult două, cu grădini cu viță de vie și leagăn, cu bancă la poartă unde locatarii pălăvrăgesc vara și inspiră parfumul Mâinii Maicii Domnului. Mergem încet, de teamă să nu alunecăm pe gheață, și ajungem la gardul clădirii. Un gard mare, verde, cu vârful orientat spre interior. Centrul arată ca o școală de cartier tip cutie, maro cu galben, balustradă de inox la intrare. Poarta se deschide cât să ne lase să trecem și imediat se închide în urma noastră. Ne uităm în stânga și-n dreapta, explorăm cu privirea curtea din spatele centrului, facem și conversație, ce bine că nu mai ninge!, și suntem ghidați spre salonul cel mai apropiat de intrare. De acolo urcăm până la etajul al doilea, unde sunt fetele așteptânde.

Primul coridor e lung ca cel al infirmeriilor de altădată, impersonal, cu saloane de-a stânga și de-a dreapta. În ele, șiruri lungi de paturi spoite în cenușiu, Bucureștii Noi, mă gândesc, cearșafuri și pături în același ton. Din saloane se mai ițește câte un cap curios cu corp blindat în pijama albastră. Capul râde rușinat și se retrage în cameră. Noi suntem conduși mai departe, la etajul al doilea, alt coridor, alte dormitoare, fete cu părul lung, ud, proaspăt spălat, și colanți gri, hol lung inundat de miros de mâncare proastă, cartofi fierți, zdrobiți, cel mai probabil. La capătul holului, salonul de recreere, sufrageria, zice-se, cu covor persan și televizor. Și-n interiorul salonului posac, viață! Mărim pașii, acolo sunt!, freamăt, fete cu scântei în ochi și panglici colorate pe mese, primii voluntari ajunși puțin mai devreme, struguri roz și pișcoturi cu unt într-un colț privilegiat. Salutăm, eram așteptați, dar cât le-am așteptat și noi!

Picior în încăpere, hop, fată atrasă de tine vine și ți se agață de mână. Zâmbesc, și la mine vine o domnișoară, îmi caută degetele și mă privește până-n suflet. Îmi place de tine, imi spune, nici tu nu ai păr. Nu prea am, ce-i drept, abia m-am tuns. Mă ia în brațe strâns și mergem amândouă așa, lipite, spre masa cu panglici care-și vor urma destinul și vor deveni broșe. Stai să-mi dau haina jos, pisică, îi spun, hai că vin cu tine! Lipite, mergem la cuier.

Și așa aflu că pe fata mea o cheamă Cătălina, iar pe prietena ei cea mai bună, Maria. Sunt amândouă în centru dintotdeauna și când or pleca, tot împreună pleacă. Cătălinei îi place mâncarea și adoră să cânte, e prietenoasă, cu un zâmbet larg care-i umflă non-stop obrajii.

Până să ne apucăm de cusut și împachetat, haideți să mâncăm ceva bun, le zicem, nu putem funcționa cu stomacul gol. Cătălina e de acord, o ia și pe timida Maria, se așază la coadă cu farfuria în mână. Îi spune șoptit, sper să prindem și noi ceva.

Să prindem și noi ceva.

Fetele au trecut prin suferințe de nedescris, fete fantastice, fără nimic. Stau la coadă pentru ceva bun, așteaptă, nu se îmbulzesc, dar se țin de mână. Sunt mari, ce-i drept, nu mai au 7 ani, dar nici măcar pofta nu le împinge să se arunce în față. Bobul de strugure și copilul, bobul de strugure și copilul. Într-o altă galaxie, copiii de aici au podgoriile lor personale, cu tufe de căpșuni pe ici-colo.

Cătălina, de ce ai poftă? O întreb. Pot orice? Orice. Struguri și niște prăjitură dacă are cremă. Ah, dacă nu are cremă, nu vreau. Dar vreau biscuiți pentru Maria.

Ne luăm farfurioarele și mergem să făurim, pot să cos și eu? Nu au voie să coasă, dar e cu mine, poți să coși, Cătălina, cum să nu? Pot să și tai? Poți. Ce culoare îți place cel mai mult? Roșu. Pipăie printre panglici și-o găsește pe cea mai sângerie, o trage cu forță din mănunchi și-mi spune că-și dorește un tricou așa roșu. O să-l ai, Cătă, minunăție. Și de nicăieri mă-ntreabă dacă am fost vreodată în centru. În centru?, repet. Da, în centru, în oraș.

Ah. Am fost, Cătă, e așa și pe dincolo acolo. Se uită la mine fascinată.

Ce n-aș da s-o văd pe Cătălina în oraș, râsul, ochii căprui, un pas de dans, un cântec, o farfurie plină într-un restaurant elegant: mancare exotică, ceva cu alune și caju, apoi un desert bun. O prăjitură cu cremă, cum îi place ei.

Și coasem, discutăm lucruri serioase despre haine, camera ei, mâncare și prietenie. Deodată apare lângă noi fetița superbisimă a unei colege, Sofia, o prințesă în haine mici, roz. Se uită la broșele noastre, ne arată niște pietre pe care mama ei urmează să le prindă pe un pandantiv și pleacă.

Cătă rămâne uluită, plină de admirație și-mi spune senină, tu știi că eu nu am mamă? Și continuă să-și adune ațele din poală. Rămân încremenită, înghit în sec.

Se lasă tăcerea, schimbul de priviri dintre noi pare fără sfârșit. Aud cum trec clipele și-mi mușc limba, dar ia uite câți prieteni ai, Cătă! Da, dar nu am mamă, îmi zice.

Durerea mă taie in două, îmi sfâșie pieptul, ah, Cătălina...

Dar o am pe Maria, da. Și Maria zâmbește de-a dreapta ei.

O are pe Maria.

Abia de curând am aflat că Centrul a fost închis pentru rele tratamente aplicate minorului, abuz în serviciu şi delapidare, unii dintre angajați au fost arestaţi, iar fetele urmează să fie mutate în alte unităţi. Supraveghetorii iși insușeau bunuri care nu le aparțineau și le maltratau pe fete.

În martie urma să le vizităm, Cătă își va fi primit tricoul roșu aprins și prăjitura cu cremă. Dar acum nu știm pe unde e, căci alte persoane și întâmplări au urmat acelei vizite la centru. Chiar dacă a trecut un an, or mai fi dispărut din bariere și amintiri, Cătălina probabil s-a schimbat, dar eu o păstrez în minte și de multe ori o aud râzând și îi simt palma în mâna mea.

Sper să fie bine.

Cătă cea care dansează, cu haine roșii, multiplicată, Cătă la douăzeci de ani, Cătă la patruzeci, bună povestitoare, mamă, degustătoare de prăjituri cu cremă.

Cătă care mi-a dăruit cea mai frumoasă broșă din lume.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Cum de cad asemenea Centre pe mâna unor delapidatori ori, mai rău, a unor monștri care abuzează de ființele internate?
    Este , fără îndoială, o chestiune de rea organizare, de lipsă de, cum se tot spune, „transparență!
    Nu e suficient să mergi în vizită și să devii patetic în fața spectacolului dramatic al acestor fete - din povestea de mai sus-, nu vizitele din afară rezolvă dramele acestor fete din Centru...
    • Like 0
  • Ioan check icon
    Asi fi vrut sa fie doar o poveste, Dar nu e. Chiar de n-ar fi adevarat, e prea trist pentru a fi numai o fantezie in Romania zilelor noastre. E o mare durere ca exista copii facuti din intamplare, ca acestia ajung in locuri din spatele unor ziduri intre care se petrec o groaza de marsavii, ca cei ce nu le pot inlocui parintii,dar le pot alina dorul de ei, duc acasa o paine intinata, la fel de neagra si maculata ca si sufletul lor; e bine, macar, ca sunt platiti- n-o fac "din suflet"! ... nici nu mai are importanta ca e inainte sau dupa Hristos...
    • Like 1


Îți recomandăm

CTP--

Fără exagerare, documentarul-anchetă Recorder „Justiția capturată” este unul dintre cele mai importante acte jurnalistice din ultimii 35 de ani. Structurat logic, pe o acumulare de mărturii, date, cazuri, fără ură și părtinire, mobilizând magistrați care și-au luat inima-n dinți și au început să vorbească, filmul îți cade în cap la final ca o lespede.

Citește mai mult

 Vlad Predescu.

„Mi-am operat mama, căreia am pus o proteză de șold și mi-am făcut curaj, aș putea spune, câteva luni. După ce am intrat în intervenție și am reușit să mă detașez și să uit că o operez, lucrurile au decurs foarte bine. Slavă Domnului, e pe picioarele ei și merge în continuare”, spune medicul ortoped al cărui nume este sinonim cu excelența în chirurgia artroscopică și a genunchiului: Vlad Predescu. Imagine din arhiva personală a dr. Vlad Predescu

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Hadi Rahimian

Există copii în România născuți de două ori. Nu, nu e o greșeală de scriere și nici o eroare a serviciilor de stare civilă. Hadi Rahimian, un medic român, născut în Iran, operează feți aflați în uterul mamei oferindu-le viață. Cei mai mici dintre ei au 18 săptămâni gestaționale.

Citește mai mult

Fady Fady Chreih | Reginamaria.ro

De la etajul 17 al unei clădiri emblematice din Nordul Bucureștiului, orașul pare mai verde și mai ordonat. Fady Chreih, CEO-ul Rețelei private de sănătate Regina Maria, îmi povestește, într-un interviu pentru platforma republica.ro, despre cum s-a transformat o afacere locală lansată în toamna lui 1995 într-un motor al unei schimbări culturale- a redefinit ce înseamnă să fii pacient, medic și angajator într-o Românie care se caută încă pe sine și face eforturi să găsească răspunsuri la întrebări dificile în istoria sa de după 1990. În 20230, Regina Maria vizează afaceri de 1 miliard de euro, dublu față de astăzi.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon  Cătălin Copăescu

„Nu am căutat să mă victimizez într-un sistem în care aveam nemulțumiri, dar am căutat să ofer pacienților mei intervenții chirurgicale cât mai performante”, spune doctorul Cătălin Copăescu, de al cărui nume se leagă excelența în chirurgia bariatrică minim-invazivă în România.

Citește mai mult