Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Am încercat să stau deoparte de data aceasta și să fiu alături de colegii mei doar cu gândul și cu sufletul. Și asta nu pentru că sunt pensionară și consider că e timpul ca generația actuală să învețe să-și ceară și să-și apere drepturile (deși m-a bătut uneori gândul), ci din motive mai curând personale. Dar se pare că nu se poate… Realitatea dă buzna peste tine, te ia cu asalt, te trage în mijlocul evenimentelor….
Așadar, cu ce să încep când în minte îmi vin atâtea?!
Cu faptul că, cel puțin încă din perioada comunistă, omul de la catedră a fost sacul de box al potentaților timpului, sac ce a încasat până dincolo de „marginile iertate”, cum spunea Maiorescu…. A strâns din dinți și a răbdat… indiferent că a fost titular sau suplinitor (nu fără studii, ci cu studii de specialitate și ajuns în această situație din dorința unui dictator scelerat care a închis orașele furând astfel dreptul oamenilor de a da concurs timp de aproape zece ani și transformându-i în slugi), omul de la catedră a dus în cârcă atât cât a putut….
A făcut ore și pregătiri pentru bacalaureate și concursuri de diferite feluri, a scris referate și a participat la N sesiuni de comunicări științifice, a mers conștiincios la perfecționări, a primit inspecții pe nepusă masă sub forma terifiantelor „brigăzi”, a ținut lecții deschise la disciplină, la dirigenție, la PTAP, la informare politică și la orice îi mai trecea prin minte directorului sau inspectorului , a corectat mii de caiete, extemporale și teze, a făcut sute de planificări și mii de planuri de lecție….
Să zicem că astea făceau parte din datoria lui de cadru didactic….
Dar a mai făcut și altele… Și nu puține. Dincolo de arhicunoscutele Cântarea României și Daciada, a bătut cartierul din jurul școlii făcând recensământ, a sunat la ușile oamenilor, implorându-i să-și lase copiii la repetițiile pentru mitingurile de 1 Mai și 23 August, a colindat străzile, culegând frunze de dud ca să hrănească viermii de mătase aduși plocon în școli, a strâns borcane și maculatură (în ultima perioadă a regimului sarcina aceasta devenind obligație pentru profesorii care, dacă voiau să-și ia banii de concediu, trebuia să aducă 100 de kg de hârtie de persoană! Asta în școlile cu directorii cei mai obedienți. A curățat de mizerii alături de copii parcurile țării, a strâns rapiță, cartofi și cucuruz de pe tarlalele patriei sub „îndrumarea” și înjurăturile tovarășilor brigadieri….
Și ce a mai făcut?!.... Și-a neglijat familia și propriii copii, a făcut mâncare în grabă și le-a lăsat-o rece pe masă, i-a lăsat să-și facă singuri lecțiile, și-a făcut treburile proprii mereu pe jumătate și și-a înghesuit câte ore de meditație a putut, ca să-și completeze cât de cât salariul de mizerie. Și nimănui nu i-a păsat.
Ce fac profesorii și învățătorii azi?
În multe privințe ritualul e același.
De data asta au voie să dea concursuri de titularizare, dar subiectele sunt făcute în așa fel încât catedrele să rămână cât mai mult timp neocupate și oamenii să rămână iar la mâna inspectoratelor școlare, masă de manevră și sursă de profit. Adesea intră doar cine trebuie… Toată lumea se plânge că rezultatele sunt slabe la aceste concursuri… Dar ce s-a făcut ca tinerii absolvenți de calitate să-și dorească să intre în sistem și să se prezinte la aceste concursuri?! Cum au fost ei încurajați, atrași sau sprijiniți în democrația noastră originală?! Nicicum.
Cei care ajung la catedre sunt îngropați în hârtii, ca pe vremuri. Unora li se sucesc mințile la mai noile traininguri (că doar n-o să le mai zicem perfecționări) și li se spune că tot ce a fost înainte în învățământ era prost, trebuie aruncat la coș (am fost martoră la o asemenea afirmație elucubrantă), iar ei trebuie să îmbrățișeze numai ce este nou… Și adesea chiar reușesc să-i convingă, tinerii uitând foarte ușor că ei înșiși sunt rezultatul acelui sistem „perimat” pe care musai trebuie să-l arunce la coș….
„Brigada” de pe vremuri și-a schimbat doar numele, în funcție de perioadă și ministrul înscăunat, inspectorii și-au păstrat adesea aroganța, devenind zeii contemporani la care se închină școala noastră modernă.
Profesorii și învățătorii muncesc pe brânci, ca să-și dea gradele, publică (uneori chiar fără vocație fiindcă nimeni nu-i verifică), corectează în continuare nu extemporale și teze, ci și teste peste teste, fac planuri de lecții cu obiective și target-uri sofisticate, cumpără în continuare cărți și materiale didactice pe banii proprii, scot alți bani din buzunar pentru navetă.
Pe alocuri se duc încă pe timp de iarnă alături de elevii lor la WC-urile din fundul curții școlilor. Pe alocuri își scot elevii din barurile deschise în preajma școlilor, deși legea, chipurile, nu permite amplasarea acestora acolo. Pe alocuri și din ce în ce mai des, profesorii sunt victimele răbufnirilor necontrolate ale unor elevi din ce în ce mai prost educați în familii (dacă nu chiar montați în mod intenționat și iresponsabil împotriva dascălilor, în familii în care nu găsești o carte, ci doar mașini de lux).
La câteva seri văd la televizor un alt caz de profesor agresat verbal sau fizic de un elev sau mai mulți și mă întreb cât timp vor mai rezista oamenii aceștia în sistem. Cât timp vor mai fi sacul de box al unei societăți lipsite de valori reale, al unui sistem politic confuz și fără priorități reale, morale și sănătoase pentru viitorul unei țări.
Cred că profesorii sunt printre puținii care văd cu adevărat pericolul pentru viitorul acestei țări. Oamenii aceștia pe care nimeni nu-i ascultă, nu-i ia în serios, nu le apreciază valoarea și importanța, nu-i bagă în seamă printr-o iresponsabilă tradiție în a ne face singuri rău…. Cu atât mai puțin îi iau în seamă acum, când își cer dreptul la viață și la demnitate. Oamenii aceștia pe care, pe măsură ce greva continuă, tot mai mulți îi arată cu degetul acuzatori și inconștienți. Părinților care-i arată cu degetul pe profesori acum când sunt în stradă le spun atât: și profesorii sunt părinți. Și ei au copii care stau singuri acasă acum, ori la bunici. Și copiii lor dau examene și evaluări naționale. Dar și copiii lor au nevoie ca părinții lor, cadre didactice, să meargă la școli fără să se gândească la ce vor pune pe masă, ci doar la cum să facă lecția mai atractivă și mai pe înțelesul tuturor copiilor pe care îi cuprind cu ochii de la catedră.
Cu cât această categorie socială este mai neglijată și privită cu aroganță, cu atât viitorul țării este mai în pericol. În timp, tot mai mulți oameni de calitate vor pleca din sistem, vor pleca din țară. Și-așa avem destule milioane de români dincolo de granițe. Dacă guvernanții nu se trezesc la realitate, în curând nu va mai fi cine să muncească și să le plătească salariile și viitoarele pensii.
Dacă părinții nu vor fi alături de profesorii și învățătorii copiilor lor acum, vor amaneta pe termen nedefinit tocmai viitorul acestor copii.
Domnilor guvernanți de la orice nivel, greva de azi a profesorilor nu e o glumă, ci un semnal ca să vă treziți, să-i vedeți, în sfârșit și să înțelegeți cum stați. Vă place Japonia?! Bănuiesc că da. Numai că acolo profesorul este cea mai respectată persoană. Atât.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Dar aș constata totuși: în vremurile descrise, toți părinții lăsau mâncarea rece pe masă copiilor, nu doar profesorii.
În vremurile noastre, niciun profesor nu scoate niciun copil din barul din preajma școlilor. Abia dacă își fac treaba pentru care sunt plătiți!
Iar în viitor, că tot le-am luat pe rând, chiar nu va avea cine plăti pensiile, și plecarea din țară a oamenilor are legătură și cu faptul că presiunea pe cei care nu lucrează la stat este din ce in ce mai mare. Pentru că bugetarii se compară cu alți bugetari, ies în stradă, vor, merită, trebuie să li se dea.
Am avut profesori pe care i-am îndrăgit, alții pe care i-am respectat, și tatăl meu a fost profesor, dar profesorii de astăzi sunt diferiți de cei de ieri și nu simt niciun respect pentru cei pe care ii cunosc.
Revenind la întrebarea dacă din cauza profesorilor nu vor primi pensionarii viitorului pensiile, cred că: 1. Din cauza numărului enorm de bugetari și al salariilor crescute (chiar și câte puțin, cu rata inflației, cele de la privat nu cresc cu rata inflației dacă nu ies bani din afacerea respectivă) este o presiune enormă pe firmele private și pe salariile celor care lucrează la privat (și eu "brutul îl vreau net", dar ce sa zic, nu este posibil). Profesorii și alți bugetari intelectuali, cu studii și coloana vertebrală, ar trebui să iasă în stradă și să ceară să dispară din politică cei care au plagiat, să dispară cei care au dosare penale, ar trebui sa militeze ca Romania sa se schimbe și atunci ar fi bine pentru toată lumea, nu sa ceara sa se schimbe lucrurile doar pentru ei și doar financiar, motivând că...alți bugetari deja au salarii mari! Salarii pe care bugetul nu le poate susține! și 2. nu se poate să iasă PSD de fiecare data când sunt alegeri, efectiv NU SE POATE, nu au o ideologie care sa convingă, nu sunt socialiști, singurii care îi pot vota în masă sunt bugetarii, și atunci da, cred că și profesorii, bugetari, au votat la toate alegerile (in majoritatea lor) in așa fel încât tara a ajuns cum a ajuns. Și la cum a ajuns România, pensiile nu vor putea fi plătite în viitor.