„Copilul meu are 25 de ani, dar am lipsit de la serbările ei de sfârșit de an, de la banchetul de absolvire. Fiica mea mi-a spus că atunci când era mică ura cel mai mult și mai mult «Tratatul de Oftalmologie », al profesorului Cernea. Pentru că îmi petreceam timpul cu el și ea ar fi vrut să stau cu ea. A rămas marcată. De aceea, nu a vrut să se facă medic, pentru ca să nu li se întâmple copiilor ei același lucru”, îmi povestește dr. Livia Davidescu, medicul din Craiova care a făcut recent o listă a doctorilor care au murit subit și/sau în gardă.
După moartea Cosanei Claiciu, cardiolog la Spitalul Clinic Județean Arad, care și-a pierdut viața în timpul turei, la numai 44 de ani, colega Livia Davidescu, medic la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova (SCJU), a luat atitudine, după o documentare temeinică. Dr. Davidescu a postat pe Facebook o listă cu doctori care au murit în timpul gărzilor sau la puțin timp după, în ultimii 15 ani. I-au ieșit 43, o cifră alarmantă, cu mențiunea că „lista e cu siguranță incompletă, vă rog să adăugați toți colegii medici decedați la muncă, respectiv în gărzi”.
„Știați câți medici au murit în gărzi sau în timpul serviciului, subit? La vârste cuprinse între 34 și 70 de ani? Cu mențiunea că singurul medic de 70 de ani din statistică era pediatru si făcea gărzi pentru că nu avea cine? Lista cu colegii medici decedați în gărzi sau în timpul serviciului, toți cu morți subite – credeți că toți au avut probleme de sănătate? Și, dacă au avut probleme, cum de făceau gărzi sau cum de erau în activitate? Chiar nu are nimeni nici o vină? (…) Aș dori că să nu privim aceste nume doar din perspectivă statistică, niște numere înșiruite pe hârtie. Au fost colegii și prietenii noștri, fiecare cu povestea sa, fiecare poveste în parte mi-a atins inima, la propriu”, a scris medicul craiovean.
De aproape 28 de ani, Livia Davidescu este medic oftalmolog. Din 2001, lucrează la SCJU Craiova, la Secția Oftalmologie, Ochiul Diabetic. Gărzi a făcut de când se știe, încă din timpul rezidențiatului. Le-a pierdut numărul, dar s-au adunat mii. Privind în urmă, recunoaște că a făcut multe sacrificii, dar că nu e un caz singular
Doamna doctor, există vreun caz anume, dintre cele enumerate, care v-a marcat în mod deosebit?
Când am început acest demers, de recunoaștere a efortului depus de medici în gărzi, pornind de la numărul alarmant de mare al deceselor subite din acest an, am început să mă documentez.
Nu am cunoscut personal decât pe unul dintre medicii din listă, așa că documentarea a fost mai cu seamă în mediul virtual. Plus telefoane la medicii din orașele respectivilor colegi dispăruți. Nu ar fi drept să fac aici ierarhii sau clasificări. Toate poveștile mi s-au părut la fel de dramatice, oameni care se duc să salveze vieți și plătesc cu viața acest lucru!
Dar, dintre toate, una m-a făcut să plâng, am plâns și după convorbirea cu soția celui dispărut, când i-am cerut acceptul de a face publică povestea soțului său. Nu e ușor să intri în viața cuiva când a suferit o astfel de pierdere. Medicul despre care vorbesc se numește Mugur Timofte și avea, la momentul acela, 43 de ani. Era în preajmă Crăciunului și era de gardă, una dintre multele gărzi ale fiecărei luni. Era pasionat de chirurgie, iar cazul pe care îl opera îi stârnea un interes deosebit, era un pacient cu multe probleme de sănătate colaterale și operația era una complexă. A intrat în sală pe la prânz și intervenția a durat ore bune, când, dintr-o dată, a simțit că i se face rău. A mers și s-a spălat pe față, când s-a întors, era desfigurat. Colegii și-au dat seama că e ceva grav și l-au rugat să îi lase să termine ei. Nu a vrut și a rămas în picioare până la ultimul fir. Abia atunci le-a cerut să îl ducă pe cărucior la UPU, le-a spus că, după părerea lui, a făcut infarct. Până atunci nu a avut niciodată niciun simptom, absolut niciunul. Era un tip atletic și plin de energie, sănătos tun, până în acea zi și în acea gardă. L-au resuscitat ore întregi. Zadarnic!
Soția, tot medic, era în mașină cu copilul pe drumul către Constanța, și a fost sunată de colegul lui Mugur care i-a spus că soțul ei nu se simte bine. Femeia a avut o presimțire că e ceva mai mult de atât, pentru că subconștientul nu a lăsat-o să îl sune pe soț și să îl întrebe cum se simte. Auzind că e posibil să fie infarct, i-a aranjat chiar ea transferul la un spital din București. Soția lui Mugur s-a întors din drum să îl ducă în Capitală, dar cel pe care-l iubea… era deja decedat! Pacientul a supraviețuit operației din gardă, operația a fost un succes.
De atunci, au trecut zece ani. Doamna doctor Delia Timofte nu a mai pus niciodată piciorul în Slobozia, acolo unde muncea soțul ei, nu a mai putut, iar golul din casă și din inimă dăinuie și acum. Delia a reușit să meargă mai departe, dar numai pentru că avea o datorie către fiul lor, atunci în vârstă de numai 12 ani. Acum, băiatul este student în Anglia și el e un învingător. Prețul plătit de ei amândoi în acești zece ani este însă, incomensurabil.
Un studiu, realizat de compania Career Cast, cel mai important site și agregator de joburi din SUA, arată că personalul militar implicat în teatre de operațiuni, pompierii, piloții au cel mai ridicat nivel de stres la job. Medicii nici măcar nu sunt incluși în TOP 10. Mai mult, la polul opus, „cel mai puțin stresantă profesie” este cea de medic ORL. Ce părere aveți despre acest lucru, este relevant pentru România?
Am studiat topul meseriilor stresante despre care vorbiți, e unul cel puțin straniu. În primele zece meserii cu stres nu sunt menționați medicii, dar sunt menționați zugrăvii și DJ-ii. Hai să fim serioși! Ca să nu spun că tot, conform lor, meseria de pilot de avion e mai puțin stresantă decât cea de spălător de vase! E de-a dreptul ridicol! Știți de ce a rezultat asta? Pentru că au avut trei criterii foarte diferite cărora le-au făcut media; dacă ar fi lăsat deoparte criteriul „mediului de lucru” și pe cel al „veniturilor” și ar fi luat în considerare doar „stresul”, altele ar fi fost clasamentele.
Pe lista colegilor decedați prematur, în gărzi sau după ele (în timpul serviciului sau imediat după), postată de dumneavoastră pe Facebook figurează și un medic pediatru de 70 de ani, din Lipova. Cum e posibil ca un septuagenar să lucreze zi de zi într-un spital de stat din România în anul 2018?
Deficitul de medici pediatri, în special în orașele mici, este unul foarte mare. Așa s-a ajuns la o astfel de situație, ca un medic vârstnic să asigure gărzile. Situația reală o puteți cere Ministerului Sănătății care știe cu siguranță ce număr de pediatri desevesc gărzile și care sunt zonele cu deficit.
„Evident că medicii dorm pe mese pentru că lucrează în n spitale private și nu au cum să mai facă față”: este doar una dintre criticile unui pacient din România la postarea dumneavoastră. Cum o comentați?
În loc să acceptăm realitatea că medicii sunt și ei oameni și pot muri, relansam ideea asta genială, veche de altfel de ani buni, că sistemul privat e de vină pentru ceea ce se întâmplă în sistemul de sănătate public. Și medicii care lucrează în ambele sisteme… natural. Și, uite așa, tot mortul e vinovat!
Trecând peste intenția pacientei de a deturna discuția, vreau să vă spun, cu toată răspunderea, două lucruri. Primul e acela că nu toți cei care fac gărzi lucrează și în privat. De pildă, anesteziștii - după o gardă - sau cei din UPU, cât de apți credeți că ar fi să lucreze în privat? O gardă poate fi extrem de solicitantă, sunt 24 de ore în care ești în priză... Știți ce presupune o gardă de UPU? Până la 400 de prezentări pe tură, trei medici, în medie 133 de pacienți în 12 ore, un pacient la șase minute: rezistă cineva?!
În al doilea rând, fiecare dintre noi suntem suficient de responsabili față de actul medical pe care îl efectuam ca să nu exagerăm cu munca în privat, care e opțională. Gărzile sunt obligatorii, munca în privat, nu, de ce am risca malpraxisul?
Personal, v-ați confruntat cu oboseala cronică, perioade de surmenaj? Cum le-ați depășit și ce sfaturi aveți pentru colegii dvs. mai tineri?
De 21 de ani, fac gărzi și e din ce în ce mai greu, sigur că m-am confruntat. Eu prefer atunci să la motoarele mai încet, să mă uit în jur și să găsesc ceva care să mă ajute să mă refac. În acele moment, caut ceva frumos în fiecare lucru care mă înconjoară.
Personal, am doi piloni pe care mă sprijin în acest proces de revigorare: înotul și călătoriile. Aceste două experiențe mă ajută să trec peste perioadele grele.
Apelează medicii care ajung în situații extreme - „sindromul burnout” sau depresii - la ajutor specializat: la psihiatru și psiholog?
Eu, personal, nu am ajuns niciodată atât de departe cu epuizarea. De fiecare dată, am reușit să mă echilibrez. Dar, dacă aș ajunge acolo, aș apela, desigur, la ajutor specializat. Despre alții, nu pot să vorbesc, dar de cele mai multe ori, ne folosim ca medici, resursele interioare. Dacă ele sunt epuizate, e firesc să cerem ajutor.
De multe ori, nu doar medicii, ci tineri aflați la început de carieră, sacrifică împlinirea personală pentru a aloca mai mult timp și disponibilitate evoluției profesionale. Nu vorbim de cazuri izolate, din păcate. Cât de important este echilibrul dintre cele două paliere: profesional și personal?
Sincer, cred că un echilibru perfect între planul profesional și cel personal, nu există: balanța se va înclina fie într-o parte, fie în alta. În cazul medicilor, însă, ea înclină mereu către partea profesională. Ca doctor, nu poți să nu fii mereu „updatat”, iar asta cere sacrificii. Gândiți-va numai la miile de gărzi efectuate într-o viață de medic, departe de familie. Departe de copilul cu febră sau de adolescentul care dă bacalaureatul. Din fericire pentru mine, soțul meu e tot medic și ne-am înțeles unul pe celălalt.
Ce ați avea de reproșat sistemului sanitar din România în ceea ce privește managementul muncii?
La ora actuală, gărzile nu sunt considerate vechime în muncă. Într-o viață de medic, asta poate însemna o perioadă destul de lungă, de 4-9 ani, în funcție de numărul de gărzi al fiecăruia. De ce să nu însemne nimic? De ce să pensionezi la 65 de ani un medic care nu a efectuat gărzi și tot la 65 unul care de 30-40 de ani face minimum patru gărzi pe luna? Gradul de uzură e același?
Speranța de viață e aceeași? Nu e corect, ca noi - medicii ce fac gărzi - să ieșim la 65 de ani la pensie, după ce am cotizat 41 de ani și am mai petrecut și departe de famile încă nouă ani. Nu e corect față de noi. Alte categorii ies la 45 de ani, după 25 de ani de cotizare! În plus, gărzile ar trebui să aibă maximum 12 ore, așa ar fi mult mai ușoară refacerea după gardă!
Dacă ați avea posibilitatea și entuziasmul tinereții, ați mai rămâne într-un spital de stat din România sau ați pleca în Occident?
Dacă aș mai trăi o dată, mă întrebați? Nu, nu aș pleca, cu o singură excepție: să învăț ceva nou, pe perioade mai scurte, și, bineînțeles, m-aș întoarce. De altfel, asta am și făcut în tinerețe. Dar nu aș pleca pentru că nu mi-aș putea lasă singuri părinții în țară, ei nu ne-ar fi urmat, am și discutat acest lucru în familia noastră.
Care sunt valorile care îl determină pe un medic să continue, să își exercite profesia cu pasiune și empatie față de pacienți?
Eu sunt oftalmolog, știți ce înseamnă să te întâlnești pe stradă cu foști pacienți care te salută și se bucură că te văd?! Și tu, ca medic, îți amintești că într-un anumit moment al vieții lor, ai intervenit să le asiguri o viață normală? Deși ei erau într-o situație critică? Asta mă motivează, bucuria din ochii pacienților mei! Empatia e esențială pentru un medic, stă dovadă sacrificiul suprem pe care l-au făcut colegii noștri din listă!
Lista medicilor care și-au pierdut viața „în misiune”:
1. COSANA CLAICIU, 44 ani, medic cardiolog, Arad, 2018 (decedată în gardă)
2. ADRIAN FRONE, 38 ani, medic ATI, București, 2018 (decedat în gardă)
3. MARIUS DAN ROSOREANU, 70 de ani, medic pediatru, Lipova, 2018 (decedat în gardă)
4. GRIGORE LUPESCU, 55 ani, medic cardiolog, Târgu Jiu, 2018 (decedat în gardă, până de curând făcuse zece gărzi pe lună)
5. MARLENA ȘTEFAN, 52 ani, SMURD, Galați, 2016 (decedată în gardă)
6. GABRIEL JILAVU, 49 ani, medic ortoped, Botoșani, 2012 (decedat în gardă)
7. ION BOTEZATU, 62 ani, medic radiolog, Iasi, 2012 (decedat în gardă)
8. COSMIN GIUBELAN, 50 ani, medic chirurg, Târgu Jiu, 2008 (decedat în gardă)
9. OVIDIU LUCIAN BUMBEA, 46 ani, psihiatru, Alba Iulia, 2010 (decedat în gardă)
10. VIORICA MOGLAN , 53 ani, medic ATI, Roman, 2003 (decedată în gardă)
11. SZENPETERIY, 59 ani, UPU BISTRITA, 2010 (decedat în gardă)
12. PANAITESCU DINU, 58 ani, medic ginecolog, Mediaș, 1991 (decedat în gardă)
13. NAGY ADALBERT, 69 de ani, Mediaș, ATI, 2001 (decedat în gardă)
14. ADRIAN STELIAN COMANICIU, 42 ani, medic chirurg, Sibiu, 2006 (decedat în gardă)
15. IOSIF SASS, 57 de ani, Mediaș, medic infectionist, 2013 (decedat în gardă)
16. SILVIU GOTEA, 62 de ani, medic UPU, Târgoviște, 2016 (decedat în gardă)
17. HORIA GEORGESCU, 40 de ani, medic chirurgie generală, București, 2015 (decedat a doua zi după gardă)
18. MUGUR TIMOFTE, 43 ani, medic chirurg, Slobozia, 2008 (decedat a doua zi după gardă, în sala de operație)
19. EUGENIU BOGDAN, 58 ani, medic internist, Constanța, 2010 (decedat a doua zi după gardă)
20. SILVIU PRIBEAGU, 51 ani, medic chirurg, Constanța, 2010 (decedat a doua zi după gardă)
21. ANCA MARINESCU, 52 ani, medic de familie, Buzău, 2017 (decedată a doua zi după gardă)
22. SILVIU GOTEA, 62, medic SAJ, Târgoviște, 2017 (decedat a doua zi după gardă)
23. PETRUTA VADUVA, 32 ani, medic internist, Sibiu, 2016 (decedată a doua zi după gardă)
24. CONSTANTIN OBOGEANU, 60 de ani, medic de familie, Vâlcea, 2017 (decedat în cabinet, a doua zi după gardă)
25. VIOREL FILIP, 50 ani, medic chirurg, Iași, 2012 (decedat a doua zi după gardă)
26. CARDOS MONICA, 33 de ani, SMURD, 2003 (decedată în gardă, primul elicopter SMURD prabușit)
27. MIHAELA DUMEA, 40 ani, UPU/ SMURD, 2016 (decedată în gardă, elicopter prăbușit)
28. LILIANA PUIU, 36 ani, SMURD, Iași, 2006 (decedată în gardă, elicopter prăbușit)
29. LAURA VIZIREANU, 39 de ani, SMURD, 2014 (decedată în gardă, elicopter prăbușit)
30. DAN VELCELEAN, 53 de ani, medic de familie, 2008 (ucis de un pacient în cabinet)
31. CONSTANTIN BARBU, 57 ani, medic internist, Adjud, 2015 (decedat în timpul serviciului)
32. CRISTINA PUSCARIU, 60 ani, medic pneumolog, Ploiești, 2018 (decedată în timpul serviciului)
33. P. PAUN, 45 ani, medic ortoped, Râmnicu Vâlcea, 2005 (decedat în timpul serviciului)
34. DANA MINCA, 50 de ani, medic de familie, Caracal, 2014 (moarte subită)
35. AURELIA RADULESCU, 67 ani, medic cardiog, 2011 (moarte subită)
36. AN POPESCU, 57 ani, medic pediatru, Râmnicu Vâlcea, 2004 (moarte subită)
37. MIRELA PROFIR, 46 ani, medic de familie, Craiova, 2014 (moarte subită)
38. ALEXANDRU MIHAI TOM, 46 ani, medic Interne și Cardiologie, Codlea, 2016 (moarte subită)
39. DIANA VISIAN, 50 ani, medic neurolog, Tg Carbunești, 2017 (moarte subită)
40. FLORIAN IONESCU, 67 de ani, medic diabetolog, Pitești, 2007 (moarte subită)
41. DUMITRU PREDESCU, 62 ani, medic cardiolog, Ploiești, 2010 (moarte subită)
42. ADRIAN MIHAI NEGOITA, 36 ani, Buzău, 2017 (moarte subită)
43. DIANA LUPESCU, 50 ani, medic neurolog, 2018 (moarte subită)
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Da, garzile de 24 ore sunt inumane, sunt tari unde au fost sparte in garzi de 12 ore - cererea a fost facuta de medici si argumentata cu studii si statistici facute de ei (voluntariat) aratand fluctuatiile de sistem imunitar din motive de oboseala si nedormit.
Altfel, eu plecata din tara, mi-am ales un medic care si respecta ce zice nu doar promovamaduieste niste mesaje sterile. Dr nostru curent are peste 70 ani si ne intalnim seara de seara la plimbare, si la fiecare consultatie anuala are noi tratate/studii sa ne explice, din ce a citit, ce vine in contradictie cu ceva vechi sau confirma ceva nou. E medicul ce a reusit in 10 ani sa nu mai luam niciun medicament in casa - ne-a convins cumva. Cu cati medici amd iscutat in romania (si am discutat"!!! ca suntem 2 bolnavi cronici in familie) niciunul nu a atins anumite puncte de preventie. Vazand decesele de mai sus imi dau seama ca nici nu se preda.
https://infrasunete.eu/teatru-de-operatiuni-de-unde-vine-expresia/amp/
Întâi pentru că vorbim de oameni tineri care mor înainte de soroc.
Apoi pentru că ne e greu să înțelegem cum mama naibii se electrocutează un electrician când leagă un cablu electric într-un tablou ori cum e posibil ca un șofer care conduce de 27 de ani să intre ca berbecu’ într-un cap de pod ziua-n amiaza mare. Că doar era electrician! Iar șoferu’ mânca șoferie pe pâine!
Cu atât mai greu de priceput cum se face că doctorii mor.
Grav!
Întâi pentru că el știe de la prima vizită de ce nouă ne curge nasul. Ori ce e aia tahicardie. Ori factori de risc. El ne dă sfaturi, rețete și ne prescrie chiar un mod de viață. Pe scurt, știe ce e bine pentru mine, omul bolnav, și mă tot repară.
Din perspectiva asta sigur că-mi dă fiori vestea că nenea ăsta care părea că știe tot a murit pe nepusă masă.
Și-atunci încep să-mi pun întrebări.
Moarte subită? Prea rar ca să se aplice la atâtea cazuri.
Era bolnav? De-aici alte întrebări. Poate nu știa. Ori știa dar nu se trata. Ori tratamentul era inadecvat, modul de viață factor agravant. În oricare din aceste situații m-aș putea gândi la incompetență. Era medic, pentru numele lui Dumnezeu! Nu popă!
Să faci ce zice popa, nu ce face popa?!
Altminteri, dacă chiar știa meserie, oare nu cumva o fi fost și el om ca și noi, ăștia care tot trăim cu iluzia că chestiile alea grave li se întâmplă mai degrabă altora, nu nouă?
Era lacom? Și de-aia muncea până la epuizare? Poate. Oare își putea permite luxul să refuze gărzi?! O să-mi spuneți că oamenii obosiți fac greșeli. Și că nu-i totuna dacă cel care greșeste e un mecanic care n-a strâns bine un șurub ori un medic căruia îi tremură mâna când operează.
Da’ oare n-o avea legătură și cu flagrantul deficit de medici?
Să nu-mi spuneți de șpăgi, vă rog frumos! Nu mă-ncumet să neg acest fenomen, știm cu toții că ici-colo există. Însă nu l-aș lega direct de subiectul morților premature.
Și de-aia statistica asta îmi dă fiori.
Mă duce cu gândul la deficitul de medici, pe de o parte și la unele lacune (probabil rezonabile) în competențe medicale pe de alta. Cel puțin în ce privește propria lor stare de sănătate. Și de-aia fiori pe această temă, pentru că probabilitatea ca eu, bolnavul Ștefan, să fiu direct afectat este mai mare decât mi-ar plăcea să cred.
Altminteri modul în care legiuitorii evaluează ca vechime în muncă multele ore petrecute de medici în gardă e o mizerie. Un abuz. Un alt abuz ca și multe, multe altele. Dar, firește, nu se încadrează în categoria celor care l-ar putea disculpa pe Șefu’ așa că nu e o prioritate legislativă.
Ba, încă nu e tot.
Dincolo de fața asta a subiectului, relație pacient-doctor, mai e una profund umană. În spatele statisticii și a numerelor nefaste sunt familii care suferă, prieteni, colegi îndurerați și nedumeriți. Cum de s-a-ntâmplat?
Fiori...
Și încă nu e tot.
Credeți că e cinism dacă vă spun că această statistică nu e nici pe departe atât de neagră pe cât sunt altele de pe la noi?
Ce părere aveți despre statistica mortalității infantile? Sau cea a bolnavilor de tuberculoză?
Ori cea a morților în accidente rutiere?
Mai vreți?
La noi diabetul pare mai răspândit decât gripa.
Cea mai mare rată de avorturi la nivel european.
Cel mai mare procent de analfabeți.
Țara europeană cu un înfiorător exod de populație.
Nici nu avem atâți fiori cât să încapă în toate aceste statistici.