Orașul din Uniunea Europeană care m-a surprins total. Pe lângă faptul că este o „oază de răcoare”, mi-a oferit și o lecție de istorie recentă

Când nu mai pot de cald în Bucureşti, îmi aduc aminte de cele 20-23 de grade în miez de iulie în Polonia. Într-o Europă toridă, această țară e o oază de vreme răcoroasă, plăcută, numai bună de plimbări lungi şi somn cu plăpumioară după.

La Gdańsk, cu atât mai mult cu cât apropierea de Delta Vistulei şi Marea Baltică vin şi cu un pic de vânt, numai bun să te țină în formă.

Cel mai bun ghid din oraş a fost cel care ne-a plimbat cu barca motorizată de-a lungul Vistulei, din docurile de pe Șantierul Naval, până în centrul oraşului.

Foarte bine pregătit - cu fotografii vechi ale clădirilor istorice pe lângă care treceam -, ne-a povestit istoria comerțului care se făcea aici, cu uriaşele silozuri de cereale, fiecare cu geometria lui specială; cu clădirile bombardate în război şi apoi refăcute din cărămizi multicolore, recuperate de la alte clădiri mult mai avariate; cu celebra moară de cereale cu multe secole de funcționare, grav avariată, dar readusă la aspectul şi funcționalitatea din perioada de glorie, cu scripeții în bună stare.

Gdańskul văzut de pe apă arată tare cochet, cu clădirile lui vechi, atât de fidel restaurate; cu cele noi, care respectă arhitectura, perfect integrate în peisaj şi care au îmbogățit cele două maluri ale râului, care în urmă cu 12-13 ani erau nişte maidane dezolante. Reconstrucția recentă a oraşului se datorează în mare parte unui primar vrednic, pe care locuitorii îl cinstesc în mai toate catedralele şi clădirile la a căror refacere a contribuit. Pawel Adamowicz, unul dintre cei mai longevivi şi populari primari polonezi, asasinat în plină mulțime în timpul unui eveniment caritabil, de către o persoană cu probleme psihice și trecut criminal.

Prin viziunea sa politică, primarul Adamowicz rămâne profund legat de istoria, memoria și reconstrucția postbelică a orașului. Deși reconstrucția fizică majoră a centrului istoric din Gdańsk a avut loc în deceniile de după Al Doilea Război Mondial (inclusiv prin implicarea propriei sale familii), Adamowicz a fost cel care a reinventat identitatea orașului ca simbol al libertății, deschiderii și solidarității europene.

O altă lecție de istorie recentă.