Cea mai mare problemă a României: mamele sunt „pedepsite”, în loc să fie sprijinite. Ce putem învăța de la Ungaria și Polonia

sursa foto: Profimedia

În ultimii 20 de ani, numărul nașterilor din România a scăzut cu aproape o treime – de la 216.000 în anul 2004 la 149.000.

E un decalaj demografic global, cu efecte îngrijorătoare pe termen mediu și lung. Un prim semn că societatea e în declin.

Ungaria a adoptat unele dintre cele mai generoase politici fiscale din UE pentru a susține familiile și a stimula natalitatea. Politica fiscală pune accent pe scutirea de impozit pe venit pentru mame, în special pentru cele cu mai mulți copii.

Cea mai recentă - din 1 ianuarie 2026: extinderea treptată a scutirii impozitului pe venit pentru mamele cu doi copii, în funcție de grupul de vârstă. Mamele cu un copil sunt deja scutite de impozit pe venit până la 30 de ani.

Din 1 octombrie 2025: mamele cu trei copii vor fi scutite de impozitul pe venit pe întreaga viață (deci inclusiv când copiii sunt deja adulți!).

Scutirea de impozit pe venit pe viață pentru mamele cu patru sau mai mulți copii — în vigoare deja înainte de 2025.

Alte facilități includ exonerarea fiscală a indemnizațiilor de creștere a copilului și majorarea deducerilor pentru familii.

Polonia — impozit pe venit zero pentru părinții cu doi copii

În octombrie 2025, președintele Poloniei a semnat o lege care introduce scutire totală de impozit pe venit (PIT) pentru părinții care cresc cel puțin doi copii, dacă venitul anual individual nu depășește circa 140.000 zloți (~33.000 €).

Părinții cu doi sau mai mulți copii sunt eligibili, inclusiv tutorii legali și părinții adoptivi. Programul se aplică începând cu anul fiscal 2026, iar efectele reale vor fi vizibile în declarațiile fiscale de anul următor.

România nu are o scutire generală de impozit pe venit pentru mame, nici deduceri sistematizate în funcție de numărul de copii

În România lui 2024, s-au născut sub 149.000 de copii, cel mai mic număr de copii născuți în ultima sută de ani! O spun datele furnizate de Institutul Național de Statistică. Nici al Doilea Război Mondial nu a reușit să creeze un astfel de decalaj demografic. E un record istoric negativ, în cea mai privilegiată epocă din punct de vedere al confortului, progresului medical și tehnologic. E un paradox să trăiești în era celor mai sofisticate produse, medicamente și facilități de creștere a copiilor, dar teama de a-I aduce pe lume să fie mai copleșitoare decât suma lor. Fie că nu poți avea acces la ele, fie că spaima de incertitudine e mult mai mare decât bucuria de a avea copii, cert e că oamenii nu își mai doresc copii pentru că nu-și mai pot permite creșterea lor.

Decalajul demografic e o problemă globală pentru care se caută soluții peste tot acolo unde natalitatea și, implicit, maternitatea sunt văzute ca fiind o prioritate de interes public.

În România, maternitatea e considerată o realitate care ține de zona privată, adică dacă reușești să te descurci cu resurse care țin de sfera privată a familiei - bine, dacă nu, devine tot mai complicat. Unii ar contracara malițios, „da, ce-ai vrea, să-ți crească statul copilul?” Nu, nu e vorba să-i pasezi responsabilitatea, dar nici să fii faultat pe toate planurile. Nu degeaba se vorbește de „motherhood penalty”.

Și când spun că maternitatea e considerată o problemă de familie, știu că dacă nu ai o mamă, soacră, mătușă disponibile să se implice pe termen lung în creșterea copilului, e foarte greu să faci față cheltuielilor, dar și ritmului profesional pe care îl au doi părinți activi în câmpul muncii. Eu am prins concediile de 126 zile calendaristice, cu foarte puține posibilități de lucru remote, așa că am apelat la mama, pe care am dislocat-o de la 400 de km și am adus-o să locuim împreună într-un spațiu destul de mic pentru încă o persoană care se mută cu „arme” și bagaje. Dar am avut noroc să fie disponibilă, fiind la vârsta pensionării, și suficient de rezilientă pentru un bebeluș foarte solicitant.

Ce faci însă atunci când mamele nu sunt disponibile din diverse motive? Soluția bonelor e una foarte costisitoare, incertă, fluctuantă și, uneori chiar nesigură pentru copii. Creșele sunt puține, cele de stat sunt mereu ocupate, iar cele private sunt și ele costisitoare. Și ce faci când copilul se îmbolnăvește și nu îl poți lăsa la creșă, iar copiii se îmbolnăvesc atât de des în colectivitate la vârste mici… Soluția la care se apelează cel mai des e ca mama să renunțe total la serviciu. Calculul e simplu – decât să dai tot salariul pe bonă și/sau creșă, mai bine stă mama cu copiii permanent. Și se dedică total creșterii copiilor. 1, 2, fiecare cât poate. Pe o perioadă de 10-15 ani în care ea rămâne în afara pieței muncii și total dependentă de veniturile partenerului de viață.

Cu două pericole majore care decurg de aici – 1. deconectarea totală de viața profesională și socială care decurge din ea, cu posibilitatea foarte scăzută de a se mai reintegra vreodată în câmpul muncii; 2. Violența financiară, economică, emoțională, socială care de multe ori escaladează în spațiul domestic din cauza marginalizării mamei. A cărei muncă de creștere a copiilor rămâne nerecunoscută, nevalorizată, neremunerată. Nici de stat, nici de societate, nici de familie de multe ori. Și dacă femeia nu are noroc de un bărbat bun, responsabil, care să prețuiască munca și sacrificiul ei, derapajul către abuzurile de toate felurile e deschis.

O mamă care alege să se dedice total creșterii copiilor se expune la numeroase riscuri – la 40-50 de ani, când copiii sunt mai mari, ele vor fi considerate neangajabile, cu șanse foarte reduse de a-și găsi un loc de muncă. Antreprenoriatul de familie sau intraprenoriatul pot fi o soluție, dar doar dacă există o bază de unde poți porni și, din nou, susținerea familiei. Nu mai spun de faptul că, neputându-și păstra continuitatea în câmpul muncii, nu putem vorbi despre „vechimea în muncă” și pensionarea în termeni decenți. Vulnerabilizare pe toate planurile. Pauperizare pe măsura acestor vulnerabilități. Adică sărăcire, sărăcie. Supraviețuirea acestor mame e ca o acrobație pe sârmă, fără plasă de siguranță. Fiecare se descurcă cum poate. Dacă poate.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp